Dorin Streinu
Opere alese
*
Despre mine însumi
(Jurnal de scriitor. Fragmente)
***
2006
***
26 august 1996. Situațiile noi sunt stări de spirit noi.
*
„permanentizarea aduce cu ea relativizarea”
*
Teatrul – sentimente decăzute.
*
„imprevizibilul activ”
*
27 august 1996. Zi călduroasă. Se aude cântecul rândunicilor.
*
Dezbracă-ți haina = fii tu însuți
*
Visul. O singură roșie și un șarpe. Două cărți.
*
Conversația – sensul clarificării.
*
„ține în mână enigma”
*
„poemul redus la un cuvânt”
*
Se repetă 28.
*
Readucerea aminte – stăpânire de sine și concentrare.
*
Japonezul – o privire a detaliului. „Noi trecem ușor peste clipă”.
*
Aproape de obiect nu se percep detaliile. „Trebuie să fii departe pentru ca să poți să vezi”.
*
29 august 1996. Efort mental – seninătate trupească.
*
Factorul de influență. Apa.
*
Ochiul – caracterul spiritual al persoanei.
*
Adeseori mă îndrăgostesc de privitul ochilor, tocmai pentru viul lor.
*
Am o privire de pictor și o mână de scriitor.
*
„ochii nevăzutului”
*
„infinitul dezirabil”
*
Metafora – desinență spirituală.
*
Esențialismul pe care îl dezvolt, ca manifestare spiritual-culturală, e o reducere a realității la ideile fundamentale și la prezența totală a omului.
Caut:
a) desfășurarea prin timp a persoanei;
b) să merg din mine spre în afară;
c) nu actul este important ci consecințele lui ultime;
d) limbajul exprimă inexprimabilul;
e) redescoperirea fundamentală a demnității personale;
f) sunt contra faptului banal ca act banal;
g) omul prezentat prin el însuși;
h) folosesc toate curentele și mișcările culturale ca potențiale drumuri spre datele prime, spre esențe;
i) experiența personală înseamnă decojirea ideii.
În acest sfârșit de mileniu suntem puși în situația de a ne redescoperi ideile, valorile și idealurile care privesc persoana umană.
Trebuie să ieșim din lada de gunoi a indiferenței.
Ieșirea constă în propria noastră experiență de-a fi.
*
Definiția teatrului – un râs care mă doare.
*
Surmenajul intelectual amplifică sentimentul de vinovăție.
*
Visele de peste noapte sunt ideile semiconștientizate ale zilei respective.
*
E uimitor faptul că uităm. Astăzi am găsit o însemnare făcută de două ori într-un manuscris.
Când am recitit manuscrisul am fost plăcut surprins de această situație: am scris niște rânduri, pe care, fără să le învăț, le-am scris aidoma peste ceva timp.
Concluzia: ideile personale nu se despart niciodată, în mod total, de cugetarea noastră.
*
30 august 1996. Visul. Mă găsesc într-o țară străină, căreia nu îi știu limba și nici unitatea monetară. Însă cineva mă ajută.
Primesc ajutor…fără să știu să comunic cu cel care m-a ajutat. Limbajul umanității funcționează!
*
La începutul frunzei
secundele memoriei
adorm.
*
Începutul și sfârșitul sunt prezențe indiscutabile. Ceea ce se discută este timpul dintre ele.
*
Superstiția: un mod simplu de a fi atotștiutor.
*
Legendele devin axiome când nu se caută axiomele.
*
Românii sunt temperamente calme și sentimentale.
*
Geniul românesc se exprimă cel mai bine prin plenitudinea sentimentului. Rațiunea și voința intră în acțiune în momentele grelelor încercări.
*
Germanii au genii ale voinței, francezii ale intelectului. Românii au genii ale sentimentelor sublime și plenare.
*
Nimeni nu a știut mai bine ca geniile românești să exprime de neexprimabilul naturii, al omului și al universului.
*
Românii, ca nimeni alții, au știut să caute dincolo de frumos și de cuvânt sufletul omului.
*
Sufletul românesc a găsit subtilitatea curgerii râului tocmai în curgerea râului și o inegalabilă intraductibilitate în însăși esența sentimentului pe care l-a exprimat.
*
Geniul românesc nu va fi înțeles cu adevărat decât de națiunea română.
*
Noi, românii, îi putem înțelege pe toți ceilalți, însă, cu adevărat, pe noi nu ne poate înțelege nimeni. Suntem prea complecși pentru a fi simpli.
*
Simplitatea rezidă în perfecțiune. Cine este perfect pare simplu în tot ceea ce face tocmai pentru că este transparent. Însă despre el nu se poate spune nimic.
*
Tăcerea e gradul ultim al înțelepciunii umane.
*
Sufletul românesc și-a păstrat rădăcinile originare în piatra muntelui și în iarba câmpiei de la sine. Vitregiile istoriei nu i-au putut schimba cu nimic destinul. Avem un viitor predispus măreției.
*
Descifrarea spiritului românesc e destinată teologiei și apoi culturii. Ne revine astfel nobila misiune de a rafina valorile perene ale națiunii române.
*
Suntem printre rarele națiuni ale lumii care avem dimensiunea spirituală tocmai în perimetrul esențialității. Privim răsăritul de soare nu din afară ci de la distanța de unde spiritul devine lumină.
*
Privirea din sine – adevăratul chip.
*
Eu folosesc cuvintele nu ca semne fonetice și nici ca vehicule ale exprimării. Le folosesc ca pe însăși exprimarea exprimării. Din cuvintele mele nu mai rămâne până la urmă decât lumină.
*
Inițierea atinge întotdeauna esențialitatea.
*
Când vreau să afirm ceva devin inexprimabil.
*
Lumina, în ea însăși, nu e contradictorie.
*
Există cuvinte, care, în momentul exprimării, te fac să fii demiurg.
*
Alte însemnări. Regăsite. 13 martie 1996. Unul dintre motivele scrierilor mele este începutul. Îmi place să încep, apoi doresc, de fapt, să spun ceea ce am de spus.
*
Voia bună – un tonifiant pentru zile grele.
*
Gânditorul nu poate fi niciodată liber.
*
Mircea Eliade spunea: „simt chemări”. Eu spun: mă simt chemat…Ceea ce înseamnă că nu simt chemări difuze ci personale. Dumnezeu e Cel care ne cheamă.
*
Heidegger[1]: „aruncarea în lume”. Aidoma ideilor mele.
*
Sistemul ideii sau ideea sistematică. Pe un perete era scrisă o idee a lui D. D. Roșca.
*
Dicton de zile negre: cine se înfrânge se are pe sine.
*
Lipsa intuiției cosmogonice. Privește înapoi!
*
Un cititor bun trebuie să se pregătească spre înțelegere și nu cu înțelegere.
*
A citi este o asceză interioară. De aceea, cei care nu citesc nu cunosc lucruri cu durerea minții și a inimii.
*
Despre cum e să fii un ateu. Extrema întunericului.
*
Muntele liniștirii.
*
Ideea străinătății.
*
„A început să-mi facă rău dragostea”.
*
„Omul este ceea ce nu știe despre sine”.
*
„existența de sub cuvinte”
*
15 martie 1996. Am avut revelația pământului nou. Se dezgroapă din mine părți imense în care nu am călcat niciodată. În acest pustiu mă regăsesc pe mine însumi cu totul străin și de neexprimat.
*
Am văzut în mine liftul lui Eliade. Sau sau jos e tot una atunci când mergi.
*
Am văzut „neantul existenței”. Momentele de vedere ale acestui neant este „o pace adâncă”. Din acest mare neant interior ies marile capodopere ale lumii.
*
16 martie 1996. Evidența râsului.
*
„anticreația și drama imposibilului”
*
„Nimic mai urât ca faptul de a nu putea trece”.
*
În actul creației trebuie să fii tu singur.
*
„inventarea problemei”
*
„distrugerea cochiliei de fier și apele liniștii”
*
„aprofundarea problemelor”.
*
Despre melancolie.
*
„împreună cu tot ce sunt eu”
*
18 martie 1996. Nu știu când am să găsesc ideea, care să-mi servească, pe tavă, sensul.
*
În numele inexprimabilului rezidă tocmai înțelesul.
*
Cu Adina despre „vraja indianismului”.
*
Pe urmele fascinației mă pierd într-o lume vaporoasă și incitantă.
*
Problema autenticului în artă și cea a regăsirii de sine.
*
19 martie 1996. De oamenii geniali trebuie să te apropii numai umilit dar cu inima curată. Și umilința față de ei e tocmai rezonarea cu forța lor personală.
*
21 martie 1996. Am găsit în mine „locul tăcerii”.
*
Autenticitatea distruge orice retorism.
*
Nu există limite pentru adevărul ființei autentice.
*
23 martie 1996. Nu poți fi un adevărat scriitor, dacă, de câteva ori în viață, nu ai tentația de a distruge tot ceea ce ai creat. După aceste încercări te întorci mai puternic. Astfel știi cum e să renunți la tine însuți.
*
Gândul consolării: mâine poți spune ceea ce ai de spus.
*
Cuvintele capătă greutate pe zi ce trece.
*
Astăzi mi-am văzut umbra. Cât de goală ești cu plinătate!, mi-am zis.
*
Am văzut cum culoarea se transformă în neculoare.
*
27 martie 1996. Setea de a ști neștiutul.
*
Cum e să îți asumi.
*
4 aprilie 1996. În tren m-a salutat un necunoscut. Mi-a zâmbit. A fost cel mai frumos dar pe care mi l-a făcut cineva de curând.
*
Sunt bolnav de excentricitatea reamintirii. Îmi aduc aminte lucrurile care subliniază trecerea mea prin viață.
*
Nu schimba starea poemului!
*
21 aprilie 1996. „Sunt punctul unde se adună planeta”.
*
„imaginea care nu se vedea era mai frumoasă”
*
22 aprilie 1996. Am visat că pictam. Aveam un șevalet mare și o paletă bogată în culori și un penel lung. Eram îmbrăcat în negru.
*
10 mai 1996. „privirea din mine spre mine”
*
19 august 1996. Am avut intuiția inexprimabilului.
*
Inevitabilul nu se aude decât prin timp mergând.
*
Victoria trebuie să treacă, mai mereu, printr-o aparentă înfrângere.
*
Gustul alcoolului – melancolia amară a păsării de fum.
*
Încet nu-i suficient de repede.
*
„cuvânt contraofensiv”
*
Pista falsă trebuie socotită adevărată până la elucidare.
*
Privirea pătrunzătoare. Despre efortul înțelegerii.
*
„am ascultat în mine”
*
14 septembrie 1996. În polemici se beau incertitudini cu litrul. Această ideea a luat ființă după ce am omorât un poem. O dedic tuturor discuțiilor mele polemice, care s-au țesut de dragul elocinței.
*
„În rolurile mici se văd actorii mari.”
*
25 ianuarie 1996. Putința de a gândi înseamnă întotdeauna o nouă pedeapsă. Gândirea e o pedeapsă indiscutabilă în sine însăși.
*
Contemplarea lucrului aduce minții gândirea ce nu se poate spune prin cuvinte.
*
Uneori mă văd în situația de a limita temperatura cuvintelor de teama de a nu face un atac de cord.
*
13 august 1996. „democrația hermeneuticii”
*
Mai bine decât nimic – ceva.
Mai bine decât ceva – mai mult.
Mai bine decât mai mult – și mai mult.
*
Cuvintele sunt discutabile tocmai pentru faptul că sunt la îndemâna tuturor.
*
Limbajul criptic. Adică niciun rând pe care îl scriu nu e la întâmplare.
*
Eu spun, că omul este o deschidere închisă. Constantin Noica spunea că e „închidere ce se deschide”.
*
23 august 1996. Fiecare ramură a cuvântului se exprimă plurivalent.
*
Îmi caut semnul de întrebare cu o insistență demiurgică.
*
Regăsirea în semn – indefinirea actului unic.
*
Filosofia este o eternitate a liniștii interioare.
*
28 august 1996. Motoul oglinzii: „Să nu-ți pierzi timpul așteptând extraordinarul! Mai bine ieși în așteptarea lui. Nu ești întotdeauna un mare poet chiar dacă ești”.
*
Victoriile plac învingătorilor numai când ele sunt mereu altele.
*
O idee moare atunci când ea este înțeleasă.
*
Un gând se aprinde când un sentiment ia foc.
*
Aroma seninătății – mirul de sub liniștea frunții.
*
Când ideile mor viața devine o idee trecută în posteritate.
*
Idealul este absurd pentru că este naiv. Și este naiv pentru că este ridicol. Și e ridicol pentru că ești prost.
*
Ochiul interior – locul unde se formează informația genetică a spiritului.
*
Prudența micșorează erorile. Însă o viață fără erori este un ideal utopic.
*
În momentul în care o idee a devenit infinită, ideea nu-ți mai aparține.
*
Sunt idei care te înrâuresc pe tot parcursul vieții tale. Acestea sunt idile tale generice.
*
31 august 1996. Mortificarea ideii. Cu adresă la esențialitate.
*
Înghețarea peregrinării. O idee devine stabilă de la o anumită vârstă.
*
Dezlipirea de ideea motoare degajează atmosfera interioară însă limitează consecințele.
*
Despre factorul pozitiv al cataclismului.
*
Nu este grea legea ci libertatea.
*
O evidență este întotdeauna un plus de claritate.
*
Despre ciocul de barză. Aeroportul ontic.
*
1 septembrie 1996. Astăzi scriu doar haikuri.
*
Cântecul – sunetul nevăzut.
*
Am trăit din nou clipa nașterii din lumină.
*
Paralelismul proiectului.
*
Moai: cultul strămoșilor în Insula Paștelui.
*
Nevederea – umbrele peșterii. Cu adresă la mitul peșterii al lui Platon.
*
Auzindu-mi cuvintele m-am mirat. Era vorba de o nouă existență.
*
Primul episcop al Teleormanului: Galaction Stângă. A fost hirotonit astăzi.
*
Clepsidră de
aripi
(viitorul)
*
Duc lupta care creează și nu pe cea care distruge.
*
Drumul până la esențialitate e rugăciune.
[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Martin_Heidegger.
