Miheia (ed. BOR 1939)
Audio; 28. 15 minute.
A fost inclusă în proiectul: Lecturi și comentarii la Sfânta Scriptură.
Audio; 28. 15 minute.
A fost inclusă în proiectul: Lecturi și comentarii la Sfânta Scriptură.
Audio; I Petru: 21. 51 minute și II Petru: 13. 59 minute.
Au fost incluse în proiectul: Lecturi și comentarii la Sfânta Scriptură.
Simonide [din Ceos] numește pictura poezie mută, iar poezia, pictură grăitoare (cf. Plutarh, De gloria Atheniensium).
Sau, cum spune Horațiu, ut pictura poesis…
*
Poesis, în sensul de „poezie”, cum îl cunoaștem astăzi, a apărut mai întâi în Istoriile lui Herodot (II 23, 82).
*
Pentru Democrit din Abdera, poet și întemeietorul atomismului, ca și pentru Platon, „nimeni nu poate fi poet adevărat fără o anumită aprindere a sufletului și un oarecare vânt de nebunie” (cf. Cicero, De oratore).
La fel și Ovidiu se consideră a fi poet și profet din îndemnul zeului (Ponticele).
Pentru Democrit, geniul artistic, darul divinației și extazele mistice sunt înrudite și pe acestea le au oameni cu suflet și cu temperament aparte; iar poeții sunt în măsură să comunice cu zeii și cu demonii.
După cum se vede, înflăcărarea artisitică și cea religioasă erau considerate de natură asmănătoare, inspirate.
E de făcut diferența însă între sursele acestei inspirații, pentru că inspirate au fost și Sibilele să profețească, inspirate și oracolele care adeseori leșinau sau faceau spume la gură.
*
Pentru Aristotel (Poetica, cap. IX), „datoria poetului nu e să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului.
Într-adevăr, istoricul nu se deosebește de poet prin aceea că unul se exprimă în proză iar altul în versuri (de-ar pune cineva în stihuri toată opera lui Herodot, aceasta n-ar fi mai puțin istorie, versificată ori ba), ci pentru că unul înfățișează fapte aievea întâmplate, iar celălalt fapte ce s-ar putea întâmpla.
De aceea și e poezia mai filosofică și mai aleasă decât istoria: pentru că poezia înfățișează mai mult universalul, câtă vreme istoria mai degrabă particularul”.
*
Dionis de Halicarnas (Despre potrivirea cuvintelor): „Dintre poeții epici consider că Hesiod a lucrat cu cea mai mare silință pentru a reda în mod desăvârșit caracterul specific al acestui stil.
Dintre poeții melici se cuvine citată Safo, după ea vin la rând Anacreon și Simonide; dintre poeții tragici excelează numai Euripide.
Dintre istorici nu s-a priceput aproape niciunul să meșteșugească întocmai pentru a realiza reușita stilului mlădios; dar cel mai tare dintre toți s-au străduit Eforos și Teopomp; iar dintre oratori Isocrate”.