Atenția la detaliile mântuirii

Al doilea calup de răspunsuri la întrebările platformei Ortodoxia tinerilor.

***

7a. Dacă omul nu păcătuia mai exista o diferențiere sexuală?

7b. Diferențierea sexuală e constitutivă persoanei umane și nu e o consecință postlapsarială, adică apărută în urma păcatului. Pentru că Dumnezeu a format prima comunitate umană dintr-un bărbat, Adam și o femeie, Eva [Fac. 2, 27], ca persoane raționale depline, inclusiv sub raportul organelor lor sexuale, dar pline de har și în relație de comuniune și de vedere extatică cu Dumnezeu.

În urma păcatului, Protopărinții noștri și-au activat sexualitatea pentru a procrea, lucru care nu s-a petrecut în Paradis, cf. Fac. 2, 25, când relația cu Dumnezeu era foarte intimă.

De aceea, teoria păgână a androginismului, care spune, în esență, că omul primordial era bisexual, de unde, până acum, sintagma: îmi caut jumătatea pentru ca să mă căsătoresc e una falsă, nonrevelațională, pentru că ambii  Protopărinți, de sexe diferite, au fost creați ca persoane depline, cărora nu le-a lipsit nimic pentru ca să fie bărbat și femeie.

Dumnezeiasca Căsătorie face din bărbat și femeie o unitate duhovnicească de gândire, simțire și acțiune, pe măsura înaintării lor în viața de sfințenie, care nu presupune anularea personală a celor doi ci potențarea personală a cuplului în iubire, dăruire și ascultare reciprocă.

8a. Și dacă nu fac avort…cu ce îl întrețin? De ce să-l chinui în viața asta, dacă nu îl pot crește așa cum mi-aș dori?

8b. La întrebarea aceasta se răspunde de mai de jos…de la începutul relației: Dacă fac sex cu el și nu mă ia de nevastă…cu ce îl întrețin? Ce fac…dacă intru în pat cu el…și ies gravidă?

Problema aceasta și-o pun cele care s-au trezit mai târziu…la capitolul responsabilitate în viață. Însă nici acum nu e timpul trecut! Dacă îți simți copilul în pântece…întreabă-te din punctul lui de vedere. Ce crezi că e mai bine pentru el și nu pentru tine.

Iar proiecția de acum despre viață…e diferită de cea de după ce îl naști. Iar mamele care își pun nădejdea în Mama Stăpânului nostru, în Prea Curata Fecioară, ajung să nască în mod binecuvântat și să se însoțească cu oameni care să le ajute, să le iubească și să le ocrotească.

Avortul nu e o soluție nici împotriva sărăciei și nici pentru tine, ca mamă, ca să nu mai spun pentru copil. Pentru copil și pentru mamă avortul e o dramă imensă, pentru că copilul e condamnat la durere și nefericire iar mama, de asemenea, la boli, anxietate și neîmplinire interioară.

Nimeni nu câștigă de pe urma crimei oribile de a-ți tortura și sfâșia în uter copilul nenăscut. Iar viața de o zi, de două, de 2 ani e infinit mai prețioasă decât moartea, pentru că putem măcar să îl botezăm sau să avem parte de bucuria de a-l ține în brațe, de a-l hrăni și de a-l iubi ceva timp…sau mulți ani.

Însă, în primul rând, când te gândești economic la viața unui copil sau statistic ai un minus de conștiență maternală. Mai înainte de a te întreba despre copil…trebuie să te întrebi cine ești ca mamă. Iar dacă rolul maternal al femeii nu îți este clar nici până la această dată înseamnă că moștenești, de la propria ta mamă, nefericire de a nu ști cine ești ca mamă. Și, mai ales, cine poți fi ca mamă…și mama cui poți fi.

9a. Dacă Dumnezeu alege de cine să se îndure și pe cine să placă, ce rol mai avem noi în propria noastră mântuire?

9b. Dumnezeu nu iubește în mod subiectivist pe nimeni, ci în mod desăvârșit pe toți, pentru că subiectivismul e o consecință a neiubirii tuturor, adică a unei iubiri nedesăvârșite. El ne iubește pe toți deopotrivă, fie că suntem Sfinți, fie că suntem păcătoși notorii.

Tocmai pentru aceea Hristos Dumnezeu S-a răstignit pentru toți, pentru mântuirea tuturora și vrea ca toți să îi deschidem inima și mintea pentru a-L primi continuu în persoana noastră.

Cum ne deschidem Lui și ce facem din iubire pentru El și pentru confrații noștri, pentru care El S-a dat spre moarte de ocară, ca lumea viață să aibă, se include în aportul nostru în cadrul mântuirii noastre, care e o coproducție/conlucrare cu Dumnezeu.

Prea Curata Stăpână, conform Sfântului Grigorie Palama, nu a primit un har aparte pentru a trăi o viață dumnezeiască, ci același har pe care l-au primit toți oamenii pentru a se mântui. Numai că dorul ei de Dumnezeu a fost atât de mare încât nu a avut păcat personal, înfăptuit în viața Preasfinției sale.

La fel și Domnul, ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, a facilitat firii umane asumate în persoana Sa atâta har cât aceasta a avut nevoie ca să suporte durerile imense ale crucificării. Și aceasta pentru ca să întărească firea Sa umană, adică să o umple de har, să o îndumnezeiască în mod deplin, pentru ca noi să ne însușim, din umanitatea Sa îndumnezeită, puterea de a lupta cu patimile din noi și de a le birui ca și Domnul: prin încordarea întregii noastre ființe, întărită fiind de harul Său.

Așa că Hristos Dumnezeu nu S-a favorizat pe Sine pe Cruce și nici în alte momente ale vieții Sale pământești și nici nu a favorizat-o pe Maica Sa sau pe Sfinții Săi Apostoli ci, dimpotrivă, le-a spus și ne-a spus: dacă M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni.

Însă, fără doar și poate, Iubirea tripersonală, Dumnezeul nostru treimic Își arată iubirea Sa copleșitoare în toți cei care Îl iubesc și trăiesc o viață sfântă în comuniune cu Sine.

Iar când Evangheliile vorbesc de „iubitul Său Ucenic” se referă la răspunsul preaiubitor al lui Dumnezeu la o totală iubire din partea aceluia. Din acest motiv, Sfântul Ioan era iubit de Domnul într-un mod aparte pentru că și acela Îl iubea nespus de mult.

10a. Iadul este un motiv important pentru care facem binele în mod forțat.

10b. Binele, în mod real, nu se face decât din iubire de Dumnezeu și de aproapele și în intimitate cu Dumnezeu și cu semenii noștri, pentru că binele se face în relație și ca expresie a comuniunii.

De aceea, dacă binele nu se face cu forța, ci din și pentru iubire, frica de Iad nu e un motiv profund de îndreptare a noastră, pentru că frica copleșitoare de Iad ne împinge la nelucrare și nu la acțiune.

În drumul despătimirii noastre, Iadul este o contemplare a neascultării ființelor raționale și a consecințelor acestei neascultări profunde de Dumnezeu, care ne împinge la a fi dinamici, nevoitori. Însă contemplarea chinurilor Iadului sau a bucuriei Împărăției cerești, potrivit descrierilor scripturale și patristice, sunt doar două dintre ocupațiile zilnice ale creștinului ortodox în drumul mântuirii sale.

Factorii esențiali ai mântuirii sunt împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și umplerea noastră de o tot mai mare iubire și dăruire față de El.

Însă întrebarea de față se leagă mai mult de o frică demonică de păcat și de Iad decât de o frică de Iad, ca înțelegere a consecințelor reale ale păcatului.

Foarte mulți s-au vindecat de teama aceasta insuflată de către demoni printr-o profundă și continuă spovedire și împărtășire cu Domnul și printr-o viață ascetică plină de studiu teologic, pentru că au trebuit să treacă de la o perspectivă juridică asupra mântuirii (de esență eterodoxă) la o perspectivă personalistă, comunională și iubitoare cu Dumnezeu și cu semenii, care e adevărata viziune ortodoxă asupra mântuirii personale și comunitare.