Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel,
Patriarh al României şi iubit frate în Hristos,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Fii binecuvântaţi ai Bisericii Ortodoxe Române,

Astăzi, calendarul arată că ne aflăm în ziua de 27 octombrie, când Biserica prăznuieşte pomenirea Cuviosului Dimitrie cel Nou, patronul Bucureştilor.

Dimitrie s-a prăznuit ieri, Dimitrie se prăznuieşte astăzi. Ieri, Marele Mucenic din antichitate, Tesaloniceanul, Izvorâtorul de mir, făcătorul de minuni, strălucitul, mândria neamului grec, podoaba mucenicilor! Astăzi, Cuviosul cel Nou din Basarabi – şi el făcător de minuni – slava acestei Catedrale patriarhale, salvatorul poporului binecredincios din Bucureşti, mângâierea tuturor românilor!

Cel dintâi Dimitrie L-a iubit pe Hristos din tot sufletul. Întocmai a făcut şi cel de-al doilea Dimitrie. Cu mult zel, lupta cea bună a bunei credinţe s-a luptat cel dintâi! Tot aşa a făcut şi cel de-a doilea! L-a slăvit pe Dumnezeu prin cuvânt şi faptă Marele Mucenic! La fel L-a slăvit şi Cuviosul! Mult l-a iubit pe om cel dintâi!

Acelaşi lucru a făcut şi cel de-al doilea! Arătatu-s-a vrednic de chemare cel dintâi! Vrednic de chemare s-a dovedit şi cel de-al doilea! Primit-a din belşug harul lui Dumnezeu cel dintâi! La fel a primit şi al doilea! Primul s-a învrednicit de mucenicia sângelui! Al doilea s-a învrednicit de mucenicia ascultării şi a nevoinţelor celor sfinte, toată viaţa! Harul facerii de minuni a primit de la Dumnezeu Marele Mucenic! Harul minunilor a luat din acelaşi izvor şi Cuviosul! Mir sfânt a izvorât din mormântul viu al tesaloniceanului! Bună mireasmă duhovnicească răspândesc viaţa şi sfintele moaşte ale Sfântului Dimitrie cel Nou din România!

Amândoi s-au împărtăşit de sfinţenia lui Dumnezeu Celui Întreit Sfânt, amândoi sunt luminaţi de lumina Lui cea necreată, amândoi împărăţesc împreună cu El, amândoi arată dumnezeiasca dragoste faţă de oameni, prin minuni! Slavă lui Dumnezeu, aşadar, Care în fiecare epocă şi în fiecare popor creştin ortodox ridică sfinţi, învederând, de-a lungul vremurilor, roadele lucrării Sfântului Duh în lume!

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a caracterizat prin entuziasmul tineresc, râvna sfântă pentru transmiterea mesajului Evangheliei la tineri şi prin răspunsul dat cu promptitudine chemării la jertfă. Cuviosul Dimitrie s-a caracterizat prin răbdarea în tăcere, privegherea în rugăciune şi spiritul de sacrificiu în dumnezeiasca sihăstrie.

Viaţa amândurora s-a caracterizat prin căldura credinţei în Hristos, seriozitatea şi rigurozitatea împlinirii voii lui Dumnezeu, luarea aminte la mărturisirea adevărului Evangheliei. Deşi au mers pe cărări diferite, calea lor a fost aceeaşi: calea dreptei credinţe şi a dreptei făptuiri. Adică au dus, la fel, viaţa în Hristos, singura cale ce duce la Tatăl. Adevărul exprimat în Simbolul de credinţă de la Niceea şi Constantinopol a fost trăit, cu intensitate în sufletele amândurora, chiar dacă cel dintâi a vieţuit înainte de limpezirea şi cristalizarea cu acrivie a adevărurilor de învăţătură, la sinoadele ecumenice.

De aceea, amândoi au fost plini de harul Duhului Sfânt. Ce mărturiseşte faptul că cel dintâi a izvorât mir sfânt? Ce proclamă nestricăciunea, de atâtea veacuri, a moaştelor celui de-al doilea? Ce înseamnă mulţimea nenumăratelor minuni săvârşite de amândoi? Ce arată bucuria şi mângâierea pe care le simţim când ne închinăm la sfintele lor moaşte, aşezate în sfintele racle? Toate acestea ne arată că amândoi au fost vase alese ale Mângâietorului, peste care s-a revărsat harul Său! Acest har se manifestă ca mir, ca nestricăciune a trupului, ca minune, ca bucurie, ca mângâiere. Har necreat, făcător de semne şi minuni dumnezeieşti, care a umplut nu numai sufletele sfinţilor, ci şi trupurile lor, pentru ca cei cu vedere duhovnicească curată să vadă că Dumnezeu se împărtăşeşte, după energiile sau lucrările Sale necreate, şi nu rămâne neapropiat şi inaccesibil în măreţia Lui! Dumnezeu S-a întrupat o singură dată, dar, după har, El Se întrupează continuu, în sfinţii Săi!

De aceea sfinţii sunt comoara noastră cea mai preţioasă, mângâierea cea mai mare, adeverirea cea mai sigură că putem să ne mântuim! Iată de ce gândul plin de recunoştinţă al poporului din Bucureşti se îndreaptă, mai ales astăzi, spre neuitatul Hagi Dimitrie, a cărui intervenţie hotărâtă, de acum 236 de ani, a zădărnicit tentativa de a se scoate din România sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie. Astfel, Sfântul se află, până astăzi, şi cu trupul, în mijlocul poporului care îl iubeşte atât de mult.

Fraţi şi fii în Domnul,

Această stranie criză economică care mocneşte în zilele noastre în toată lumea, este – aşa cum, foarte înţelept, s-a exprimat, cu ceva timp în urmă, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, preaiubitul nostru frate în Hristos şi împreună liturghisitor – rezultatul crizei spirituale şi morale, care, de multă vreme, biciuieşte omenirea. Oamenii L-au uitat de Dumnezeu, ignoră voia Lui, Îi nesocotesc drepturile! Astfel, l-au uitat şi pe om, adică pe semenul lor, care este chipul lui Dumnezeu!

Au uitat şi de toată creaţia, de lucrul cel bun al mâinilor lui Dumnezeu! S-au zăvorât în „sala oglinzilor” egoismului lor; îşi văd doar sinele propriu, cu pornirile şi cerinţele firii căzute în păcat. De aceea, au devenit lacomi şi autosuficienţi în înţelepciunea plină de nebunie a acestui veac; şi-au pus toată speranţele în economie, ştiinţă şi tehnologie. În tenebrele minţii lor, au cerşit o rază de lumină de la filosofie şi diferite ideologii şi se silesc să afle mângâiere şi satisfacţie în artă, sport, călătorii ş.a.

Însă, toate acestea, când nu sunt idoli şi tipare ale tatălui minciunii, devin foarte mici şi foarte puţine ca să umple golul din suflet, să dea sens existenţei umane, să aducă lumină şi viaţă, să exorcizeze moartea. Dimpotrivă, ele fac tot mai dreaptă şi mai lină calea spre pierzare şi devorează sufletul omului, care se abate de la destinaţia şi vocaţia sa, greşeşte tot mai mult ţinta existenţei sale, până când, la sfârşit, pur şi simplu, se demonizează.

Aşadar, criza din zilele noastre este o stare demonică, din care nu ne poate scoate redresarea economică. Este necesară o restaurare duhovnicească! Este nevoie de multă răbdare! Este nevoie de cumpătare ascetică! Este nevoie de spirit de jertfă! Este nevoie de cugetarea la sensul crucii! Este nevoie de iubire! Adică, este nevoie de Hristos!

De Iisus Hristos Cel ce S-a întrupat, a pătimit, S-a răstignit pe Cruce şi a înviat şi Care este viu în veci! El, Cuvântul Cel mai înainte de veci al Tatălui, dă existenţei raţiunea de a fi, dă sens vieţii, desfiinţează distanţele prin care păcatul ne îndepărtează şi ne înstrăinează pe unii de alţii, uneşte pe cele despărţite, dăruieşte dreptate, desface legăturile morţii, face ca aşa zisa „utopie” a dragostei să devină realitate! Pe acest Hristos, Care este iubirea în carne şi oase, ni-L arată Cuviosul Părinte Dimitrie! Pe El ne cheamă să-L urmăm, ca să ieşim din impasurile în care ne aduc şi ne lasă diferite crize! Pe El Îl arată ca fiind singura „Cale”, singurul „Adevăr” şi singura „Viaţă”!

Sfinţenia Cuviosului trâmbiţează în toate zările că el are dreptate! Părinţii noştri, smeriţi trăitori în Hristos, au ascultat în tăcere glasul răsunător al Sfântului şi fără cârtire şi-au dus crucea, urmând Domnului. Iar Domnul nu le-a trădat speranţele! Neamul binecredincios al ortodocşilor a acceptat cu credinţă să urce pe Golgota, şi de aceea s-a făcut – şi se face în fiecare zi – părtaş luminii şi bucuriei Învierii! Aşadar, având o istorie trăită în duhul Crucii şi al Învierii, suntem chemaţi şi astăzi să mergem înainte, „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Biserica Mamă a Constantinopolului, Patriarhia Ecumenică, se bucură astăzi şi ea de prăznuirea ocrotitorului Bucureştilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la proclamarea autocefaliei Preasfintei Biserici Ortodoxe Române, care odinioară i-a fost fiică, iar acum îi este Biserică soră, Patriarhia de Constantinopol nu a dorit, iubiţi fraţi în Hristos Domnul, să fie reprezentată la aceste sfinte sărbători doar de un distins ierarh al ei, ci l-a trimis pe însuşi Patriarhul Ecumenic, pentru ca acesta, în mod personal să fie interpretul dragostei, afecţiunii şi mulţumirii Bisericii Mame pentru toate realizările pe care le aveţi şi să reverse din belşug peste toată obştea Bisericii lui Hristos din România, binecuvântarea şi urările sale ca tot mai mult să sporiţi în iubirea Domnului!

Aşadar, iubiţi fraţi şi preaiubiţi fii în Domnul, „bucuraţi-vă! desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi! (II Cor. 13), pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale tuturor sfinţilor. Amin!

***

La finalul Sfintei Liturghii oficiată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt pelerinilor prezenţi pe Dealul Patriarhiei în care a vorbit despre sensul pelerinajului şi a subliniat faptul că pelerinul caută pe Dumnezeu şi caută sfinţenia:

„Cu ajutorului Bunului Dumnezeu am săvârşit Liturghia prin care am adus mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră, mai ales prin mijlocirile sau rugăciunile sfinţilor. Toţi suntem pelerini în lumea aceasta, adică toţi suntem călători. Pelerinul caută pe Dumnezeu şi caută sfinţenia pentru că toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu cel Unul Sfânt şi sfinţenia este împlinirea umanului.

Când omul caută pe Dumnezeu de fapt Îi răspunde lui Dumnezeu Care îl caută pe om. În pelerinaj în călătoria închinătorilor la locurile sfinte, la moaştele sfinţilor, la icoanele făcătoare de minuni în această călătorie de fapt Dumnezeu călătoreşte cu noi. El ne cheamă spre Împărăţia cea veşnică spre cetatea statornică, netrecătoare din Împărăţia Cerurilor. Noi suntem trecători în lumea aceasta, dar căutăm pe Dumnezeu cel netrecător.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că cetatea noastră netrecătoare este Împărăţia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pelerinul caută în lumea aceasta ceea ce nu este din lumea aceasta, Împărăţia lui Dumnezeu şi Sfinţenia lui Dumnezeu care se arată totuşi în lumea aceasta lucrătoare prin sfinţi, prin sfintele icoane şi mai ales prin sfintele taine ale Împărăţiei lui Dumnezeu care sunt săvârşite în Biserică în Biserica lui Hristos ca o arvună a Împărăţiei Cerurilor”.

„Pelerinajul este aşadar o căutare a unei plinătăţi, plinătatea vieţii veşnice, plinătatea bunătăţii nesfârşită a lui Dumnezeu, plinătatea sfinţeniei şi plinătatea harului”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arătând că „în pelerinaj aducem mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor lui pentru că am simţit ajutorul Lui şi ajutorul lor. În pelerinaj ne pocăim pentru păcatele noastre.

De aceea, în timpul pelerinajului la Mănăstiri, la Biserici oamenii se spovedesc mai mult şi se roagă mai mult şi aduc darul lor la Biserică, un dar care exprimă recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi în acelaşi timp bucuria că au înţeles de fapt că viaţa însăşi este un dar de la Dumnezeu, că lumea întreagă este dar de la Dumnezeu. Nu era obligatoriu ca noi să existăm, nu era obligatoriu să existe universul actual, nu era obligatoriu să existe soarele, să existe aerul, să existe apa fără de care nu putem trăi. De aceea, noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că toată existenţa universului şi a noastră personală este darul iubirii Sale faţă de noi.

Însă, în pelerinaj la locurile sfinte, la moaştele sfinţilor, la mormintele sfinţilor, la icoanele făcătoare de minuni şi la hramurile Bisericilor venim şi pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Avem o mulţime de oameni bolnavi, întristaţi, singuri, care se luptă cu greutăţile vieţii, mai ales în vreme de sărăcie, strâmtorare, în vreme de încercare. Deci, venim şi cerem Preasfintei Treimi ajutorul Ei, cerem Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ajutorul lor.

De aceea, în poporul român există expresia că nu ne rugăm la sfinţii care nu ne ajută, dar ne rugăm sfinţilor care ne ajută. Şi pentru că pelerinul simte ajutorul lui Dumnezeu, simte o bucurie în sufletul său când vine în pelerinaj, simte o putere care explică de ce oamenii stau 10-15 ore la rând, uneori în frig, în ploaie ca să se întâlnească cu sfinţii lui Dumnezeu. Fac aceasta pentru că simt ajutorul lor, simt o bucurie, o pace în suflet dincolo de oboseala drumului, dincolo de osteneala pelerinajului, dincolo de cheltuiala pe care o fac ei. Toate acestea se răsplătesc prin rugăciunile sfinţilor”.

De asemenea, Patriarhul României a vorbit despre sfintele moaşte şi despre cinstirea adusă lor: „Moaştele sfinţilor sunt sfinte pentru că sfinţenia din sufletul sfântului rugător şi mărturisitor al dreptei credinţe se transmite, se împărtăşeşte şi trupului. Părintele Stăniloae, în Dogmatica sa Ortodoxă, a spus că sfinţenia moaştelor nu este numai sfinţenia din timpul vieţii pământeşti a sfântului, ci există o legătură tainică, mistică între sufletul sfântului care se află în lumina lui Dumnezeu şi moaştele sfântului care se află pe pământ.

Şi cu cât sufletul sfântului din ceruri înaintează în sfinţenia lui Dumnezeu ca împărtăşire din sfinţenia Lui infinită cu atât şi moaştelor sfântului respectiv se transmite sfinţenia sufletului. Deci, moaştele cunosc o dinamică a sfinţeniei prin legătura tainică a sufletului sfântului din ceruri cu moaştele sale de pe pământ.

De aceea, sfinţii sunt făcători de minuni adică sunt făcători de minuni pentru că harul lui Dumnezeu care face minuni este prezent în moaştele sfinţilor. Când însă cinstim moaştele sfinţilor nu cinstim materia în sine, ci de la materia moaştelor cinstirea noastră se ridică spre persoana sfântului, după cum atunci când cinstim icoana sfântului cinstirea se ridică la prototip, la persoana sfântului”.

Totodată, Preafericirea Sa a vorbit despre binecuvântarea de a avea în aceste zile, la Bucureşti, Cinstitul Lemn al Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci: „În aceste zile însă, am avut o binecuvântare în plus prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Pavlos de Drama şi Exarh al Macedoniei, şi anume, am primit Cinstitul Lemn al Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului.

Când cinstim Sfânta Cruce cinstirea se îndreaptă spre Hristos Cel răstignit şi Înviat. Puterea Sfintei Cruci este putere de viaţă făcătoare pentru că Sfânta Cruce e nedespărţită de Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, spunem ‘Bucură-te Sfântă Cruce păzitoare a creştinilor’. Iubirea lui Hristos este permanentă în Sfânta Cruce. Hristos Cel răstignit şi Înviat este prezent în Sfânta Cruce, pentru că după Înviere semnele Crucii, stigmatele răstignirii au rămas în Trupul Său înviat şi preaslăvit. Când cinstim Sfânta Cruce nu cinstim un obiect despărţit de Hristos, ci un semn vizibil al harului invizibil nevăzut, dar real al iubirii lui Hristos şi al Preasfintei Treimi.

În aceste zile simţim că atunci când purtăm Crucea cu gândul la Hristos, Crucea vieţii noastre a suferinţei, a unei boli, a unui eşec, a unei singurătăţi, a unei văduvii, a unei dureri din cauza pierderii celor dragi ai noştri Crucea se face scară către Cer şi izvor de bucurie. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în fiecare duminică ‘Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea’.

Rugăm pe Hristos Domnul, pe toţi sfinţii Lui ca sfinţiţi acum şi întăriţi de puterea Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, de cinstirea moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena care au descoperit Sfânta Cruce a Mântuitorului, unul pe cer în anul 312 şi Sfânta Elena în 326 la Ierusalim în pământ şi de moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, să mergem la casele noastre şi să ducem bucurie din bucuria sfinţilor, har din rugăciunile sfinţilor, întărire sufletească.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să nu deznădăjduim când suntem singuri şi slabi, ci să simţim totdeauna că sfinţii lui Dumnezeu ne ajută spre slava Lui şi spre mântuirea noastră.

Did you like this? Share it: