Traduceri patristice

vol. 3

Trad. de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Scrisoarea a 6-a

(389 d. Hr.)

Augustin îi trimite lui Nebridius salutare

1. Scrisorile tale îmi fac o mare plăcere şi pe ele le păstrez, cu mare grijă, în faţa ochilor mei. Căci ele nu sunt mari ca lungime dar sunt mari subiectele care se discută întru ele şi au marea abilitate de a prezenta adevărul subiectelor ce se vor demonstrate[1].

Ele aduc în urechile mele glasul lui Hristos şi învăţăturile lui Platon[2] şi Plotin[3]. De aceea îmi place întotdeauna să le ascult pentru stilul lor grăitor[4].

Sunt uşor de citit datorită conciziei lor şi, deopotrivă, sunt benefice pentru înţelegere datorită înţelepciunii pe care o conţin.

De aceea, nevoieşte-te să mă înveţi, potrivit judecăţii tale, ceea ce poruncile ne învaţă ca sfânt şi bun.

Şi printr-o astfel de scrisoare, dă-mi de ştire când eşti pregătit pentru o discuţie asupra unei probleme subtile, legată de memorie, adică: despre imaginile imaginaţiei.

Căci, în opinia mea, dacă pot exista imagini independente de memorie, totuşi nu poate exista o exersare a memoriei independentă de imagini.

Şi mă poţi întreba: Ce se petrece în momentul, când memoria caută să le readucă în înţelegere sau în gândirea noastră?

Răspunsul la o astfel de întrebare este acela, că aceste acte pot fi readuse din memorie şi predate raţiunii, pentru că acest act presupune o înţelegere sau un gând.

Iar noi dăm naştere la ceva condiţionat de spaţiu şi timp, adică la ceva care se poate reproduce în imaginaţie.

Căci fie unim sensul cuvintelor cu exerciţiul înţelegerii şi cu gândurile, iar cuvintele, fiind condiţionate de timp, cad în sfera simţurilor sau în facultatea imaginaţiei, fie nu unim cuvintele cu un act mintal, dar intelectul nostru, ca unul care a trăit tot felul de evenimente, are puterea să gândească ceva, care se petrece numai în minte, cu ajutorul facultăţii imaginaţiei, fiind folosită astfel memoria.

Aceste lucruri, de obicei, sunt însă gândite fără prea multă atenţie sau într-un mod confuz.

De aceea, dacă le judeci şi respingi ceea ce este fals, mă poţi înştiinţa, printr-o scrisoare, despre ceea ce este adevărat din acest subiect.

2. Cercetează însă şi o altă problemă: De ce – vreau să ştiu, în definitiv – noi afirmăm că imaginaţia derivă toate imaginile din sine şi nu spunem, mai degrabă, că imaginile provin din simţuri?

Căci e posibil ca puterea raţională a sufletului să fie îndatorată simţurilor, nu prin obiectele asupra cărora mintea se exersează, ci prin străduinţa de a se forţa să vadă acele obiecte.

Şi astfel, puterea de imaginare este îndatorată simţurilor, nu prin imaginile care sunt obiectele asupra cărora s-a gândit, ci prin străduinţa de a contempla acele imagini.

Şi poate, că în acest fel, noi putem să explicăm de ce imaginaţia percepe acele obiecte pe care simţurile nu le percep, întrucât toate imaginile sunt din sine şi vin din sine.

Aştept un răspuns de la tine, ca să văd ce gândeşti despre aceste probleme ridicate.


[1] Scrisori concise, care prezintă adevărul.

Scrisorile pe o temă teologică trebuie să aibă concizie, nu neapărat să fie scurte. Prefer scrisorile lungi şi concise pe teme teologice dar nu le primesc de la nimeni.

Am pierdut simţul corespondenţei teologice, a corespondenţei de mare sensibilitate şi adâncime duhovnicească dintre prieteni. Marii Teologi ai Bisericii au corespondat frumos, în stil mare şi smerit.

Mi-e dor de astfel de prietenii şi de asemenea adevăruri de conştiinţă. Însă când teologii nu mai vorbesc e semn că conştiinţa duhovnicească a acestora e redusă, că nu mai privesc Biserica ca pe marea comunitate ci o privesc la o sferă redusă.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Platon.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Plotinus.

[4] Elocvent, direct.

Did you like this? Share it: