Părțile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10

***

Ziua a 10-a

„ploaia cugetelor mele celor necuvioase”

Gândurile mele păcătoase și desfrânate sunt ca niște ploi repezi, torențiale. Se succed năvalnic în ființa mea.

*

„flori ale credinței, trimițând mirosul cel bun”

Faptele cele bune, îndumnezeitoare sunt florile credinței noastre, care izvorăsc din credința noastră și răspândesc în jur mirosul cel bun al harului dumnezeiesc.

*

„secerile muceniciei”

O sintagmă care face referire la holda de grâu copt, despre care vorbește Domnul și care sunt oamenii cu o viață sfântă. Iar mucenicia/moartea martirică e văzută ca o secerare a spicelor raționale, coapte pentru Domnul, care sunt Sfinții Mucenici.

*

„tunuri ale bunei credințe”

În sintagma de față, turnurile, ca și zidurile sau fortărețele, în sens pozitiv, exprimă credința puternică, întărită a Sfinților, care e una cu viața lor.

Iar Sfinții lui Dumnezeu sunt turnuri ale Ortodoxiei prin aceea că apără, cu propria lor viață, credința ortodoxă.

*

„ceata pătimitorilor celor tari cu bucuria inimii”

Ceata Mucenicilor e tare, e puternică în fața chinurilor prin bucuria și curăția inimii lor. Tăria lor nu e fizică ci spirituală în primul rând. Tăria lor e interioară: e neînfricarea și iubirea fără margini a lui Dumnezeu.

*

„pe stelele cele ce pururea luminează cu bună credință”

Urmează exemplul Scripturii, care îi aseamănă pe Sfinți cu niște stele raționale strălucitoare, pline de slava lui Dumnezeu. Ei iradiază exemplu de viețuire ortodoxă și, implicit, fundamentul vieții lor: dreapta credință.

*

„cetatea rătăcirii” = biserica eretică și păgână.

*

Ziua a 11-a

„întristarea poporului tău prefă-o spre veselie”

Supărarea sau întristarea, în limbaj românesc vechi bisericesc, avea legătură cu ispitirile demonilor și cu păcatele. Cine era supărat, nu era supărat pentru o calamitate sau o ispită văzute fără legătură cu mântuirea lui, ci care erau integrate în viața lui creștină.

De aceea, în sintagma de față, întristarea poporului are două pricini: ori e vorba de o calamitate petrecută pentru păcatele lor ori e vorba despre anumite păcate, pe care unii le-au făcut și care au răscolit/au îndurerat  întreaga comunitate locală.

Și astfel se cere, ca poporul să treacă de la întristare la bucurie, prin harul lui Dumnezeu, adică prin iertarea păcatelor, a păcatelor care apasă asupra lor și îi întristează.

*

La Vecernia Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, la Doamne strigat-am…, avem stihirile pe 6 și cântate pe glasul al 8-lea. Prosomia: O prea-mărită minune

Și avem trei cântări ale Sfintei, apoi Mărire…, pe glasul al 6-lea, o a 4-a cântare a Sfintei, Și acum…, a Născătoarei, prosomia fiind: „A treia zi ai înviat…”

O a 5-a cântare, A crucii-a Născătoarei, a 6-a cântare, stihoavna din Octoih sau cea de pe glasul al 2-lea. Prosomia: „Când de pe lemn…”.

O a 7-a cântare a Sfintei, stihul: „Așteptând am așteptat pe Domnul și a căutat spre mine…”; a 8-a cântare a Sfintei, stihul: „Și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat…”; a 9-a cântare a Sfintei, Mărire…, glas 6; a 10-a a Sfintei, Și acum…, a Născătoarei. Prosomia: „A treia zi ai înviat Hristoase…”.

A 11-a cântare a Sfintei, A crucii-a Născătoarei; a 12-a cântare a Sfintei, troparul, glas 4: „Mielușeaua Ta Iisuse, Eufimia…”; a 13-a cântare sau cea pe glas 3; a 14-a cântare, Mărire…, Și acum…, a Născătoarei (de la finalul cărții) și a 15-a cântare a Sfintei.

De ce 15 cântări ale Sfintei la Vecernie? E un simbolism anume?

*

„Să tacă tot eresul”

Să nu mai vorbească minciuna și să nu mai fie propovăduită!

Să tacă în fața evidențelor dreptei credințe.

*

„risipește sfaturile și semețiile cele prea îndrăznețe ale celor ce se într-armează fără Dumnezeu împotriva robilor tăi”

Risipește, Sfântă Mare Muceniță Eufimia, hotarul Părinților, sfaturile și planurile semețe/mândre ale ereticilor și ale păgânilor vizavi de Biserica lui Dumnezeu, ale celor care luptă cu adevărul și sfințenia lui Dumnezeu!

*

„băutura cuvintelor tainelor lui Hristos”

Dogmele Bisericii sunt cuvintele tainelor lui Hristos Dumnezeu.

Iar pentru cei care iubesc dogmele și canoanele Bisericii, care sunt expresia adevărului și a sfințeniei, ele sunt o băutură duhovnicească, adică o încântare a inimii lor.

*

„sabia dogmelor”

Sintagma de față are legătură cu barda/securea care stă la rădăcina pomului neroditor (Mt. 3, 10) din predica Sfântului Ioan Botezătorul.

Dogmele credinței sunt pentru cei credincioși viață veșnică iar pentru cei necredincioși și eretici ele sunt sabia care îi desparte de viață, de viața cea veșnică.

De aceea dogmele sunt sabie: pentru că retează/taie organul putred, infect, al ereziei din cei bolnavi de erezii. Ele sunt sabia/bisturiul care ne vindecă de rănile evlaviei noastre, răni pe care le aduc neștiința și erezia.

*

„mântuind ca dintr-o iarnă grea credința ortodoxă”

Perioadele în care Biserica e prigonită sunt ca o iarnă grea pentru ea. Tot o iarnă grea e și perioada în care nu avem stâlpi reali ai trăirii și mărturisirii dreptei credințe, adică oameni Sfinți, care să ne ghideze în viața de evlavie.

*

„hrăniți întru buna credință”

Credința adevărată, ortodoxă, văzută ca hrană a sufletului.

*

„îmbărbătându-se după lege”

Întărindu-se în bărbăția împlinirii poruncilor lui Dumnezeu. Împlinind poruncile lui Dumnezeu cu bărbăție duhovnicească, cu eroism duhovnicesc.

*

„pașnică puitoare de pace”

Cea care ai făcut pace în tine și între oameni.

*

„ți-ai schimbat firea femeiască întru întrarmarea bărbătească”

Cu referire tot la Sfânta Eufimia. Te-ai umplut de bărbăția duhovnicească a răbdării până la sânge. Ai fost mai vitează decât slăbiciunea femeiască.

*

„ai păzit nevătămată credința dreptmăritoare și dată de la Părinți”

Ai păzit fără omisiuni dreapta credință, pe care Sfinții Părinți au dogmatizat-o.

***

Did you like this? Share it: