Ala bala
Portocala,
Ieși Gheorghiță,
La portiță,
Că te-așteaptă Talion,
Fiu de mare domn,
E-n mijlocul satului,
Lângă casa Bratului,
Cu căsuța noua a lui,
Cu caii-împăratului.
Și te-așteaptă să te bată,
Să rămâi în jocul nost’
Tot așa cum ai mai fost.
Ține bine, ține bine,
Ține și tu una-așa
Treci colea în dreapta mea

(Oltenia, variante Galați și Teleorman)

*

Onica, donica, trei sarcele
Acri, macri, parmacele,
Țui, țui, papagal,
Don ministru ieși afar’.
(Teleorman)

*

Unica, dodica, trei pitici,
Arde casa Popovici,
Haideți frați; haideți surori,
Să-i sărim în ajutor.
(Brașov)

*

Unu, doi, trei pitici
Arde moara Pogonici
Pompierii din Băneasa
Au venit să stingă casa.
Pompierii din Bacău
Au aprins-o și mai rău

*

M-a trimis mama și tata
Să ghicesc unde e piatra,
Piatra e în mân-aceasta!
(Teleorman)

*

Ala bala, portocala,
Ce-ai mâncat de te-ai umflat?
Șapte pite și-un pitoi
Și un caval (găvan) de usturoi.

*

Cioc, boc,
Treci, la loc,
Și o rață friptă-n cioc.
(București)

*

Dârla, dârla, dârla,
Se mărită cârna
Și ia pe cârnoi/ năsoi
Face nunta joi
Și mergem și noi.
(Ploiești)

*

Schelălău, schelălău,
Duce câinii la pârău
Și-i adapă și-i îndoapă
Cu mămăligă și ceapă.
(Galați)

*

Maria, Gulia,
Sparge farfuria,
Dă cu piciorul,
Sparge ulciorul.
Dă cu spinarea,
Sparge căldarea.

*

Ana coțofana,
Scoate puiii toamna
Și când cade bruma
Îl apucă ciuma.

*

Luci, soare, luci,
Că ți-oi da un pumn de nuci
Ș-o păreche de papuci.

*

Ieși, soare,
Din-închisoare
De-ncălzește oase goale.
Ieși, moși,
Din coși,
Că vine cucoanele
Și dă cu pistoalele
Buuum!

*

Vino, soare,
Pe răzoare,
Că ți-oi da
O cingătoare,
Una mie,
Una ție,
Una popei Irimie,
Ș-un pai
Ș-un mai
Și sabia lui Mihai,
Capul turcului să-l tai.

*

Cărămidă rea,
Dă, Doamne, să stea.
Cărămidă nouă,
Dă, Doamne, să plouă
(Brașov, Buzău etc)

*

Printre munți și printre văi
Trece o căruță,
Și din toate fetele
Tu ești mai drăguță!
(București, Vaslui, Brașov, Constanța)

*

Arici, arici,
Pogonici,
Du-te la moară
De te-nsoară
Și ia fata lui Cicoară
Cu cercei de ghiocei
Cu salbă de nouă lei,
Și ia zestre nouă țăste,
Ș-un ogar după car.

*

Melc, melc, codobelc,
Scoate coarne boierești
Că te duc la Dunăre
Și-ți dau apă turbure,
Că te duc la baltă
Și-ți dau apă caldă…

*

Caloiene, iene
Du-te-n cer și cere
Să deschidă porțile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă ca gârlele
Zilele și nopțile,
Ca să crească grânele.

*

Paparudă, rudă,
Vino de mă udă,
Cu găleata, leata,
Peste toată ceata,
Cu găleata plină,
Ploile să vină,
Cu găleata rasă,
Ploile să varsă.

*

Auraș, păcuraș,
Scoate apă din urechi,
Că ți-oi da parale vechi
Și ți-oi spăla cofele
Și ți-oi bate tobele!

Textele sunt cf. I. C. Chițimia, Folclorul românesc în perspectivă comparată, Ed. Minerva, 1971, p. 289-303.

Ceea ce este mai interesant e că în acest tip de folclor au intrat și compoziții mai complicate, precum

Făcui focul sub covercă,
Mă culcai pe lângă foc,
M-acoperii c-un cojoc,
Mă sculai peste noptiță,
Mă uitai în târliuță,
Nu văzui nicio oiță.
Mi-apucai pe drum la vale,
Mă-ntâlnii c-un lup în cale:
– Bună ziua, lupule!
– Mulțumesc, voinicule.
– N-ai văzut oile mele?
– Le-am văzut și le-am păscut
Și le-am dat pâine cu sare;
Pe răzoare,
Mațe goale,
Pe vâlcele
Tot păcele [mațe de miel]
Pe vălcane
Șodolane,
Pe la fântâni,
Căpățâni…

și chiar versuri din lirica cultă (cazul cel mai răspândit și mai cunoscut este cel al psalmilor versificați ai Sfântului Dosoftei, dintre care unii au devenit colinde și Vicleim), ca în exemplu de mai jos, care dovedește contaminare cu poezia lui Ienăchiță Văcărescu:

Galați, Brăila,
Oraș frumos,
Te duci călare,
Te-ntorci pe jos.
Ntâlnești o floare
Mirositoare,
S-o iei ți-e frică,
S-o lași se strică;
Vine altul ș-o ridică.

Însă interferențele cu poezia cultă nu se opresc aici, pentru că ne amintim că, scriind poezia După melci, Ion Barbu își compune descântecul său pornind de la cel evocat undeva mai sus:

– Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Și ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc natâng și fă-te-ncoace
Nu e bine să te-ascunzi
Sub pareții grei și scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colți de iarba pe răzoare
Au zvâcnit iar muguri noi
Pun pe ramură altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapadă cojoace
Și tu singur în găoace!
Hai, ieși,
Din cornoasele cameși!
Scoate patru firișoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede și mici
Patru fire de arnici;
Și agață la feștile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de mărgărint
Inzăuatul tău argint…

Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei și mai la vale,
În tarlale
-Tipărește brâu de bale…

Putem propune această discuție cu atât mai mult cu cât se cunoaște că poezia După melci implică evocarea unor momente precise din copilăria matematicianului și poetului, pe când tatăl său fusese repartizat și se mutase împreună cu familia într-un sat din Moldova. (Cine e interesat de amănunte poate să consulte Gerda Barbilian, Ion Barbu. Amintiri, cu un cuvânt înainte de Ov. S. Crohmălniceanu, Ed. Cartea Românească, 1979).

Poate că ar trebui insistat mai puțin în cazul acestui poem, pe intenția filosofică a autorului și pe decriptarea alegorică, interpretat fiind adesea ca poetizare a concepției despre actul magic de creație.

De asemenea, celălalt descântec copilăresc, care îl însoară pe arici pogonici cu fata lui Cicoară / cu cercei de ghiocei îi putea da idei lui Ion Barbu în ce privește transgresarea regnurilor, într-un alt poem, Riga Crypto și lapona Enigel.

Rămâne de cercetat mai atent…

Did you like this? Share it: