Mineiul pe luna iulie, ed. 1894 (însemnări) [3]

Părțile 1 și 2…

*

Ziua a 3-a

„piatră strălucitoare a Bisericii lui Hristos”

Sfinții sunt pietrele pline de lumină dumnezeiască ale Împărăției Cerurilor.

*

„valurile înșelăciunii le-ai trecut”

Ai trecut peste valurile ispitelor, Sfinte al lui Dumnezeu.

Iar valuri de la ideea că lumea aceasta, cu toate ispitele ei, e ca o mare învolburată, agitată.

*

Sintagma „limanul ce înțelegător” exprimă înțelegerea faptului că creștem în sfințenie. Sfințenia nu este inconștientă ci, dimpotrivă, e o continuă și îmbucurătoare stare de conștiență în care ne cufundăm continuu.

Iar când ajungem la sfârșitul vieții și intrăm în Împărăția lui Dumnezeu atunci știm că limanul sau destinația finală, adică intrarea în Împărăție, e o intrare conștiență, pe care o înțelegem, pentru că suntem conștienți de ceea ce se petrece cu noi.

*

„umplându-te de liniștea cea fără de sfârșit” a Împărăției lui Dumnezeu. De pacea care covârșește/depășește înțelegerea noastră, dar de care ne bucurăm ca de propria noastră stare de fericire și de împlinire interioară.

Iar pacea duhovnicească e o coborâre de har de la Dumnezeu, un dar ceresc, în inima care se curățește continuu de patimi și care se pleacă jugului dulce, dumnezeiesc al împlinirii poruncilor lui Dumnezeu.

*

Și „cum mori, vrând să[-i] înviezi pe oameni”, Doamne?

*

„ai moștenit lauda cea cerească”= ai devenit comoștenitor al Împărăției lui Dumnezeu cu Îngerii și cu Sfinții, care laudă neîncetat pe Dumnezeu

*

„vitejia cugetului”

Ai avut răbdarea și cutezanța pe care mintea plină de har o are în fața prigoanelor, a ispitelor, a împotrivirilor demonilor.

*

„ai băut paharul muceniciei” = te-ai lăsat martirizat pentru dragostea pe care o ai pentru Domnul și Dumnezeul tău. Moartea, pentru tine, a fost aidoma unui vin de veselie, pentru că tu ai murit din dragoste pentru Hristos Dumnezeu.

*

„Cum pătimești [moarte, Doamne], vrând să[-l] mântuiești pe om din necinstea patimilor?”. Cum mori, Dumnezeul meu, pentru cel care a căzut în iraționalitatea patimilor de la vederea și cunoașterea slavei Tale?

*

„înfășurându-te cu durerile bunei credințe”

Tu, Mucenice al Domnului, te-ai înfășurat cu durerile muceniciei ca și cu niște bandaje îndumnezeitoare, care ți-au vindecat rănile patimilor!

*

„cugetătorule de Dumnezeu”

Tu, cel ce te nevoiești continuu și aprofundezi dogmele dreptei credințe și te umpli, în rugăciune, de gândul la Dumnezeu și de dor pentru El…

*

„fiind întărit cu mine nespăimântată”

Mintea ta nu s-a îngrozit de muncile puse înainte, nici de demoni și nici de greutățile de tot felul…

*

„îmbrăcându-te de la Dumnezeu cu puterea cea nebiruită” a harului dumnezeiesc. Harul Tău, Doamne, a fost îmbrăcămintea cu care s-au îmbrăcat toți Sfinții Tăi și ne îmbrăcăm și noi, cei de astăzi!

*

„purtătorule de Dumnezeu”

E cel ce a simțit și a purtat în el harul lui Dumnezeu și s-a lăsat învățat, în mod continuu, de către El, cele ale Sale.

*

Și „ai căștigat [pentru viața ta sfântă și pentru nevoințele tale cele dumnezeiești] lauda cea nemuritoare” de la Dumnezeu, adică moștenirea Împărăției Sale.

*

„pătimind [suferințe pentru Domnul] Mucenicul se bucura”…

Nu murea ca un fricoș ci ca un îndrăgostit de Dumnezeu, ca un teolog al iubirii Sale de oameni.

*

„barda adevărului, prin care a tăiat pomul înșelăciunii”

Bardă = secure. Aluzie la Lc. 3, 9.

Barda adevărului dumnezeiesc taie pomul ereziei, al înșelării demonice. Adevărul lui Dumnezeu păstrat de Biserică desființează orice răstălmăcire a sa.

E nevoie doar de omul care să cunoască adevărul dumnezeiesc și să demaște neadevărurile.

*

„purtând cuget de bună credință”

Având o minte plină, îmbibată de harul și de cunoașterea dreptei credințe. Care trăiește și acționează după mișcările harului și ale adevărului în persoana sa.

*

„cuget lămurit” = minte întreagă, sănătoasă, adică plină de învățătura și lucrarea dreptei credințe

O minte care s-a exersat și s-a aprofundat în dogmele Ortodoxiei.

*

„Tu ai iubit pe Dumnezeu din suflet, stând împotriva păcatului [în persoana ta] până la sânge”, până la a fi chinuit și omorât pentru credința ta.

*

„moartea cea făcătoare de stricăciune” e moartea ca urmare a unei vieți păcătoase

*

„cuvântul bunei credințe l-ai scos la arătare” = ai mărturisit în mod public, cu orice consecințe, adevărul dumnezeiesc pe care îl aveai și îl păstrai în inima ta

*

Ai fost „uns cu sângele mărturisirii și al credinței pentru Hristos”.

Ai murit martiric pentru Domnul și chinurile pe care le-ai suferit, te-au uns cu sângele mărturisirii pentru El, pentru că ai crezut, până la moarte, în Cel ce este Viața lumii.

*

Căci „foarte veselitoare priveală [priveliște] este la Oștile Îngerilor” chinurile tale, Mucenice al Domnului!

Aluzie la I Cor 4, 9: „ne-am făcut priveliște lumii și Îngerilor și oamenilor” (ed. BOR 1988).

Ne-am făcut loc de contemplare/mărturie prin viața noastră și pentru lumea păcătoasă și pentru Puterile cerești dar și pentru Sfinții lui Dumnezeu, care sunt adevărații oameni, oamenii raționali.

Iar Mucenicul Tău, Doamne, a fost o priveliște, un spectacol dumnezeiesc al răbdării și al dragostei pentru Îngerii Tăi în timpul martiriului său.

***