Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [20]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1997

*

11 iulie 1997. Visul. În gară am o geantă în mână și o cușcă. Trebuie să bag cușca în geantă și acest lucru îmi ia ceva timp. În jurul meu: patru femeie bătrâne. Mă cert cu două dintre ele.

În spatele gării se bea suc. Se cumpără câte două pahare. Îmi dau seama că am lângă mine o prietenă suplă și cât mine de înaltă.

Încep să valsez cu ea pe gheață. Gheața avea întreruperi. Mă lovesc de piciorul unui alt patinator și…port un tur, în spate, pe gheață, o femeie necunoscută.

Urc niște trepte. Am încercat să bag în geantă și un halat pătat de gâniați/găinați  dar până la urmă l-am aruncat sub o bancă.

În învălmășeala unui tren mă recunoaște o tânără cât mine de înaltă, drăguță, puțin grăsuță, cu sâni proeminenți, păr ondulat…și mă întreabă dacă o recunosc.

Eu îi spun că nu și ea îmi spune că am dreptate. Îmi spune că mă cunoaște din anul I de liceu. Eu tot nu-mi amintesc de ea.

Îmi cere o scrisoare a ei. Apare un bărbat cu puțină chelie și acesta nu îmi spune nimic. Îl întreb dacă e tatăl ei și ea îmi spune că e unchiul ei.

Atunci i-am privit urechea dreaptă. Am văzut la ea un cercel de aur care semăna cu al mamei. Mi-am dat seama că e o femeie bogată…și s-a bucurat că am remarcat asta. Mi-a spus că e de la Mihăiești…și am avut o stare de repulsie când am auzit că e olteancă.

Ea s-a dus să bea apă. Unchiul ei a coborât să ia bilete. M-am despărțit de ei.

Când am vrut să mă reîntorc la prietena mea cea suplă…nu am mai găsit-o acolo unde o lăsasem.

Am găsit însă o cusătură și pe ea prinsă o piele de vulpe abia argăsită. Mă plimbam cu ea prin gară ca și cum ar fi fost un drapel. Când mă plimbam…m-a strigat o tânără pe nume. Nici pe aceasta nu o cunoșteam.

M-a invitat la ea într-o mașină-tonetă. Aici am găsit un copil de câțiva anișori. Era tare drăguț. Când i-am arătat cusătura pe care o găsisem mi-am dat seama că pierdusem pielea de vulpe.

Ei i-a plăcut cusătura și o dorea…iar pe mina m-a prins grija de blana de vulpe pe care o pierdusem.

Când am ieșit din mașina ei mi-am dat seama că…ninsese. Am găsit pielea de vulpe în prag…și pe ea puțină zăpadă.

M-am bucurat că am găsit-o, am luat-o și am plecat. Undeva se făceau fotografii la minut. Cel care fotografia îmi era prieten. N-am făcut nicio fotografie, pentru că acela fotografia numai perechi…iar eu nu aveam o parteneră.

A venit un al doilea fotograf. Nici acesta nu mi-a făcut nicio fotografie. Nu mai îmi reamintesc ultima părticică din vis.

*

Am mâncat caise. Pomii sădiți de către bunicul meu de curând au început să dea roade. Mă bucur când găsesc lucruri plăcute, cu gust și cu înțelepciune. Am mâncat în pijamale. Dacă învăț acasă, stau în pijamale toată ziua cât și toată noaptea. Mă simt bine în seara aceasta.

*

12 iulie 1997. O trezire în zori stranie. Liniștea mea pare nepământească. Rugăciunea de noaptea trecută m-a unificat și m-a dus la lumină.

E o zi de sâmbătă cu puțini norișori. În curte e o acalmie totală. Fă, Doamne, să fie întotdeauna ca acum!

*

Aseară l-am visat pe Tudorel. Era slăbit, cu perciuni lungi și m-a îmbrățișat cu răceală. Era distant și ironic față de mine.

S-a așezat pe scaun în fața mea. Eu mâncam prăjituri…

*

Primele nume de familie ale personajelor din Păsări spre cer: Pesca, Flora și Jele. Pentru cele trei familii în descendență de sânge.

Pesca: pentru a arăta că sunt pescari și pentru a-i da conotația de conductor lui Manole.

Flora: o idee indiană. Se deschide la infinit.

Jele: personaje fictive, care sunt tipul ideii de plâns.

*

Cred că numele românești pot fi mai expresive decât cele rusești sau spaniole. Voi dovedi acest lucru în viitorul apropiat.

*

13 iulie 1997. Mă trezesc noaptea. Urmări nefaste. Mă împiedic. Prind trenul în ultimul moment.

Sunt transpirat. Aranjez cu „nașul” ca să mă treacă cu vederea. Tariful: 3000 de lei pentru 3 stații.

Mă întind pe canapea.

Închid ochii. Ațipesc puțin. Cobor.

Pământul e plouat și e nor. Prin iarbă trec cârduri de broaște.

Calc cu frică ca să nu omor niciuna. Mă dor ochii. Mi se pare că am călcat una…

Într-o vale e un ochi de apă superb și un…copac…Scenă de geniu pentru un pictor!

Mănânc caise scuturate cu țigla. Găsesc un ciocan de fier cu coada îndoită. Văd câteva flori nemirositoare și o tânără cu un păr viguros mergând pe bicicletă.

Mâncare frugală. Consultații referitoare la grâu. S-a făcut o producție bună. Trebuie să luăm de la Putineiu 3000 de kg de grâu pentru „patru pogoane” de pământ dat la asociație.

E doar…avansul. Lichidarea ceva mai încolo. Nu găsim transport. Nici măcar unul nu dorește să ne ducă până la Scrioaștea cu grâul.

Între timp…așteptare…sau așteptare între timp.

La Biserica din Putineiu, Dumnezeu a trimis un preot remarcabil: Florian Țânțaru. Am avut un schimb de idei și impresii cu dumnealui.

Drumul înapoi se face pe „căldură mare”. Simt că mă sufoc…dar n-am ce face. Ajung în gară…și iar nu i-au bilet. Nici nu am avut nevoie, până la urmă, de el.

Stau pe bancă. Cel care dorește să bea apă de la fântână, cel mai adesea, nu folosește cana ci bea cu gura direct de pe buza citurii.

Însă o doamnă de la Salcia, căsătorită la București, nu ia nici cu cana apă, nu bea nici cu gura…ci bagă sticla în citură, da, acolo de unde bem cu toții…spălând-o diafan.

Moda se introduce pe jumătate în viața noastră. Trece o mamă cu fiica ei.

Mama: poartă moda anilor de sărăcie.

„Domnișoara”, adică fiica, în indiferență totală față de mamă, e în roșu…pentru ca toți să o soarbă din priviri.

Se vorbește liniștit. Se caută termeni remarcabili. Uneori se folosesc și înlocuitorii.

O tânără femeie are o malformație la mâna dreaptă. Să te ferească Dumnezeu de așa ceva, cititorule!

Urc în tren…și i-au loc în picioare. Doi tineri țin geamul deschis pentru ca să își menajeze mâinile. Un bărbat cu mustață neagră le interzice fumatul pe coridor, pe motiv că nevastă-sa e gravidă.

O discuție sagace despre afaceri…cât și despre prăpădul pe care l-a adus ploaia cu piatră recentă.

Din cușetă apare o tânără domnișoară pe care o privesc cu atenție. Îmi vine să o îmbrățișez…dar mă abțin din civilizație. Coborâm. Cărarea până acasă este prăfuită și fără peripeții.

*

Cei care se laudă cel mai mult și mai mult cu suferința sunt oamenii care suferă prea puțin.

*

Cioran l-a găsit pe Dostoievski drept „viguros”, pentru că acesta a trăit suferința.

*

Nici eu nu voi ajunge vreodată la idealul meu de a fi om.

*

Viața nu poate și nu va fi înlocuită niciodată de cuvinte. Între cuvinte și viață limbajul este însuflețirea.

*

Retorica ține în perioadele de involuție.

*

O societate prosperă când gradul ei religios și cultural e direct proporțional cu bogățiile ei și cu modul lor de valorificare.

*

Ești bogat când știi ce înseamnă să muncești și cum este să muncești ca să strângi ban cu ban.

*

Pentru a fi sărac ai nevoie doar de multă melancolie.

*

Cerșetorii sunt cele mai frumoase exemple de idealism practic. Când totul se cere valorificat, aceștia vor ca totul să fie risipit.

*

Dacă aș fi dorit să fiu liniștit ca nesimțirea m-aș fi afundat în mediocritatea care domnește cam peste tot.

*

Am văzut oameni care vorbesc cu animale, copaci, păsări, obiecte, cuvinte…Concluzia: în fața acestora nu poți să fii niciodată vinovat.

*

E un gest preabinecuvântat să ajuți pe un om. Mai ales atunci când el nu ți-o cere.

*

Nu știu dacă prea puțin a devenit vreodată prea mult.

*

14 iulie 1997. Visul. Pe străzile unui oraș mergeam cu trei geamantane și cu trei glastre cu trandafiri roșii. M-am întâlnit cu Victorița, apoi cu Ioana, pentru ca, după un timp, să mă reîntâlnesc cu Victorița și apoi cu Ioana.

O căutare fascinantă…

*

Unicatul fascinează tocmai prin aceea că nu i se știe rețeta perpetuării.

*

La noapte am să învăț. Lupt cu plictiseala și cu neputința bolii.

*

Ora 24. După un somn de 6 ore. Un vis straniu. Într-o clădire antică sunt cinci călugări. Al cincilea este conducătorul lor. Fiecare are o figură stranie.

Bărbi scurte, priviri tăioase…

La un moment dat cu toții sunt otrăviți. Numai conducătorul lor nu suferă nimic.

Când iese afară e stăpânit de o umbră. Din umbră iese o mână care îl transformă într-un…pumn de oase.

Pe această umbră scria: Moartea.

Pe când priveam ceea ce se petrecea…am devenit fantoma celui omorât. Trei sau patru oameni au început să alerge după mine. Unul dintre ei m-a prins…deși eu eram pentru ei…invizibil.

Când a vrut să mă țină…a trecut cu mâna prin mine. Au plecat cu toții…ca și când nu mă alergaseră până atunci.

Eu îi puteam vedea pe toți…pe când ei, se pare, că nu mă vedeau în totalitate, ci parțial. Sau intuiau că sunt într-un anume loc…

*

Urmează o noapte albă.

*

15 iulie 1997. M-am trezit la ora 10. Mi-am reamintit personajele viselor mele. Însă toate sunt cunoscute…și reale…

*

A început conflictul cu examenul. În mijlocul corupției mă aventurez ca trandafirul în mijlocul spinilor.

*

Valentin mi-a scris rânduri de inimă. Acest lucru mi-a dat viață și liniștea speranței.

*

Vai Marian Gigel este un om de mare caracter, o voință bărbătoasă și o salutare de onoare. Mă bucur că am avut un asemenea coleg la seminar.

*

Cerul este înnorat. Nu avem decât bani de pâine. O, josnică e societatea cu sufletele curate!

*

Astăzi m-am gândit să îmi vând versurile ca să obțin bani. Nu știu dacă Dora ar accepta vreodată acest lucru, ea, care nu vrea să sufăr nicidecum din cauza nenorociților de bani.

*

Mâine se împlinesc 10 zile de la începutul pregătirilor mele pentru examenul de intrare la facultate.

*

16 iulie 1997. Vom mânca peste câteva momente…plăcintă cu mere. Să ne scuzați că nu i-am pus scorțișoară! Va fi gustoasă.

*

Între somnuri l-am visat pe părintele Ștefan. Era puțin cam trist. Iarăși am visat o înmormântare în absența mortului.

*

Delicatețea e o chestiune de ansamblu și nu de parte.

*

I-am trimis scrisoare lui Valentin. L-am învățat ce înseamnă să scrie o scrisoare pe placul meu.

*

Tatăl meu, chiar acum, beat fiind el, ca de obicei, se laudă ca un nesimțit în fața mamei mele, care consideră acest lucru drept ceva amuzant, că o va f…pe o femeie văduvă. Ce greu e să fii om simțit când ai capsa pusă!

*

Bunica Floarea mi-a pregătit un aperitiv extrem de estetic. M-am săturat mai mult din forma…decât din conținutul mâncării.

Și asta, pentru că știe că eu sunt foarte atent la detaliile mâncării și la modul cum îmi e servită…mai mult decât la faptul cu ce sunt servit.

*

Când o femeie ucide cu un pistol înseamnă că bărbații sunt niște…crime.

*

Ca să fii perfid trebuie să ai logica grețosului.

*

17 iulie 1997. Orice mamă e un glob pământesc.

*

Mi-a plăcut zâmbetul unei actrițe. A ieșit de sub o tristețe vulgară ca o lacrimă a soarelui de dimineață.

*

Când nu mai căutăm nimic a început să ne fie rușine de noi înșine.

*

Mi-aș dori să fiu nebun pentru câteva zile. Să pot spune orice și să fiu iertat de către toți, pentru că…sunt un nebun.

Aș spune foarte multe adevăruri în față…multor nesimțiți importanți.

*

18 iulie 1997. A învăța ceva înseamnă să afli ceva pe care nu l-ai fi aflat niciodată, oricât ai fi trăit.

*

A început să nu mai îmi fie teamă…de teamă. Încerc să ascund sentimentul de fericire ca să nu mă înspăimânte și să stric totul. Aceste două stări de spirit: teama și fericirea nu trebuie să facă excese în următoarea perioadă.

*

E o zi de vineri care îmi place. Însă orice îmi place se uită…

*

După 3 ore de somn. Dacă omul ar dormi mai mult ar fi mai frumos. Multe neînțelegeri ale noastre pornesc de la acest lucru: de la neodihna nesănătoasă.

*

Nu e greu să faci un lucru. E greu să faci zilnic ceva în acest sens.

*

19 iulie 1997. Sfințenia este acordul permanent între voința omului și harul dumnezeiesc.

*

A fi om înseamnă a voi binele și iubirea aproapelui. Împotriva acestui sens este moartea și păcatul, păcatul și moartea.

*

E frumos să vezi licărirea unui foc în apă.

*

Începând cu noaptea trecută nu mai am somn. Din cauza lucidității nu mai pot să dorm. Pot să învăț cu toate că mă doare inima și mă simt tare obosit. Bunica mea îmi spune că asta mi se trage de la cafeaua de azi dimineață. Lumina e luată și îmi este foame.

*

Azi nu a plouat. Un vânt mare însă a doborât bolta de viță din spate și a răsturnat vasele puse în cârlige.

*

Am luat, pe întuneric, ultimele două caise din copac.

*

Când am aprins lumânarea mă gândeam ce înseamnă lumina asta mică pe lângă imensa lumină a cosmosului.

*

Îmi pare rău că nu pot pune zilele pe hârtie. Așa ar trebui să fie un jurnal adevărat.

*

Încep să-mi dau seama că cea mai normală viață a mea ar fi sub o rasă de călugăr. Așa este adevăratul om din mine: un călugăr al liniștirii.

*

20 iulie 1997. Visul. Îmi imaginam copaci, copaci înalți și viguroși. Am văzut stejarul, ramurile lui groase și frunzele. Lângă zidurile mănăstirii era liniște.

Văd un bărbat și o femeie care intră cu mine în discuție. Era vorba despre o femeie care avortase. Avortase însă în curtea mănăstirii. Sângele și copilul care au curs din ea erau într-o găleată. Găleata a fost aruncată…în veceu…

*

Mamaia s-a dus astăzi la moară. Am cărat sacii la poartă.

*

Am mâncat fasole bătută. Pentru că a venit verișoara Anca și s-a gândit să facă pe bucătăreasa.

*

22 iulie 1997. Visul. Am fost lăudat de un episcop. M-a ascultat vorbind despre dogma Sfintei Treimi și a fost impresionat. Pe acesta l-am primit la mine acasă. L-am văzut făcând metanii lângă bibliotecă.

*

Un alt vis. Eu și cu Valentin ne-am dat cu sania. M-am întâlnit atunci cu Împăratul, cu Miloș, cu Chima și cu Bega într-un tren. Am trecut printr-un cimitir unde ne-a recunoscut două fete.

Un chef pentru cineva. Mi-am uitat sania pe câmp. Tocmai în tren mi-am dat seama că mi-am uitat sania.

*

Ca să fii un om moral trebuie să fii un om religios. Numai religia certifică morala.

*

Mila și bunătatea lui Dumnezeu ne înalță din mijlocul ruinei noastre. El ne dă garanția iertării prin revenirea iubirii Lui în noi.

Doamne, înalță-mă la iubirea Ta și mă miluiește! Doamne, nu îl uita pe robul Tău în plata păcatului. La Tine este iubirea și Tu mă vei îndrepta, Dumnezeul meu!

*

Când ajungem să ne mustre păcatul, am făcut prima întoarcere spre pocăință. Aceasta luminează și purifică.

*

Tot ce este rușinos în noi are nevoie de recunoaștere și iertare. În primul rând în fața lui Dumnezeu…

*

Am devenit un artist care, uneori, nu mai vrea să fie om.