Mineiul pe luna iulie, ed. 1894 (însemnări) [6]

Părțile 1, 2, 3, 4, 5

***

Ziua a 6-a

„pururea cugetând [la] pomenirea morții” = neîncetat gândindu-mă la moarte și la răspunsul pe care îl voi da Dreptului Judecător.

Iar gândul la moarte înseamnă avertismentul continuu că viața e scurtă și că după moarte urmează judecata Domnului.

*

„primind Părinte înlăuntrul inimii tale raza cea fără materie” a slavei lui Dumnezeu

Strălucirea slavei Tale celei veșnice, necreate, care nu are nimic de-a face cu viața creată, fie că e vorba de cea materială, fie de cea spirituală.

*

„viforul tuturor dezmierdărilor”

Viforul poftelor, războiul poftelor din persoana mea…

A mă dezmierda = a considera că plăcerea desfrânată, produsă de mâncare, băutură, sexualitate, confort excesiv îmi sunt benefice și nu dăunătoare.

A mă alinta cu plăceri perverse.

*

„lucrând arătura sufletului”

Când sufletul e asemănat cu un teren arabil, arătura sufletului înseamnă asceza. Și asceză înseamnă lupta cu gândurile și cu patimile, post, rugăciune, nevoință fizică și intelectuală.

*

„spicul nepătimirii și al minunilor”

Roada sau spicul vieții sfinte e format din nepătimirea sufletească și trupească și din minunile care țâșnesc din ființa celor care se sfințesc pe ei înșiși.

*

„împuținarea sufletului” = înfricoșarea mea din diverse motive

*

„ai ars spinii păcatului”

Tot în relație cu sufletul nostru ca teren arabil. Dacă nu cultiv virtuți atunci cultiv spinii, pălămida, mărăcinii patimilor.

Iar cel care arde spinii păcatului se curățește de păcat și de tentația expresă, imediată, năvalnică spre păcat.

*

„stricăciunea cea întunecoasă a patimilor”

Distrugerea noastră de către patimi e una ontologică, profundă și nu de suprafață. De aceea ele aduc în noi întuneric, ramolire interioară, desfigurare profundă.

*

„te-ai făcut drept fără prihană, depărtat de toată răutatea, cuvios și fără de răutate”

fără prihană/neprihănit = fără păcat.

Te-ai depărtat de toată răutatea/tulburarea vieții sociale, te-ai făcut Cuvios și nu mai ai în tine răutatea patimilor.

*

„cu lacrimi strig ție, dintru adâncul inimii mele”

Pentru că lacrimile mele exprimă durerea mea, situația mea dramatică interioară. Ele nu sunt lacrimi mimate, ci lacrimi de durere, una cu viața mea.

Îmi plâng viața din adâncul ființei mele…