Coborârea în cuvinte: despre predică ca despre iubire
– De ce considerați predica, Părinte Dorin, drept un mijloc atât de important în viața dumneavoastră? De fapt ce rol au cuvintele, scrise și vorbite, în viața Sfinției voastre, când toată ziua sunteți cuvânt sau vă scrieți în cuvinte?
– Au un rol ontologic, draga mea, după cum bine ați observat. Interiorul cuvintelor dar, mai ales, starea lor, coborârea mea în cuvinte e cea mai importantă. E lucrul care mă împlinește și care mă face să trăiesc clipa la modul fericit.
Tocmai de aceea predicile mele sunt ontologice: sunt iubirea mea pentru oameni, străfundul credinței mele scos înaintea celor care vor să îl străvadă…nu doar să îl vadă sau să îl invidieze sau să îl urască. Tocmai de aceea ele au sinceritatea adevărului și seriozitatea, profunzimea cu care eu văd lucrurile.
Și afirmațiile mele vin din lăuntrul meu, sunt una cu mine. Iar predicile mele nu stau numai în zecile de predici scrise sau vorbite, pentru că, in extenso, în orice carte a mea și în orice articol pe care îl scriu, eu îmi dezvălui viața cu Dumnezeu, bucuriile, căutările, dezamăgirile, tristețile, durerile profunde, aspirațiile…
Și știu că dumneavoastră ați înțeles că toată viața mea e o predică, o vorbire continuă, chiar și când tăcerea, vizavi de anumite persoane sau lucruri e adânc cumpănită.
Însă, paradoxal, nu mulți au înțeles, după 4 ani de online, de când am permis tuturor accesul la interioritatea mea, că mă identific cu ceea ce afirm. Și că nu am venit spre alții, la nivel public, în mod zilnic, ca să epatez, să mi se înalțe statui, să îmi fac adepți sau să mă îmbogățesc, ci pentru ca să ofer, să mă ofer prin tot ceea ce fac.
Și, probabil, gratuitatea și generozitatea gesturilor noastre e mult prea evidentă pentru oamenii de bun simț și care înțeleg uriașa asceză din spatele platformei noastre.
– Eu trăiesc, totuși, o mare dezamăgire privind în jur, în media ortodoxă românească, de la nivel online…pentru că văd că nimeni nu v-a urmat exemplul, în sensul să ofere conținut de online, cum Sfinția voastră faceți aproape zilnic și, în același timp, să își ofere, în mod gratuit, și cărțile. Nu știu dacă dumneavoastră înțelegeți cât de bizar sunteți (împreună cu doamna preoteasă) sau cât de greșit puteți fi interpretat prin aceste gesturi…
– Draga mea, cred că îmi dau seama, întru câtva, de impactul gesturilor noastre…atât de gratuite. Pentru o piață a cărții, care fuge după bani și care subțiază cărțile și, în primul rând, munca la carte și profunzimea lor, pentru ca să fie vandabile, a dărui zeci de cărți personale, în ritm continuu, e un afront inacceptabil.
Însă, în același timp, trebuie să ne gândim, dacă ne dorim doar afaceri cu cartea ortodoxă sau avem o vocație sau o misiune mai înaltă, dumnezeiască. Fiindcă în momentul când nimeni nu își asumă să fie cunoscut în profunzimea lui și a credinței lui, nouă ne facem un deserviciu enorm, nouă tuturor, pentru că credința ortodoxă, deși vie, nu are o oglindire continuă în persoane, care să și-o asume public.
Pentru că, după cum știți, am stat neștiut și nevăzut de marele public aproape 30 de ani, când primele cărți le puteam publica pe la 15-16 ani. Tăcerea mea a fost motivată de muncă și nu de teama de a ieși spre public. Scriam mai mult decât puteam să public. Ca și acum. Iar dacă aș fi scris un volum de versuri sau un roman, ar fi trebuit să pierd luni de zile cu vreo editură, pentru ca să mi-o publice, alături de imixtiunile în text care nu au nimic de-a face cu textul.
Așa că, după cum vă spuneam anterior, atunci când am ajuns student la Teologie, pe la 20 și ceva de ani, aveam deja peste 80 de cărți la cheie, adică trecute din ciornele mele pe caiete manuscriptice, gata pentru publicare, alături de tablouri, de sculpturi, de colaje, de însemnări la diverse cărți, studii, schițe și crochiuri și proiecte literare de tot felul.
Și ceea ce lucrasem eu era modul meu de a fi. Eu așa îmi trăiam viața: rugându-mă, citind, scriind, creând. Însă, pentru că nu publicasem și nu expusesem nimic, pentru că nu știau prea mulți cum trăiesc, ce fac, în ce ritm creez, când am ajuns student, am fost confundat cu unul oarecare și, adesea, opiniile mele sau experiența mea păreau ieșiri arogante, deplasate.
Dar toate acestea, fără doar și poate, erau o consecință a faptului că nimeni nu bănuia cine sunt și ceea ce fac. Și această situație s-a perpetuat continuu, chiar dacă am intrat la master, apoi la doctorat, am devenit preot…
În anul 2006 însă, onlineul a devenit bun privat continuu în casele bucureștenilor și nu numai și, de prin aprilie și până pe 6 decembrie 2006, când am inaugurat platforma noastră, am căutat, într-o durere și enervare sagace, la nivel online, parteneri de creație și de dialog.
Am înțeles, în scurt timp, că românii ortodocși nu se treziseră prea bine în fața oportunității abisale a mediului online. Iar cei care aveau saituri pe vremea aceea (mai puțin sau deloc bloguri) înțelegeau că trebuie să copie cărți și articole cu ghiotura, să pună trei Icoane și trei file audio cu colinde și Sfânta Liturghie și asta era tot ceea ce puteau să facă pentru o lume postmodernă, care nu dă doi bani pe oamenii care nu au experiență și opinii clare, viguroase, percutante.
– Și atunci, în astfel de condiții defavorabile, a apărut Teologie pentru azi…
– Da, în urma unei iluminări aparte și știind ce înseamnă greutatea enormă a pasului pe care îl făceam amândoi, am decis să facem public proiectul vieții noastre, la care noi lucram în tăcere, neștiuți aproape de nimeni, acela de traducere, scriere, rescriere și comentare a Tradiției Bisericii Ortodoxe și a marilor bogății literare ale României și ale lumii.
Numai că, în scurt timp, am ieșit prea în evidență cu munca și opiniile noastre și mai nimeni nu s-a apropiat de noi, pentru că au confundat sudoarea de conștiință cu orgoliul fără margini. Însă nu cred că aceasta a fost singura confuzie, pentru că, în scurt timp, au apărut, pe de o parte, clonele noastre la nivel online iar, pe de altă parte, anticlonele.
Dezamăgirea a ajuns și mai vie, și mai fermă, când am văzut că invidia doar copie și niciodată nu mulțumește. Iar, după 4 ani, în mediul online românesc ortodox abia dacă s-au schimbat câteva lucruri firave și asta, pentru că nimeni nu a devenit altul sau nimeni nu ne-a convins că a fost înțeles greșit anterior.
Singurul lucru cu adevărat bun, din păcate, din punctul nostru de vedere, pe care l-a făcut onlineul românesc ortodox a fost acela că a măturat multe mituri personale. Au căzut multe măști…sau oamenii au devenit și mai expliciți…
– Și acestea toate sunt o predică ca grijă și îndrăgostire de binele altora.
-Da, din punctul nostru de vedere, onlineul pe care îl creăm e o grijă teologică continuă pentru alții și, în același timp, modul nostru de a fi. Și de aceea am spus că predica mea nu e doar predică încadrată la categoria Predici, ci orice gest online pe care ni-l asumăm amândoi, și eu, și doamna preoteasă, vorbesc despre atitudinile noastre de viață, de ortodocși care trăim așa cum ne exprimăm.
Iar atitudinile noastre, remarcele noastre, cărțile noastre sunt căutările noastre, asceza noastră, munca noastră de înțelegere și de lămurire interioară și nu luări la întrecere cu cineva. Nici n-aș putea să scriu lucruri care nu mă interesează. Și nu m-ar împlini nicidecum, dacă, după ce termin o carte, nu sunt plin de har ci plin de ură, de satanism.
De aceea vă subliniez faptul, că predica doar la predică nu convinge pe nimeni. Viața ta trebuie să fie o predică continuă, prin aceea că demonstrezi, că lucrurile pe care le faci, pe care le spui sunt un gând continuu la Dumnezeu și la oameni.
De aceea eu pot să predic oricând și oriunde, după cum mă rog oricum pot și oriunde sunt. Pentru că am conștiința că stau în fața lui Dumnezeu și că El îmi e martor la ceea ce spun și la ceea ce fac. Iar bunele și păcatele mele le fac în fața lui Dumnezeu și tot la El cad ca să mă umplu de iertarea Sa.
Așa că, asceza aceasta, de multe ori extrem de dureroasă, a muncii noastre online continue, alături de munca nevăzută de mulți nu e făcută ca să luăm ochii cuiva sau ca să convingem pe cineva ci pentru ca să ajutăm, să îmbrățișăm cu ea, pe tot cel care a ajuns conștient de faptul că mântuirea și sfințirea noastră e singura direcție a vieții tuturora.
De aceea, pentru noi e o oboseală enormă toată această slujire online a semenilor noștri dar, în același timp, reprezintă și propriile noastre sforțări pentru a ne despătimii și a ne umple de harul Prea Sfintei Treimi.