Înțelege cineva?

Mihail Eminescu în finalul articolului Bălcescu și urmașii lui, 24 nov. 1877:

„Fie libertatea adevărată idealul nostru, libertatea ce se câștigă prin muncă. /…/

Oare tinerimea care astăzi își uită limba și datinile prin cafenelele Parisului și care se va întoarce de acolo republicană și îmbuibată cu idei străine, răsărite din alte stări de lucruri, va mai fi în stare să înțeleagă pe acest popor, a cărui limbă și istorie n-o mai știe, ale cărui trebuințe nu le înțelege, ale cărui simțiri o lasă rece?

Fi-vor în stare acei tineri să înțeleagă că nimic pe acest pământ, pentru a fi priincios, nu se câștigă fără muncă îndelungată, că toate cocoțările lor de-a gata prin intrigi de partidă și prin lingușirea deșerților și fățarnicilor roșii, nu sunt de niciun folos pentru țară?

Fi-vor destul de înțelepți ca să nu lingușească patimile mulțimei cu fraze sunătoare, ci s-o facă a vedea lămurit, că munca și numai munca este izvorul libertății și a fericirei și cum că cei ce pretestează că bunurile morale și materiale se câștigă prin adunări electorale, prin discursuri de cafenea și prin articole de gazetă, sunt niște șarlatani, care amăgesc poporul în interesul lor și spre risipa bunei-stări?

La întrebările acestea răspunsul e greu; ne temem chiar de a face concluzia finală.

Oare un stejar care-l rupi de la rădăcină și-l sădești în mod meșteșugit, într-o grădină de lux, are viitor?

Oare neamul românesc, cu toată trăinicia rădăcinilor, are viitor, când trunchiul e rupt de întreg trecutul nostru și răsădit în mod meșteșugit în stratul unei dezvoltări cu totul străine…?

Iată întrebări la cari nu îndrăznim a răspunde.

Dumnezeul părinților noștri să aibă îndurare de noi”.

Amin!

Dacă România vrea să aibă un viitor, oportuniștii trebuie să-și exerseze răbdarea…la coadă și să lase loc celor care au drag și dor de muncă și de adevăr, nu să-i împingă la a fugi peste hotare.