Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [9]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

2006

***

Ochiul nebun – culoarea.

*

Există întotdeauna un mai presus de mai presus.

*

Nu sunt omul paradoxului ci al inimaginabilului.

*

Senzația cilindrului gol.

*

Extenuarea: întotdeauna o limitare.

*

A fi scriitor – a rămâne neatins de timp.

*

Numai învingătorii pot spune ce este viața.

*

Trăiesc numai pentru spirit.

*

Nu au gusturi bune decât îndurerații de sublim.

*

Înapoi se ajunge înțelegând.

*

2 septembrie 1996. Visul. Trenul concupiscenței. Ochii sortiți râsului spre plâns. Când ești mai aproape de viciu decât de tine însuți. Ploile cad spălând trupurile de tină. Tu – funcționalitate inversă. Un vis foarte rar.

*

Uneori ești nevoit să spui lucruri din mai presus de tine.

*

Tentația alergării fără scop.

*

Oamenii sunt născuți pentru contemplarea luminii.

*

Oamenii care nu gândesc sunt obsedați de faptul că nu știu. E de-a dreptul ridicol.

*

O idee se naște plângând. Ca și un om.

*

Despre armonia interioară a cuvântului.

*

Nu cred în vorbitul degeaba. Întotdeauna cuvântul are sens.

*

Dansul – o plantație de linii.

*

Albul varului – sentimentul pierderii de sine.

*

Metafora – sentimentul devenirilor interioare.

*

Afară plouă. Ploaia este un calmant al nervilor obosiți când e însoțită de liniștea de după.

*

Semnul ortografic este accentul personal, pe când semnul de punctuație este negarea acestui accent. O contradicție in extenso.

*

Libertatea de a visa – ieșirea din cerc.

*

Intuiția – o alunecare în inexprimabil.

*

Marile intuiții au fost așteptări îndelungate.

*

Ochiul scriitorului: un ochi purificat prin apele cuvântului.

*

Scriitorii unt sacerdoții cerului. Ei poartă în sufletul lor derivarea desinenței Logosului dumnezeiesc. Inima lor este euharistia împărtășirii cu esențe.

*

Între rațiune și cuvânt este o perpetuă declarație de dragoste.

*

La înălțimea exprimării nu mai sunt cuvinte. De aici începe metalingvistica.

*

Anarhistul este un unilateral vanitos.

*

Pentru ca un cuvânt să redevină el însuși trebuie să posede verticalitate.

*

Singurătatea – un argument pentru nonalienare.

*

„inadecvarea principială”

*

Nu atenta la demnitatea umană! Orice insultare a ei este o luptă cu Dumnezeu.

*

În spatele ușii de fier, în candelabru, ard flăcările luminii.

*

Când cuvintele nu vor mai reprezenta nimic vom redeveni oameni. Bineînțeles: în mod apofatic.

*

Pe Dumnezeu Îl găsim necăutându-L. Pentru că El ne caută mai mult decât ne căutăm noi pe noi înșine.

*

Mi-am reamintit visul germinării.

*

Matisse, Dansul. Patru femei, prinse de mână, dansează pentru fertilitatea pământului. Un ritual magic străvechi.

*

Mă obsedează din visul de azi dimineață ochii femeii aceleia suferinde. Râdea ca să primească câțiva bani aruncați în scârbă. Matroanele aveau o frumusețe cariată de vanitate.

*

Extremismul, oricare ar fi el, are mască socială în loc de față umană.

*

Ipocrizia – un râs caduc.

*

Când vorbesc despre travestiți mă pălmuiește o silă estetică.

*

Apolinicul – formele incurabile ale vieții luxuriante.

*

Orgiasticul – abundeța sentimentului de savurare a plăcerii.

*

Pentru o clipă am înțeles ce înseamnă să fii bătrân: mi-a tremurat mâna stângă.

*

Glasul plural al interiorului (vocile adâncului).

*

Uneori e foarte greu să te pronunți. Și asta, nu pentru că nu ar exista cuvinte…

*

Am văzut un evantai de lumină. Din nou revelația liniei în mișcare.

*

Sunt momente în care, pentru lumina din suflet, trebuie să plângi un ocean de lacrimi.

*

Bucuria – o enigmă fericită.

*

3 septembrie 1996. Visele nopții trecute m-au uimit. Prin intermediul lor am făcut câteva interrelații care îmi scăpau în realitate.

*

Visul – un timp fără memorie.

*

1. În fața morții. Saltul care nu ne poate reuși. Despre cum e să nu poți face nimic.

*

2. Când îți lași iubita prietenului. Invitația de adio. Întotdeauna un învins pe aripile frumuseții. Lasă loc pentru cuvântul iarăși.

*

A merge – o problemă de recomandare.

*

3. Prietenul dintr-o noapte stranie. Nu căuta să afli, ci caută să înțelegi.

*

Dimineața – o urmă a timpului.

*

Privește-mă! Sunt fumul nopții trecute!

*

4. Cărțile de vizită. Nu sunt înainte de-a fi. Se întâmplă toamna. Și totuși în sobă arde focul.

*

5. Nu iubesc ci aleg. Femeile invizibile.

*

Instinctul – un mod de-a înțelege palpabil.

*

Fascinația dansului – meandrele aripilor de iederă.

*

6. Privindu-te…nu te mai aud! Extazul formei. Alăturarea de sufletul vieții. Întotdeauna o similitudine. Cuvintele afectate.

*

Astăzi am avut parte de prima ceață a anului. E sublim! Un fum de apă îmbrățișând natura…

*

„trebuie doar să se întâmple”

*

7. Pisicile negre. O mașină demarând… Nu găsesc, întorcându-mă! Și noapte…

*

Pădurea posedată de diavol – spiritul romantic.

*

Afinitățile spațiale

*

Impresionarea

*

Într-un sentiment există un limbaj unic. A-l înțelege este o problemă de introspecție permanentă.

*

Cuvintele au un drum spiritual anume. Ele nu se aranjează pe foaie decât după acesta. Scriitorul trebuie să aibă doar intuiția lui.

*

4 septembrie 1996. O zi călduroasă după lacrimile ploii.

*

M-am trezit în brațele „fantomei”. O apariție întotdeauna misterioasă.

*

Râsul nopții.

*

Pietrele au gustul mâncării.

*

Timpul riscant.

*

Lacrima râsă.

*

Cel mai mult și mai mult îmi displace să fiu…doar o mână de cuvinte.

*

„când te trezești îți pare rău”

*

Să îți pară pur și simplu rău de culoare.

*

Limbajul universal.

*

Am scris crezând că scriu și eu, de fapt, gândeam…

*

„dialogul informativ și afectiv”

*

Conștientizarea – decodificarea simbolurilor.

*

Influxul nervos.

*

Armonia universală.

*

Ritmurile cosmice.

*

Conturarea ideii.

*

Culoarea sentimentului.

*

Când Dumnezeu te iubește ești un Iov. Și asta pentru că suferința e un privilegiu și nu un cataclism.

*

Sărutul brâncușian și fundul uman.

*

5 septembrie 1996. Vise.

1. Preotul dealurilor. O Euharistie profanată. Sub semnul anatemei.

2. Paharul galben. Un as și o damă. O carte probabilă.

3. Ultimul tren. Un risc asumat.

4. Mașina de la mijlocul drumului. Omul care întreabă.

5. Biserica fortuită. Fereastra umbrelor albe.

6. În orașul ceresc. O soție și un copil. Clarviziune. În brațele compromisului. Gustul interzis. O imagine de arhivă.

7. Viitoare mamă. Linia pântecului. 10-3. Mă cunoștea fără ca eu să o cunosc. + sau – și copacul cu struguri.

*

Capodopera – urmele spiritului rămase peste timp.

*

6 septembrie 1996. Un spirit neliniștit este un imn adus umanității.

*

8 septembrie 1996. Zborul prin ferestre.

*

Afară – vânt și pete de sânge.

*

Am intrat într-o noapte cu ferestre deschise.

*

Din orizontul întunericului se prevede lumina.

*

9 septembrie 1996. Machbet[1] blestemând lumina?

*

Visul – un pumn de cartofi.

*

Linia este contaminată de cuvânt. (lacrimi)

*

Moise – geniul, Aaron – purtătorul de cuvânt. (parabola)

*

„limpezimea ideii”

*

Obsesiile apar din nou: fereastra, peretele, sentimentul ultrafin, instinctul puterii…

*

Capodopera începe la sfârșitul și nu la începutul ei.

*

Nici Eminescu, nici Nichita, nici Meșterul Manole nu și-au întrecut capodoperele. Să fie oare o carență tipică nouă, românilor?

*

10 septembrie 1996. Astăzi mi-am visat viitorul. Am văzut lumină. Sunt fericit.

*

„drumul nu are niciun final”

*

Ochii Infernului. Ranchiuna are o privire perfidă la culme.

*

„sângele sufletului negru”

*

Discutarea procentelor.

*

Ideea de subtil. (ochii)

*

Discuțiile avute m-au relaxat într-un mod admirabil. Trăiesc o liniște interioară imperturbabilă. Sentimentele pe care le trăiesc acum sunt cu totul și cu totul deosebite.

*

Sunt momente în viață în care ai vrea să ajuți dar nu ai cu ce. Sunt cele mai nedrepte momente pe care le trăiesc.

*

În iubire se privește prin ochi.

*

„abisul rațiunii”

*

Sentimentele se clădesc pe certitudini interioare.

*

Diversiunea prin cuvinte. Actul al III-lea al vodevilului. Melodramă în extensie.

*

„cântecul frunzelor de vânt”

*

Astăzi am trăit o liniște supremă. Sunt bucuros și simplu.

*

Scrisoare anotimpului.

*

Eu scriu după cum simt că trebuie.

*

Analiza cuvintelor. Despre sintaxa foneticii.

*

În urmă cu câteva luni am descoperit un nou limbaj pentru că am descoperit un nou alfabet. Alfabetul poartă numele: nuanțele sentimentului.

De ce? Pentru că el nu transmite cuvinte ci sentimente.

*

Despre fixațiile instinctuale.

*

Am făcut câteva schițe pentru sculpturi și tablouri. Mi-au reușit neașteptat de bine.

*

Prima schiță: Îngerul singurătății. Cred că ar fi magnific în piatră. Ar trebui să aibă 3 metri înălțime. Ar fi un cadou suprem dacă aș putea să îl fac, să îl sculptez.

*

11 septembrie 1996. M-am simțit extraordinar simțind mustul strugurilor strecurându-mi-se printre degete. Căldura lui era ca o sărutare a tăcerii depline. M-a entuziasmat nespus culoarea lui inexprimabil de vie. Astăzi veșnicia a coborât în trupul meu pe deplin.

*

Lacrimi incomunicabile.

*

Am vorbit o oră despre sublim. Atenția ascultătorilor mei m-a emoționat până la cuvântul din mine.

*

Geniul are întotdeauna puterea de a face ochii oamenilor să plângă de uimire.

*

O nouă intuiție extraordinară. Am avut o descoperire a minții. O imagine uluitoare. Am văzut o derulare a unui roman inimaginabil. Nu speram să privesc o așa splendoare.

*

Geografia viselor. Despre visele paralele.

*

Două vise, la distanțe diferite, care au același cifru. Confirmarea prin coincidență.

*

Regăsirea în fetiș – ideea ipotetică.

*

Saturația prin liniște.

*

Alcoolul visului de toamnă. Simboluri: vinul, roca, conul. Experiența celui de al doilea simț.

*

Eternitatea este imperturbabilă ca o statuie.

---

[1] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Macbeth.