Slujirea lui Dumnezeu și răutatea zilei
Dumnezeiescul Augustin
al Hipponei
Predica de pe munte
a Domnului nostru
Traducere și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Cartea a doua. Capitolele 6 şi 7 de la Sfântul Apostol Matei
Capitolul al 17-lea
Vom primi de la Dumnezeu pe cele ale vieții acesteia dacă Îl căutăm, în primul rând, pe El
56. Şi în această situaţie sunt toţi aceia, care caută Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui mai întâi, adică cei care preferă acestea în locul tuturor altor lucruri.
Şi tocmai pentru cele făgăduite de Dumnezeu ei caută aceste lucruri. Însă nu se cuvine ca să rămână unii ca aceştia în umbra neliniştii pentru viaţa de aici, pentru ca să nu piardă cumva, pentru aceste lucruri de care au nevoie în această viaţă, pe cele pe care le doresc în Împărăţia lui Dumnezeu.
Căci El a spus despre acestea: „Tatăl vostru cunoaşte că voi aveţi nevoie de toate acele lucruri” (Mt. 6, 32).
Şi de aceea, când El a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”, El nu a zis: că astfel căutaţi acele lucruri de care voi aveţi nevoie, ci a afirmat, că „toate celelalte lucruri se vor adăuga vouă”, adică vor urma, dacă vom căuta mai întâi pe acelea, fără orice altă privire în altă parte.
Ca nu cumva, pe când noi căutăm lucrurile pământeşti, să fim schimbaţi spre altă direcţie de către acelea sau dorind două lucruri în acelaşi timp, pentru aceasta să avem şi două ţeluri diferite, adică să căutăm în acelaşi timp şi Împărăţia lui Dumnezeu dar şi lucrurile necesare nouă pentru această viaţă.
Sau să le dorim pe acestea mai degrabă decât pe toate celelalte, căci, după cuvântul Domnului: ele nu ne vor lipsi[1].
Despre imposibilitatea slujirii la doi stăpâni
Nu putem însă sluji la doi stăpâni. Căci cel care încearcă să slujească la doi stăpâni, va căuta Împărăţia lui Dumnezeu dar şi lucrurile create, şi aceste lucruri trecătoare.
Şi el nu va fi în stare să vadă cu un singur ochi şi să slujească numai cu acela Domnului Dumnezeu.
Numai dacă nu cumva le va lăsa pe celelalte lucruri, chiar dacă ele sunt necesare, pentru a dori numai un singur lucru şi anume: Împărăţia lui Dumnezeu.
Soldatul și preotul
Căci asemenea fac cei care slujesc ca soldaţi şi primesc provizii şi soldă, ca şi toţi cei care predică Evanghelia, şi primesc pentru aceasta mâncare şi îmbrăcăminte.
Însă cei care slujesc ca soldaţi nu luptă toţi pentru bunăstarea republicii, ci câţiva fac asta pentru ceea ce au ei nevoie.
De asemenea, şi cei care nu fac slujba lui Dumnezeu pentru binele Bisericii, o fac pentru dorul de acele lucruri trupeşti, trecătoare, fiindcă ele sunt obţinute de către ei la fel cum obţin soldaţii provizii şi soldă. Sau doresc ambele lucruri pentru un motiv sau altul.
Dar pe acestea le-am dezbătut deja, când am spus: „Nu puteţi sluji la doi stăpâni”.
Cei care împlinesc voia lui Dumnezeu trebuie să fie exemplele noastre
Căci cei care slujesc cu toată inima şi doresc numai Împărăţia lui Dumnezeu, aceştia se cuvine să fie exemplele noastre cărora să le urmăm în tot binele pe care îl fac.
Căci putem să înfăptuim ceva, fie gândindu-ne doar la o răsplată pământească, fie doar la Împărăţia lui Dumnezeu.
Grija de lucrurile trecătoare este indicată în acel „mâine” de la Mt. 6, 34
Căci pe toate aceste lucruri trecătoare, Domnul le situează în categoria celor de care trebuie să ne ocupăm mâine, când a zis: „Nu vă îngrijiţi pentru cele de mâine” (Mt. 6, 34).
Căci pentru cele de mâine nu se poate vorbi până nu trăim ziua de mâine, când viitorul devine trecut. De aceea, când facem orice lucru bun nu trebuie să ne gândim dacă acesta e pentru aici sau pentru veşnicie.
Numai aşa va fi un lucru bun şi o faptă desăvârşită.
„Pentru că ziua de mâine”, a zis El, „se va nelinişti pentru cele care ţin de ea”(Mt. 6, 34). Adică, după cum e necesar, tu vei lua mâncare sau băutură sau lucruri de îmbrăcăminte. Căci aşa se zice, când lucrurile de care ai nevoie încep să te silească să le cumperi.
Însă acele lucruri vor fi obţinute, fiindcă Tatăl nostru cunoaşte că avem nevoie de toate acelea laolaltă.
Despre răutatea zilei (Mt. 6, 34)
Pentru că, „e suficientă unei zile”, a zis El, „această răutate” (Mt. 6, 34). Adică sunt de ajuns grijile casnice pe care le avem într-o zi și care ne silesc pe noi să ne ocupăm de toate acele lucruri. Şi din această cauză, mi se pare, că acestea au fost numite „răutate”, căci pentru noi sunt o mare durere.
Căci aceasta ţine de acele slăbiciuni şi urmări, care duc la moarte şi pe care noi le avem câştigate prin păcatele pe care le-am săvârşit.
Şi de aceea, nu adăuga această pedeapsă a căutării celor necesare pentru această viaţă la povara pe care o avem deja. Pentru ca nu cumva să suferi numai pentru aceste lucruri de aici. Ci trebuie să treci peste această nevoie atâta timp cât te-ai înrolat ca un soldat al lui Dumnezeu.
Nu trebuie să lăsăm ca grijile și exemplele smintitoare să ne schimbe viața în rău
57. Trebuie să înţelegem acest pasaj însă, în sensul că trebuie să fim foarte atenţi, ca nu cumva să ne schimbăm în rău, atunci când vom vedea vreun slujitor al lui Dumnezeu făcându-şi provizii din acele lucruri care îi sunt necesare, deşi nu duce lipsă de acestea sau când îi vom vedea pe aceia, care erau în grija lui, ci să înţelegem că el lucrează împotriva poruncii lui Dumnezeu. Căci este neliniştit pentru ziua de mâine.
Şi Domnul a zis aceasta, ca să dea un exemplu. Căci, deşi Îngerii Îi slujesc Lui, niciunul nu trebuie să se scandalizeze, când vor observa vreun slujitor al lui Dumnezeu procurându-şi mai mult decât cele necesare din pungile de bani pe care le-a strâns şi în care sunt mai mulţi bani, decât cei pe care putea să-i primească pentru ca să-i fie spre folosul său zilnic.
Cel care l-a vândut pe Domnul fura din punga cu bani
E vorba despre acele pungi, după cum stă scris despre Iuda, care l-a vândut pe Domnul, și care lua din ea, pentru că era hoț [In. 12, 6].
Sfântul Apostol Pavel și grija pentru ziua de mâine
În acest sens, Apostolul Pavel pare să aibă, la un moment dat, grijă pentru ziua de mâine, atunci când spune:
„Acum, referitor la colecta pentru cei Sfinţi, precum am dat poruncă Sfinţilor care locuiesc în Galatia, aşa să faceţi şi voi: în prima zi a săptămânii[2], fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, ca pentru sine, tot ceea ce vă pare a fi bun[3], ca să nu se strângă acelea tocmai când eu vin.
Şi când am să vin, pe oricare îi veţi alege dintre voi pentru a duce scrisoarea voastră, pe aceia îi voi trimite ca să ducă darul vostru la Ierusalim. Şi dacă se crede de cuviinţă ca să merg şi eu, ei vor merge împreună cu mine.
Acum voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia: căci voi trece prin Macedonia. Şi poate că voi fi în stare, da, să fiu iarna asta cu voi, ca voi să puteţi să mă petreceţi în călătoria ce-o voi face.
Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân un timp cu voi, dacă Domnul îmi îngăduie. Însă voi rămâne la Efes, până la Rusalii” (I. Cor. 16, 1-8).
Şi în Faptele Apostolilor este de asemenea scris, că aceste lucruri care ne sunt necesare pentru a ne hrăni, au fost dobândite pentru a fi păstrate pentru viitor, ca o garanţie împotriva unei foamete iminente.
Căci citim: „Şi în acele zile au venit Prorocii, coborându-se de la Ierusalim în Antiohia, şi a fost o mare fericire[4]. Şi când noi eram cu toţii adunaţi la un loc, s-a ridicat unul dintre ei, cu numele Agav, şi a arătat, prin Duhul [Sfânt], că va fi mare lipsă peste tot pământul.
Lucru care s-a şi întâmplat în zilele lui Claudiu Cezar. Atunci ucenicii, fiecare după puterea sa, au fost nevoiți să trimită o bucurie[5] celor mai mari, pentru fraţii care locuiesc în Iudeea. Fapt pe care l-au făcut prin mâinile lui Barnaba şi ale lui Saul”(F. Ap. 11, 27-30).
La Sfântul Pavel, mai putem găsi şi alte locuri unde se vorbeşte despre cele care sunt necesare. Căci acesta, când pleca în călătoriile sale pleca cu mâncare, în mod evident mâncare necesară pentru mai mult decât o singură zi.
Şi când el scrie: „cel care a furat, să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească, lucrând cu mâinile sale lucruri care sunt bune, ca să poată avea să dea şi celui care are nevoie”(Ef. 4, 28), el pare să nu ţină legea Domnului, ca şi aceia care l-au înţeles greşit pe Domnul, adică referitor la cuvintele: „Priviţi păsările cerului: cum ele nu seamănă, nu seceră, nu strânge în hambare” şi: „Gândiţi-vă la crinii câmpului cum cresc; ei nu trudesc, nici nu torc”.
Milostenia se face din munca proprie, din cea pentru care te-ai trudit
Şi, mai mult decât atâta, el se bucură să ia partea acelora care muncesc, lucrând cu propriile sale mâini, ca el, şi ceilalţi care erau cu el, să poată să aibă câte ceva din care să fie în stare să dea şi altora.
Şi în ceea ce priveşte pe cele spuse despre sine, că el a lucrat cu mâinile sale, ca să nu fie o povară pentru alţii şi în ceea ce a scris despre sine, când a stat împreună cu Acvila, referindu-se, aidoma, la ocupaţia pe care ei o aveau, cum că au muncit împreună ca să poată avea cu ce să se întreţină, în toate acestea pare să nu fi imitat păsările cerului sau crinii câmpului.
Domnul nu dezaprobă munca ci slujirea preoțească doar pentru foloase materiale
Din pasajele anterioare şi din cele de aici ale Scripturii însă, e suficient de clar, că Domnul nostru nu dezaprobă să faci aceasta, când cineva caută aceste lucruri în modul obişnuit în care fiecare om trebuie să le caute.
Însă dezaprobă aceasta, numai când cineva se înrolează ca soldat al lui Hristos doar de dragul acestor lucruri, având înaintea ochilor lui, ca un lucru de dorit, nu Împărăţia Cerurilor, ci doar strângerea unor astfel de bunuri.
58. Şi această poruncă, în întregul ei, se reduce la următoarele: că atunci când căutăm acele lucruri, noi trebuie să ne gândim la Împărăţia lui Dumnezeu. Dar când suntem în slujba lui Dumnezeu, noi nu trebuie să ne gândim la acele lucruri.
Durerile și necazurile vieții sunt întăriri duhovnicești ale noastre
Şi, în acest fel, deşi ei vor vrea să caute ceva (desigur: e vorba despre un lucru pe care Dumnezeu îl permite pentru întărirea noastră), ei nu numai că nu vor arăta cuvintele noastre a fi slabe, ci foarte puternice, atunci când vor fi judecaţi şi cercetaţi.
Căci el a zis: „noi ne lăudăm însă în necazuri, cunoscând că necazul lucrează răbdare şi răbdarea experienţă[6], şi experienţa nădejde.
Şi nădejdea aceasta dobândită de noi nu ruşinează, fiindcă dragostea lui Dumnezeu este revărsată peste tot în inimile noastre, prin Sfântul Duh care ni s-a dat nouă” (Rom. 5, 3-5).
Şi în referirile acestea la necazurile şi munca sa, Sfântul Pavel arată că el a avut de îndurat nu numai închisorile şi naufragiile sau alte asemenea supărări ci, de asemenea, şi foamea, setea, frigul şi golătatea.
Însă când citim acestea, să nu ne imaginăm că făgăduinţele lui Dumnezeu nu s-au împlinit la timp[7] şi că Apostolul a suferit de foame, de sete şi de golătate, în timp ce el căuta Împărăţia şi dreptatea lui Dumnezeu, după cum a zis către noi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte lucruri se vor adăuga vouă”.
Căci Creatorul ne-a dat nouă încredere întru toate şi pe deplin, atât pentru cele făgăduite acum, cât şi în viitor.
Căci El cunoaşte că acele lucruri[8] sunt asemenea unor întăriri, adică atunci când El ni le dă nouă, când El ni le scoate în cale. După cum, în acelaşi timp, El ne judecă prin cele pe care ni le dă să le purtăm, pentru că poruncile şi povăţuirile Sale sunt partea celor care cer să fie mângâiaţi şi întăriţi în virtuţi în viaţa aceasta, şi după această viaţă să fie aşezaţi în veşnica odihnă[9].
Căci omul, când strânge furaje în mod continuu pentru animalele sale de povară, nu este fără de grijă, însă el nu face altceva atunci decât ceea ce trebuie.
[1] Nu ne vor lipsi lucrurile pământeşti, necesare vieţii acesteia, dacă le vom căuta mai întâi pe cele dumnezeieşti. Dacă Dumnezeu ne promite acest lucru, atunci el se împlineşte fără nicio îndoială.
Dacă mai presus de toate Îl căutăm pe El, vom avea şi pe cele cu mult inferioare acestei căutări, pentru că dorind pe Creatorul lor mai presus de orice, vom primi şi pe acelea, pe care El le-a făcut. Şi le vom primi pentru dragostea Sa.
[2] Adică duminica. Colecta se făcea, ca şi astăzi de multe ori, după ce se slujea Sfânta Liturghie.
[3] Trebuie să dăm milostenie tot ceea ce ne-ar plăcea să mâncăm sau să bem sau să purtăm şi noi. Nu poţi da milostenie ceea ce e stricat, ceea ce nu-ţi place, lucrul de care tu nu ai nevoie, pentru că nu îl suporţi.
Trebuie să punem deoparte, pentru alţii, tot ceea ce ni se pare a fi bun şi pentru noi. Tot ceea ce se strângea se aducea la Sfânta Biserică. De acolo le lua Sfântul Pavel. Nu-şi punea fiecare în casă ceea ce avea să dea, ci aduceau la Sfânta Biserică.
Tocmai de aceea le spune Sfântul Pavel să facă aşa în ziua duminicii, ca toţi să poată aduce ceva venind la slujbă şi ca nimeni să nu spună că nu a auzit de această cerere expresă.
Când la ţară adoarme cineva, ţăranul credincios cumpără cele mai bune lucruri pe care le poate cumpăra ca să facă milostenie pentru cel adormit din familia sa. Acest lucru înseamnă a împlini cuvintele de aici ale Sfântului Pavel. Milostenia e formată din ceea ce e mai bun şi mai frumos.
[4] În ed. BOR 1988, fragmentul: „şi a fost o mare fericire”, lipseşte de la F. Ap. 11, 27.
[5] Această exprimare a rămas încetăţenită în limbajul nostru duhovnicesc. A face o milostenie înseamnă a face o bucurie cuiva.
Sfântul Serafim de Sarov îi considera pe oamenii care veneau la el bucuriile sale personale. Când înţelegi durerea celuilalt și nevoile lui presante, ajutorul tău, cuvântul tău, intervenţia ta în favoarea lui e o bucurie.
Şi e o bucurie pentru că nu aştepţi de la celălalt să-ţi dea ceva material în schimb, ci să te răsplătească pentru gestul tău prin aceea că e bucuros.
Oamenii duhovniceşti fac bucurii peste bucurii pentru cei pe care îi cunosc sau nu, pentru că vor să îi bucure pe aceia. Bucuria e duhovnicească, atunci când te bucuri de un dar, pe care cineva ţi-l face din iubire duhovnicească.
Pentru că vede în tine pe Dumnezeu, tocmai de aceea îţi face bucurie, adică caută să te bucure printr-un cuvânt sau printr-un lucru. Dar acest cuvânt şi acest lucru reprezintă, în mod foarte marcant, pe cel care ţi le dăruie.
[6] Ed. BOR 1988 foloseşte pe : „încercare”.
[7] Sau că Dumnezeu a lucrat în mod şovăielnic.
[8] Se referă la dureri şi chinuri.
[9] Durerile acestei vieţi sunt aşadar întăriri pentru cei credincioşi, dar şi o judecare a lor pentru păcatele făcute de către ei. Pe măsură ce îi curăţesc de păcate prin răbdare, îi umple, în acelaşi timp, şi de putere dumnezeiască, pentru cele care vin în viaţa lor şi, mai ales, îi pregăteşte pentru veşnica odihnă întru Împărăţia lui Dumnezeu.