Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1997

*

Poezia trebuie să fie un impuls și, în același timp, o plăcere emoțională, pe când proza își propune și este până la urmă o emoție estetică.

*

Trebuie să începi cu poezia ca să ajungi la roman. Romanul e ultima împlinire a scriitorului.

*

Muzica mă face să surâd. E o bucurie care se învecinează cu eternitatea.

*

Dumnezeu e singura oglindire abisală a omului.

*

Eu sunt ortodox, român și artist. Dacă uit aceste trei lucruri sunt bun de spânzurat.

*

Eu sunt un străin cu casă. Un străin care se simte acasă în orice limbă a lumii și în orice inimă de om care simte plenitudinal.

*

Adevărata mea Mamă este Maica Domnului. Puritatea sa preabinecuvântată m-a luminat și m-a ajutat întotdeauna. Ei mă plec cu inima și cu mintea mea acum și pentru toți vecii.

*

Sunt un dor între Dumnezeu și oameni. Pentru că sunt dar.

*

25 iunie 1997. Am aruncat în stânga și în dreapta poezii. Însă s-a călcat pe lacrimile mele în stânga și în dreapta. Mulți oameni nu știu să respecte nici cel mai mic act de tandrețe care li se face.

*

Am scandalizat și m-am jucat. Sunt într-o permanentă euforie poetică. Versul meu s-a întinerit și își înalță fruntea către soare.

*

Am venit doi sub o umbrelă. Și, cu toate acestea, am schimbat două perechi de ciorapi.

*

Istoria se scrie cu iubire și fum. Când iubirea nu mai știe să fumege, fumul își scrie de unul singur istoria.

*

Lângă poemele în facsimil ale lui Mihail [Eminescu] m-am simțit mai aproape de eternitate. Ce pagubă că această ocazie s-a irosit…ca secundele frenetice!

*

26 iunie 1997. Am răsfoit câteva pagini de literatură proastă, care se consumă acum în România.

Ah, sfânta mea țară, ce păcat că ai atât de puțini oameni pentru artă și…atât de mulți oameni pentru…pierdutul timpului!

*

Nu cred că aș putea să public niciodată măgăriile pe care le-am citit la edituri românești de „prestigiu”.

*

Castanii mă adumbresc cu umbra cerului.

*

Eram mult mai înalt decât glumele lor…

*

La ora 2 dimineața eram la petrecerea ei de majorat. De la transpirație la dans…și de la conversație…la multe poeme gratis. Numai că ele nu știau că acele lucruri, atât de ușor (la prima vedere) apărute pe foaie…erau sufletul meu care se scria pe foaie.

*

27 iunie 1997. Cel mai umil mod de a fi este să nu fii prezent decât…pentru unii.

*

28 iunie 1997. Nisipul fierbinte și apa rece mi-au făcut bine. Am fost la Olt, pe o plajă în câmp. Un suc și o apă minerală sub soare: o adevărată binecuvântare.

*

Nu știu cum să le mulțumesc celor care mă iubesc. Sunt un copil prea răsfățat și plin de capricii.

Fericitul Ilie, Gianina/Dora, doamna Cosac, Valentin, Ion sunt cele mai frumoase nestemate ale mele. Ei sunt liniștea mea și lacrimile dulci ale inimii mele.

*

De multe ori simt că abuz de bunătatea prietenilor mei. Și asta mă îndurerează.

*

Niciodată o confesiune nu e la fel.

*

Mi-e teamă de viața bunicilor mei. Ei sunt moralul și sprijinul meu. Fără ei sunt al nimănui.

*

Vreau ca tataie să-mi dea moștenire casa și curtea de la Scrioaștea. Casa unde eu am copilărit trebuie să rămână a istoriei, a patrimoniului național.

*

Nu le pot ierta părinților mei indiferența cu care mă tratează. Acum, când am nevoie de ei, ei nu au nevoie de mine. Le trebuie o mare minune ca să înțeleagă cât de nebuni sunt când se luptă cu Dumnezeu și mă urgisesc pe nedrept.

*

Doamna Cosac mi-a sugerat să urmez Facultatea de Teologie la Pitești. Însă nu simt să fac asta. Trebuie să merg la București, pentru că am nevoie de lucrul în bibliotecă și de cadru propriu pentru cărțile mele.

*

Trebuie să studiez și să creez. Munca manuală mă epuizează prea mult și îmi taie timpul pentru creație.

*

29 iunie 1997. Imaginile viselor mele sunt niște sinapse fosforescente.

*

Se pare că sufăr de insomnii fără leac.

*

Mi s-a întâmplat adesea să fiu fascinat de oameni care au călătorit mult. Însă repausul este forma care mă îngrașă. Cum să scriu…dacă nu stau locului?

*

Scrisul e concentrare în tăcere.

*

Mai mare decât geniul este Sfântul. Și toți trebuie să mergem spre acest lucru.

*

Spiritualizarea artei sper să înceapă odată cu mine. E prea multă ipocrizie și diletantism în arta prezentului ca să nu o iei razna.

*

Perenul unei lucrări este proporția temperamentului.

*

Citeam la Nichita [Stănescu] versul: „când te-ai trezit te sculptam în cuvinte”. Reprodus după natura sentimentului.

*

Detest manierismul, fapt pentru care nu pot să citesc un volum imens al lui Saint John Perse[1]. Esteticul pur e o stare de spirit pentru zburătoare.

*

Starea mea de creație e starea de iubire.

*

Citind despre Buddha[2], mi-am adus aminte că iluminarea o ai într-o clipă, dar că desăvârșirea creștină se realizează într-o viață de om.

*

Doamne, Te rog să-mi dai timpul de pe urmă numai pentru rugăciune!

Lasă-mă, ca după tot ceea ce am de scris, să mă întorc la simplitatea mea și la plângerea păcatelor mele!

Fă ca sfârșitul vieții mele să fie nașterea mea, ziua mea de naștere întru Împărăția Ta. Amin!

*

Ca să recunoști păcatul trebuie să-i analizezi consecințele.

*

O glumă nu trebuie să aibă umor ci caracter.

*

O caricatură trebuie să fie o senzație mai mult decât o percepție.

*

Ritmul unei lucrări este dat de starea poetică.

*

Diferențele de ani dintre soți sunt ori romantism ori probleme financiare. Și în cele mai puține cazuri indiferență.

*

Fustele lungi au nevoie de picioare lungi.

*

Medalia se aruncă în sertar. Ea nu se poartă pe piept.

*

30 iunie 1997. Am revisat un vis. Sunt lăsat într-un cimitir…în timpul nopții…

*

Când am băut apă din frigider mi s-a părut că văd un șoarece. Deși nu era niciunul…i-am simțit răceala pe piciorul meu stâng.

*

Cel mai mult și mai mult oamenii se tem de adevăr.

*

Lumea e coruptă nu atât din cauza slăbiciunii ci a tentației slăbiciunii.

*

1 iulie 1997. În timp ce veneam azi-noapte de la Fericitul Ilie am văzut o pisică inexistentă.

*

Bem o bere rece, domnule! Am terminat și bacalaureatul. Cu calificativul: de admirat. E replica lui Valentin. Suntem în gară…

*

Mai am puțin din Valéry[3] și apoi citesc viața romanțată a lui Balzac[4]. Dacă fac asta înseamnă că sunt încă tânăr

*

Freud[5] spunea că iubirea se spune pe sine și se scrie de la sine și că, ceea ce este în afara ei nu este decât vorbărie.

Însă, după aceea, el a mai scris o sută și ceva de pagini de vorbărie, deși putea să închidă cartea acolo…făcând ca această carte să coste, la prețurile de astăzi: 10 mii de lei.

*

Lumea e prea comică. Bucurați-vă!

*

Lumea nu mai știe cum să-ți scoată cămașa și să treacă la acțiune.

*

Patimile lumii sunt evidențe mișcătoare. Da, ați ghicit: o analogie cu viermii mișcători!

*

Între cel care privește și cel care uită, cel care uită e mai meschin decât cel care înșală.

*

Facem literatură de dragul prieteniei și folosim sfințenia verbului din cauza faptului că suntem oameni reali.

*

Cineva s-a dat drept prietenul meu pentru ca să îmi ceară bani.

*

2 iulie 1997. Sunt în marea vacanță. O, libertate minunată! Vișinile sunt pe trecute și trebuie culese iar astăzi am mâncat caise.

*

M-am tuns. Fapt pentru care sunt mai frumos ca Dali la 22 de ani și mai plinuț la trup.

*

Când mi-am făcut fotografii pentru facultate, fotografa m-a atins delicat…și mi-a zâmbit. Cât iubesc gesturile cu gust!

*

Sunt în zilele opțiunii.

*

A fi ateu înseamnă a nu mai avea cuvintele în acord cu sentimentele.

*

Tinerețea artei e o sărbătoare. Apoi începe, de fapt, lucrul

*

Am vărsat, din greșeală, cana cu apă rece. Împreună cu Valentin voi merge la Vede, ca să facem baie. E ora 6 seara…

*

Ora 21. 30. Ne-am întors de la scăldat…unde am prins un răsărit de apus de soare…pe deasupra lanului de porumb. Câteva glasuri de pasăre…dar în pădure n-am văzut animale.

Concluzie: o pădure fără animale e o pădure fără copaci.

*

Am cules flori. Îmi plac florile în neștire. Alături de umbra iepurelui, rodul pământului, lumânărică și ciocul berzei…am luat și alte flori de pădure cărora nu le știu numele.

*

Stând jos, am văzut, deodată, un alt soare: un soare care lumina în pădure. Mi-am adus aminte de povestea bătrânului călugăr care a văzut pasărea Paradisului.

O lumină care mă ținea dincolo de timp.

*

Valentin iubește mai mult arta decât natura, mai mult omul decât primordialul. El a făcut un buchet de flori unde a inclus moartea și bătrânețea.

*

Am luat și un buchet de sunătoare înflorită. Mă simt reconfortant deși sunt puțin obosit. Plimbarea asta mi-a făcut poftă de mâncare.

*

E frumos să te plimbi în doi și să discuți orice și oricum, așa cum am discutat cu Valentin. Ion e mai mare decât noi ca vârstă și are capul lui. Gândește altfel ca noi. El nu se mai bucură ca un copil ci ca un adult.

*

Apa a fost mirositoare a pește și călduță. Am mai strâns încă 11 pietre. Le-am ales pe îndelete.

I-am arătat lui Valentin 3 insulițe pe care să le ascundă în inimă și să apeleze la ele când are nevoie.

*

Mă simt bine evadând…și fiecare loc nou mă înfrumusețează la maximum.

*

Cred că dacă aș face pe fiecare zi măcar o oră de plimbare aș fi mult mai bun la inimă și mai înțelegător cu oamenii decât sunt.

*

Nu există tăcere mai mare ca fericirea. Aceasta nu doarme niciodată.

*

3 iulie 1997. Visul. Valentin mă trecea peste un râu în brațe. Apa era lină…dar urma o cascadă. Am atins apa cu piciorul. Gestul acesta a fost foarte tandru.

Toți au intrat în cascadă. Eu am fost ultimul. La baza acesteia am simțit senzația de pierdere în gol.

Mama dormea la umbra unor ierburi. Era cu spatele la mine. Am deschis ușa. Am intrat.

La ieșire am vrut să încui. Cheia era foarte specială. Era apartamentul Ioanei. M-a privit cu o față luminoasă dar parșivă.

Am discutat diverse lucruri.

*

Cel mai uluitor lucru din acest vis e că el…are atmosfera romanului la care scriu.

*

Este esențial și ceea ce încă nu știi că este esențial.

*

L-am trecut pe Paul Valéry în fugă și catadicselile lui m-au scârbit. Pentru că a crea un poem ca să știi că e un poem este o insultă adusă vieții.

Nu poți să crezi în mister dacă tu îl creezi. Cum mai poate fi ceva misterios sau mare, dacă e un lucru pe care îl cunoști la perfecție?

*

Muzica interioară e un sentiment al vieții.

*

Valéry vrea să-mi spună că trebuie să stau 20 de ani ca să scriu un poem și după 20 de ani, în niciun an, să scriu poeme cât să fac un volum.

Nu sunt de acord! Eu sunt de părere că trebuie să scrii 20 de volume de versuri într-un an…pentru ca în 20 de ani să ai de ce să te bucuri.

*

Dacă viața trebuie înțeleasă, scriitorul trebuie să o prezinte ca neînțeleasă. Astfel nu se va altera nimic din ceea ce este ea.

*

Omului îi e teamă să se înfricoșeze mai mult decât o face în mod curent.

*

Omul nu vrea să scape definitiv de teamă. Ci vrea doar să o uite în unele momente.

*

În istoria literaturii, Victor Hugo[6] e un geniu pe care l-au plâns geniile. Valéry și Ionesco i-au găsit nod în papură și chiar papură lipsă. Și, o, Doamne, câte greșeli facem cu toții!

*

Balzac m-a învățat că banul e realitate, după cum realitatea e coperta cărții și nu cel care a scris-o.

*

Mă atrag amorurile lui Balzac. A cunoscut perversiunea iubind-o și stând cu ea în pat. M-a făcut să râd cu distincție de cât a putut să le lingușească pe femei în scrisorile sale.

Și asta, pentru că și Dali, și Stalin, și Balzac…au făcut seminar teologic?

*

Adulterul și minciuna la Balzac au rafinament regal. Cărțile lui au fast și caracterele pe care le-a creat sunt rapide și singure.

*

A cădea în om…nu e o căutare, ci acest lucru se petrece de la sine. La Tolstoi însă, și la Dostoievski, căderea în om, intrarea în lăuntrul omului a fost un act premeditat. Ei au dorit-o!

*

Balzac credea în unitatea totului, ca și mine, și am căzut amândoi, poate în mod inevitabil, în particularul totului.

*

Eu cred, cu tărie în faptul, că persoana în întregime nu ajunge niciodată pe hârtie.

*

Ne amăgim că știm totul despre Shakespeare, Goethe sau Eminescu. Știm foarte puțin din fiecare.

*

Oamenii mor foarte bine când mor. Și așa greșim prea mult fără să vrem.

*

Un roman participă la orice. El știe să asigure funcția nativă a spiritului. Zarul este aruncat când vrei să existe lumea.

*

Ceea ce este o ființă umană rămâne o amprentă unică și inconfundabilă.

*

4 iulie 1997. A dori o femeie înseamnă a o cere de la ea însăși.

*

Am întâlnit doi căței care se jucau. Sentimentul este al meu…informația este a dumnevoastră

*

Cel mai aproape de adevăr a fost poemul de azi al Dorei. E unul dintre cele mai frumoase daruri care mi s-au făcut vreodată.

*

Cele trei femei din tren și libidoul lor.

*

O femeie, mai bine zis o tânără fată, mă privea insistent. În tren. Mi-au plăcut ochii ei negri. Mi-a spus că mă cunoște de la Turnu Măgurele. Eu n-o cunosc…

*

Întotdeauna doamna Cosac a făcut o înghețată bună și o mâncare excelentă.

*

Ideile mari se nasc și din nereușite.

*

Dacă visez: idealizez.

Dacă îmi place: iubesc nespus.

Dacă privesc atent: disec.

Dacă vreau să iau: nu pot să aleg…

*

Am o reticență din copilărie: nu-mi place să fiu contrazis fără bun simț și nici certat cu duiumul. Un sfat bun, zis ochi în ochi, e pentru mine ca un zâmbet drăgăstos.

*

Inspirația readuce măreția, pe când starea de har o nuanțează în tot timpul.

*

Instinctul puterii e o dorință proporțională cu exaltarea plăcerii. Adică îți placeîn forță

*

Limbajul aparține temperamentului mai mult decât stilului.

*

Orice privare de voință e o îngustare de repaus.

*

Experiența nu se împrumută ci doar se capătă făcând greșeli.


[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Saint-John_Perse.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Buddha.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Honor%C3%A9_de_Balzac.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud.

[6] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Victor_Hugo.

Did you like this? Share it: