Mineiul pe luna iulie, ed. 1894 (însemnări) [5]
***
Ziua a 5-a
„Bună cuviința cea cinstită a obiceiurilor celor cu bună podoabă” = comportamentul evlavios al unei vieți cu o conduită/purtare sfântă.
*
„care atrage pe cei orbiți de patima negurei către lumina cea neînserată”
Pentru că Dumnezeu ne trage/ne scoate din noaptea patimilor, din întunericul lor, din neștiința lor la lumina pe care harul dumnezeiesc o aduce în viața noastră.
Patima e înnegurare, e orbire, e întuneric mat.
*
„cu sabia cuvintelor tai putrejunea ranelor celor nevindecate” = cu predicarea adevărului dumnezeiesc tai coptura patimilor, adică îi luminezi pe oameni asupra faptului cum să se despătimească
*
„dai sănătate de mântuire, celor ce se apropie de tine”
Pentru că sănătatea e un bun capital al nostru, care ne ajută ca să ne mântuim, să facem fapte vrednice de Dumnezeu și sfințitoare.
În mentalitatea asceților ortodocși, sănătatea fizică dar, mai ales, cea duhovnicească e fundamentul ascezei, al despătimirii, al eforturilor de sfințire personală.
*
„zămislind întru sine dragoste dumnezeiască”
În inima noastră se naște dragostea de Dumnezeu, când facem voia Lui.
*
„o, minune de uimire!” = o, minune plină de uluire/de mirare sfântă!
*
„ființele cele înțelegătoare de gând” = ființele raționale
*
„cel cu gândul înalt întru privirile minții” = cel care ai o cugetare înaltă, teologică
*
„cu toiagul crucii despicând marea patimilor”
Așa cum Sfântul Moise, cu semnul crucii, făcut cu toiagul, a despicat Marea Roșie și poporul a trecut prin mare „cu picioare neudate”, tot la fel și noi, făcându-ne semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru, ne întărim în lupta cu patimile din noi.
*
„luminezi toată lumea cu luminile bunătăților”
bunătăți = virtuți sau viața de sfințenie.
Pentru că lucrul cu adevărat bun e virtutea sau ceea ce se face din și pentru virtute.
Cu viața ta sfântă luminezi lumea și o îndrepți spre cele cuvioase și bune.
*
„te-ai făcut făclie aprinsă de dumnezeiescul foc al Duhului”
Te-ai umplut, Sfinte al lui Dumnezeu, de harul Prea Sfântului Duh, care te-a făcut să arzi de dragostea de Dumnezeu.
*
„fiind ocârmuit [condus] de vânturile dumnezeiescului Duh”.
Pentru că în limba greacă pnevma înseamnă și duh și vânt, pe de o parte iar, pe de altă parte, în raportare la minunea potolirii furtunii, vânturile harului sunt cele care poartă Biserica lui Dumnezeu, oricât de potrivnică e „marea acestei vieți”.
*
„Adâncimea lacrimilor tale, fericite, s-a făcut pierzare tuturor dracilor”…
Adâncimea lacrimilor o constituie adâncimea înțelegerii și a sentimentelor. Dintr-o minte înaltă și dintr-o inimă plină de har curg lacrimi adânci, curățitoare, sfinte.
Iar lacrimile tale, Prea Cuvioase, pline de pocăință și de înțelegere i-au izgonit pe demoni din preajma ta.
*
„Cu roua înfrânării stingând cuptoarele cele fierbinți ale patimilor”
Roua de aici iarăși face aluzie la Jud. 6, la roua de pe lână.
Roua harului, care ne ajută să ne înfrânăm/să ne stăpânim patimile ne stinge, după multe nevoințe, cuptoarele patimilor, adică adâncul împătimirii din noi.
*
„Cu dătătoarele de lumină făclii ale darurilor din tine luminezi inimile” credincioșilor
Cu darurile și harismele tale, Sfinte al lui Dumnezeu, ne luminezi și inimile și cugetele noastre.
*
„mir de tămăduiri”
Pentru că tămăduirile/vindecările sunt pline de har și mirul e bucurie, e umplere de har și bucurie pentru vindecare.
*
„ai supus sufletului [tău] cugetul trupului”
Glasurile/dorințele trupului le-ai supus sufletului, minții tale, nedorind să faci păcatul ci să lucrezi virtutea care te umple de frumusețe dumnezeiască.
*
„necalea răutăților”
Pentru că răutățile/păcatele nu au drum, nu au o traiectorie personalizantă. Ele sunt ieșiri din cale, renunțări la cale, uitări temporare ale adevărului și ale vieții sfinte.
*
„Ținut fiind de dorirea cea dumnezeiască a nemuririi”
Fiind cuprins de dorul îndumnezeirii…
Și dorul de Dumnezeu e cel care te ține/te fixează/te adâncește în viața sfântă.
*
„îndreptând și luminând pe toți către cunoștință”
– Ce înseamnă să îndrepți pe cineva?
– Să îl aduci de la o cugetare eretică sau păgână, trupească, spre o viață și înțelegere duhovnicești. Să îl faci pe cel care stă cocoșat, cu fața spre pământ, să privească la viața duhovnicească, înaltă, dumnezeiască a viețuirii și a gândirii teologice.
Și când cineva înțelege că există sensuri mai înalte și moduri de viețuire mai înalte, atunci se îndreptează de la rău spre bine, e luminat de harul lui Dumnezeu și dorește să știe, să cunoască tot mai multe despre viețuirea teologică și despre marea teologie a îndumnezeirii.
*
„toată pofta și dorirea cu totul [le]-ai întors către singur Cel ce te-a zidit”.
Toată dragostea și voința ta le-ai îndreptat spre Dumnezeu.
Pentru că pofta, în limbaj bisericesc ortodox, când e pusă în relație cu viața sfântă, exprimă dragostea înfocată de Dumnezeu iar dorirea exprimă iubirea care acționează, care lucrează, care se manifestă spre lauda lui Dumnezeu, spre zidirea de sine și a aproapelui.
*
„Fiind rănit de dragostea înțelepciunii”
Ai fost cuprins cu totul de iubirea de a cunoaște teologia dumnezeiască prin propria ta nevoință și înțelegere. Pentru că înțelepciunea, în mentalitatea ortodoxă mistică, înseamnă rezultatul ascetic și contemplativ al înțelegerilor despătimirii și ale dogmelor dumnezeiești ale dreptei-credințe.
Doar cel care se umple de harul înțelegerilor curățitoare prin asceza sa și contemplă și înțelege poruncile și voia lui Dumnezeu se umple de înțelepciune harismatică, îndumnezeitoare, care îl transformă în om ceresc.
A acumula date teologice și ascetice nu înseamnă a fi înțelept, ci doar erudit. Erudiția presupune că ești depozitarul unor date de la alții. Pe când înțelepciunea duhovnicească țâșnește, prin harul lui Dumnezeu, în și din ființa ta, pentru că e rezultatul dumnezeiesc al întâlnirii între eforturile curățirii de patimi și revelațiile dumnezeiești.
*
„ți-ai topit trupul întru înfrânări”
ți-ai uscat trupul cu posturi și cu flămânziri
*
„lin la obiceiuri”
Cu o viață plină de pace și blândețe…
*
„luător aminte la săraci”
Care se gândea adesea și se pătrundea la inimă de situația mizeră a celor săraci și sărmani.
*
„stâlp însuflețit”
Întru nevoința ta duhovnicească ai rămas un om vertical, care și-a urmat și și-a dus până la capăt făgăduințele și proiectele de viață.