Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [19]
Dorin Streinu
Opere alese
*
Despre mine însumi
(Jurnal de scriitor. Fragmente)
***
1997
*
Odată cu „zilele Balzac” am descoperit în mine societatea și moravurile. Durere, durere, durere…și de trei zile m-au invadat personajele. Doamne, sunt ca niște insecte care îmi sug viața!
*
Personajele mele sunt niște ființe reale. Ele mă obsedează în fiecare moment al vieții mele.
*
Am trăit o stare preaminunată, care m-a scos din toată plictiseala. Într-o clipă m-am simțit un om fericit. Eram la cină. Valentin e încă la mine. Pleacă mâine, cu trenul de zece.
*
Un soț pentru trei femei este o fugă înăbușitoare. A rezista e o conduită de curaj. O temă frugală.
*
Iubirea mea devorează…dar nu distruge.
*
Orice efort înseamnă oboseală. Pentru un roman îți trebuie mâncare, plimbare și odihnă. Inima mea vulcanică sare repede calul, obosindu-se peste măsură. Ce mă fac cu ea?! Fără ea nu aș fi știut nimic din viață.
*
Scriitura e influențată de viață. De aceea nu cereți lucruri mari de la o viață fără necazuri.
*
Religia nu e o experiență printre altele ci o parte integrantă, fundamentală din om.
*
Bătrânețea nu aduce înțelepciunea. Ea coagulează doar experiența. Bătrânețea este o tinerețe răcită, o friptură băgată la frigider.
*
5 iulie 1997. Oboseala e o trecere spre hieratic. Mă simt obosit și, în același timp, cu prea multă putere. Nu știu dacă voi scrie copilăria mea. Până acum nu am trecut de această fază a vieții mele.
*
Doamne, dă-mi puterea să mă înving! Ajută-mă să câștig de trei ori mai mult pariul cu viața și cu eternitatea!
*
Unii mă vor căzut și învins. Mi se doresc doar decepții în viață…Ce trist să gândești despre cineva, numai în termenii nesimțirii?!
*
Omul este obraznic din lipsă de putere. Și când o are e netrebnic din lipsă de prevedere.
*
De vorbă cu Balzac: „Marile pasiuni sunt rare asemenea capodoperelor”. O mare dreptate e întotdeauna o mare experiență.
*
Tot Balzac: „O operă de artă riscă să fie stricată de-o prea mare intensitate a pasiunilor artistului”.
Eu cu acest lucru am început. Scriam și nu înțelegeam nimic. Nici acum nu înțeleg mare lucru din ceea ce scriu dar cred că intensitatea e o problemă în domeniul ținutului în lesă a cuvintelor.
*
În Seraphita, Balzac, cu setea lui de absolut, își distruge opera într-un mod sublim prin îndepărtarea de ceea ce este firesc.
*
Putem să creăm dar să nu trecem peste om.
*
Iată un lucru în care mă intersectez cu Balzac: „Când un artist are nefericirea de a fi covârșit de pasiunea pe care dorește să o exprime, el nu e în stare s-o redea, întrucât a devenit însăși acea simțire în loc s-o oglindească. Arta ține de creion, și nu de inimă.
Când te domină tema, îi ești sclav, și nu stăpân. Te afli în situația unui rege asediat de poporul său. A resimți prea intens în clipa când trebuie să săvârșești înseamnă răzvrătirea simțurilor împotriva aptitudinii de a înfăptui”…
*
Și iarăși sentimente comune cu Balzac: „M-am dus ieri să ascult Simfonia în do minor de Beethoven[1].
Beethoven e singurul om care mă face să știu ce-i invidia. Aș fi dorit să fiu mai curând Beethoven decât Rossini[2] sau Mozart[3].
În omul ăsta se află o putere divină…
Nu, mintea scriitorului nu îngăduie asemenea desfătări întrucât ceea ce zugrăvim noi e mărginit, determinat, iar ceea ce-ți aruncă Beethoven e nemărginit!”…
*
Starea financiară a familiei mele e foarte proastă. Un milion cinci sute de mii de lei datorie în bancă, împrumutați pentru studiile mele iar lumina (60.000 de lei) e încă neplătită.
Porumbul e nesăpat iar via este nelegată în întregime. Nu mai mi-am cumpărat nimic nou de trei ani de zile. Ce am nou e de la mătușa Mariana și de la prieteni.
Și eu nu pot să o ajut pe bunica mea pentru că vreau să mă pregătesc pentru facultate.
O sărăcie care mă dezgustă și mă face veninos. Însă înfierarea mea…mă devoră tot pe mine și nu pe alții.
*
Certurile vin de la bani și se reîntorc la ei. Eu înțeleg sărăcia pentru că ea îmi mănâncă sănătatea precum un vierme.
Nu-mi permit vacanțe, plimbări, haine noi, cărți, tratament medical, experiențe inedite. Dar îmi permit muncă, multă muncă, care va rodi în ani…Și va rodi uluitor de frumos…
*
Ar fi trei locuri pentru facultate: București, Pitești sau Craiova. Piteștiul are liniște dar am nevoie de București. Nici nu cunosc Craiova dar ar putea să fie un al treilea reper.
*
Montesquieu[4], cu malițiozitatea lui. Una de la el: „Legile sunt o pânză de păianjen prin care muștele mari trec și în care cele mai mici se prind”.
*
Cel mai urât mod de a înjosi prietenia e să vii să-i mănânci mâncarea și doar atât.
*
Vis. L-am certat pe Tudorel pentru uitarea sa și a sărit revoltat. De frica poliției m-am ascuns într-o vie. M-am speriat de un copilaș cu umbrelă. Într-o casă se petrecea o reuniune de burlaci.
Mi-am recunoscut acolo foști colegi de clasă: Marius Bulagea și Ciprian Danciu. Ultimul mi-a întins un platou de sărățele.
*
6 iulie 1997. Mă pregătesc pentru facultate. Uneori mă amuză faptul că mă gândesc insistent cum să intru la facultate, când, în mod fundamental, nu am nevoie de ea. Și totuși am…
*
Spre seară a plouat puțin și acum lumina e luată. Îmi fac însemnările de față la lumina unei lumânări. Astăzi am rescris la manuscrise.
Dimineață am fost la Biserică. Astăzi e duminică. În cameră însă mi-au intrat niște muște oribile de care nu știu cum să scap mai repede. Pe lada patului am două buchete de flori de pădure. Ele sunt singurele dovezi de delicatețe din preajmă.
În jurul patului meu stau întinse manuscrise, cărți și caiete. Nu știu dacă mă voi învăța vreodată să fac o curățenie perfectă.
Îmi place să le am lângă mine mereu…chiar dacă mulți cred că sunt alandala. Eu știu de unde să iau fiecare foaie și carte care îmi trebuie, deși, pentru unul care ar intra în camera mea, ele sunt aruncate aiurea.
*
Am în minte cinci romane. Acestea mă neliniștesc la culme. Eu vreau totul sau nimic. Cea mai mare dramă e să știi că poți să faci ceea ce vrei și să nu ai timp îndeajuns pentru mai nimic!
*
7 iulie 1997. A început delirul examenelor! Trei lecții în zece zile fac treizeci și eu am numai 26.
*
Părul îmi crește pe fiecare zi și firul mi s-a întărit. Frica de chelie prematură și-a spus cuvântul.
*
Afară: rafale de vânt. Un cer când luminat, când turbat.
*
Îmi voi face o viață după ceas. Voi începe cu ziua de astăzi.
*
Am început să am perturbări optice. Văd lucruri care mă sperie.
*
După o oră de somn. Voi dormi, la un anumit interval, de câte trei ori pe zi. Mă simt lucid.
Am visat un cuplu care s-a certat și apoi s-a împăcat. Am primit o rețetă pentru longevitate. Într-un perete alb era o gaură de șobolan. Acest fapt mi-a atras atenția.
*
Din copilărie am o teamă profundă de imperfecțiune. Am considerat de foarte multe ori tot ceea ce am făcut ca imperfecte, chiar dacă nu mai aveam nimic mai mult de spus sau de făcut.
Acest apropiat examen mi-a readus la suprafață această teamă care mă cocoșează. Ea îmi provoacă o teribilă luptă cu mine însumi…pentru ca toate lucrurile să fie perfecte.
*
Trebuie să găsesc nume complete personajelor mele. E o nouă traumă a perfecțiunii. Cum de gândesc toate lucrurile de pe lume…și nu știu să le găsesc nume personajelor mele?!
Îmi trebuie însă nume plenare, cu rezonanță și nu orice fel de nume.
*
Marile decepții sunt singurele acte personale care ne împing la creație.
*
Deși sunt scriitor, și psihologia e o parte internă din munca scrisului, psihologia ca știință îmi este cea mai urâtă.
Aceștia, psihologii, găsesc tot felul de motivații ale faptelor noastre și explicații bizare…dar nu și esențialul.
Spre exemplu Karl Leonhard[5] a făcut din literatura universală un coș de gunoi.
El afirmă că scriitorii de geniu nu au reliefat persoana umană ci personajele lor au fost simple simulacre ale acțiunii.
Se dovedește a fi prea puțin înțelept, ca să vorbesc eufemistic, și un călător pe un drum închis.
*
Eu nu mă mai rog să știu ci să știu să sufăr. Fiecare moment al vieții mele mă afundă în cunoașterea suferinței.
Fără această cunoaștere interioară a suferinței, fără ca suferința să fie în fiecare latură a persoanei mele, rugăciunea mea nu ar știi să iasă din mine spre Dumnezeul meu.
*
8 iulie 1997. Când nu mai sunt prezențe, tentațiile ucid prin halucinațiile lor.
*
Jurnalul meu trebuie privit ca o persoană care se destăinuie și nu ca o sumă de idei. O persoană are și lucruri mai puțin importante pentru toți dar vitale pentru ea.
*
Nici biografia autorului nu este adevărul absolut.
*
Viața mea este o nesiguranță continuă.
Nu-mi place să depind de un altul și tocmai acest lucru mi se întâmplă. Viața mea este socotită mereu o carte de joc sau un preț ieftin.
*
Rațiunea nu te învață să aștepți ci să ucizi.
*
9 iulie 1997. Mă neliniștește de câteva zile problema locului de muncă. Însă cât îmi va mai permite acesta să fiu un om al spiritului?
*
Cu cât mă gândesc mai mult la o soluție cu atât mă simt mai neajutorat. Nu mai găsesc forță în mine (pentru că sunt obosit…și dezamăgit…) ca să sper în viitor. Sunt prea decepționat de oameni, de afaceri și de preeminența banilor în orice relație.
Când văd că totul se cumpără în societatea noastră…cum să nu fiu trist?! Și cu toate acestea nu pot să renunța la lumea mea genială pentru bani. Ar fi o masacrare a conștiinței mele.
*
Dacă puterea spiritului s-ar extinde în întregul cosmos, lumea ar fi de un milion de ori mai frumoasă.
*
Uneori e bine să ai un viciu, care să te învețe ce înseamnă să dorești să nu mai ai niciunul.
*
10 iulie 1997. Case subpământene, în care locuiau mai mulți copii. Școli transformate în internate. În spatele unui geam, subiectele de examen cu nume și lacăte.
Dansam și eram fericit de nefericire. Mi-am reîntâlnit prieteni și profesori. O doamnă drăguță ieșea în evidență, E visul de până în 11.
Azi trebuie să recuperez.
*
Intensa contemplare a unei imagini duce la îmbolnăvirea ei estetică.
*
Îi pizmuiesc pe cei cu romane lungi și pe cei cu bărbi lungi. Încă nu sunt în stare să-mi pierd vremea atât de mult timp. Poate că nu am trecut la subiectul atât de mult sperat.
*
Sufăr din cauza necomunicării. Acum văd cât de mult am nevoie de prieteni, de oameni dialogici…și nu de orice fel de pălăvrăgeală.
*
Nu am niciun timp liber. Seara cad frânt de oboseală.
*
Programul meu zilnic, în aceste zile:
8-15: pregătire pentru facultate;
15-18: somn;
18-20: repet lecțiile de peste zi;
20-21: copiez manuscrise;
21-23: program TV;
23-24: însemnări sau citit;
24: stingerea.
*
Însă astăzi nu m-am odihnit nicio oră. E un program de carceră viața mea.
*
Și, cu toate acestea, sper în viitorul meu la Dumnezeu. Sper în bunătatea și în înțelegerea oamenilor vizavi de mine.
*
[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven.
[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gioachino_Rossini.
[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Amadeus_Mozart.
[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_de_Secondat,_baron_de_Montesquieu.