Blogul său e o prezentare exhaustivă a ceea ce s-a petrecut la Timișoara în decembrie 1989, pentru că a fost un participant direct la evenimentele revoluționare.
Din august 2008 până astăzi, d-l Marius Mioc face o muncă de restaurare a adevărului istoric, de care ne bucurăm foarte mult.
Vă invit să îl urmăriți pe blogul său!
Doamna Georgiana Mocanu ne facilitează, printr-o serie de imagini semnificative, contactul cu memoria păstrată la Sighet, atât despre torturile din închisorile comuniste, cât și despre regimul comunist din România.
Apăsați pe imagine, pentru a o avea în mod integral și, vă implor, citiți-o măcar odată, dacă nu zilnic, pentru ca să nu uităm ce face nebunia din oameni!
Îi mulțumim autoarei lor!
Părțile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9…
***
Ziua a 9-a
În exemplarul pe care îl am în față, cântărețul, cel mai probabil, a notat pe margine: „9 iulie 1944. [La] 9. 30 a sunat alarma [antiaeriană], aproape de Unule Născut…S-a reluat [adică s-a repetat alarma antiaeriană și] la 11. 10”.
Și astfel avem o notă istorică, din viața comunității bisericești locale, pe marginea textului liturgic, care recuperează un moment istoric.
*
„aflându-te pe tine ca pe o piatră de cinste”
Sfinții sunt asemănați în Scriptură cu pietrele de cinste, de mare preț. A se vedea Apoc. 21, 11, 19.
*
„ogorând brazda inimilor” = arând pământul inimii
Ai arat inima ta cu poruncile lui Dumnezeu și cu nevoința duhovnicească și ai făcut să iasă din ea vegetația duhovnicească a virtuților dumnezeiești.
*
„cu luminările cele înțelegătoare ai făcut apusul răsărit”
Cu luminările harului, care sunt pline de supraraționalitate, ai făcut din întunericul minții tale un răsărit duhovnicesc, un mediu propriu înțelegerilor dumnezeiești.
*
„uscăciunea relei credințe”
O sintagmă care se află în relație cu realitatea interioară a vegetației pline de viață și de har a virtuților.
Dacă din pământul virtuos al inimii răsar spicele cunoașterii lui Dumnezeu, din inima stearpă, neroditoare, necredincioasă, plină de vicii, care e un teren uscat, ies realități firave, pentru că inima nu e plină de apa harului dumnezeiesc.
Reaua credință = erezia, superstiția, orice credință și practică ocultă și păgână.
*
„ai ars înșelăciunea”
O sintagmă cu trimitere la parabola neghinei din lanul de grâu. Înșelăciunea demonică a crescut, s-a dezvoltat lângă viața cuvioasă și lângă mărturia dreptei credințe.
Însă Dumnezeu va arde neghina înșelăciunii, pentru că omul nu mai poate lucra păcatul după moarte.
*
„înecați în marea necunoștinței”
Dacă marea, în alte contexte, e însăși viața noastră în lume, aici marea sau oceanul sunt luate ca elemente de comparație.
Necunoașterea dreptei credințe și, implicit, păcatele care survin din necunoaștere nu sunt mici, ci imense. De aceea păcatele neștiinței noastre sunt ca o mare, ca un ocean.
Iar noi, cei care trăim rău, în păcate, ne înecăm adesea în păcatele noastre, făcând din viața noastră un dezastru existențial.
*
„limanul voirii lui Dumnezeu”
Limanul, țărmul e adormirea sfântă, care ne duce în Împărăția lui Dumnezeu. A ajunge la limanul voii lui Dumnezeu înseamnă a trăi consecințele îndumnezeirii, adică rămânerea pentru veșnicie cu Dumnezeu.
*
„ca pe un alt râu să adăpi sufletele, și să usuci gârlele necredinței, cu curgerile dumnezeieștilor predicări”
Râul dreptei credințe curge în cuvintele sfinte ale predicării ortodoxe.
Însă erezia naște numai gârle, ape noroioase, stătute, pentru că erezia nu e decât o deviere de la adevăr, după cum gârlele sunt ieșiri ale unui râu din matcă, pentru a creea mici canale de apă fără prea multă vitalitate.
Gârlele necredinței = învățăturile eterodoxe, eretice.
*
„strălucind viața ta cu dumnezeieștile frumuseți”
Frumusețile dumnezeiești sunt virtuțile dumnezeiești, cele care ne umplu de frumusețe și prospețime duhovnicească. Iar viața noastră, plină de fapte bune, e ca un soare care strălucește și în viața altora, care îi determină și pe alții să vadă sensul frumos, cuvios, al vieții cu Dumnezeu.
O viață strălucitoare, plină de splendoare = o viață sfântă, plină de fapte bune și lucruri minunate.
Tocmai de aceea diferența dintre strălucirea exterioară, formată din toaletele la modă și strălucirea interioară, care înseamnă curăția și înțelepciunea unei vieți sfinte și plină de simplitate dumnezeiască.
*
„sărătura răutăților”
Sintagma are de-a face cu impactul pe care îl are sarea asupra rănilor vii. A pune sare, alcool, oțet pe răni înseamnă durere, chinuri. De aceea răutățile nu ne eliberează, ci ne umplu de dureri sufletești și trupești enorme.
*
„cu undița cuvintelor tale sfințite”
Sintagmă se leagă de faptul, că ierarhia Bisericii e aidoma pescarilor, după cuvintele Domnului, care îi prind pe oameni, cu harul predicării, al slujirii și al vieții lor, în plasa credinței celei mântuitoare.
De aceea undița predicării sfinte prinde inimile în plasa iubirii de Dumnezeu.
*
„adâncimea cea tulbure a credinței celei rele”
Iarăși ideea de apă plină de nămol, de mâl. Apa curată e apa credinței mântuitoare. Apa tulbure, care amestecă minciuna cu adevărul, e credința rea, eretică.
*
„răutatea cea copilărească a vrăjmașului”
Invidia demonilor la adresa noastră e una fără sens, fără rațiune, pentru că nu noi i-am alungat din cer, ci demonii s-au alungat de unii singuri, prin mândria lor.
De aceea imnograful remarcă aici că răutatea Satanei e copilărească, e pruncească, nu e una fundamentată, pentru că nu are sens să urăști binele, atâta timp cât binele te împlinește iar răul te caricaturizează.
***
