Părțile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

***

Ziua a 7-a (continuare)

„cu lucirea credinței ai înflorit ca crinul cel din văi, cu miros bun lui Hristos”

Crinul din văi e o referire la Cânt. Cânt 2, 1.

Iar crinul duhovnicesc de care se vorbește aici, care are buna mireasmă a lui Hristos, este Sfântul.

Ceea ce te face un crin sfânt e viața plină de ortodoxia credinței.

*

„stricăciunea rătăcirii cea nesuferită”

rătăcire = trăirea în erezie

Și viața eretică, în afara învățăturii dreptei credințe, produce ample și profunde malformații interioare, care sunt insuportabile în fața Domnului și a celor cu viață sfântă.

*

„cu dumnezeiescul foc al înfrânării ai ars spinii păcatului”

Pentru că focul înfrânării e harul primit în urma vieții noastre ascetice.

Iar spinii păcatului sunt rezultantele dezastruoase reieșite din pământul nelucrat al sufletului.

*

„sprânceana cea înălțată o ai surpat”

Ai smerit pe cel mândru, infatuat.

*

„ploaia rugăciunilor tale”

Pentru că rugăciunile tale, asemenea unei ploi, aduc mult har în viața noastră.

*

„cu picăturile sângiuirilor tale prea cinstită, ai uscat mulțimea dumnezeilor”

Sângiuirile (în acest context) = curgerile sângelui în timpul martirizării cuiva.

În context mariologic, când spunem: „Hristos S-a întrupat din sângiuirile tale, Stăpână” spunem că Domnul S-a întrupat, în uterul Maicii Domnului, din sângele ei.

Martiriul tău, Sfântă a lui Dumnezeu, a uscat închinarea la idoli, la mulții dumnezei falși ai păgânismului.

*

„luminându-te cu neaverea și împodobindu-te cu înfrânarea”

Nedorința de a agonisi multe lucruri materiale și a te rezuma la strictul necesar, la o viață modestă, e una dintre cele mai mari virtuți ale creștinilor ortodocși, lucru care, în societatea capitalistă, e văzut ca fiind cel mai prost, cel mai de nedorit.

De aceea, neaverea, adică lipsa de apetență pentru opulența materială, aduce o mare luminare în viață noastră, pentru că ne sustrage de sub presiunea grijii de multe, pe care o aduce multele îndatoriri și marea bogăție.

Neaverea e luminare a minții, iar înfrânarea e podoaba noastră interioară, pentru că ne umple de mult har, de multă bucurie dumnezeiască.

Înfrânarea = abținerea de la excese de orice fel.

*

„mintea ta cu lumina iubirii de Dumnezeu luminându-ți”

Pentru că iubirea de Dumnezeu e cea care aduce cea mai mare împlinire și deschidere a minții noastre spre înțelegeri tot mai dumnezeiești.

*

„cu sabia îndrăznirii tale ai omorât pe vrăjmașul adevărului”

Îndrăznirea de aici e apanajul unei mari iubiri pentru Dumnezeu, al unei mari intimități cu Sine.

Numai cine e prieten cu Dumnezeu poate avea îndrăzneala iubirii față de Sine și această sabie a rugăciunii pline de intimitate, de îndrăzneală sfântă îl omoară/ îl rănește pe diavol, care e „dușmanul adevărului”.

Pentru că ți-ai pus cu totul încrederea în Dumnezeu, de aceea l-ai biruit pe diavolul, pe cel care te-a tracasat continuu toată viața.

*

„cu frâul postirii supuind[u-ți] /[supunându-ți] patimile sufletului, cele cu anevoie de oprit”

Postul ne domesticește pe noi interior, pe noi cei care suntem plini de patimi vii, devastatoare. Tocmai de aceea el e pentru noi ca frâul și zăbala pentru cai.

Pentru că ți-ai supus trupul cu frâul postului, de aceea ai ieșit biruitor împotriva patimilor, a acelora pe care, dacă le îngrași, nu le mai poți stăpâni.

De aceea patimile sunt „anevoie de oprit” nu la toți, ci la cei care le furnizează continuu materie, prilejuri de păcătuire și repetarea păcatelor.

Din acest motiv, asceza ortodoxă precizează faptul, că primul pas al deparazitării de patimi e cela de a ne feri de prilejurile de păcătuire, adică de momentele și zonele unde motivul/tentația spre păcat și întoarcerea la păcat sunt la ele acasă.

*
„te-ai suit în munte ca să vorbești cu Dumnezeu”

Te-ai retras în munte, în singurătate, ca să te rogi.

Vorbirea cu Dumnezeu = rugăciunea stăruitoare, continuă și nu pasageră.

*

„ai adus ca o zestre chinurile membrelor tale, Chiriachi prea lăudată”

Zestrea e adusă de mireasă în casa mirelui. Și zestrea miresei e formată atât din lucruri reperabile cât și din lucruri de profunzime, din adâncimea persoanei miresei.

Aici, Sfânta Muceniță Chiriachi Îi aduce Mirelui ei Hristos drept zestre, comoară de preț, chinurile pe care le-a suferit pentru El toată viața dar, mai ales, când ea a fost martirizată și această zestre a confirmat fidelitatea ei continuă, cea fără discontinuități.

*

„ai suferit durerile minunilor”

Pentru că cel care ajunge să facă minuni, ajunge acolo prin multe dureri, prin multe privațiuni, prin multe lucruri dureroase suportate cu îndelungă răbdare dumnezeiască.

*

„O, feciorie, vorbitoare împreună cu Îngerii!”.

O, feciorie, care ne învrednicești să ne rugăm împreună cu Sfinții Îngeri în fața Domnului!

*

Did you like this? Share it: