Despre Sfânta Spovedanie

PS Damaschin Dascălul

Învățături pentru

șapte Taine

Transliterare și adaptare a textului de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Textul pe care l-am transliterat din grafie chirilică și l-am adaptat în limba română este: PS Damaschin, Învățături pentru șapte Taine, Râmnic, 1724.

***

Pentru Taina Sfintei Spovedanii sau a Pocăinței

22. Spovedania sau Mărturisirea de păcate sau Pocăința este părerea de rău a păcătosului pentru păcatele pe care le-a făcut după Botez, întru umilința inimii și întru curată mărturisire înaintea unui Preot pravoslavnic/ortodox.

Și cu adevărat grăind [în fața lui], [dorind] ca să își îndrepte viața, și [luând hotărârea] ca să împlinească canonul pe care i-l va da Duhovnicul lui.

Și după aceea luând de la dânsul dezlegarea de păcate, prin puterea care i-a fost dată lui[1]

23. de către Hristos Domnul, adică aceea de a dezlega și a lega păcatele.

Iar această putere, adică aceea de a lega și a dezlega păcatele, iarăși Însuși Domnul Hristos (precum și în cazul celorlalte Taine) a dat-o Apostolilor Săi, [atunci] când a spus: „Luați Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta lor și cărora le veți ține, ținute vor fi”  [In. 20, 22-23].

Iar săvârșirea Tainei acesteia este când spune Preotul, atunci când pune mâna pe capul celui ce s-a spovedit: „Binevoiește, Doamne, aceasta [și] dezleagă pe robul Tău acesta [N], prin mine, nevrednicul robul Tău, de păcatele lui!”.

Și să ziceți anume [acestea][2], chiar de-ar fi făcut jurământ pe numele lui Dumnezeu sau dacă ar fi jurat strâmb

24. sau s-ar fi închinat celui rău[3], după cum fac mulți nepricepuți, sau dacă se va fi făcut păgân iar apoi s-a întors la credință.

Și trebuie să știți, [de asemenea], că Sfânta Spovedanie are trei părți.

Iar mai întâi este umilința inimii sau părerea de rău de păcate[le făcute].

A doua, desigur, este Spovedania sau mărturisirea de păcate fără de minciună.

A treia [parte] este Canonul, [pe] care [îl] dă Duhovnicul celui ce s-a spovedit.

Pentru că cel care nu le are pe acestea nu dobândește dezlegare de păcate.

Încă [și] umilința inimii sau părerea de rău pentru păcate este dator să aibă cel ce vrea să se spovedească, mai înainte de a-și mărturisi păcatele la Duhovnicul său.

Încă gândind [și] cu ce feluri

25. de păcate urâte L-a mâniat pe Dumnezeu, Făcătorul lui: sau cu curvii sau cu ucideri sau dacă a făcut cuiva vreo strâmbătate sau dacă a fost lacom la bani sau leneș spre cele Dumnezeiești sau de a jurat strâmb sau a asuprit pe cineva sau de a băgat pe cineva în nevoie și nu l-a mai putut scoate [din aceasta] sau de a făcut pe acela să pătimească vreo nevoie sau a prădat [pe cineva] de bucate[4] sau dacă a spus, [ca jurământ], cu gura lui, că vrea să se dea morții, nefiind [însă] vinovat [cu ceva][5] sau dacă s-a jurat pe numele lui Dumnezeu sau s-a închinat celui rău[6] sau dacă a făcut amestecare de sânge[7] cu vreo rudenie de-a lui.

Încă [trebuie] să își aducă aminte cel care a făcut acele păcate, [dacă le-a făcut] în loc

26. nesfințit sau în loc sfințit, precum e Biserica și alte [locuri].

Și orice păcat va fi făcut dintre acestea sau altele asemenea [lor], [atunci] să-i pară rău pentru dânsele și să și plângă [pentru ele]. Și aceasta este umilința inimii.

După aceasta să vină înaintea Duhovnicului și să mărturisească păcatele cu dreptul/de-a dreptul, în acel chip/fel întru care le-a făcut, nepârând pe nimeni și nezicând cum că l-a învățat cineva [să le facă][8], ci singur pe sine făcându-se vinovat [pentru ele].

Și aceasta este parte a doua, adică singură/doar Spovedania.

Iar partea a treia am zis că este canonul, pe care îl dă Preotul celui ce s-a

27. spovedit. Unde/[La acest capitol] trebuie să știți, că sunteți datori să dați canon celor ce se spovedesc, după putința/puterea lor[9] iar nu îngreunându-i: să facă Metanii, să postească sau în loc de post să le dați să facă Milostenie la cei săraci sau să facă sărindare[10] sau alte fapte bune.

[Și] după putința/puterea și mai vârtos/mai degrabă după cum veți vedea întoarcerea omului la pocăință, așa să-i dați și canonul.

Iar [pentru] cel care a luat ceva de la cineva în mod strâmb[11] acesta e canonul: să întoarcă ce a luat de la cel asuprit.

Apoi, voi, când luați de la cineva bani, ca să faceți sărindar sau altceva, datori sunteți să pliniți acestea cu mare umilință.

Căci veți avea să dați

28. seama la Dumnezeu, cum am zis și mai sus, la Taina rânduielii Preoției, precum scrie la Pravilă, lângă/ după sfârșitul capului/capitolului[12].

Și iarăși zicem, ca nimeni dintre voi să nu îndrăznească să spovedească pe cineva fără Blagoslovenia/Binecuvântarea și fără cartea Arhiereului său, că unul ca acesta cade sub pedeapsa Bisericească, și [despre el] poruncesc Sfinții Părinți de la Cartagina (419)[13], să fie lipsit și de Preoția lui, ca un călcător al Dumnezeieștii Pravile.

Iar dacă va exista temerea ca nu cumva să moară cel bolnav, și nu va fi Duhovnicul lui sau alt Duhovnic aproape, atunci poate și cel fără de

29. carte de Duhovnicie[14] să spovedească și apoi, pe urmă, să spună Arhiereului său [aceasta].

---

[1] Preotului duhovnic.

[2] Rugăciunea-apolis de dezlegare de păcate.

[3] Satanei.

[4] A luat mâncarea cuiva sau a animalelor acestuia.

[5] Dacă a fost silit de cineva ca să se jure, fără să fie vinovat, pe viața lui.

[6] Satanei.

[7] Dacă a avut relații sexuale incestuoase.

[8] Adică asumându-și, în integralitate păcatele, mărturisind că le-a făcut el însuși, pentru că a ales să le facă.

[9] De înțelegere, după puterea lor fizică, după credința și dragoastea lor de îndreptare și de o viață creștină autentică, după modul lor de viață și după ocupațiile lor, după funcția sau slujirea pe care o au…

[10] Pomeniri ale celor adormiți.

[11] În mod nedrept.

[12] Ca și mai înainte, autorul nostru se referă, în mod punctual, la cum arăta tipăritura Molitfelnicului din vremea sa, pentru că preoții sunt trimiși, la sigur, la ediția cărții de cult folosită de către ei.

[13] În canonul al 43-lea se spune: „prezbiterul să nu dea absoluție/iertare celui ce se pocăiește fără știrea episcopului, decât numai în lipsa episcopului din nevoie constrângătoare”, cf. Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ed. cit., p. 259.

În canonul al 89-lea al Sinodului de la Cartagina se vorbește despre primirea cărții de hirotonie, de către fiecare preot în parte, de la episcopul său, cf. Idem, p. 281.

[14] Adică preotul care nu e și hirotesit duhovnic.