Defensio fidei Nicaenae (vol. 1-2)

Vol. 1

[item image]

Read Online(~400 pg)
PDF(33.9 M)
EPUB(~400 pg)
Kindle(~400 pg)
Daisy(~400 pg)
Full Text(1,013.6 K)
DjVu(12.9 M)

All Files: HTTP

Pagina sursă

*

Vol. 2

[item image]

Read Online(~388 pg)
PDF(35.3 M)
EPUB(~388 pg)
Kindle(~388 pg)
Daisy(~388 pg)
Full Text(993.7 K)
DjVu(12.9 M)

All Files: HTTP

Pagina sursă

Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum (CSEL) pentru download

CSEL

(detalii despre volumele colecției patristice)

*

Vol. 1 și 2

Vol. 3, partea 1

Vol. 3, părțile 1 și 2

Vol. 5

Vol. 6

Vol. 6-7

Vol. 10

Vol. 11

Vol. 12

Vol. 14

Vol. 15

Vol. 20, partea 1

Vol. 21

Vol. 22

Vol. 23-24

Vol. 28, partea a 2-a

Vol. 30

Vol. 31

Vol. 32, partea a 2-a

Vol. 34, partea 1

Vol 34, partea a 2-a

Vol. 39

Vol. 40, partea a 2-a

Vol. 41

Vol. 43

Vol. 44

Vol. 47

Fragment din „Traduceri patristice” (vol. 2)

Traduceri patristice

(vol. 2)

*

Dumnezeiescul Augustin

al Hipponei

Predica de pe munte

a Domnului nostru

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Cartea I

Capitolul al 4-lea

Relația dintre darurile Sfântului Duh și fericiri

11. De acum, şi cele şapte daruri ale Sfântului Duh (the sevenfold operation of the Holy Ghost), despre care [Sfântul] Isaia vorbeşte (Is. 11, 2-3)[1], mi se par a corespunde acestor trepte şi sentinţe.

Dar aici avem o diferenţă în ceea ce priveşte ordinea lor. Pentru că acolo sunt enumerate începând cu cele mai înalte, pe când, aici, cu cele mai de jos.

Căci acolo se începe cu înţelepciunea şi se termină cu frica de Dumnezeu; căci „frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Pild. 1, 7; 9, 10; Iov 28, 28; Ps. 110, 10; Iis. Sir. 1, 14, 15).

Şi, de aceea, dacă gândim că a fost vorba de o înaintare graduală, acolo frica de Dumnezeu este prima, evlavia[2] a doua,  cunoaşterea a treia, tăria a patra, sfatul al cincilea, înţelegerea a şasea, înţelepciunea a şaptea.

Şi frica de Dumnezeu corespunde umilinţei, pentru că aceasta s-a zis aici: „Fericiţi sunt cei săraci cu duhul”. Adică [s-a vorbit] despre cei ce nu se umflu sau nu se mândresc şi despre care Apostolul a zis: „Nu te înălţa cu mintea, ci teme-te” (Rom. 11, 20), adică: nu fi trufaş.

Evlavia corespunde blândeţii, pentru că cel care cercetează cu bună cucernicie Sfânta Scriptură şi nu critică ceva, pe care încă nu îl înţelege şi din această pricină el nu se împotriveşte; unul ca acesta e cel blând şi despre care au fost zise acestea: „Fericiţi sunt cei blânzi”.

Cunoştinţa corespunde celor care se jelesc / plâng – cum am aflat deja din Scripturi –  şi păcatele lor sunt purtate astfel[3]. Căci din neştiinţă sunt pizmuiţi, pentru că [, în realitate,] ei sunt buni şi vrednici de laudă.

Tăria corespunde celor care sunt flămânzi şi însetaţi de dreptate, pentru că ei pun în dorinţele pământeşti bucuria de lucrurile care sunt cu adevărat bune şi în dorinţa de a nu se întoarce înapoi din drumul lor [pun] depărtarea de lucrurile pământeşti şi trecătoare.

Căci despre ei s-au zis acestea: „Fericiţi  sunt cei care flămânzesc şi însetoşează de dreptate”.

Sfatul corespunde celor milostivi, căci acesta e un mijloc de a scăpa de marile păcate.

Căci noi iertăm, după cum şi noi dorim să fim iertaţi (Mt. 6, 12) şi îi ajutăm pe alţii, pe cât de mult suntem şi noi în stare, căci şi noi înşine dorim să fim ajutaţi, acolo unde nu suntem capabili.

Și despre aceştia s-a zis aici: „Fericiţi sunt cei milostivi”.

Înţelegerea corespunde curăţiei inimii – căci ochii sunt [meniți] ca să fie curăţiţi – pentru că astfel pot vedea cele nevăzute şi [pot] auzi cele neauzite şi pot ajunge la acelea, care întru inima omului nu au intrat (Is. 64, 3; I Cor. 2, 9).

Căci despre aceştia s-a zis aici: „Fericiţi sunt cei curaţi cu inima”.

Înţelepciunea corespunde făcătorilor de pace, în care toate lucrurile acum sunt în pace şi nu există patimi în stare să ducă luptă împotrivă minţii.

Căci toate lucrurile laolaltă ascultă / se supun duhului omului, dacă el însuşi se supune lui Dumnezeu.

Fiindcă despre ei s-a zis: „Fericiţi sunt făcătorii de pace”.

Împărăția Cerurilor e numită diferit în fiecare fericire în parte. Din nou despre relația dintre fericiri și darurile Duhului Sfânt

12. Şi iată, cum singura răsplată – care este Împărăţia Cerurilor – poartă nume diferite, după fiecare dintre fericiri.

Căci se cuvenea aici, ca în primul rând, să fie pusă Împărăţia Cerurilor, care este înţelepciunea cea mai mare şi desăvârşită a sufletului raţional.

De aceea, astfel s-a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, pentru că a lor este Împărăţia Cerurilor”, căci de aceea fusese zis: „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii”.

Celor blânzi le este dată o moştenire. Căci sunt aceia cărora le-a fost lăsată moştenirea de către un Tată, pentru cei supuşi ai Săi şi care caută aceasta: „Fericiţi sunt cei blânzi, pentru că a lor va fi moştenirea pământului”.

Mângâierea celor ce plâng –  ca unii care ştiu ce au pierdut şi în ce păcate s-au  afundat[4] – aceasta este: „Fericiţi sunt cei ce plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi”.

Celor flămânzi şi însetaţi [de dreptate] le este dată o totală încredinţare. Căci acestea sunt o împrospătare a celor care se trudesc şi se luptă cu sârguinţă pentru mântuire: „Fericiţi sunt cei care flămânzesc şi însetoşează după dreptate, pentru că aceia vor fi săturaţi”.

Cei milostivi sunt cei care urmează un sfat mare şi adevărat. Căci ce e acesta decât, ca acelaşi tratament să se practice de către ei atât faţă de unul care este puternic, cât şi faţă de unul slab, căci: „Fericiţi sunt cei milostivi, pentru că ei vor primi / vor dobândi milă”.

Celor curaţi cu inima li s-a dat darul de a vedea pe Dumnezeu. Fiindcă ei au ochi curaţi pentru ca să discearnă lucrurile dumnezeieşti, căci: „Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu”.

Făcătorii de pace se fac asemenea lui Dumnezeu, fiindcă trăiesc cu înţelepciune dumnezeiască şi se nasc după chipul lui Dumnezeu, înţelegând prin aceasta o regenerare interioară a omului reînnoit, căci: „Fericiţi sunt făcătorii de pace, pentru că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” .

Sfinții Apostoli au trăit încă de pe pământ consecințele fericirilor

Şi, într-adevăr, cele promise pot fi primite pe deplin în această viaţă, dacă noi credem acelora care le-au primit, în acest caz, Apostolilor.

Pentru că, modul cum au îmbrăţişat cu toţii schimbarea vieţii îngereşti[5] – care este promisă după această viaţă – aceasta nu poate fi explicată prin niciun cuvânt.

Fericirea a 8-a și relația ei cu prima fericire. Tăierea împrejur și ziua învierii Domnului. Multiplul de 7, cifra 8 și Cincizecimea

După aceea urmează: „Fericiţi sunt cei care sunt prigoniţi pentru iubirea de dreptate, pentru că a lor este Împărăţia Cerurilor”.

Această a opta fericire – care priveşte înapoi, către prima şi ne face cunoscut pe omul desăvârşit – este, poate, un pas înainte în înţelegerea, deopotrivă, a tăierii împrejur a Vechiului Testament din ziua a opta, cât şi a învierii  Domnului, de după sâmbătă, zi care, cu adevărat, este a opta şi, în acelaşi timp, este prima zi.

Și în care prăznuim a opta sărbătoare a zilelor –  căci noi prăznuim astfel re-facerea noului om – şi care e cifra multiplicată a Rusaliilor.

Pentru că cifra şapte, adică şapte săptămâni multiplicate, fac pentru noi patruzeci şi nouă de zile, la care adăugându-se a opta, ne dau cincizeci, care pot fi luate şi înţelese de către noi.

Harul Sfântului Duh e acela care ne dă să trăim consecințele fericirilor

Pentru că întorcându-ne spre cele de la început avem unica zi în care Sfântul Duh S-a pogorât, prin care noi suntem călăuziţi întru Împărăţia Cerurilor, întru Care primim moştenirea şi suntem mângâiaţi; şi suntem hrăniţi, şi primim milă, şi suntem curăţiţi şi ne facem făcători de pace.

Şi, de asemenea, vieţuirea desăvârşită ne e dată tot prin Duhul, căci noi suportăm toate necazurile ridicându-ne prin ele deasupra noastră, fiind daţi afară pentru iubirea adevărului şi a dreptăţii.


[1] Cele 7 daruri ale Sfântului Duh, cf. Is. 11, 2-3 sunt: „duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe…duhul temerii de Dumnezeu”.

[2] Piety este ceea ce în ed. BOR 1988 s-a tradus cu „buna credinţă”. Nu poate să existe evlavie, sentiment adevărat de adorare a lui Dumnezeu, fără dreaptă credinţă. Buna credinţă este dreapta credinţă iar dreapta credinţă e un mare dar al Sfântului Duh.

[3] Își plâng continuu păcatele lor. Așa trăiesc: plângându-și păcatele trecute și prezente.

[4] Putem spune că ne-am „cufundat” în păcate, ca într-o uitare de sine, dar putem spune că „am coborât” în rău, în păcate, privind întoarcerea noastră de la bine spre rău. Cobor şi nu urc.

Păcatul e o coborâre de la adevărata noastră demnitate, o coborâre în păcatul care ne face ridicoli, animalici, cu apucături nedemne de noi, de scopul pentru care am fost creaţi: îndumnezeirea fiinţei noastre.

Dar putem spune și faptul, că „ne-am prăbuşit” în păcate. Prăbuşirea poate indica căderea Protopărinţilor noştri, dar şi o mare cădere dintr-o mare stare de sfinţenie. Prăbuşire, ceva de domeniul catastrofei. Dar a păcătui înseamnă şi „a pătrunde” în  murdărie, în prăpastia pierzării.

[5] După modul de a fi al Sfinţilor Îngeri. Chemarea oamenilor, aici, pe pământ, scopul lor dumnezeiesc e acela de a trăi îngereşte; de a se pregăti pentru viaţa viitoare, unde vor trăi împreună cu Sfinţii Îngeri.

Viaţa de aici nu trebuie să fie o expresie a lejerităţii şi a confortului pătimaş. Viaţa prezentă e timpul ascezei, al curăţiei dumnezeieşti.

În viaţa veşnică eşti aşteptat ca să fii propriu Sfinţilor Îngeri şi tuturor Sfinţilor, să fii propriu vieţuirii dumnezeieşti.

Şi ca să fii propriu, după moarte, acestei vieţi, bineînţeles că trebuie să fii propriu ei încă de pe acum, căci acum e ziua mântuirii.

Postmodernitatea văzută cu ochi ortodocși

Motto:

„Ca să înțelegi lumea în care trăiești…trebuie să o privești cu ochi teologici”

***

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea

şi

a fi văzut

vol. I

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală

la contemplarea creației şi vederea lui Dumnezeu

*

Cuprins (aproximativ complet):

1. Introducere. O invitaţie la teologie în spaţiul postmodernităţii

2. Între definiţii ale vederii şi ochii propuşi de medicină

2. 1. Vederea în dicţionare

2. 1. 1. În limba română

2. 1. 2. În limba latină

2. 1. 3. În limba greacă veche

2. 1. 4. În limba franceză

2. 1. 5 În limba germană

2. 1. 6. În limba italiană

2. 1. 7. În limba engleză

2. 2.  Vederea în medicină

2. 2.1. Sistemul optic uman

2. 2. 1. 1. Anatomia ochiului uman

2. 2. 1. 2. Traiectul fiziologic al vederii

2. 2. 1. 3. Traiectul psihic al vederii

2. 2. 2. Patologia vederii

2. 2. 3. Relaţia dintre ochiul uman şi culori

3. Privire şi vedere: o trecere liberă sau o trecere amputată a lumii spre noi înşine?

4. Văd ceea ce sunt sau văd ceea ce se vede?

4. 1.Vederi diferite ale aceleiaşi realităţi: Dumnezeiescul Augustin al Hipponei pe drumul spre credinţă

4. 2. Puterile sufletului şi înţelegerea noastră în teologia Sfântului Teofan Zăvorâtul

4. 3. Platon cel din scrisori sau vorbirea despre sine către alţii

4. 4. Vederea în teoria vederii a lui George Berkeley

4. 5. Imaginea de sine din epistolarul lui Nietzsche

5. Vedere şi cunoaştere

5. 1. Cunoaşterea la Socrate

5. 2. Vederea şi cunoaşterea la Aristotel

5. 3.  Sufletul şi cunoaşterea la Plotin

5. 4. Termenii cunoaşterii la Pascal

5. 5. Cum vede Nietzsche  în „Dincolo de bine şi de rău”

6. Cunoaştere de sine şi cunoaştere iluzorie

6. 1. Cunoaşterea de sine a omului credincios după Sfântul Isaac Sirul

7. Între vederea diurnă şi vederea onirică

7. 1. Ziua şi noaptea în jurnalul lui Eugène Delacroix

7. 2. Simţul culorii la Paul Gauguin

8. Obiectualizarea imaginii

8. 1. Impactul imaginii obiect în pornografie sau despre crearea obsesiei genitale

8. 2. Sexul regizat şi falsa dezinhibare

8. 2. 1. Despre ce poţi vedea dincolo de…pictorialul erotic

8. 2. 2. Despre ideologia saiturilor porno

8. 3. Constructul vizual Rambo sau despre ideologizarea forţei

8. 4. Ucigând iadul cu pistolul sau Constantine ne învaţă cu demonii printre noi

8. 5. Mesmeea sau cultura imaginilor insolite şi pline de stranietate

8. 6. Imaginea hipermodernă: reperul vandabil al zilelor noastre

8. 6. 1. Imaginea-exces

8. 6. 2. Imaginea-multiplex

8. 6. 3. Imaginea-distanţă

9. Omul redus la vedere sau concepţia restrictivismului secular

9. 1. Femeia de mâncare

9. 2. Plata pentru o frumuseţe perisabilă

9. 3. Sex cu părinţii sau implementarea ideologiei porno într-un protest social

10. Publicitatea sau standardizarea vederii

10. 1. Imagologia publicitară a supermarketului Carrefour

10. 2. Reclama TV. Ce conţinut ideatic au enervantele pauze publicitare?

10. 3. Imagologia reclamelor hipermarketului Cora

11. Obsesia vizuală sau haina demonică a ficţionalului

11. 1. Imaginile obsesive ale liricii eminesciene

11. 1. 1. Semnificaţiile vederii în poezia lui Mihail Eminescu

11. 1. 2. Femeia în lirica eminesciană

11. 1. 3. Chipul geniului în lirica eminesciană

11. 1. 4. Raportarea la moarte a lui Eminescu

12. A vedea în roman sau a vedea prin scris

12. 1. Părintele Abel Pavel, confidentul Roxanei

12. 2. Portrete din casa morţilor

12. 3. Balzac şi descriptivitatea imagologică

***

Munca noastră de cercetare din cartea prezentată acum e o continuare a problematicilor atinse în cartea noastră, existență deja la nivel online: Lumea postmodernă și depersonalizarea omului, care are următorul cuprins:

Cuvânt înainte………………………………………………….2-3.

Un preambul necesar. Distanţa dintre lumea pe care ne-o dorim şi lumea în care trăim: un continuu subiect nevralgic…………………………………………….4-8.

1. Lumea postmodernă sau o discuţie despre spaţiul ripostei, al deconstrucţiei şi al nihilismului………9-37.

1. 1. Legitimarea postmodernităţii şi riposta acerbă la idealurile moderne………………………………….9-13.

1. 2. Consistenţa de drept a postmodernismului sau discutarea paradigmei modernităţii………………….13-20.

1. 3. Între cunoaşterea narativă şi cunoaşterea ştiinţifică sau o discuţie despre rolul omului şi cel al mijloacelor tehnice în lumea postmodernă………………………………….20-32.

1. 4. Deconstrucţia ca paralogie şi simţul utilităţii negaţiei: punctul în care lumea postmodernă se dedică necunoscutului…..……………………………………………32-37.

2. Satanismul între filozofie şi practică. O discuţie asupra ideologiei sataniste şi a propagării ei începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea şi până astăzi……38-95.

2. 1. Reprezentanţii de bază ai satanismului postmodern şi motivaţiile lor ideologice………………………….38-56.

2. 2. Biserica Satanei şi Templul lui Set sau diferenţa dintre satanismul materialist şi cel spiritualist…………..56-69.

2. 3. Propagarea în masă a satanismului la nivel mondial prin muzica rock…………………………………..70-79.

2. 4. Satanismul românesc postdecembrist şi impactul său real…………………………………..…………….79-89.

2. 5. Antropologia satanistă şi o concluzionare a raportului dintre satanism şi legile de drept………………….89-95.

3. Derularea procesului de emancipare sexuală în postmodernism şi situaţia de azi a pornografiei. O trecere în revistă a ultimelor „victorii” ale hedonismului în materie de libertinaj furibund……………….96-187.

3. 1. Impactul feminismului în viaţa lumii postmoderne şi a mişcărilor de legitimare a minorităţilor sexuale…..96-112.

3. 2. De la nuditatea sexuală a femeii la statutul ei de obiect sexual……………………………………………..112-130.

3. 3. Pornografia ca utilitate socială şi resorturile ei mai mult sau mai puţin oculte………………………………130-139.

3. 4. Cultura pornografică şi amplitudinea pe care a luat-o în ultimii ani…………………………………………139-150.

3. 5. Pornografia românească şi stadiul de permisivitate a societăţii româneşti în această problemă………….150-176.

3. 6. Noua estetică şi metafizică a trupului şi racordarea directă a acestei mutaţii cu propaganda pornografică………………………………………176-187.

4. Terorismul mondial şi dubla legitimare a violenţei. O discuţie despre manifestarea violenţei în numele unei ideologii şi despre folosirea violenţei sub pretextul unei hegemonii mondiale……………………………..188-266.

4. 1. Statutul de terorist sau trecerea de la teroristul revoluţionar la teroristul asasin………………….188-193.

4. 2. Profilul real al terorismului şi mijloacele lui defensive……………………………………………193-208.

4. 3. Realitatea istorică: între manipularea factorilor de putere şi  recrudescenţa violenţei prezentate de mass-media..…………………………………………….208-229.

4. 4. Evenimentul 11 septembrie 2001 sau distanţa indicibilă dintre atacul armat şi conspiraţie…………………230-252.

4. 5.  Despre o altfel de intoleranţă şi încălcare a drepturilor omului sau lupta între ideologie şi tradiţie………..252-260.

4. 6. Între spiritul terorist de masă şi spiritul terorist de clan. O abordare a violenţei ca teroare în societatea românească…………………………………………………….260-266.

5. Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog  şi răspunsul ei pentru lumea postmodernă…………………….267-313.

5. 1. Condiţia omului Bisericii şi rolul său în societate………………………………………….267-279.

5. 2. Viaţa creştinului ortodox ca legătură vie cu Dumnezeu şi distanţa ce o separă pe aceasta de individualism şi secularism……………………………………….279-289.

5. 3. De la vederea lui Dumnezeu la vederea păcatului sau distanţa dintre bucuria harică şi cea libertină………………………………………….290-300.

5. 4. Între libertatea interioară şi curajul duhovnicesc şi stagnarea în violenţă……………………………301-307.

5. 5. Antiteza dintre personalizarea omului şi depersonalizarea lui sau a vorbi despre o caracteristică schizoidă a lumii postmoderne……………………….307-313.

Epilog…………………………………………..314-315.

Sursele bibliografice………………….316-330.

Despre Tradiția Bisericii și eterodoxie

Sfântul Varlaam al Moldovei

Răspunsul împotriva

Catehismului calvin

Adaptare a textului de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Cartea

care se cheamă:

Răspunsul împotriva

Catehismului calvin

a fost

făcută de

Părintele Varlaam,

Mitropolitul Sucevei

și

Arhiepiscopul Țării Moldovei.

Ea a fost tipărită

la anul 7153

de la facerea lumii,

adică

în anul mântuirii

1645.

*

Capitolul al 12-lea din Catehism

În capitolul al 12-lea al Catehismului s-a scris despre Simbolul credinței creștine, care e format din 12 părți.

Iar acolo unde se spune: „Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, aici se spune numai: „Cred într-o Biserică creștinească și în comuniunea Sfinților”, lucru care este sminteală și întunecare în calea credinței celei drepte.

Căci acest Simbol al credinței creștine, cu cele 12 părți ale sale, a fost întocmit la întâiul și al doilea Sinod a toată lumea, unde Sfințiți și de Duhul Sfânt luminați Părinți au proclețit/ condamnat cu anatemă și afurisire, ca nicio slovă să nu se adauge și nici să se scadă [din el], ci așa cum a fost scris și ni s-a dat, așa trebuie să îl mărturisim în mod neschimbat.

Însă aici se leapădă „întru”, nu se spune: „întru una”, ci numai: „o Biserică”. Și acest gând [l-au avut], pentru că Biserica este adunarea credincioșilor. Și pentru ca să nu pară că nu cred în oameni și să cadă în păcate, de aceea spun: „o Biserică” și nu: „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.

Răspunsul soborului celor două țări [românești]

Știm și noi că Sfânta Biserică este adunarea credincioșilor, care credincioși nu sunt niște păcătoși, ci niște lăcașure/locașuri ale Duhului Sfânt.

Pentru că acestea spune Sfântul Pavel: „Nu știți oare că sunteți casa lui Dumneezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește întru voi?”[I Cor. 3, 16].

Căci, prin harul Său, suntem fiii lui Dumnezeu și umblăm întru poruncile Lui cele sfinte. De aceea se cheamă că suntem adunare și sfântă Biserică.

Însă nu suntem Biserică în mod simplu, ca adunarea păgânilor și ca soborul evreilor, care se cheamă biserică, ci suntem Biserică sfântă, fiecare dintre noi fiind mădularele și ligamentele acestei Sfinte Biserici iar Hristos e capul nostru.

După cum spune și Fericitul Pavel, atunci când zice:

„Toate sunt plecate[1] sub picioarele Lui și pe El L-a dat cap peste toată Biserica” [Efes. 1, 22].

Și aceasta, pentru ca să creștem toți întru El, Care este capul, Hristos, întru care tot trupul se închie și se împreună.

Iar în al cincilea capitol [de la Efeseni], prin exemplu, se spune: „După cum bărbatul este cap femeii, așa și Hristos este cap Bisericii” [Efes. 5, 23].

Către ei[2] și către coloseni, același spune: „și Acela este cap trupului Bisericii” [Efes. 5, 23; Col. 1, 18].

Așadar cap al trupului Bisericii este Hristos iar mădularele [Bisericii] sunt Petru, Pavel, Nicolae, Gheorghe și alți credincioși.

Iar mădularele acestea, care se pleacă sub acest cap, care este Hristos, este adevărata Biserică sobornicească și după cum se pleacă capului toate mădularele și de la el se îndreptează și lucrează, așa și mădularele Bisericii, credincioșii, fiind plecați sub capul lor, [Care este] Hristos, de la Dânsul se îndreptează și lucrează lucrurile mântuirii.

Pentru aceasta, credincioșii, având credința „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, se pleacă Sfintei Biserici, adică Domnului nostru Iisus Hristos, Care este capul mădularelor, adică al credincioșilor.

[Și pentru aceea mărturisesc crezul acesta]: „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.

Iar Biserica este sfântă, pentru că este adunarea de credincioși Sfinți și Drepți, care umblă întru poruncile lui Dumnezeu și întru ei locuiește Duhul Sfânt.

Iar Biserica este sobornicească, pentru că din toate limbile/națiunile este adunată/compusă. Și, la fel, e apostolică, pentru că de la Apostoli are început.

Deci noi, toți credincioșii, care urmăm învățăturilor celor credincioase și adevărate ale Sfinților Părinți Purtători de dumnedzăire//de dumnezeire/de har și care sunt de Duhul Sfânt luminați, mărturisim și zicem: „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.

Căci, într-adevăr, calvinii și luteranii vorbesc despre „o Biserică”, dar [nu o numesc] nici sfântă, nici sobornicească și nici apostolică.

Pentru că așa arată bisericile lor: nu au nicio sfințire, nicio preoție, nici cele 7 Taine, nu sunt sobornicești, pentru că nu sunt în toată lumea și nici nu sunt formate din toate limbile/națiunile.

Pentru că nu sunt apostolice, adică nu sunt de la Apostoli, ci sunt noi, apărute de curând, adică de vreo o sută de ani. Și ele nu au nici faptele Apostolilor și nici nu țin învățăturile Apostolilor.

Iar Apostolii învață despre curăție/feciorie ca fiind mai mare decât căsătoria [I Cor. 7, 7], iar ei o strică și îi silesc pe toți oamenii să se căsătorească.

Apostolii învață ca preotul să fie bărbatul unei singure femei [I Tim. 3, 2], iar ei își iau până la 7 femei și tot [se consideră] preoți.

Apostolii învață, că de există un om bolnav [printre noi], să se cheme preoții Bisericii și să facă rugăciune pentru el și să îl ungă cu ulei în numele lui Dumnezeu, pentru ca să se tămăduiască [Iac. 5, 14-15]. Ei însă nu spun nimic.

Apostolii învață ca credincioșii să umble în fapte bune, pentru că credința fără fapte este moartă [Iac. 2, 20], pe când ei spun că nu trebuie să facem fapte bune, ci [e de ajuns] numai credința.

Apostolii învață să postim și să ne rugăm și să stăm în curăție în vremurile de rugăciune dinspre zilele mari, împărătești[3] [I Cor. 7, 5], pe când ei nu spun nimic despre acestea.

Apostolii învață să avem pocăință și să ne spovedim [păcatele] [F. Ap. 3, 19], pe când ei nu spun nimic nici despre aceasta.

Apostolii învață că Dumnezeu nu este începătorul răului. Însă ei spun că de la Dumnezeu este răul și munca omului. Iar aceste lucruri nu le spun nici păgâni, adică turcii și tătarii.

Căci nu au nici ei astfel de învățături întunecate și urâte de Dumnezeu, prin care calvinii și luteranii nu urmează și nu cred Sfintei Evanghelii, nici nu ascultă de Apostoli, ci se arată luptători [împotriva lor] și vrăjmași [ai propovăduirii lor] și strâmbători/deformatori/corupători ai Sfintei Scripturi și ai Sfintei Evanghelii și [ai propovăduirii sfinte a] Apostolilor.

Iar despre curăție/feciorie ne învață Fericitul Pavel și ne spune: „Și doresc ca voi să fiți fără griji. Pentru că cel care nu se însoară se îngrijește de cele dumnezeiești, după cum îngăduie Dumnezeu, pe când cel care se însoară se îngrijește de cele lumești, după cum îngăduie femeia.

Și este diferență și între femeie și fecioară. Căci cea care nu se mărită se îngrijește de cele dumnezeiești, cum îi va îngădui Dumnezeu, ca să fie sfântă și cu trupul și cu sufletul, pe când cea care se mărită se îngrijește de cele lumești, cum îi va îngădui bărbatul” [I Cor. 7, 32-34].

Și, mai jos, iarăși spune acela: „Pentru aceea, cel care-și mărită fata bine face, iar cel care nu o mărită și mai bine face”[I Cor. 7, 38].

Iar că preotul trebuie să fie bărbatul numai al unei singure femei și să nu o ia pe a doua, ne învață același Sfânt Apostol Pavel, care îi scrie lui Tit și îi spune: „Pentru aceea te-am lăsat în Creta, ca să pui preoți prin toate cetățile, după cum te-am învățat, adică pe cel fără prihană și bărbatul unei singure femei” [Tit 1, 5-6].

La fel și lui Timotei îi scrie și îl învață un lucru al credinței [noastre]: „De pohteaște/dorește cineva preoție, bun lucru dorește. Căci se cade preotului să fie bărbatul unei singure femei” [I Tim. 3, 1-2].

Iar pentru bolnav, cum că trebuie să cheme preoții Bisericii, ne învață Apostolul Iacov în epistola sa, atunci când spune: „De va boli/de va fi bolnav cineva [dintre voi], să cheme preoții Bisericii și să facă rugăciuni pentru dânsul și să-l ungă cu ulei întru numele lui Dumnezeu. Și rugăciunea cu credință va vindeca pe cel bolnav și-l va ridica Dumnezeu, și de va fi făcut păcate i se vor ierta lui” [Iac. 5, 14-15].

Iar despre faptele bune îi învață Apostolul Pavel pe efeseni, atunci când spune: „Aceluia îi suntem faptă[4] – adică lui Dumnezeu – zidiți întru Hristos Iisus spre fapte bune, în cele pe care de mai înainte le-a gătit/le-a pregătit Dumnezeu, pentru ca să umblăm întru ele” [Efes. 2, 10].

La fel le spune și evreilor, când îi învață: „Trebuie să aveți răbdare, pentru că, dacă veți face voia lui Dumnezeu, [atunci] veți lua făgăduința” [Evr. 10, 36].

Iar pentru post și rugăciune ne învață iarăși Apostolul Pavel în epistola sa către corinteni, unde spune: Bărbatul de femeia sa să nu se despartă, nici femeia de bărbat, numai pentru chemarea vremii, adică când se vor întâmpla zile ca acelea.

Căci zice: „Să nu vă lăsați unul pe altul decât numai cu voie, până la o vreme, pentru ca să vă îndeletniciți în rugăciune și în post și iarăși să vă împreunați” [I Cor. 7, 5].

Însă și în alte nenumărate locuri scrie și învață despre acestea.

Iar pentru pocăință și pentru Spovedanie ne spune Apostolul Petru: „Pe Acesta, Dumnezeu L-a înălțat cu dreapta Sa ca Începător și Mântuitor, ca să dea pocăință întru iertarea păcatelor” [F. Ap. 5, 31]. Și pe această pocăință o mărturisea și Ioan Botezătorul, atunci când spunea: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” [Mt. 3, 2].

Iar Domnul ne spune: „De nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” [Lc. 13, 3].

Pentru Spovedanie, în epistola lui Ioan se spune: „De ne vom spovedi păcatele noastre, credincios este [Dumnezeu] și drept, ca să ierte păcatele noastre” [I In. 1, 9]. La fel și Apostolul Iacov spune în epistola sa: „Spovediți-vă[5] păcatele unul altuia și vă rugați unul pentru altul” [Iac. 5, 16].

Iar în Faptele Apostolilor ne spune Evanghelistul Luca: „Mulți dintre cei care credeau își spovedeau păcatele lor” [F. Ap. 19,  18]. Și la Matei se spune: „Atunci veneau către Ioan Botezătorul pentru ca să se boteze în Iordan și să-și spovedească păcatele lor” [Mt. 3, 5-6]. La fel scrie și la Marcu: că își spovedeau păcatele [Mc. 1, 5].

Iar despre faptul că Dumnezeu nu este începătorul răutăților, ne spune Apostolul Iacov în epistola sa, atunci când zice: „Dumnezeu nu este iscusitoriu/ispititor/inventator de răutăți, pentru că El nu ispitește pe nimeni, ci fiecare este tras și înșelat de propria sa poftă” [Iac. 1, 13-14].

Ioan Teologul așa ne spune în epistola sa, atunci când zice: „Dumnezeu este lumină și întuneric întru El nu există” [I In. 1, 5].

Apostolul Petru, la fel, în a doua sa epistolă, ne spune: „Că toate ne sunt date nouă din puterea Lui cea dumnezeiască, spre viață și către bună cinstire” [II Petr. 1, 3].

Iar Apostolul Pavel, în a doua epistolă către corinteni, ne spune, că El este „Părintele milelor și Dumnezeu a toate mângâierile” [II Cor. 1, 3].

Iar Înțeleptul Solomon în Înțelepciunea sa spune: „Că Dumnezeu n-a făcut moartea,[și] nici nu se veselește de pieirea celor vii” [Înț. lui Sol. 1, 13].

Și ce mărturie mai trebuie [să găsim], când Însuși Domnul Dumnezeu Se mărturisește pe Sine și îi spune Prorocului: „Nu vreau moartea păcătosului, ci vreau ca el să se întoarcă și să fie viu” [Iez. 18, 23].

Iar la Evanghelistul Ioan de asemenea spune: „Eu sunt lumina lumii. Cel ce umblă după Mine, nu umblă întru întuneric, ci are viața de veci” [In. 8, 12].


[1] Toate se pleacă/se supun sub stăpânirea Sa, pentru că e vorba de aoristul ipetaxen.

[2] Către efeseni.

[3] Adică în posturile cele mari de peste an.

[4] Suntem fapta/creația lui Dumnezeu. Suntem făpturile mâinilor Sale.

[5] E vorba de exomologhiste = spovediți-vă, mărturisiți-vă, confesați-vă.