E atât de frig încât oamenii nu mai știu
să se bucure,
caloriferele și sobele sunt mormântale,
pământul geme
ca un câine bătrân,
încătușat în tăcere,
într-o tăcere friguroasă,
de parcă cineva s-ar fi răsucit
în sine
și s-ar fi baricadat în sine
cu toată limba română.

E frig de te asfixiezi într-o ceașcă cu cafea.
E frig de te simți un bloc cu 100 de etaje,
care hoinărește invizibil în măreția lui
greu de înțeles.
E frig cu copii mici care tușesc și care
au mânuțele reci precum
reumatismul.
E frig ca o pensie mizeră,
care te trage la somn…
E frig ca indiferența.

Cel mai greu e să îți fie frig când
altora le e cald
în mod gratuit.
Cel mai greu și mai greu e să nu mai suporți
măștile din jur
de atâta frig,
să vezi frigul până în inimi,
până în nesimțiri bigote
sau decrepitudini,
până în fursecurile maliției,
până în fustele mini ale imposturii.

Și prognoza meteo, ca toate
pronosticurile, de altfel,
nu știe ce să îi mintă pe oameni
ca să le fie mai bine.

Însă poate să le fie mai bine,
în tot mai rău?
Pot oamenii, cu atâta frig
până în placente,
să nu dârdâie de emoții insuportabile?

Mi-au înghețat mâinile
încât le simt detașate de mine:
două mâini străine
și, totuși, atât de proprii mie!

Cu fiecare deget scriu, din frigul meu
spre frigul vostru, pentru ca să ne dezmorțim
puțin neiubirea.

Și să nu vă înșelați: toate cele din jurul vostru
nu pot intra în voi ca să vă încălzească,
dacă nu veți lua,
mai întâi de toate, frigul în brațe
și până nu îl topiți cu fiecare
zvâcnet al inimii.

Fiecare minut în care sufocați frigul în
brațe
îl faceți să se transforme în căldură.

Are să vă inunde căldura,
ce stă dincolo de frig,
de acest frig hidos,
ale cărui tentacule ne ajung până
la os, până în sânge,
până în neuroni
și ne sabotează bunele intenții.

Însă nu frigul
ci caldul susține viața!

Răsuflarea caldului e răsuflarea surâsului.

Și e cald
atâta timp
cât fiecare dorință a noastră
și fiecare răsuflare
va urî din răsputeri frigul aroganței,
frigul ilegitimității cauzelor,
frigul pustiului de vorbe,
frigul ingratitudinii.

A cădea și a rămâne în inimă
înseamnă a te mântui de frig.

Mintea care nu se întoarce în inimă
mereu e cea care naște
și susține frigul.

Pentru că acest frig
nu e decât un virus
care ne mănâncă bucuria inimii
și nu o binecuvântare.

Did you like this? Share it: