Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [15]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1997

*

9 mai 1997. Când nu-ți mai pasă de ceea ce ești, atunci devii tu însuți.

*

Sexualitatea este rațională pentru că finalitatea ei este procreația, omul, care e rațional.

*

12 mai 1997. Viața de familie are subtilități multiple. Numai gustând din ea poți să afli acea dulceață suavă dar și puternică a sentimentului că ești al cuiva.

*

Ca să înțelegem trebuie să uităm detaliile.

*

Ce mai înseamnă moarte, când simt că mor pe zi ce trece? Cu fiecare pas simt că mor. Cu fiecare surâs simt că mor. Cu fiecare atingere a unui lucru simt că mor. Moartea se aseamănă cu mine la fiecare pas și la fiecare răsuflare.

*

13 mai 1997. Am visat că trăiam într-un sat cu o populație plurală din punct de vedere religios.

Intrând într-o biserică greco-catolică am întâlnit o atmosferă stranie. Diaconii erau înalți și cădelnițau fără cădelniță. Credincioșii, puțini la număr, se închinau haotic. Toți erau bolnavi spiritual.

În partea mea dreaptă era o femeie întinsă pe un pat, care își aștepta moartea. Spasmurile ei te înfiorau.

În pronaos, un bărbat era grav bolnav. Când unul dintre diaconi a trecut pe lângă mine i-am văzut laba piciorului și genunchiul: erau osoase și albe.

Aerul bisericii era închis și tăios. Fețe oamenilor erau schingiuite și demonice.

Când am ieșit din biserică am găsit un tată, care dorea să îmi facă cunoștință cu fiica lui. Acesta era ortodox.

În el, în comparație cu cei din biserica greco-catolică, am simțit lumină, liniște, încredere și omenie. M-am bucurat că i-am întâlnit! Fără ei eram pe un pământ mișcător din punct de vedere spiritual.

*

Doamne, întru desfrânarea inimii mele vin la mulțimea milelor Tale și mă rog Ție: facă-se voia Ta întru lumea Ta, Doamne!

Eu cad în fața luminii Tale. Fie, Doamne, ea întru mine răstignire și înviere! Eu sunt cel ce Te-am vândut, dar tot eu sunt și cel care Te caut. Eu sunt curvarul fiu al rătăcirii, dar tot eu sunt și cel ce vin la Tine cu umilința sufletului meu.

Doamne, fără Tine nu suntem nimic iar cu Tine am biruit lumea. Aruncă acest nimic al meu și vino, Tu! Vino, Tu, Doamne al luminilor și sălășluiește-Te întru ascunsul meu!

Arde-mă cu lumina Ta spre viață. Strălucește-mă cu iubirea Ta spre lumină. Curățește-mă spre ziua învierii.

Cuvintele mele Te caută spre a Te înțelege și Te găsesc de necuprins. Inima mea Te caută cu nesațiu și Te găsește mult prea de dorit. Mintea mea Te caută întru înțelepciune și Te găsește fără sfârșit de înalt.

Eu nu sunt iar Tu ești, Doamne! Eu nu sunt iar Tu umpli neființa mea pentru viața veșnică.

*

Am schimbat stiloul. Celălalt mi s-a rupt. L-am aruncat pe geam cu toate că scrisesem cu el atâtea minuni.

*

Poezia pură pare naivă tocmai pentru că puritatea ei nu e niciodată naivă.

*

O minte goală de simțire, plină de meschinării și de falsitate nu poate gusta niciodată subtilitatea poeziei.

*

14 mai 1997. Când spiritul se manifestă prin trup în mod puternic el îți reliefează personalitatea.

*

Fertilitatea spiritului e formată dintr-o bogată și variată manifestare a mișcărilor sale.

*

Două pictograme secrete.

*

Aud și văd în spirit mai mult decât pot explica.

*

Fragmentul ucide întregul în spirit.

*

În spirit, totul merge în cerc.

*

15 mai 1997. Rafinamentul e o lecție de curaj.

*

Pisicile au simțul responsabilității în gheare. Ele cad întotdeauna pe propria lor viață. Și acest lucru îmi este foarte bine cunoscut. Orice cădere a mea e o cădere în gheare.

*

Stau în poziția de atac 24 de ore din 24. Sunt în pânda vieții mele, în zbuciumata mea viață, care nu-și găsește liniștea.

Îmi este furată, mereu și mereu, liniștea…deși eu nu fur liniștea nimănui. De aceea fiecare zi a mea este o răsuflare tăiată cu sabia.

*

Nepublicarea mea mă descurajează, însă tot ea mă întărește enorm. Și cum să mai public acum, ca un debutant, când am deja atâtea lucruri scrise?

*

Dacă vei ierta trecutul, viitorul te va ignora.

*

16 mai 1997. Visul e cel mai mare producător de mituri.

*

Sfântul este chintesența iubirii.

*

Tăria de caracter constă în formele neregulate ale naturii.

*

O carte nu poate fi citită cu adevărat decât în singurătate. Pentru că ea este o viață criptică pentru o atenție încordată.

*

Băutura trebuie să aibă un scop etic și nu unul practic.

*

Voința nu poate înțeleasă decât ca voință umană.

*

17 mai 1997. Când nu mai ai nicio speranță tot ce întreprinzi e disperant. Dar când apar certitudinile, când apar da-urile, atunci simți cum răsare soarele în inima ta și ești înfocat de bucuros.

*

Să nu lași timpul să vindece! Vindecarea e a momentului.

*

Merg pe muchie de cuțit spre propriul meu izvor interior.

*

Am traversat prea multe etape literare în foarte scurt timp. Romantismul, parnasianismul, realismul, clasicismul, fovismul, dadaismul, impresionismul, expresionismul, suprarealismul, cubismul etc. m-au făcut luxos, grețos și inuman de plin.

Însă starea creativă spre care mă îndrept eu e ceva foarte ponderat, ascetic și spațial. Modul meu de a crea simt că nu trebuie să abuzeze de nicio parte a sufletului. Nimic în detrimentul omului!

*

Dacă ești mistic, atunci orice spui despre Dumnezeu nu e Dumnezeu, ci tu, cel care vorbești. Când nu vrei însă să vorbești despre Dumnezeu, atunci, de fapt, vorbești despre El.

*

Cotidianul mă atrage profund și asta prin subtilitatea lui, în care noi trăim și sperăm. Cred că am stat departe de mine, cum am stat, cu toții, departe de noi.

*

Până acum am creat pentru cititori istorici și nu pentru cititori reali. Munca mea viitoare e aceea, ca să îi împac pe toți prin exprimarea curată a naturaleții spiritului.

Cred că dacă voi fi natural cu oamenii, ei pot înțelege mai bine mesajul meu și prin aceasta își pot înțelege mai bine cadrul în care trăiesc.

Trebuie să afirm, din acest motiv, cursivitatea comunicării, fără întreruperi spațiale și mecanice.

*

Tăcerea, minciuna, falsitatea, frica nu pot explica nimic. Adevărul este singurul care explică și cere comunicarea.

*

19 mai 1997. Nimeni nu-mi poate lua puterea, înălțimea și simplitatea spiritului, pentru că ele sunt darurile lui Dumnezeu.

*

Stabilitatea este înțelegerea a ceea ce faci și vrei să faci.

*

Nu-mi plac oamenii care nu știu ce vor. Și îi iubesc pe cei convinși, activi și necruțători cu ei înșiși când vine vorba de lucruri mari.

*

Doamne, nu Te pot pierde niciodată! Tu ești cea mai mare încredere, nădejde și iubire a mea. Tu știi că acum mă spăl în incertitudini și griji.

Tu știi că acum inima mea e îndurerată. Umple-mă cu iubire și mă înalță. Umple-mă de lumina Ta prin focul curățitor al iubirii Tale și mă înnoiește.

Arată-mi cum trebuie să îmi spăl păcatele și ce să fac cu viața mea. Arată-mi cum trebuie să devin preot al Tău și ce trebuie să fac cu scrisul meu!

Fă ca toate ale mele să fie spre slava Ta, căci la Tine îmi e nădejdea inimii mele!

*

20 mai 1997. Deșertăciune mi se pare orice lucru frumos și însăși bucuria vieții.

*

Am visat că eram într-o clădire imensă, unde avea loc o petrecere. Toți se distrau. Eu am luat o sticlă de vin și am ascuns-o într-o scorbură de copac. Vinul era negru. Apoi am ascuns două sticle de țuică în spatele unui perete. Petrecerea se făcea în timpul nopții.

*

22 mai 1997.

I

Ploaia căzând,

frunza de nuc plecându-și

aripa.

Eu privind.

*

II

Camera întunecată;

pe sufletul meu o

liniște plină.

Dumnezeu cântă.

*

III

Așteptând să văd;

tăcerea luând formele

ploii.

Iubirea mea este vie.

*

23 mai 1997. Chiar dacă nu aș vrea să înțeleg nimic, viața mă învață tot ce nu știu.

*

Cum poți să termini o carte și să mai ai dorința de a începe o alta?

*

30 mai 1997. Ieri, 29 mai 1997, am terminat Seminarul Teologic și mă simt liber de ceea ce poetul numea „cimitir al vieții mele”.

Ultima oră a fost anostă la culme. Nimeni nu ne-a felicitat și tot nimeni nu și-a exprimat vreun gând bun pentru viața noastră.

Suntem pur și simplu aruncați pe câmp…adică abandonați.

*

Am visat aceeași femeie, pe care am visat-o și altă dată, care ne-a ajutat cu mâncare pe mine și pe I.

Această femeie era o bunătate calmă și o inimă mare. Astăzi ne-a dăruit o sacoșă albă și un covor persan. Din nou am văzut o cameră închisă, murdară și un pat dezorganizat.

De aici am ajuns într-un sat în care nu mai fusesem niciodată și am întâlnit aici un preot și pe dascălul său, care făceau o slujbă de pomenire la cimitir.

Am avut parte de o imagine gravă și tulburătoare. Crucile, cu toatele, erau din lemn și se pierdeau în ceață…Amândoi cântau foarte frumos. Tot satul era adunat la această pomenire, iar eu păream a fi un străin.

Am plecat din acest sat cu o căruță…pentru că am pierdut autobuzul, deși aveam patru bilete la autobuz…

*

Acum, la sfârșitul celui de al 5-lea an de liceu, am o putere de învățare extraordinară. Gândurile îmi sunt sintetice la culme. Aceeași stare de spirit am avut-o și aseară. De ce am impresia, că uneori, anumite lucruri, se repetă într-un mod tulburător?

*

3 iunie 1997. Am citit niște amintiri despre Mihail [Eminescu]. Înțelegerea traumelor lui mi-a acutizat propriile dureri. Nu vreau să fiu superstițios, dar cred că voi avea o viață dureroasă…

*

Acum am un zâmbet trist și rece. Și simt că doar puțin din lava care clocotește în mine a mânjit foaia…

*

Am visat o cadă plină cu apă, care da pe afară și un televizor fărâmat, pe care îl purtam în brațe…

*

Să nu se uite, vă rog: ideile sunt mai mici decât omul care le-a emis!

*

Mihail [Eminescu] a căutat să spună multe lucruri, într-un mod concentrat, într-o singură operă.

Eu am căutat și caut să scriu, în fiecare operă a mea, câte ceva despre mine, pentru ca numai citindu-mi întreaga operă să ajungi la mine, la minele integral.

*

Îi stimez, îi iubesc și îi cinstesc pe cei care au făcut din viața lor o lecție de iubire.

*

Toate geniile au avut geniu însă nu toate au mers până la capăt cu explicitarea lui sau cu exprimarea lui. Mulți au tăcut…înainte de termen…Și înțeleg de ce unii au renunțat la a mai crea, pentru că și eu trăiesc tentația asta în mod recurent.

*

În artă, cel mai important lucru e să ai caracter. Marile opere au acest lucru: o verticalitate înspăimântător de umană.

*

Romanul trebuie să rămână un document de viață și de încredere.

*

Luciditatea e lovită adesea de tentația disprețului.

*

Până la urmă cred că viața e o ratare câștigată.

*

Îmi palpită vena de sânge de deasupra ochiului. Infarctul sau comoția cerebrală mă însoțesc prin imprevizibilul lor oricând posibil…

*

4 iunie 1997. Mă dezgustă cuvintele reci spuse la telefon de o inimă cândva fierbinte pentru mine.

*

Am dat prima sesiune la BAC. Doamna Cosac m-a alintat pe păr și m-a strâns în brațe. Prietenia și iubirea dânsei mi-au adus o siguranță puternică. Pentru că așa mă agăț eu întotdeauna: și de ultima fărâmă de funie.

*

Ana Maria mi-s apus aseară, că nu voi avea o femeie care să mă merite. Ea nu știe că eu am deja una…

*

O mână care mă blestemă este o mână care mă alintă în cele din urmă.

*

Urăsc solipsismul femeilor. Ele cred că lumea e numai aceea care le intră lor în cap.

*

Oamenii practici sunt animalele de forță ale planetei. Însă fără oamenii de spirit…lumea ar fi o birocrație a stresului.

*

5 iunie 1997. Orice discuție este amenințată de riscul naivității. Se vede că nu putem să scăpăm niciodată de ceea ce am fost.

*

L-am visat pe părintele director Marian Ciulei. Am avut cu dumnealui o discuție despre filosofie și mistică, care a durat destul de mult…și pe care nu am avut-o niciodată în realitate.

M-a întrebat dacă am citit mistica lui Dali, a lui Bruner și a unui mistic german, luteran, căruia i-am uitat numele.

La discuția noastră au mai participat doi bărbați și Valentin. Ceea ce mă surprindea era însă mizeria camerei în care noi discutam și covorul roșu, neîngrijit, care se derula spre ușă.

*