Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [6]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

2006

3 mai 1996. Zi călduroasă. Vineri. Mă simt liniștit și fără vreun gând de a scrie ceva. Astăzi nu mă interesează decât să…trăiesc.

*

Literatura nu se scrie în extreme ci între extreme.

*

Adevărul ultim al scriitorului este taina operei sale.

*

Orice perfecțiune este o imperfecțiune perfectă.

*

5 mai 1996. Zi de duminică. Numai că acum e unu dimineața…Fac o lecție de pronunție cu Valentin.

*

Despre „viitoarea mea locuință”. Școala înțelepciunii. Despre cum e „la înălțimea înțelegerii”.

*

Dimineață a plouat. Acum e o liniște calmă și reconfortantă.

*

„Simplitatea este însăși perfecțiunea”.

*

„Purificarea de cuvânt”.

*

„Forma perfecțiunii este extrem de simplă. Aproape insesizabilă”.

*

6 mai 1996. După visul de azi m-am trezit fără poftă de viață. Este o vreme înnorată și ploioasă.

*

Găsesc „Pădurea spânzuraților” a lui Rebreanu[1] drept o carte mistică. Am fost exaltat până la extrem când am citit-o.

*

Românii nu știu să-și aprecieze cum se cuvine literatura și arta lor proprie. Acesta este unul dintre marile noastre vicii morale.

*

7 mai 1996. Înțelegerea este personală și intransmisibilă. Trebuie să înțelegem cut toții acest lucru. Acesta e motivul pentru care un om nu va fi înțeles niciodată în mod total.

*

Trăim într-o continuă neînțelegere cu tot efortul înțelegerii noastre.

*

8 mai 1996. Sentimentele se repetă. E un joc al iluziilor. Despre „titanismul dăunător”.

*

Soarele este spre asfințit. Raze târzii se propagă prin fereastră. Orele de curs sunt spre sfârșite.

*

9 mai 1996. Zi plină de indispoziție. Se pregătește terenul de tenis. E la modă: Omu’ bun și pomu’ copt.

*

În oraș avem parte de o misiune de evanghelizare. Un pastor american. Se împart broșuri și se fac invitații prozelitiste.

*

Este cald. Bate un vânt ușor. Citesc Bhagavad Gītā[2].

*

Ora de Noul Testament. Despre „invazia țânțarilor”…„care nu este amintită de Apocalipsă”. Citat autorizat…

*

10 mai 1996. Întrunire la Marin Preda. Dureri de cap și plictiseală. Detest „intelectualii de hârtie”, care vorbesc despre ce nu cunosc și care scriu despre ce nu se petrece cu ei.

*

Din când în când mă apucă frisoanele. Transpirația mă inundă. În această oră aș vrea să mor. Este prea multă indiferență…

*

12 mai 1996. Am visat niște șerpi uriași. Îi vânam împreună cu cineva.

*

Sentimentele trăite în somn: teamă, repulsie, silă, curiozitate.

*

Un alt vis, de data asta preaminunat. Într-o casă imensă, care se pierdea în nori sau, mai bine zis, în cer, l-am întâlnit pe domnul Ilie Mocanu, pe Maestrul meu.

Îl văzusem, mai întâi, mergând pe bicicletă. A ajuns la această casă, la acest turn de fapt, cu multe etaje, cu sculpturi în lemn și marmură și cu o mulțime de cărți…și l-am văzut tot urcând…în cer…

Mă bucuram să văd cum se duce la Domnul. Cum se urca în cer…

*

În alt vis, cred că separat de acesta de mai înainte…am visat că cineva mi-a oferit o cravată. Mergeam pe o stradă anume și am început, deodată, să șchiopătez. M-am așezat pe o bancă…

Când am deschis sacoșa pe care o aveam în mână…am găsit în ea două cravate.

*

Revin la visul cu șerpi: niciun șarpe nu m-a mușcat. Casa era lângă o cale ferată. Avea ferestrele spre răsărit.

Noaptea visului era neagră, agasantă, dureroasă… Străzile orașului erau goale…

*

12 mai 1996. Zi de duminică cu ploaie. Am stat toată ziua de vorbă cu Ion și cu Valentin. Vrând să pun niște manuscrise la locul lor am avut senzația că văd ceva…

*

Despre problema clarității și a lucrului simplu.

*

Există forme de viață…și numai pentru o clipă.

*

13 mai 1996. Focar de infecție. Citesc „Arta de a muri” a lui Mircea Eliade[3]. Stau la camera 4.

*

Despre „cum mă rog”. „Impertinență totală”.

*

Nu mai văd armonia și echilibrul. Am ochii roșii.

*

Toate gesturile fade ale unei întregi „lumi”…

Iluzia te urmărește din umbră.

*

Adevărul e în primejdie, îmi spune Narcis.

*

Tudorel mi-a trimis o altă scrisoare. „Și lacrimile…”.

*

16 mai 1995. Deznodământ fericit.

*

Ideea personală – rodul tuturor acumulărilor.

*

Ideea se formează de la sine.

*

17 mai 1996. Iarăși festivism la Marin Preda.

*

Încep să am lacune tot mai mari în memorie. Adică să uit tot felul de lucruri banale sau să…ezit la lucruri pe care le știu pe de rost, din instinct.

Ieri, spre exemplu (ce oboseală, Dumnezeul meu!) abia mi-am adus aminte cum se zice la…bujor.

Dacă m-ar auzi un tâmpit că nu știu ce e ăla un bujor…sau mai știu eu ce altă dată, din mulțimea cu care sunt încărcat până la refuz, ar râde cu gura până la urechi.

Însă el nu știe că eu uit…de atâtea câte știu și de multa oboseală și nu din ignoranță crasă, bolovănoasă.

*

Poate că îmi fac prea multe probleme.

*

Umblu cu mâinile prin propria mea singurătate ca printr-o apă neagră.

*

Lupta mea e una dusă la nivelul sângelui. Mă lupt cu tot ce îmi repugnă interior.

*

În clipa de față, spre exemplu, îmi pare rău că am început să scriu. De ce? Am un sentiment profund de autodistrugere. Sunt o bombă cu ceas…

*

Nu poți să scrii estetic, atunci când durerile atroce te fac să urlii. Estetica e pentru curve ce pozează angelic.

Poate că nu merită nimeni atâta sacrificiu.

*

20 mai 1996. Citesc Vasile Andru[4]: „India văzută și nevăzută”.

*

22 mai 1996. M-am săturat zilele astea de indianism și mitologie. Și, cu toate acestea, am o putere nebună pentru studiu și experiențe.

*

Citesc Demonii lui Dostoievski.

*

21 mai 1996. Cu acces la realitate. Filosofie. Am gustat „un minut” de timp.

*

Cei fragili sunt insensibili pentru veșnicie.

*

„O lumină neagră”

Filosoful este esența dintre două anotimpuri.

*

Eu nu am limită decât pe Dumnezeu.

*

23 mai 1996. O seară calmă și singulară. „Gândul îndrăgostirii”.

*

„Nu mai pot fi lucid când iubesc”.

*

„Am o dimensiune înspăimântătoare”…

*

Scriu dintr-un instinct al morții, al suferinței, al dragostei. Mă îndrăgostesc continuu de tot ceea ce înțeleg.

*

„Atingând punctul grav”

*

24 mai 1996. De ziua numelui t.

*

Un șarpe a mâncat o broască. O libelulă a fost prăjită de soare. Ion a venit la Turnu.

*

E o zi cu soare…și cu teză la română.

*

26 mai 1996. Cântecul lui Vishnu[5].

*

Din nou: „cunoaște-te pe tine însuți”.

*

Două buburuze și o albină s-au așezat astăzi pe cămașa mea.

*

Citesc, în tandem, Poë[6] și D’Annunzio[7]. Pentru unii ei nu rimează…Pentru mine, da.

*

Pentru mine există locuri „speciale” pentru scris. Masa lui Valentin mă liniștește, spre exemplu. A mea mă neliniștește. Însă scriu pe amândouă…

*

Criticii trec foarte repede peste intimitățile operei. Și tocmai acestea sunt aspectele definitorii ale unei scrieri. Adică de ce și cum ai scris.

*

Blestemul „iraționalului”.

*

Genii care scapă vs. Genii ratate.

*

27 mai 1996. În somn m-am luptat cu sufletul meu.

Citesc Frithjof Schuon[8]. Despre islam.

*

Corupția și birocrația. 10 mii de lei stricăciuni.

*

„silă față de viață”

*

28 mai 1996. Zi ploioasă. Am fost la Gianina. Am bătut la mașină „noua limbă” pe care am inventat-o.

*

„o nouă înțelegere”

*

Singurii poeți ai României pe care îi recunosc ca tutori ai mei sunt Mihail Eminescu și Nichita Stănescu.

*

28 mai 1996. Despre „cornul de rinocer”.

*

Mi-a revenit pofta de mâncare. Am mâncat însă multă înghețată în ultimele zile și am băut mult suc. Nu m-am omorât și cu mâncarea în sine…

*

„să vină timpul răscumpărării”

*

„Muntele. Liniștea sufletului”

*

„Vederea interioară”

*

„Copilul”

*

„răzvrătirea”

*

„revirimentul interior”

*

Sinele – abisul ființei umane.

*

29 mai 1996. Zi înnorată. Și, pe o asemenea zi, am un alt tandem: citesc Epictet[9] și Epicur[10].

*

„cartea neviolabilă”

*

„împărăția ironiei”

*

„Să scelerăm (?!) vorbind de Blaga!”. Dictonul discuției de seară. Ora de română…și dincolo de ea.

*

„realitatea cameleonică”

*

Întânirea cu sportivitatea: baschetul.

*

30 mai 1996. Întâlnire de geniu cu geniul. Citesc Baudelaire[11]: Florile răului. Cu el m-am simțit la mine acasă. Nici nu e greu să rezoneze cu mine poemele sale în starea în care mă aflu…

*

„Acasa mea este la mine însumi”.

*

Destinul geniului: suferință și neînțelegere.

*

Suntem în zile electorale. Votul pentru primărie.

*

Citesc alt tandem: Toamna patriarhului[12] cu Pivnițele Vaticanului[13].

*

„cruzime rafinată”

*

1 iunie 1996. Zi de sâmbătă. Moșii de vară.

*

Am visat un extaz. Am intrat într-un tunel cu lumină și umbre. La capătul tunelului s-a deschis o ușă. Am văzut o lumină difuză, apoi una plină.

În fața spiritului meu a apărut globul pământesc ca un planiglob. Și am văzut…și România pe acea hartă!

*

„Degenerarea ideii”

*

„Enigma goală”

*

Misterul nu e un loc gol ci o prezență.

*

Se consideră greșit faptul, că între mister și labirint se poate pune semnul de egalitate.

*

„Să nu îți impui să fii ceva! Fii ceea ce ești. Și atât”.

*

2 iunie 1996. Zi călduroasă. Ziua votului. A murit însă bunica lui Paul. În toamnă reia cursurile.

*

„Recăpătarea cotidianului”

*

„Stihialitatea”

*

4 iunie 1996. O zi plină de inimă. Citesc Kafka[14].

*

„transfigurarea realității”

*

„Și aerul se face mai fragil privindu-te!”…

*

6 iunie 1996. Citesc D. D. Roșca: Existența tragică[15].

*

„sănătate mentală”

*

9 iunie 1996. M-am trezit vorbind în limba italiană. Timp de câteva secunde am înțeles la perfecție limba. A fost un miracol!

*

Mi-am luat la revedere de la Maestru. M-a sărutat pe amândoi obrajii.

*

„Reacție negativă”. Profesorul Pană.

*

Mă înfioară adesea caracterul banal al multor femei. Ori nu se cunosc ori sunt indiferente față de cine sunt. Păcat că unele sunt doar frumoase…

*

Și, la fel, mă enervează să fiu socotit misogin (mi-a trântit-o în nas profesoara de română, când am comentat zidirea în zid a Anei)…când eu nu urăsc femeile…ci doar defectele lor. La fel urăsc defectele bărbaților și nu mai trebuie să zic de ale mele.

Cum să plac…ceea ce mă urâțește?!

*

O altă viziune a romanului.

*

11 iunie 1996. Pelerinul care propovăduia în curtea țiganilor. A dormit la ei în cele din urmă. Era o atmosferă cu totul ieșită din comun…pentru că toată strada se adunase să îl vadă…și să-l asculte…

*

Adrian m-a anunțat că a ieșit ediția de probă a cărții.

*

Am stat de vorbă cu Liliana. Și ea e de părere că „nu trebuie să-ți cunoști defectele”. Atunci ce trebuie să faci: să îți tămâiezi imperfecțiunile?!

*

Iubesc femeile pentru că nu le înțeleg. Probabil asta e o frază plăcută…

*

12 iunie 1996. Mă simt mai aproape de cuvinte…Camera mea însă e ca un sepulcru, care îți dă fiori de libertate.

*

Meditație și efervescență intelectuală.

*

Locul acesta e un loc deschis pentru inspirație și înțelegere.

*

Am mers pe un drum, pe cel de lângă gară și am avut senzația că, în cer, este unul paralel cu acesta. El-Zorab[16].

*

Moartea – o componentă a vieții.

*

Mulți, pe Dumnezeu, Îl pierdem și Îl regăsim continuu.

*

Nu cred că există ateism! Există doar iubire întoarsă spre altceva.

*

Geniile se atrag. Ele sunt mari tocmai pentru că știu că sunt mari, pentru că știu cine sunt.

*

Nu se poate explica inexplicabilul în cele din urmă…

*

Operele mele nu sunt opere de geniu ci operele unui geniu.

*

Scriu dintr-un impuls interior care mă devoră cel mai adesea.

*

Eu sunt pentru experiențele complexe și autentice.

*

Cel mai mare aflux de viață îl simt când creez. Atunci sunt numai eu și Dumnezeu.

*

Despre „jocul cu măști”.

*

A fi un geniu nu e un merit ci o responsabilitate dramatic de scump plătită.

*

Suntem predestinați la nemurire.

*

14 iunie 1996. În plină noapte de îndoieli și incertitudini.

*

„sentimente prea personale”

*

„poezia supraexprimării”

*

„Poezia mea este o inițiere în ocultismul uman”.

*

Sunt prea lucid și prea complex.

*

Eu sunt pentru că m-am experiat.

*

Îl citesc pe Don Quijote[17], cu ale sale mori de vânt.

*

„din tărâmul disperării”

*

Omul este atât de puternic încât mută timpul și este atât de mic și de slab încât este răpus și de un zbor de fluture.

*

16 iunie 1996. Am visat că m-am căsătorit în fața episcopului cu o femeie. Am trăit, din plin, emoția sfântă a Cununiei. Episcopul ne-a pus mâinile pe cap în semn de binecuvântare.

*

Al doilea scrutin de alegeri. O noapte liniștită și demnă. Se aude doar mersul stiloului meu pe hârtie aidoma unui cântec de jale…

*

Cărțile se scriu doar cu stiloul!

*

Mă simt bine dispus și plin de viață. Mă simt bine ca niciodată.

*

17 iunie 1996. Am reînceput lucrul la roman. Lucrez cu multă plăcere și bucurie sufletească.

*

Scrisul este o rugăciune fără cuvinte.

*

Textul Rânduri de temperament le-am scris la lumina lumânării. Citite de neavizați…se pot constitui într-un întreg scandal.

*

Oamenii se înspăimântă când se întâlnesc cu ei înșiși. Însă, în primul rând, când le spui cum arată…înainte ca ei să constate, pe propria lor durere, că ai dreptate.

*

„Nu poți înțelege decât în măsura în care ești”.

*

Fiecare moment e o sublimitate.

*

Oamenii nedormiți cât și cei morți de foame sunt adevărate pericole sociale.

*

Nu pot să urăsc! Știu numai să iubesc și să râd drăgăstos. Nu pot să urăsc și nu vreau să urăsc.

*

Dacă taci prea mult începi să înțelegi sunetul necuvintelor.

*

Am citit, deodată, pe Nietzsche[18] și Bayron[19] și comentarii despre Goya[20]. Bineînțeles că am privit, îndelung, tablouri ale sale…

M-a străpuns forța orgoliului lui Nietzsche, ironia, sarcasmul lui Byron și fantomaticul, lugubrul picturii lui Goya. Adică satanism la puterea a treia.

*

Am lucrat vreo 60 de pagini astăzi, cu storurile de la geamuri lăsate. În umbră aproape. Mă simt nu obosit, ci prea obosit. Am creat astăzi ca un titan.

*

Or să aibă toate aceste cuvinte ale mele vreun impact în inima cuiva? O să înțeleagă cineva drama, oboseala, fervoarea mea de a mă dărui, în cuvinte și imagini, unei întregi lumi?

*

Acum stau aidoma unei umbre care veghează în noapte. E dulce acest sentiment, foarte dulce: de a te simți împlinit la maximum. E straniu ca moartea și dulce ca sărutul.

*

20 iunie 1996. Am revizuit 4 pagini. Sunt însă neliniștit și mâna îmi tremură. Tot ce am creat azi mi se pare că nu e bun. Doar câteva fraze mi-au plăcut.

*

„O carte terminată este o boală învinsă”, spunea Nichita [Stănescu]. Experiez acest lucru de fiecare dată: și când scriu și când citesc.

Cărțile neterminate îmi stau pe inimă.

*

Neputința trebuie biruită prin încordarea voinței.

*

Cu toate că muncesc enorm aș munci și mai mult. Însă nu sunt numai spirit…

*

23 iunie 1996. Zi bonomă. Am scris toată ziua la roman. Din nou lucrez cu perdelele lăsate. Nu suport lumina, pentru că nu mă lasă să mă concentrez. Scriu într-o căldură și transpirație nebunești.

*

Merg încet și mă gândesc la final.

*

Stilul meu este lax, lipsit de încordare și profund luminos. Vreau să scriu și altfel. Va fi, sper, și acel timp…

*

O, Doamne, umple-mă de lumina Ta, Dumnezeul meu!

*

24 iunie 1996. Nu știu cum vine asta, dar mă relaxează această disperare care vine în mine…și care se clădește în jurul istoriei din roman. E o stare în care, deși simt că nu pot face nimic…totuși fac multe, pentru că scriu mai departe.

*

Mă simt un pământ minat, gata oricând să sară în aer.

*

Încep să văd în minte întunericul unor tenebre adânci.

*

Nimeni nu-și merită prețul posterității.

*

Prețul pentru istorie e un preț fals. Nimeni nu merită să sufere pentru ca să intre în paginile ei. Și așa intrăm în istorie…doar pentru puțini oameni.

*

25 iunie 1996. Aseară, vrând să fac un poem, am ajuns, în cele din urmă, să scriu un teatru scurt.

Am inclus ideea poeziei și a teatrului în roman.

*

E ora două după amiază. Am atins în mine planul absurdului. Trăiesc o atmosferă incendiară. Acest plan este prea nejustificat pentru cititorii de astăzi. Cred că trebuie să mai treacă încă un secol ca să se poată citi, cu înțelegere, așa ceva.

*

Am ascultat Simfonia a IV a lui Beethoven. Cele 4 note repetitive.

*

„cuvântul subțiat la maximum”

*

Poezia, încă, are prea multe de spus în problema muzicii.

*

26 iunie 1996. A gândi numai despre tine însuți este o nebunie a disperării.

*

Eu gândec numai ceea ce simt.

*

27 iunie 1996. Am terminat prima parte a romanului. N-am putut să găsesc un titlu, pentru că am prea multe idei…pentru acest titlu.

*

Am visat că Ion s-a întors acasă. Avea fața brăzdată de o zgârietură.

*

Ascult sunetul nopții prin sufletul cuvintelor.

---

[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Rebreanu.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bhagavad_Gita.

[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Vishnu.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Edgar_Allan_Poe.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriele_d%E2%80%99Annunzio.

[8] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Frithjof_Schuon.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Epictet.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Epicur.

[11] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Baudelaire.

[12] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Garc%C3%ADa_M%C3%A1rquez.

[13] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Andr%C3%A9_Gide.

[14] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Kafka.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Ro%C8%99ca.

[16] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/El_Zorab.

[17] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Miguel_de_Cervantes.

[18] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche.

[19] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Gordon_Byron.

[20] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Francisco_Goya.