Ochii și culorile
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
A vedea
şi
a fi văzut
Vol. I
*
Text fără fotograme.
***
2. 2. 3 Relaţia dintre ochiul uman şi culori
Sănătatea ochilor, ca şi sănătatea vederii, ţine de ceea ce vedem dar şi de ceea ce suntem sub raportul capacităţii de a percepe lucrurile.
Însă modul cum vedem noi culorile care ne înconjoară e foarte diferit, în funcţie de sănătatea noastră oculară dar şi de modul în care sufletul nostru priveşte, prin intermediul trupului pe care îl personalizează, lumea în care se află, cu care interacţionează[1].
Deşi această secţiune, din punctul de vedere al formării vederii trebuia să fie o punte de legătură între traiectul fizic şi cel psihic al vederi, am aşezat discuţia despre culori după patologia vederii pentru o perspectivă particulară asupra receptării culorilor de către ochii umani.
Pentru a percepe culorile ochiul uman ţine cont de mai mulţi factori în mod natural şi anume: de lungimea de undă a stimulului luminos care vine de la obiectul spre care priveşte, de lungimea de undă a obiectelor aflate în acelaşi câmp vizual cu obiectul focalizat, de lungimea de undă a obiectelor văzute anterior [2].
Pentru a percepe senzaţii diverse de culoare ochiul uman le observă în lungimi de undă diferite.
Astfel, autorii tratatului oftalmologic, vorbesc despre următoarele lungimi de undă pentru perceperea culorilor: 430 nm pentru senzaţia de violet, 460 nm pentru albastru, 520 nm pentru verde, 575 nm pentru galben, 500 nm pentru oranj, 650 nm pentru roşu[3].
Lungimile de undă cu valori intermediare produc senzaţia cromatică: albastru-vede; galben-verde etc., cu toate că stimulul este monocromatic[4].
Autorii vorbesc de trei calităţi ale culorii: de nuanţa, de saturaţia şi de luminozitatea culorii.
Nuanţa reprezintă gradul în care o culoare e roşie, verde, galbenă. Saturaţia este gradul în care culoarea e tare sau slabă, pe când luminozitatea e o caracteristică proprie a fiecărei culori în parte.
Astfel galbenul e o culoare luminoasă, pe când maroul e o culoare închisă. De aceea, pentru a fi observate culorile închise trebuie să fie puse în evidenţă de efecte luminoase[5].
Dacă de la Aristotel până la Isaac Newton culorile erau considerate drept apariţii provocate de amestecarea albului cu negrul, începând cu anul 1666, savantul evreu demonstrează experimental, că în lumina albă există o ordine a culorilor, ordine pe care a numit-o spectru[6].
Astfel, pentru Newton[7], „culoarea este o calitate a luminii”[8] iar lumina e formată din unde şi particule[9].
Fotonul e cea mai mică cantitate măsurabilă a luminii din lungimea de undă[10] iar lumina „nu este numai singurul tip de energie electromagnetică ci, de fapt, este şi cel mai mic segment din totalitatea spectrului electromagnetic, fiind singura formă pe care ochiul uman o percepe”[11].
Însă evantaiul de percepere a lungimilor de undă ale culorilor este personalizat, el depinzând de sănătatea noastră oculară ca atare[12].
Când vorbim despre culori vorbim despre culori cromatice, formate prin amestec de culori şi de culori acromatice, după o estimare ştiinţifică ochiul uman putând distinge circa 10.000.000 de culori.
Culorile acromatice sunt maroul, purpuriul, rozul, negrul, griul şi albul[13].
În imaginea infra avem culorile fundamentale conform cu cercul culorilor stabilit de către Newton [14]: albastru-violet, indigoul, azuriul, verdele, galbenul, oranjul, roşul şi purpuriul.
Albul este culoarea centrală şi ea este formată din culorile complementare, adică din culorile fundamentale prezentate anterior.
Colorile primare sunt roşul, verdele şi albastrul şi sunt numite astfel pentru că prin amestecarea lor se obţin celelalte culori[15].
La nivelul culorilor se observă o absorbţie a luminii şi o transmitere/reflexie[16] selectivă a ei[17].
Astfel culoarea roşie transmite roşul şi absoarbe celelalte culori, verdele absoarbe roşul şi transmite numai verdele, iar roşul şi verdele la un loc absorb toate culorile, nu mai transmit deloc lumină şi rezultă culoarea negru.
Galbenul absoarbe albastrul şi violetul şi reflectă galbenul, verdele şi roşul. Amestecarea verdelui cu roşu ne dă galbenul. Albastrul absoarbe galbenul primar, oranjul şi roşul iar amestecarea galbenului cu albastrul ne dă verdele [18].
Roşul absoarbe toate culorile şi reflectă albastru-verdele, adică azuriul. Verdele absoarbe toate culorile şi reflectă albastrul şi roşul şi acestea formează purpuriul.
Albastrul absoarbe toate culorile şi reflectă verdele şi roşul, adică culoarea galben. Şi astfel, azuriul, purpuriul şi galbenul, care rezultă din culorile primare sunt culori secundare, pentru că sunt culori rezultate din diminuarea luminozităţii culorilor primare[19].
Referindu-ne la modul cum receptăm culorile, la cum influenţează ele psihicul uman, putem vorbi de culori calde [roşu, galben, oranj şi maro] şi culori reci [albastru, verde şi gri].
Roşul, oranjul şi galbenul au o nuanţă stimulativă şi agresivă în acelaşi timp pentru ochiul uman, pe când albastrul şi verdele ne dau sentimentul de securitate, pace şi calmitate [20].
Maroul, griul şi negrul exprimă tristeţea, depresia şi melancolia[21], spun autorii Enciclopediei Britanice pe care o cităm, însă, în experienţa ortodoxă aceste culori sunt culorile liniştirii, ale pocăinţei şi ale bucuriei duhovniceşti.
Dar perceperea culorilor e una personală şi ţine de modul nostru personal de viaţă[22].
Preferinţa pentru anumite culori e condiţionată de religia şi cultura pe care o avem şi se observă diferenţe notabile în perceperea culorilor de la o epocă la alta[23].
În cultura japoneză, spre exemplu, albastrul şi verdele sunt considerate culori bune, pe când roşul-purpuriu e o culoare rea. În cultura americană, roşul, galbenul şi verdele sunt culori bune, pe când oranjul şi roşul-purpuriu sunt culori rele.
Dacă în anumite ţări, ca şi la noi, doliul este reprezentat prin culoarea neagră, în altele, doliul, durerea enormă este exprimată de culoarea alb, purpuriu sau de auriu[24].
Culoarea alb, culoarea curăţiei şi a fecioriei o regăsim atât în hainele de la Botezul nostru cât şi la Căsătorie, în albul imaculat al hainei miresei.
Hainele de slujbă ale ierarhiei ortodoxe sunt în zilele pascale de culoare albă, ca semn al învierii şi transfigurării trupului nostru prin slava lui Dumnezeu.
Simbolismul culorilor e foarte important în orice domeniu de activitate şi, în compoziţia steagurilor, însemnelor, titlurilor, a vestimentaţiei sau a arhitecturii ele reprezintă lucruri foarte bine definite.
Simbolistica culorilor are directă legătură cu modul cum le percepem afectiv.
Culorile predispun la sentimente diferite în funcţie de impactul pe care îl au asupra noastră.
Dacă unele ne pot da fiori sau sunt excitante pentru mintea noastră, altele ne pot induce o stare de linişte şi de intimitate[25].
În concluzie, vederea noastră este extrem de particularizată, are accente personale şi acordă semnificaţii culorilor în funcţie de modul de viaţă pe care îl avem şi de religia, cultura, gradul de şcolarizare şi gradul de sănătate oculară pe care le deţinem.
Nu e deloc de neglijat impactul pe care îl au în viaţa noastră culorile, după cum nu e nimic de neglijat din ceea ce se intersectează cu viaţa noastră.
Modul nostru de a percepe lumea în care trăim ţine de experienţa această plurală, foarte diversă, prin care ne raportăm la evenimentele din viaţa noastră.
[1] Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Colour, „percepţia culorii depinde de vedere [de puterea de a vedea a ochiului, de sănătatea vederii oculare n.n.], de lumină, de interpretarea personală [a ceea ce vedem n.n.] şi de o înţelegere a culorii care implică psihologia [sau ] fizica şi psihologia”.
[2] Cf. *** Tratat de oftalmologie, vol. 1, ed. cit., p. 157.
[3] Ibidem. Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Colour, violetul are 400 nm, albastrul 450 nm, azuriul 500, verdele 550, galbenul 580, oranjul 600, roşul 650 şi limita roşului fiind de 700 nm.
[4] Ibidem.
[5] Idem, p. 160.
[6] Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Colour. Imaginea infra reprezintă experimentul lui Newton, prin care a demonstrat că la trecerea luminii albe printr-o prismă apar culorile spectrale din imagine. Imaginea e preluată din aceeaşi locaţie, din articolul: Newton’s Experiment.
[7] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Isaac_Newton.
[8] Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Colour.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Chromaticity: Laws of Colour Mixture.
[15] Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Colour. Imaginea infra e cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Additive Mixture: Laws of Colour Mixture.
[16] Reflexia este fenomenul în care avem de-a face cu răsfrângerea unui fascicul de radiaţie luminoasă la întâlnirea sa cu o suprafaţă lucioasă sau dură.
[17] Cf. Encyclopaedia Britannica 2006, v. comput, art. Colour.
[18] Ibidem.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] Ibidem.
[22] Ibidem.
[23] Ibidem.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.