Mineiul pe luna iulie, ed. 1894 (însemnări) [1]

Însemnările au fost făcute pe data de 29 martie 2000. Exemplarul din care cităm a fost împrumutat de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Roșiorii de Vede, prin amabilitatea părintelui Ilie Vișan.

***

Ziua întâi

„Împodobindu-vă cu darurile Învățătorului, [ale] Celui ce a ridicat pe umeri durerile celor născuți pe pământ”.

Ridicarea pe umeri = mântuirea universală prin opera de răscumpărare a Domnului.

*

„neputințele cele stricăcioase ale sufletelor noastre”

Neputințele care ne aduc stricăciune în suflet, vătămare, sunt păcatele și patimile noastre.

*

„spre moarte [Îl] osândește pe Viața tuturor!”

*

„tăierea morții se apropie și sfârșitul ca un fur [ca un tâlhar] a sosit”

Moartea e văzută aici ca o tăiere a noastră de viață, ca o separare dureroasă de viața aceasta și ca un hoț care vine pe nepregătite la noi.

*

„văpaia patimilor răcorind-o cu credința, printr-[î]nsa încălziți cugetul credincioșilor”

Văpaia, cel mai adesea, când vine vorba de patimi interioare e sinonimă cu pofta desfrânată.

Cugetul = mintea.

*

„care rabzi pentru milostivirea milei Prea Bunule Dumnezeule”

Tu ai răbdat toate de la demonizații oamenii care Te-au maltratat, Doamne, pentru că ai căutat fericirea noastră, ai căutat să ne miluiești pe noi, netrebnicii Tăi robi!

*

„întunericul cel cumplit al patimilor”

În teologia imnologică ortodoxă, cel mai adesea, ca aici, întunericul interior e consecința nenorocită a ceea ce aduc patimile în noi. Patimile ne prostesc, ne fac să fim lipsiți de înțelepciune dumnezeiască. Patimile ne jefuiesc de cunoașterea de Dumnezeu.

Tocmai de aceea, în loc de lumină dumnezeiască în mintea noastră, noi avem întuneric, dezorganizare, prostie cu carul, datorită patimilor noastre de care nu ne îngrijim deloc.

*

„mă tulbură adâncimea păcatelor”

Nu, păcatele nu sunt adâncimi de înțelegere, ci adâncimi ale Iadului în persoana noastră! A coborî în subterana ființei noastre nu înseamnă a înainta în viața cu Dumnezeu, ci a te afunda în patimi, în decadență.

Mă tulbură și mă umple de deznădejde, când văd cât de multe, cât de imense sunt păcatele noastre! Iar imnologia ortodoxă e tocmai cântarea evlavioasă, plină de simțire duhovnicească, care ne trezește din uitarea păcatelor, din neluarea lor în seamă, la o viață atentă, plină de priveghere, de profunzime și delicatețe.

*

„mă înviforează valurile dezmierdărilor”

Dezmierdările sunt vederile desfrânate, care îmi produc plăcere în lăuntrul meu. Iar gândurile și simțămintele curvare sunt cele care produc un adevărat taifun în ființa mea.

Vifor = vânt puternic, furtună, uragan…

*

„mă întristează furtuna duhurilor celor viclene”

Demonii produc furtuni în simțurile mele și păcatele la care mă împing mă întristează, îmi lezează conștiința mea.

*

„și mie mi-a dăruit darul de povestire”, de a explica narativ

*

„s-au lămurit ca aurul în topitoare în cuptorul focului”

Greutățile vieții mele mi-au lămurit viața, m-au făcut să înțeleg ce e bine și rău din ceea ce am făcut și fac.

Lămurire = cercare= încercare= trecerea prin tot felul de ispite pentru a ne înțelege interior.

*

„râuri de minuni” = minuni nenumărate

*

„Pogorî-Se-va Hristos ca ploaia pe lână în pântecele tău”. Aluzie la Jud. 6, 36-40, care s-au împlinit în întruparea Domnului din Prea Curata Fecioară Maria.

*

„pâraiele nelegiurii” = mulțimea de păcate a omenirii

*

„Răsăritul cel dintru înălțime” e Hristos Dumnezeu, Lumina adevărată, Cel care a răsărit din Tatăl mai înainte de veci și Care S-a întrupat din Fecioară, pentru ca să ne aducă din întunericul neștiinței la lumina slavei Sale celei veșnice.

*

„Calea păcii” e Hristos, Cel care ne-a împăcat pe noi cu Sine și care ne dă, prin harul Său, să înțelegem ce să facem pentru a ne mântui.

*

„patimile cele necuvântătoare”

Patimile, care nu ne învață să Îl lăudăm pe Dumnezeu, ci ne învață să fim animalici.

Patimile nu sunt raționale.

Ele nu sunt dialogice.

Ele sunt închidere în sine.

Numai virtutea nu se teme de nimic pentru că e dragoste și comuniune și deschidere iubitoare către Dumnezeu și către oameni.

*

„săvârșind sfințită și purtătoare de lumină serbarea voastră”

Prăznuirea bisericească e prăznuire sfântă și plină de har. Ne odihnim duhovnicește slujind Domnului. Nu obosim, decât dacă, interior, suntem nedeschiși spre slava lui Dumnezeu.

*

„având acum, ca niște stele minunile cele de mântuire și ca un soare luminos dumnezeiasca lucrare a vindecărilor”

Minunile Sfinților sunt stelele care ne călăuzesc, care ne indică Soarele, care ne arată că prin harul Său sunt făcute iar vindecările săvârșite de către Sfinții cei iubiți ai Domnului ne umplu de lumina cea necreată și veșnică a Prea Sfintei și de viață Făcătoarei și nedespărțitei Treimi.

*

„Fiule, izvorăște must, prin care se va lepăda toată beția patimilor”

Mustul harului contra beției patimilor. Harul ne vindecă de iraționalitatea patimilor.

***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *