Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

***

[17 noiembrie 1977]

Tânăr fiind doream durerea,
înfloream trupul suferinței,
deschideam flori și răni adânci
în suflet, vag și pătimaș,
necunoscut cântec.

Și iscodeam
ca să cuprind, să înțeleg,
în adâncimi și în lărgimi
ce-i univers și ce-i uman.

Eram o sete fără saț[iu],
o dăruire fără margini,
care de [la] sine izvora
și abundent se revărsa
și mângâiere-n ea era.

…Acum mă strâng și răbufnesc
luxuriantă-n veci, făptură,
sub razele ce asfințesc
iubirea sângerând sub zgură.

*

[27 noiembrie 1997]

Sonet

Neîncetat…săgețile mai cântă
Și aripile se aprind de zbor,
Din dragoste în inimă se-mplântă
Și fulgerele luminează-n nori …

Doar umblu, cad, pe linii care mor
Ciudate forțe formele încântă,
Se pierde-n noapte un adânc izvor
Iscând în zare flacără mai sfântă…

Nu știi…sau bine știi, tăcere,
Când omul viu se prăbușește-n tine;
– E mângâiere în nemângâiere

Rotire naști sub stele din suspine,
Mai sus de vis o ființă care cere,
Din veci de veci pe Dumnezeu în sine.

*

Rotire

Rotire, eu!…De-a pururi Dumnezeu!
De n-ai fi Tu, de ce aș mai fi eu?!

De n-ar fi apă, ce izvor ar curge?…
De n-ar fi dorul, ce ne-ar mai străpunge?!…

Iubire de n-ar fi, cum să iubim?
Setea-nchinării cui s-o dăruim?!…

Ție, frumusețe, de ai fi doar în afară,
n-ar mai sclipi arcușul pe vioară!

Viteazul, vitejiei crunt mormânt
Ar fi, de n-ar fi suflet sfânt.

Căci toți ne înălțăm să dăruim…
Și moartea-n strălucire s-o primim.

Că nu-i veșmânt mai neasemuit
Ca bucuria-n ceasul preamărit,

Când lași o haină vremuită-n lut
și intri duh în Duhul, renăscut!

De-a pururi risipindu-te în nori ,
Viori ai cântărilor, fiori…

Din duhul călător acum pe ape-n
Culori, de Dumnezeu tot mai aproape!

Did you like this? Share it: