Dumnezeiescul Augustin

al Hipponei

Predica de pe munte

a Domnului nostru

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Cartea a doua. Capitolele  6 şi 7 de la Sfântul Apostol Matei

Capitolul al 2-lea

Mt. 6, 2.  Milostenia nu trebuie să fie un gest ipocrit

5. „De aceea, când îţi faci milosteniile[1] tale”, zice El, „nu suna cu o trâmbiţă înaintea ta, ca ipocriţii care merg în sinagogi şi pe străzi, ca să poată avea laudă de la oameni” (Mt. 6, 2).

Cu alte cuvinte El ne spune: nu dori să devii cunoscut în acelaşi fel ca ipocriţii.

Nu se comportă însă ca ipocriţii, aceia care au în inima lor asemenea dragoste pentru aproapele şi, ca atare,  faptele lor bune le ţin departe de ochii oamenilor.

Cine sunt oamenii ipocriți

Însă ipocriţii sunt aceia care pretind că sunt altfel decât ceilalţi oameni dar, în adevăr, ei sunt actori de teatru.

Pentru că pot face, spre exemplu, ceea ce a făcut Agamemnon[2] în piesa de teatru cu caracter tragic sau pot fi oricare alt personaj [care a trăit] de-a lungul istoriei sau a legendelor, care sunt regizate pentru teatru, dar nu sunt persoane reale, nu sunt ei înşişi, ci nişte personaje pe care ei le joacă şi de aceea sunt numiţi ipocriţi.

Într-un mod asemănător, în Biserică sau în orice altă parte a vieţii omeneşti, oricine doreşte să pară ceea ce este el nu este un ipocrit. Fiindcă ipocritul pretinde că e cineva, dar nu se dezvăluie pe sine a fi un om drept.

Şi asta pentru că, el stă[3] şi, de asemenea, şi rezultatele acţiunilor sale, în laudele oamenilor.

Pe care, de altfel, le pot primii şi aceia care pretind că sunt altceva decât sunt, când cei care îi laudă sunt, de fapt, păcăliţi de aceia, cărora li se par că sunt oameni buni şi că merită lauda lor.

Dar astfel nu pot primi răsplată de la Dumnezeu, de la Cercetătorul inimii, numai dacă nu cumva vor primi pedeapsă pentru minciuna lor de la acei oameni.

Răsplata de la oameni pentru gesturile ipocrite

Căci de aceea a zis El: „ei şi-au primit plata lor” (Mt. 6, 2). Şi mult mai drept va zice despre ei: „Depărtaţi-vă de la mine, voi lucrători ai prefăcătoriei, căci aţi lucrat folosind numele Meu, dar nu aţi făcut faptele Mele”.

Deci şi-au primit răsplata lor aceia, care au făcut faptele de milostenie nu pentru altă raţiune, decât ca ei să poată avea laudă de la oameni.

Însă nu dacă ei au slavă de la oameni, ci dacă au făcut aceste fapte cu scopul de a avea această slavă, despre care s-a vorbit mai sus.

Din nou despre urmarea exemplului bun

Căci lauda oamenilor nu trebuie să fie căutată de către ei prin acele acte de dreptate pe care le fac, ci se cuvine ca ei să urmeze aceluia care face acte de dreptate.

Căci pot avea astfel ce să imite şi, în acelaşi timp, ce să laude şi nu pentru că, cel pe care ei îl laudă, poate gândi că ei sunt asemenea lui în toate.

Mt. 6, 3. Ce înseamnă „mâna stângă”. Faptele noastre îi vizează și pe credincioși și pe necredincioși

6. „Dar când tu faci milostenii, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Mt. 6, 3).

Dacă înţelegem aici pe cei necredincioşi ca însemnând mâna stângă, ni se va părea atunci a nu fi o greşeală ca să dorim a fi pe placul celor credincioşi.

Pe când, totuşi, noi suntem cu totul împotrivă faptului de a pune cununa şi sfârşitul faptelor bune pe seama unui om oarecare.

Însă cu privire la această chestiune, că aceia care ne-au  încântat cu faptele lor bune sunt imitaţi de către noi, noi suntem unii care lucrăm nu numai înaintea ochilor celor credincioşi, ci, de asemenea, şi a necredincioşilor.

Căci prin faptele noastre bune, care pot fi lăudate, ei pot slăvi pe Dumnezeu şi pot veni la mântuire.

Dar dacă noi vom fi de părerea că mâna stângă înseamnă un duşman, atunci, dacă duşmanii noştri trebuie să nu cunoască când noi facem milostenii, de ce a mai zis Domnul Însuşi, când duşmanii săi evrei erau în jurul Lui, să îndurăm toate pentru vindecarea oamenilor?

Şi de ce a zis aceasta şi Apostolul Petru, la vindecarea omului olog, care cerea milă la Poarta cea Frumoasă, aducând, de asemenea, mânia duşmanilor peste sine şi peste ceilalţi Ucenici ai lui Hristos [F. Ap. 3, 4]?

Astfel, zic mai departe, dacă este necesar ca duşmanul să nu ştie când noi facem milostenii, ce vom face cu duşmanii înşişi la împlinirea acestei porunci, când ni se cere: „dacă duşmanul tău este flămând, dă-i pâine să mănânce; şi dacă el este însetat, dă-i lui apă să bea” (Pild. 25, 21)?

7. A treia părere este nutrită de oamenii trupeşti – şi de aceea e absurdă şi ridicolă – însă spun că nu sunt puţini aceia care sunt încurcaţi într-o astfel de greşeală.

Astfel, cine spune că prin expresia mâna stângă este înţeleasă soţia, unul ca acesta, de asemenea adaugă, că în familie femeia se îngrijeşte şi are obiceiul să fie mai atentă cu banii şi, de aceea, ei trebuie să fie ţinuţi ascunşi de către ele de frica cerţii în familie, când bărbaţii lor miloşi ar cheltui totul, pe cele care sunt necesare[4].

Căci dacă, într-adevăr, numai astfel de oameni sunt creştini, nici chiar atunci nu a fost adresată această poruncă cu referire la femei!

Astfel, de care mână stângă i se porunceşte unei femei să ascundă faptele ei de milostenie?  Există cumva şi un soţ, ca o mână stângă a femeii? O astfel de afirmaţie este mult prea absurdă.

Sau (tot la fel de absurdă este şi aceea), dacă cineva gândeşte că ei sunt  mâna stângă unul pentru altul.

Familia creștină și faptele de milostenie

Dacă un membru al familiei are o parte de avere mai mare prin cealaltă parte[5], în acest fel se va lupta o parte cu alta[6] şi un cuplu căsătorit nu va mai fi o unitate creştină.

Dar dacă unul dintre ei va alege să dea milostenie conform poruncii lui Dumnezeu, cel care va sta împotrivă, va fi, în mod inevitabil, un duşman al poruncii lui Dumnezeu şi, de aceea, va fi recunoscut printre cei necredincioşi.

Iar porunca referitoare la astfel de soţi este aceea, ca un soţ credincios să îşi câştige soţia sa şi o soţie credincioasă pe soţul ei prin vorbă bună şi călăuzire.

Căci se cuvine ca ei să nu respingă lucrurile bune făcute de unul sau de altul, căci tocmai prin acelea ei se atrag reciproc[7]. Fiindcă prin astfel de lucruri, unul poate să fie atras de celălalt la comuniunea credinţei creştine[8].

Şi nici nu sunt fapte de hoţie acelea care se săvârşesc din voia lui Dumnezeu, căci acelea se întorc la tine[9].

Dar dacă cineva îşi ascunde de mult o astfel de infirmitate faţă de cealaltă parte[10], atunci este incapabil să poarte cu calm ceea ce a făcut în mod nedrept şi ilegal.

Iar faptul că mâna stângă nu este înţeleasă în acest sens, în situaţia noastră, acest lucru ne devine foarte repede evident, dintr-o înţelegere globală a acestui capitol. Trebuie aşadar, ca, pe mai departe, să aflăm ce a vrut să spună Domnul nostru prin mâna stângă.

Despre faptele de dreptate în general

8. „Luaţi aminte”, a zis El, „ca să nu faceţi faptele voastre de dreptate înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de către ei; astfel nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru, Care este în ceruri”.

Aici, El S-a referit la faptele de dreptate în general, după care a continuat cu detalii.

Pentru că o faptă care este făcută cu gândul de a fi o milostenie este, fără îndoială, o faptă de dreptate.

Şi de aceea, El a legat cele două versete spunând: „Deci, când faci milostenii, să nu suni cu o trâmbiţă înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca  să poată avea slavă de la oameni”.

În acest verset există o legătură directă cu ceea ce El a zis mai înainte, adică cu cuvintele: „Luaţi aminte ca faptele voastre de dreptate să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de către ei”.

Însă, cele care urmează după acestea: „Adevărat vă spun vouă: şi-au primit răsplata lor”, se referă la acea poruncă pe care El a dat-o mai sus: „astfel nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru, Care este în ceruri”.

Şi după aceea urmează: „Dar când tu faci milostenii…” şi celelalte.

Când El a zis: „Dar tu”, ce altceva a vrut să spună, decât: „nu  te comporta în acelaşi fel ca ei”?

Cu alte cuvinte, ce îmi spune mie să fac? „Dar când tu faci milostenii”, zice El, „să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”.

Ceea ce e de blamat[11] la aceia, acel lucru ne opreşte să-l facem.  Şi ceea ce e de blamat în ei, e tocmai faptul că vor să se arate oamenilor pentru a fi lăudaţi de aceia.

Ce înseamnă „mâna stângă” și „mâna dreaptă”

Şi mâna stângă înseamnă să nu ai o înţelegere mai potrivită decât  aceea de a fi încântat de laude, pe când mâna dreaptă înseamnă să ai voinţa de a împlini pe deplin poruncile dumnezeieşti.

Nu trebuie să unim conștiința de a face fapte bune cu dorința de a fi lăudați de către oameni

Căci atunci când ai conştiinţa lor[12], dar când faci fapte de milostenie unind dorinţa aceasta cu laudele oamenilor, mâna stângă devine ştiutoare a lucrului mâinii drepte.

Și, de aceea: „să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”.

Adică să nu uneşti, când îți faci milosteniile tale, conştiinţa ta cu dorinţa de a plăcea să fii lăudat de către oameni, căci prin aceasta lupţi împotriva împlinirii depline a unei porunci dumnezeieşti.

Mt. 6, 4. Milosteniile sunt actele unei conștiințe bune

9. „Ca milosteniile tale să fie în taină” (Mt. 6, 4).

Ce altceva înseamnă „în taină”, decât o conştiinţă bună, care nu poate să se arate ochilor oamenilor şi nici să fie arătată prin cuvinte?

Întrucât, într-adevăr, marea mulţime a oamenilor spune multe minciuni.

Şi de aceea, dacă mâna dreaptă lucrează în interiorul nostru, în taină, toate lucrurile văzute, care sunt trecătoare, ţin de mâna stângă.

Milosteniile tale să le faci în propria ta conştiinţă, unde poţi să faci multe milostenii prin bunele tale intenţii[13].

Şi  astfel poţi să fii milostiv chiar dacă nu ai bani sau orice altceva, care să poată fii date celui care are nevoie de ele.

Păruta milostenie. Milostenia pentru ceva la schimb

Căci multe milostenii sunt făcute prin intermediul lucrurilor exterioare şi nu din cele interioare.

Căci cine dă, fie din ambiţie, fie de dragul a ceva trecător, doreşte să pară milostiv. Dar în unul ca acesta numai mâna stângă e recunoscută ca fiind lucrătoare.

Alţii însă, se situează într-o poziţie de mijloc între cele două situaţii.

Căci ei îşi fac propriile lor milostenii într-un mod care este călăuzit de providenţa dumnezeiască şi din această cauză ei înşişi cer, cu o părere foarte bună despre ei, astfel de laude sau alte lucruri trecătoare şi trupeşti sau altceva din acestea.

Nu trebuie să unim milostenia cu fuga după avantaje materiale

Dar Domnul nostru a oprit şi mai cu putere această situaţie, în care mâna stângă, de una singură, îşi face lucrarea sa în noi, atunci când El a oprit ca să se împreuneze lucrarea ei cu lucrarea mâinii drepte.

Căci acestea s-au zis: că noi nu trebuie să ne păzim a face milostenii nu numai din dorinţa lucrurilor trecătoare, ci şi din aceea, că în lucrul nostru noi nu suntem fără privirea lui Dumnezeu [asupra noastră].

Și, în acest mod, nu poate exista amestecarea sau unirea cu aceia, care aleargă după avantaje materiale.

Pentru milostenie e nevoie de curăția inimii

Pentru chestiunea luată în discuţie însă este nevoie de curăţia inimii. Asta numai dacă nu cumva suntem deja simpli şi nu aven nevoie să ne curăţim inima.

Dar cum vom fi simpli la inimă, dacă slujim la doi domni / la doi stăpâni şi nu ne curăţim vederea, numai prin străduinţa după lucrurile care sunt veşnice, ci ne îmbrăcăm, mai ales, cu iubirea lucrurilor omeneşti, a celor trecătoare?

Dumnezeu e Cel care ne răsplătește milosteniile

De aceea, „când faci milostenii, fă în taină; şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Mt. 6, 4).

Foarte drept şi adevărat este acest lucru! Căci dacă aştepţi o răsplată de la El, Care este singurul Cercetător al conştiinţei, atunci lasă-ţi conştiinţa să-ţi vorbească şi să-ţi dea răsplata pe care o meriţi.

Variantă la Mt. 6, 4 în traducerile latine. Preeminența traducerilor grecești ale Scripturii în fața celor latine

Multe traduceri latine au următorul text: „Şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie pe faţă”.

Însă, pentru că noi nu am găsit cuvântul „pe faţă” în traducerile greceşti, care sunt mai vechi, credem că nu s-a mai adăugat aici niciun alt cuvânt.


[1] Pomenile.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Agamemnon.

[3] Îşi află fundamentul, odihna, fala.

[4] Familiei.

[5] Se referă la partea de avere care le revenea soţilor.

[6] Soţul cu soţia.

[7] Mutual.

[8] Dacă nu conving faptele noastre, cuvintele vor convinge şi mai puţin. Însă faptele noastre şi cuvintele la un loc sunt cele care trebuie să mărturisească iubirea lui Dumnezeu şi ele să fie solul care vesteşte frumuseţea lui Dumnezeu, a vieţii după Dumnezeu.

Eu mă bucur când văd iubirea altora pentru Dumnezeu. Eu cresc din această iubire. Iubirea Sfinţilor ne umple de harul urmării ei. Ne contaminăm – în sensul cel mai bun al cuvântului – de iubirea altora şi creştem hrănindu-ne din ea.

[9] În mod favorabil pentru noi.

[10] Se referă tot la relaţia soţ-soţie.

[11] Ceea ce e rău şi trebuie dezaprobat.

[12] A necesităţii de a împlini poruncile dumnezeieşti.

[13] Buna intenţie de a ajuta, milostivirea faţă de oameni, iubirea lor, e prima sursă a tuturor milosteniilor vizibile sau verbale. Că dai ceva de mâncare e o milostenie, dar tot milostenie e că dai un sfat bun cuiva sau că scoţi pe cineva dintr-un pericol de moarte.

E milostenie şi că zâmbeşti cu bunătate acelora, cărora nimeni nu le zâmbeşte. E milostenie şi dorinţa de bine pentru cineva, rugăciunea pentru el.

Milostenia, cu alte cuvinte, porneşte din inimă sau nu porneşte deloc. Cea în care nu intră considerentele dragostei se numeşte oricum altcumva, dar nu milostenie.

Căci milostenie înseamnă a avea milă. Și mila o ai dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi îi iubești și pe oameni.

Şi cum ai putea iubi pe cineva, pe care nu-l iubeşti, dar totuşi îi dai să mănânce? Până la urmă, astăzi, trăim şi din milostenii pe care le primim de la oameni care nu ne iubesc. Primim multe daruri din varii motive în viaţa noastră, dar cei care ni le dau au alte motivaţii decât Hristos.

Trăim deci şi din neiubire, dar asta ca un mod iconomic de a lucra al lui Dumnezeu.

O, Doamne, ai milă de lumea Ta! Nu ne părăsi niciodată, căci Tu eşti suflarea noastră. Cei care nu simt asta, cred că noi glumim. Dar Tu eşti Viaţa noastră şi fără Tine suntem morţi.

Did you like this? Share it: