Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

2006

*

12 septembrie 1996. Visele de azi-dimineață au fost uluitoare. Am visat prieteni, prietene și rude cu care am discutat îndelung.

Interesant este faptul că i-am visat la adevărata lor stare sufletească, cea pe care o au în prezent.

Acest ciclu de vise e un unicat pentru mine.

*

1. Mâna tăiată pe jumătate. Cu adresă la bunicul meu. Premoniție a morții.

2. O pungă goală. Un cadou pentru un prieten: Petre Dumitru.

3. Fata din vis. Mă iubea pentru că credea că mă cunoaște. Sunetele nopții.

4. Un prieten pesimist. Ochiul plâns: Tudorel Ionescu.

5. Prieteni de nerecunoscut. Cineva mi-a spus că „m-am schimbat enorm”. Prima replică.

6. Un furt de obiecte simple. Lacătul de la ușă.

7. O vizită surpriză: Adrian Biolan. Două cărți tipărite. Just time. Sărutul de sub titlu.

8. Ultimul tren. O nouă apariție a acestui simbol. Nu am alergat după el ca data trecută. L-am așteptat relaxat…și m-am urcat în el…

*

13 septembrie 1996. Cel mai mare și mai dureros eveniment al zilei: mi-am tuns pletele.

*

În prima parte a zilei a plouat mult. Acum e liniște…

*

Pătura sfâșiată în două. Amintire din vis. Mioara.

*

Influențe asupra visului fonic.

*

Foamea ideilor. O nouă descoperire în sfera culinară a intelectului. Apetitul visceral.

*

Alb, negru, roșu, galben: paleta florală a maturității. Posesiune integrală.

*

Câinii lătrând

pasărea albă

a morții.

*

14 septembrie 1996. Visul. Forma nudului, a sânului și a torsului. Liniile iubirii…

*

Roșu transcendental: titlul noului meu volum de poeme.

*

Atenuarea semnificației.
*

Vizualizarea sentimentelor. Funcțiile memoriei și ale imaginației.

*

Sentimentul colectiv și sentimentul subconștient. Experiment.

*

Instinctul sexual și repulsia rațională conștientă. Experiment.

*

Terțul exclus. Sentiment și rațiune. Experiment.
*

15 septembrie 1996. Visul – anticipare a limitei.
*

Negrul și roșul.
*

„Apele neființei totale”.
*

Suportul rugăciunii și ființa totală.

*

Intimitatea ideii. Momentul exprimării.
*

17 septembrie 1996. Iluminare onirică. Am descifrat noaptea solară.
*

Doi este mai mic decât unu. Sistemul analogic.

*

Trăiesc din nou o perioadă de lichefiere.

*

18 septembrie 1996. Am făcut parte din cortegiul poetului.

*

Îmi consemnez visele pentru experimentele analogice.

*

19 septembrie 1996. Lumea esențelor este o lume invizibilă. Ea este viața prin excelență. Ea se află în tot ceea ce există. Pentru a accede la ea trebuie să treci dincolo de tine însuți

*

Nimic nu este deschis ochiului.

*

Geniul sondează nebunia și nu invers.

*

Cifrele sunt dependente analogic.

*

20 septembrie 1996. Despre H.

*

21 septembrie 1996. Tunelul luminii.

*

Focul distruge pentru ca păsările să își ia zborul.

*

O capodoperă este un centru indescifrabil.

*

Dedesubt există orice.

*

23 septembrie 1996. Am visat-o pe mamaia Floarea moartă. Era pusă într-un sicriu, care era acoperit cu o pânză albă.

Lângă sicriul ei erau alte două sicrie. Poate trei…

În jurul sicriului ei erau mai multe cruci vechi. Nicio cruce nu era scrisă de curând, adică nicio cruce nu era a ei.

Am tot căutat o cruce nouă și nu am găsit niciuna. Cearșaful meu de pe pat acoperea unul dintre sicrie.

La un moment dat i-am mirosit picioarele fără ca să vreau. Miroseau frumos. Nu erau picioarele unui om mort, care intră în descompunere. Nu erau picioarele unui cadravru, ci ale unui om viu.

M-am bucurat atunci că se petrece acest lucru. Însă, când mi-am dat seama că picioarele ei par vii, atunci mi-am spus mie însumi că ea e vie și nu moartă.

După un timp…bunica mea a înviat…S-a întors pe partea stângă în sicriu și a cerut…apă fiartă ca să bea.

A spus că „acolo, astfel de apă se bea”…

Cineva aflat lângă sicriu, posibil o femeie, a început să țipe. Se înspăimântase de revenirea ei la viață. Când a auzit-o pe aceasta țipând și bunica mea s-a cutremurat.

Atunci am fost ferm convins că ea putea să-mi spună cum este…dincolo.

Am întrebat-o, ca și când acum nu mai era bunica mea, ci un locuitor al altei lumi, cerești…și ca și când, ar fi înviat numai pentru puțin timp…și s-ar fi întors în cer: „Cum este lumea ta?”.

Și ea mi-a răspuns: „Este ca un oraș imens, pe care nu-l cunoșteam dar pe care acum îl cunosc”.

În mod inexplicabil, auzind ce îmi spune, mi s-a făcut pentru prima dată teamă…după învierea ei. Atunci am conștientizat, cu adevărat, că ea revenise de dincolo, din cer, și că este o prezență a eternității printre noi.

Și când ea a început să vorbească cu mine nu am mai putut să articulez niciun sunet. În starea asta, de profundă cutremurare evlavioasă, m-am trezit.

*

Ferestre sparte. Zborul prin ferestre. Din nou…

*

Incendiul din noapte.

*

25 septembrie 1996. Intuiția drumului din sfârșit spre început. Ochiul analogic.

*

26 septembrie 1996. Am descoperit Cabala[1] și odată cu ea și mistica rațiunii în acțiune. Mă fascinează independența pe care o proclamă. Individualitatea este un tabu.

*

27 septembrie 1996. Melodia sinapselor. Premoniția evenimentelor ulterioare. Cele trei linii.

*

29 septembrie 1996. Alergarea pentru demnitate.

*

M-a primit în casa ei din mister.

*

Luciditatea. Restrângerea meditației în ochiul de cristal.

*

O continuă nuanțare a temelor și a ireversibilei întoarceri a timpului. Idee eminesciană.

*

Vechiul – matricea lingvistică a noului.

*

Punctul de influență.

*

2 octombrie 1996. Sinele dintr-un măr.

*

În numele numelui. Despre introvertit.

*

Durerile dor numai când au un nume.

*

Am un program supraîncărcat. Mi se cere o atenție profundă.

*

În aer există o teamă sensibilă care mă înnebunește.

*

Ieșirea din tipar este strategia ființării libere.

*

„se lasă noaptea eternă…”

*

Trecând prin cuvinte se ajunge la roșu.

*

Marele mister este un act de o incomensurabilă iubire.

*

Sacrul susține misterul în acțiune.

*

Conversații sub limitele rațiunii.

*

5 octombrie 1996. Imaginea abisului intern. Cuvântul imperfect…

*

Perfecțiunea este o convulsie permanentă.

*

Copilăria este un simbol al sfințeniei.

*

Libertatea interioară nu distruge sensul, ci îl face invizibil.

*

Culorile trebuie determinate din ele însele.

*

O imagine nu prezintă realitatea ci o concepție despre realitate.

*

Orele trec monoton. Fructele intuiției se stafidesc în copac. Îmi sacrific timpul uitării perfecte.

*

6 octombrie 1996. La inițiativa ei iubitoare și care m-a surprins, poeta și scriitoarea Gianina Săvulescu a devenit Nika Dora, adică Cea prin care Dorul învinge.

*

Trei pictograme.

*

Formele senzualității sunt perfectele gânduri ale păsării timpului.

*

Nimic nu zboară mai frumos ca perfecțiunea.

*

7 octombrie 1996. Visul. Pe un deal am văzut un labirint, un labirint de încăperi. M-am plimbat prin el ținând în mână legăturile cu care purtam după mine un porc și o capră.

Toate încăperile erau nou construite. Nu cunoșteam nimic. Undeva, într-o cameră, am văzut talpa piciorului unui bărbat adormit.

*

Lucrul unic este inexprimabil.

*

Despre ridicarea vălului și privirea ușilor.

*

A început să se formeze între noi un sentiment nou: cel al finalului. Suntem tot mai uniți metafizic.

Învățăm să ne numim demnitatea. Discuțiile sunt formele prin care ne analizăm reciproc. De ce o facem acum mai mult ca niciodată?!

*

Personalitatea implică forță și respect.

*

Simpatia este o formă de asimilare.

*

Ion mi-a vorbit despre lupta Îngerilor, despre cinci călugări fără capete, despre Biserici albe și despre Sfânta Filofteia și copilul care întreabă.

*

Sentimentul fluid.

*

Sentimentul colectiv este efervescent și copleșitor. El se propagă pe o dimensiune extremă, delirantă a spiritului.

*

Suferința face sufletul sensibil, nu permeabil!

*

Prostie, ignoranță, superficialitate. Mă îngrozesc…

*

Exprimarea exclude semnificația.

*

9 octombrie 1996. Negarea mi-a atins spiritul. Începe să intre în mine întunericul. Lumina mea este incomodată de demoni, care mă atacă, mai ales, noaptea.

*

Fărâmițarea în idei. (sinele)

*

„independența comuniunii”

*

10 octombrie 1996. Urechea lui Prometeu. Dubla exprimare.

*

Tentația sărăciei absolute.

*

Spiritul se înduhovnicește tot mai mult în mijlocul mizeriei.

*

Singurătate copleșitoare și timp gol. Viața mea și-a început drama.

*

Presimt viitorul dar nu pot să-l certific.

*

Sensul este din viață spre viață. Semnificațiile lui însă sunt multiple.

*

Frica permanentă este unul dintre apendicele vieții sociale. Cordonul ombilical refuză să fie tăiat definitiv.

*

O lume sferică este o lume totală și nu o lume închisă.

*

12 octombrie 1996. Am visat o nouă înmormântare. Fiorul acela lugubru mi-a pătruns adânc în memorie. Aproape că sunt paralizat psihic de noul avertisment.

*

Sufletul meu este nefericit până nu se va liniști întru iubire. Parafrază la Fericitul Augustin, desigur.

*

Ieri am dat un poem cu dedicație unui prieten de școală. Din 6 poeme, el l-a ales pe cel mai estetic și mai calm.

De aceea, îmi pare nespus de rău când cititorii mei îmi preferă mai mult florile decât lacrimile.

Această dedicație mi-a accentuat durerea. Am înțeles cât de prost se simte marea poezie.

*

Înțelegerea este pentru cei puțini.

*

15 octombrie 1996. Fata Morgana[2] și Ulisse[3].

*

Dimineața de astăzi a fost foarte plăcută. Trezindu-mă din vis am adus tandrețea feminină în realitate.

*

16 octombrie 1996. Sentimentul principal este suspendat de obsesie.

*

„Eu caut pe cineva care mă privește”.

*

Două pictograme secrete.

*

Merg pe un drum pe care uit să-l parcurg. Misterul vieții.

*

Între două lumi se nasc doar păsări paralele. Acestea două se pot întâlni numai din cauza unei întâlniri providențiale.

*

Esențialismul – lumea care aparține lucrurilor.

*

Ideile mari se nasc spre a nu fi înțelese.

*

Din mult nu se înțelege puțin ci imens.

*

Esențialismul nu exclude realul. El arată artei cât real există în artă.

*

Astăzi am trăit o revărsare abundentă a sentimentelor mele în intelect.

*

18 octombrie 1996. Geniul este puterea umilinței.

*

Astăzi am fost trist…

*

Îmi pare rău că nu mai pot să citesc mult. Cursurile sunt plictisitoare și exasperante. Zi și noapte, deasupra mea, planează aceeași teamă a neprevăzutului. Mă agasează enorm formidabila mediocritate din preajmă…

*

Fără genii umanitatea nu ar putea să aibă acces la sublimitate. Iar fără Sfinți viața noastră ar fi irespirabilă.

*

Esențialismul este experiență. El exclude retorismul și ideea goală, netrecută prin tine.

*

Contrariile se întâlnesc în ele însele născând unitatea.

*

19 octombrie 1996. Inspirația – o gură de lumină paroxistică.

*

Dimineața de azi își caută aripile în ochii luminii.

*

Am citit șapte cărți de poezie fără să am nicio reverberație din partea lor. O poezie inexplicabil de mediocră. Pentru ce pângăresc numele sfânt de poet, dacă nu au lumină?

*

20 octombrie 1996. Din această zi de duminică sunt singur. Am fost excus din „familie”. De acum sunt al meu însumi.

*

22 octombrie 1996. „Omul nu-și poate împlini idealurile sale în totalitate”.

*

M. și A. Obsesiile mele.

*

Depărtarea de apropiere este un sentiment pe care îl simt cu acuitate.

*

23 octombrie 1996. Sunt ajutat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu în tot ceea ce fac. De aceea am o putere de muncă covârșitoare. Învăț rapid totul. Am mintea foarte liniștită și liberă.

*

Astăzi am visat-o pe L. Mi-a făcut o propunere. Punctele de maximă intensitate.

*

25 octombrie 1996. Am visat că înotam într-un râu. La un moment dat am rămas singur și am întâmpinat necazuri pe care, în cele din urmă, le-am trecut. Apa era grea. Aproape vâscoasă…

*

27 octombrie 1996. Am visat trei surori. Una dintre ele era prietena mea fără ca eu să știu asta. Însă am intuit că ea trebuie să fie prietena mea, numai din modul voluptos în care m-a sărutat.

Am îmbrățișat-o, i-am mângâiat sânul stâng (când am făcut-o am gândit că e mare și proaspăt)…și mi-a cerut să facem dragoste în public. Am refuzat-o însă…

S-a supărat enorm, crezând că nu o plac…Însă eu aveam sentimentul că nu pot să fac dragoste cu o necunoscută.

Ceea ce m-a fascinat însă la prietena mea din vis a fost sensibilitatea ei devastatoare și formele voluptoase.

Însă dracul desfrânării, în vis, bineînțeles…a fost cel care mi-a pictat, cu lux de amănunte…această prietenă voluptoasă

*

Trei pictograme.

*

30 octombrie 1996. După multe zile de stres m-am trezit, în sfârșit, refăcut. Mi s-au limpezit o serie de sentimente trecute și, probabil, și viitoare. Am înțeles tot mai multe lucruri despre mine și familia mea. Cineva trebuie să își învingă sângele prin suferință și demnitate.

*

3 noiembrie 1996. O pictogramă.

*

M-a devorat zâmbetul înfiorător de plăcut al acestei dimineți.

*

Oamenii sunt sinceri, uneori, din foarte multă nesinceritate…Ajung sinceri…după ce s-au săturat să mintă în neștire.

*

Trupul femeii – un ochi al iubirii.

*

Nu contrariile se atrag ci identitățile.

*

Creația este viața pură a artistului. E viața în care se simte liber de sine.

*

7 noiembrie 1996. „Nu vom veni niciunul din trei”.

*

O pictogramă secretă.

*

Am început să scriu un nou volum de poeme. Este o perioadă incendiară.

*

Deodată, totul, a intrat într-o mare tăcere.

*

12 noiembrie 1996. Frunza de arțar. Un eveniment al tăcerii în cuvinte.

*

Sărutul – o ofensă adusă trecutului.

*

„tremurul sublim al spiritului care anunță iubirea”

*

Visul. Examenul era în fața mea iar eu eram oriunde. S-a dat subiectul. Era vorba despre o minune a Domnului…din care am auzit: El S-a cutremurat…

Nu am știut ce să scriu. Am plecat ca să caut răspunsul, deși eram în mijlocul examenului. Mergeam, căutam…Nu știam prea bine ce…și de ce

Când m-am reîntors, examenul era pe sfârșite. Eram printre cei mai puțin pregătiți. Nu scrisesem nimic. Eram agonic în mine însumi.

Am început să scriu. Nu știu ce am scris. Nu știu de unde mi-a venit ideea să scriu, atâta timp cât plecasem (și nimeni nu m-a obstrucționat nici la plecare…și nici la întoarcere) de la examen.

Numai că simțeam cât de dureroasă e această înaitare în scris…și conștiința limitei de timp.

*

16 noiembrie 1996. Lumina dumnezeiască a covârșit trupul său, al domnului Ilie Mocanu. Ea emană din trupul său în mod natural și vizibil din punct de vedere duhovnicesc. Stând lângă sine am trăit și am înțeles la propriu: cum iradiază lumina dumnezeiască din Sfinții Săi.

*

În spirit înălțimile sunt numai absolute.

*

Pipăind înțelesul sunt ca un orb care găsește o monedă căutând-o prin iarbă.

*

18 noiembrie 1996. Ioana Băețica[4] mi-a spus: „Ai mâini numai pentru rugăciune și pentru scris”.

*

„să oprim visul în noi”

*

M-au impresionat până la lacrimi partiturile pe care Ioana Băețica mi le-a cântat la pian. Am primit cadoul ei cu sufletul plâns…


[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cabala.

[2] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Fata_Morgana_%28mirage%29.

[3] Idem: http://it.wikipedia.org/wiki/Ulisse.

[4] Idem: http://www.mylove.go.ro/poezii_ioanabaetica.htm.

Did you like this? Share it: