Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

2006

În fiecare noapte gust farmecul poeziei numai contemplând în întuneric.

*

Îmbrățișez cu sufletul meu orice piatră, orice fir de iarbă, orice sentiment și trăiesc o pace a nemuririi.

*

Nu e nimic mai frumos ca această liniște, unde totul se dizolvă în culoare, într-o culoare fără nume și fără cuvinte.

*

E totul atât de sublim! Atât de inimaginabil. De unde să mai am cuvinte?!

*

În această răpire a contemplării de multe ori uit să mai vorbesc, uit să mai scriu, uit și simplul fapt că sunt om. Atunci sunt doar vedere, înțelegere, bucurie sublimă.

*

[Mihail] Eminescu reprezintă ființa mea neînțeleasă iar Nichita [Stănescu] ființa mea înțeleasă, în esență niciuna înțeleasă.

*

Sufletul meu cuprinde întregul univers și încă mai e loc.

*

Inima mea nu uită pe nimeni dar se uită pe sine.

*

În spirit revăd tot ceea ce am trăit și ce n-am trăit.

*

Sufletul meu a rămas și va rămâne pentru totdeauna tânăr. Numai că această tinerețe a lui mă costă zilnic ani de îmbătrânire continuă.

*

Trăiesc stări plenare în care nu mă pot opri ca să nu iubesc tot ceea ce există.

*

30 iunie 1996. Zi călduroasă de duminică. Trăiesc o frică indeterminată, fără substrat. Bineînțeles: demonică.

*

Când ajungi să îți fie frică de tine însuși ești al nimănui. Și eu am ajuns să trăiesc această frică: de a fi al nimănui.

*

Zgomotele îți provoacă traume. Limbajul intră în starea de melc. Mintea capătă culoare neagră. Lumea își pierde sensul. Tu îți pierzi sensul…

În această stare te simți nepersonal. Așa se explică diferența dintre acțiune și nonacțiune, dintre voință și nonvoință.

*

Limitările reale sunt cele care vin din interiorul nostru.

*

Cea mai dureroasă luptă, cu sângerări nevăzute, e cea cu tine însuți.

*

Matisse[1] – ușa neagră. E starea pe care o trăiesc acum.

*

1 iulie 1996. Sunt la 102. O nouă perspectivă. Am o forță inexpugnabilă pentru scris și citit.

*

„sufletul sufletului”

*

„revenirea cuvintelor”

*

De la un timp ceva minunat se petrece cu Icoana lui Hristos  din camera mea. De câte ori o privesc îmi văd, pe chipul Domnului, starea sufletească reală pe care o am atunci.

Chipul Lui se întristează sau se luminează pe măsură ce eu mă luminez sau mă întunec.

Pe chipul Lui, ca într-o oglindă, îmi privesc sufletul.

*

2 iulie 1996. Ziua Sfântului Ștefan cel Mare. „Conexiuni inspirate”.

Am avut o deschidere a sufletului. Am văzut din nou străfulgerări de lumină dumnezeiască, sub forma unor scântei. În zona superioară a capului.

*

„liniștea veșniciei”

*

Liniștea duhovnicească pe care o trăiesc produce rezonanțe în mine atunci când sunt concentrat în rugăciune.

Însă aud, totuși, foarte vag muzica veșniciei.

*

Geniile muzicii cred că au gustat cu toate cel puțin o secundă din această muzică a veșniciei lui Dumnezeu.

*

Este solemnă și atotcuprinzătoare liniștea veșniciei în spiritul meu.

*

4 iulie 1996. Ziua neînțelegerii. Când geniul poate fi socotit un nebun sau un fanfaron.

*

Am doar două gânduri care se războiesc în mine. Când vor face pace?

*

Sufăr din cauza celor orbi și răi.

*

Nu merit însă să sufăr din cauza prostiei și intoleranței unora.

*

5 iulie 1996. Am dorința de Absolut.

*

Nu cred în Sisiful care nu atinge niciodată Absolutul. Sisif e o abstracțiune.

*

Trec prin traume interioare ireparabile.

*

Numai eu și Dumnezeu suferim în inima mea pentru tot ceea ce trăiesc.

*

7 iulie 1996. Mă incită nu actul ci misterul actului.

*

Tot ceea ce nu e spirit e degradant.

*

Caut extrema misterului unic.

*

În principiu nu neg nimic ci doar reașez lucrurile.

*

Mizez întotdeauna pe irealizabil decât pe facilul ignobil.

*

Uneori încerc să surprind, să văd, să scriu, să înțeleg, să trăiesc lucruri care mă dor într-o notă disperantă.

*

Nu forțez lucrurile! Ele mă forțează pe mine. Sunt afectat de orice este sublim.

*

Eu scriu cum pot și în orice moment disponibil. Mă exprim cum pot atunci și cu tot ceea ce am la îndemână. Nu oficializez secunda creației ci o trăiesc ca pe un fapt cotidian, ca pe clipa vieții mele.

*

Creația, pentru mine, nu e un ritual și nicio terapie, ci o trăire efectivă. Trăiesc actul creației ca pe cevaul normal al existenței mele.

De aceea nu mi se pare că fac un lucru ieșit din comun scriind ceva. Și, de multe ori, îmi dau seama doar post factum de intensitatea cu care am creat la un moment dat.

*

Dacă regret ceva este aceea că ziua nu are mai multe ore pentru ca să studiez și să creez. Am devenit de-a dreptul vicios în ceea ce privește ritmul alert de muncă.

*

Urmăresc o idee cum urmărește un copil avionul pe cer. O privesc până devine invizibilă

*

Cred că universul în esența lui este foarte simplu.

*

Omul e atât de simplu încât nu te poți uita prin el.

*

Dacă cunoști sensul ultim al actului totul devine banal.

*

Când știi ultimul lucru nu mai ai nevoie de raționamente.

*

Posibilitatea de revedere a drumului parcurs este probabilă pentru că nu mai este, în mod neapărat, necesară.

*

Întotdeauna găsesc câte ceva de care pot să mă entuziasmez.

*

În lumina lui Dumnezeu nu mai e entuziasm ci bucurie deplină.

*

Când liniștea harului se așterne nu mai ai ce să-ți dorești.

*

Destinul meu: adâncirea în liniștea supremă.

*

8 iulie 1996. Am atins, din grabă, cu plasa pe care o aveam în mână piciorul unei tinere și am simțit piciorul ei ca și cum l-aș fi atins cu mâna…

*

Dumnezeu și viața pulsează în fiecare lucru.

*

De trei ori am auzit pe câmp glasul unei tinere care cânta…M-am uitat în jur și nu am văzut pe nimeni. Însă cântecul ei era prea îngeresc ca să nu fie real.

*

Sunt pentru filosofia aforistică. Aceasta cuprinde totalitatea în detalii.

*

Îmi place că nu merg doar pe o singură direcție. De aceea, de fapt, nu îmi plac discriminările.

*

Am privit un copac. În prima clipă l-am văzut ca pe un monstru. În a doua clipă copacul devenise o femeie moartă.

*

Oricât aș merge de repede întotdeauna stelele mă întrec. Cerul merge înaintea mea și eu nu pot să-l înving.

*

Am simțit cum drumul mi se scurgea într-un singur punct. Dreptele paralele se întâlnesc numai în acest punct.

*

Pașii vântului mă urmau trecerii.

*

Ca și când câinele mă cunoaște din totdeauna…

*

Eu gândesc peripatetic dar adâncesc lucrurile stând pe loc.

*

Dafina. Persevernața întru genialitate.

*

Apare din…nașterea dimineții?

*

Totul fascinează pentru cine știe să privească.

*

11 iulie 1996. Trebuie să ai ce spune pentru ca să fii scriitor.

*

M-am născut ținând minte. Astăzi mi-am adus aminte de o imagine de la vârsta de 4 luni.

*

Într-o zi, și mai mult: am visat lumina intrauterină.

*

M-am născut ieșind din cutremur. Cea mai mare mulțumire este pentru această clipă: pentru minunea de a fi scăpat de către cutremurul din 4 martie 1977.

*

Orice ating se clatină.

*

Contemporanii mei suferă amarnic de sărăcie spirituală. Și față de ei mă străbate cel mai crunt sentiment: că nu îi pot ajuta…ca să se ajute.

*

Romanul a rămas cu mult inferior picturii. Și asta din cauză că romancierii uită să dea ceva veșnic și plin de viață umanității.

*

Criticul literar al zilelor noastre își zidește, cu obstinație, propriul său edificiu mortuar doar pentru ca să se închidă în el.

*

Creatorul de artă este singurul care poate spune, în cunoștință de cauză, adevărul și valoarea operei sale. În afară de el nimeni altcineva nu mai poate să facă acest lucru cu inimă curată.

*

Mă revoltă incultura din cultura noastră. Peste tot observ doar mătreața utilitarismului, ochii veseli și plini de tâmpenie ai ipocriziei, vanitățile păsărești, prostia de animal și incompetența sfidătoare.

*

închid în mine…sau alții fug de ei?

*

Mă macină perfecțiunea și drumul dus până la capăt.

*

Când am să mor am să fiu ucis de dorul perfecțiunii.

*

Sunt un ghem de întrebări și de neliniști, după cum spunea Tuțea.

*

Paradoxul vieții este neliniștea ei.

*

Cuvântul e un vehicul. Valoarea operei constă în necuvintele ei.

*

Există un moment în care nu mai contează nimic.

*

Omul ajunge să se distrugă pe sine însuși. La un moment dat el nu mai creează ci se autodistruge.

*

E groaznic să văd că în mintea mea există virtualitatea constantă care mă împinge spre boală și moarte.

*

Încă mă folosesc prea mult de erudiție. Cred că e un lucru meschin.

*

12 iulie 1996. Proclam, împotiva lui Dali[2], că fundamentul universului este linia. Totul este linie. Astăzi am văzut în spiritul meu acest lucru. Prin cornul său de rinocer trece linia. În afară de linie nu există adevăr.

*

Pe când mergeam, am văzut o femeie rezemându-se de un copac. Atunci am avut revelația prezenței sufletului în trupul ei. Am văzut cum sufletul ei se odihnea în materie.

*

Tot femeia…Linia curbă.

*

Roata nu înaintează, ci se întoarce.

*

Cuvintele ajung până la suflet și se întorc fără el.

*

14 iulie 1996. Am dureri de cap și de stomac îngrozitoare.

*

Aseară, Monica Anghel[3] a luat Cerbul de aur. L-a meritat cu multe aplauze. Cred că prin ea s-a făcut dreptate muzicii românești. Verdictul juriului merită tot respectul meu.

*

15 iulie 1996. Mi-am cerut moartea pentru prima oară.

*

Pot să mor și nu știu cine va plânge pentru mine.

*

De la un timp am un presentiment foarte ciudat. Am „certitudinea” că voi muri tânăr. Cred că nu voi trece de 33 de ani.

*

Dacă omul nu e veșnic atunci trăim degeaba.

*

19 iulie 1996. Sunt foamea de-a înfăptui imposibilul.

*

Astăzi am visat două sentimente: gelozie și ură.

Doi câini doreau să mă sfâșie. Aveam în mână o carte și, ori de câte ori încercam să mă îndrept spre ei, cu cartea în mână, cei doi câini începeau să mă latre, dar ca și când ar fi vorbit omenește.

Dacă îndepărtam cartea de ei, pe care o aveam în mână, câinii lătrau normal.

*

Al doilea vis. Călătoream într-un tren. Într-o gară am văzut cum o familie era sechestrată acolo, nu avea haine, era înfometată și plină de multă tristețe și durere.

*

Al treilea vis. Am văzut-o pe Anca, așa cum este ea în realitate.

*

Al 4-lea vis. Am mâncat caise de la niște rude ale mele, pe care nu le cunoșteam tocmai pentru că acele rude nu există de fapt.

*

În toate cele 4 vise am vorbit, am gândit,  am fost conștient de mine însumi, fără ca să existe vreun detaliu fictiv despre persoana mea.

*

E seară. Plutesc pe ape mișcătoare.

*

Când cuvintele se nasc întuneric

*

25 iulie 1996. Am visat un tablou pe care nu l-am văzut niciodată și nicăieri. Într-o gară, am vorbit cu un domn, care mi-a mărturisit că nu a mai reușit să stea în fața tentației de a nu vorbi cu mine.

În tren, mi-am corectat o nuvelă, pe care am cam rescris-o. Totul era cât se poate de real. Mă comportam în vis ca în viața reală.

De la domnul cu pricina am primit un calendar turcesc, adică ceva ce n-am văzut niciodată. Însă, în loc să îl păstrez, am rupt în două calendarul primit.

Când l-am rupt am avut impresia că am văzut calendare englezești, coreene, japoneze, franțuzești, germane…lucru care nu m-a interesat niciodată.

Știam cine sunt și ce vreau. Oriunde m-am dus, am mers ca și când aș fi făcut-o dintotdeauna, deși nu cunoașteam locurile.

Cu toate acestea știam unde trebuie să ajung și ce trebuie să vorbesc, fără să confund persoanele, lucru care mă mira și pe mine în somn că puteam să îl fac.

*

Înainte să adorm, datorită oboselii, am avut halucinații.

*

27 iulie 1996. Visul de dimineață. Stau pe pământ și contemplu cerul. Un cer negru. Deodată văd o mașină zburătoare ultraperformantă, aidoma unui disc enorm.

O contemplu. Era imensă…Îmi tăia respirația! De fapt îmi rețin respirația de frică. Se coboară deasupra casei mele… Când a trecut pe deasupra casei s-au auzit țipete…

Și atunci am cugetat: „E ultima clipă a universului?!”…Cu asta m-am trezit…

*

Aseară am revizuit până târziu la roman.

*

7 august 1996. Am visat o piesă de teatru românească. Actorii: doi bărbați și o femeie.

Nu am văzut piesa niciodată în realitate. Mi-a adus un sentiment de liniște și de relaxare.

O piesă numai pentru mine…

Dialogurile îți aduceau liniștea de care are nevoie un scriitor aflat în vacanță.

Păcat însă că această unică reprezentație teatrală s-a pierdut pentru totdeauna!…

*

8 august 1996. Privesc pe fereastră. Cerul este alb ca o coajă de ou. Privesc prin două geamuri coșul sobei de pe casa vecină. Parcă e un turn de apărare, un ostaș de cărămidă ce înfruntă timpul.

Pe o margine a lui, acum, stă un porumbel negru.

Când vreau să adorm, din patul meu, privesc acest coș ca pe o ființă umană. Îl privesc îndelung… Mi-a ajuns un prieten…

*

12 august 1996. Trăiesc o stare sublimă.

*

13 august 1996. Am visat „fundul Adelei”, pe care Dali l-a pictat. Am început să mă i-au la întrecere cu Dali și în somn?! Liniile paralele…

*

Imaginea avea soliditate și nu senzualitate.

*

Am visat un act sexual sistematic. Imaginile se derulau cibernetic. Înregistram senzațiile mental și eram conștient de implicarea mea de la distanță.

*

O nouă confirmare a liniei, care trece printr-o femeie, tăind-o în două, de sus și până jos.

*

14 august 1996. A murit dirijorul și compozitorul Sergiu Celibidache[4].

*

15 august 1996. Îmi sunt insuportabile clipele astea de stagnare. Stau și aștept răsăritul de soare.

*

Ieri am visat o cutie goală, pe care doream să o ascund.

*

Am primit o scrisoare de la Adrian.

*

Mi-am lăsat mustață.

*

Am visat că am părul lung și mustață, după ce mi-am lăsat mustață. Am văzut mai mulți prieteni…

*

Fratele lui Flori s-a înnecat și Gigi e la spital.

*

Înainte ca să apară electricitatea în sat, bunica mea Floarea a visat cum se plantau stâlpii. Bineînțeles: nici nu știa cum arată…

*

L-am prins pe bunicul meu Marin, astăzi, că se ruga lui Dumnezeu. De unul singur. Oare se roagă când e singur?! Nu m-a văzut însă că am avut indiscreția să îl spionez.

Însă m-a uimit rugăciunea unui…necredincios, așa cum se declară el. Atunci e de bine!

*

16 august 1996. Am visat-o pe Venus din Urbino[5] în fața oglinzii. Era magnifică. Un semn aparte de precizat: avea pielea de culoare roșu deschis.

*

Rolul scriitorului în societate e acela de a clarifica realitatea societății. Pirandello[6] spunea că societaea nu are o realitatea a ei și noi i-am dat-o. Noi, scriitorii.

*

Opera de artă e oglinda în care omul se privește și se poate recunoaște.

*

Astăzi: o zi în care soarele a plâns, puțin, cu lacrimi de ploaie.

*

Îl creez pe Satana acum, pentru că el se va confrunta cu Avramie în „noaptea luminoasă”. E vorba despre „Păsări spre cer”.

*

17 august 1996. E ora patru dimineața. M-am trezit cu dureri de măsea. Între timp am scris o pagină și am citit din jurnalul lui Tolstoi[7].

*

Cred că sunt aproape de ceva foarte nou în nuvelistică.

*

Mă agasează foarte mult incomunicabilitatea care există, peste tot, în țara noastră, în această stare de criză. Se accentuează din ce în ce mai mult criza morală și, mai ales, cea valorică.

Nu mai suport mediocritățile însă mă bucur să le descopăr insuficiențele. E o zi dureroasă și cu suflet trist.

*

Pe 10 august 1996, într-un acces de furie și de durere enormă, am ars 200 de poeme pe care le scrisesem. Și erau unele dintre cele mai bune poeme de până acum.

*

20 august 1996. Între 18-20 august 1996 am fost la Corabia. Am accelerat tipărirea cărții.

*

Pe 19 august 2010 am improvizat, timp de două ore, poezie sub stele. Adică până la patru dimineața…

*

„Dedicație pentru sânul tău”. Actorul. Regizare excelentă.

*

„Lasă-mi un perete pentru un poem!”. Camera goală și Tosca. Adică mi-a cerut să îi creez, pe un perete al camerei, un poem. Să i-l scriu pe zid…

*

Vorbind despre inițiere.

*

Despre „mustățile verticale” ale lui Dali.

*

21 august 1996. În vis: concurs, examen și îmbrățișând trupul unei femei la trezire.

*

Când iarba crește, vântul suflă și cerul e albastru…eu sunt tânăr.

*

„când înflorește, bambusul moare”

*

25 august 1996. Zi de duminică. „Visul este repetabil”. Am visat din nou că aveam „puterea” de a suspenda lucrurile în aer. De a le ține în aer…

*

„Televizorul închis”. Trezirea în noapte.

*

Mi-am adus aminte de 31. Gabriela. „Visul din umbra frunzelor”.

*

„îmbrățișarea unei idei”

*

„cuvintele devin obiecte de lux

*

Frumosul e cu mult mai puțin decât sublimul.

*

„Trebuie să dorești tot ce poate fi mai imposibil”.


[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Matisse.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Salvador_Dal%C3%AD.

[3] Idem: http://www.monica-anghel.ro/cv.html.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Venus_of_Urbino.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Luigi_Pirandello.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lev_Tolstoi.

Did you like this? Share it: