Botezătorii mei

Părintele Nicolae Popescu și Părintele Gheorghe Cojocaru au fost cei care m-au botezat…deși le era frică să nu mor din cauza la cât eram de slab.

Părintele Nicolae Popescu mi-a amintit peste timp (el a fost cel care m-a afundat în cristelniță în mod efectiv), că atunci când m-a scos din apa Botezului am început să râd…deși până atunci plânsesem.

Și atunci le-a spus celor de față: Nu se poate ca băiatul ăsta să nu fie cineva aparte în iconomia lui Dumnezeu. Cum să râdă…după ce până acum a plâns…și la cât de firav este?!

Pe Părintele Nicolae nu l-am văzut decât în reverendă, umblând și vorbind cu multă cuviință și înțelepciune. Se bucura întotdeauna să slujească și să ne vorbească în mod sfătos, cu multă eleganță și a slujit până ce nu a mai putut să se ridice din pat.

La un moment dat, cu puțin înainte să adoarmă, am trecut pe la Sfinția sa cu icoana Nașterii Domnului…și părintele Ștefan Cimpoeru (care îl spovedise anterior) i-a sărutat mâna…Eu i-am sărutat-o cu silă (și nici acum nu mi-am iertat-o!), pentru că picoarele lui, până la genunchi, erau pline de ulcerații…

Venele i se spărseseră de la atâta slujit și stat în picioare.

Atunci am făcut cunoștință, pentru prima dată, cu viața ascetică a preotului, cu ceea ce nu văd sau nu vor să vadă credincioșii de obicei: cu urmările zecilor de ore de stat în picioare, în fum, în frig, în transpirație.

Primul meu duhovnic

Părintelui Ștefan Cimpoeru îi datorez ocrotirea mea în primii ani de după convertire, adică după mergerea mea conștientă la Biserică.

El a fost cel care m-a spovedit prima oară, cel care m-a învățat să slujesc în altar și la strană, cu el am slujit la trei Biserici în același timp, dându-i răspunsurile la strană…deși nici nu împlinisem 14 ani.

A fost cel care mi-a binecuvântat intrarea la Seminar, care mi-a dat să simt o paternitate foarte elegantă și sobră în același timp și pe care, în clipa morții, l-am uns cu ulei pe tot trupul, l-am privegheat toată noaptea și de care m-am despărțit cu inimă strânsă.

Un om misterios, cu suflet profund și impunător prin dramatismul său, atent la detalii într-un mod major…și care știa să prețuiască efortul inimii tale.

Fapt pentru care, peste timp, îmi dau seama că iubirea pentru el e tot mai dulce…pentru că a fost omul care s-a reflectat în mine într-un mod memorabil.

Monumentul eroilor

Aici, de Ziua eroilor (Joia Înălțării Domnului) se face parastasul solemn pentru toți cei morți pe front din comunitatea noastră. După Sfânta Liturghie, întreaga Biserică vine în fața monumentului, alături de copii de la școală, și aici se slujesc colivele.

Însă ceea ce e minunat…e că în timpul comunismului…nimeni nu a dat jos stema regală de pe monument…