Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [21]
Dorin Streinu
Opere alese
*
Despre mine însumi
(Jurnal de scriitor. Fragmente)
***
1997
*
Mi-e teamă mereu ca să nu greșesc. Și, peste tot, văd numai defectele mele. Uneori ajung să cred că nu mai am nicio calitate. Mă simt străin oriunde. Neliniștea e mereu în spatele meu.
*
Între două extreme e bine să nu te pronunți pentru moarte.
*
23 iulie 1997. Sunt secundat de un limbaj englezesc imperial. A început să-mi placă duritatea galantă a cuvintelor. E o operă de mare finețe.
*
Am mâncat chiseliță de boambe și mi-am schimbat lenjeria. Îmi pare rău că citesc romane proaste.
*
24 iulie 1997. Dacă aș avea timp aș trăi ca acum: numai și numai pentru Hristos, fără să mă mai gândesc la lucruri de tot felul.
Acum mă simt ca un copil. Hristos trăiește în mine și eu în El. Aceasta e viața adevărata și nicidecum alta!
*
Viața în rugăciune isihastă nu are memorie ci doar un prezent continuu.
*
Am stat sub nuc. M-am rugat lui Dumnezeu și am privit apusul de soare. Nu mi s-a părut niciodată mai frumos zborul rândunelelor.
*
25 iulie 1997. Am făcut curățenie în cameră. Miroase plăcut și mă simt confortabil. Cu excepția câtorva muște cu trompă neagră.
*
Sublimul este o mirabilă conexiune a imperfecțiunilor.
*
Sunt cu gândul la examene. Ele îmi vor distruge viața sau mă vor salva.
*
E foarte frumos și bine că mă reîntorc la vechea mea viețuire. Mă simt în conformitate cu sensul lumii.
*
26 iulie 1997. Când plouă mă simt mai respirabil.
*
Sunt impresionat de bărbații care sunt siguri pe ei și calmi în situații dramatice.
*
Bunica mea îmi confecționează o pereche de bermude.
*
Armonie familială.
*
A sta în lumină înseamnă a fi în nemărginire.
*
„Dacă îi iubești pe Sfinți trebuie să le urmezi viața”. În timpul rugăciunii de seară mă gândeam la faptul: Cum de mă rog unor Sfinți cărora nici măcar nu le cunosc viața?
Ca ortodox este o rușine mare, că nu știu toate viețile Sfinților Bisericii. Din partea mea, acest lucru ar fi un gest de minim respect.
*
Când spui adevărul ai tentația să devii ridicol. Ea ca în cazul crizei temporare de nervi.
*
Omul suferă viața când ea nu îl mai suferă.
*
Omul nu poate suferi multa dragoste a lui Dumnezeu în mod continuu pentru că nu îi rezistă. Orice trăitor întru Dumnezeu e bolnav, e bolnav de prea multă iubire.
*
Și când are prea mult, omul își aruncă fericirea. Dar fiul risipitor poate reînvăța drumul spre casă.
*
De aici începe conținutul celui de al 9-lea caiet manuscriptic al jurnalului meu, care are două motouri:
1. Stendhal[1]: „Nu nesocoti nimic din ceea ce poate să te facă mare”.
2. Dorin Streinu: „Păianjenul moare. Ceea ce rămâne vie este plasa pe care și-a construit-o”.
*
27 iulie 1997. Am descoperit în palma stângă mai multe cruci. În chiromanție acest lucru e o caracteristică a geniului.
*
Pe la ora 6 după amiază…am avut senzația, din senin, că…sunt femeie. Acest sentiment m-a șocat.
*
Am văzut cum se moare. Am văzut răceala trupului…și cum rămâne trupul omului imediat după ieșirea sufletului său. De aceea mi-e teamă să nu fiu ucis. Am un presentiment ciudat al morții.
N-aș suporta să fiu otrăvit. Din partea părinților mei mă aștept la tot răul. Mama e plină de sadism. Mă poate omorî oricând din orgoliu.
De aceea sunt foarte atent la ce mănânc și beau. Voi alunga excesele și mă voi odihni. Dacă mor acum, lucrările mele se vor pierde cu totul. Trebuie să lupt pentru mine și pentru ele. Doamne, ajut-ne viața!
*
Preotul nostru se căsătorește pentru a doua oară.
*
28 iulie 1997. Puii mei de curcă seamănă cu SF-ul preistoric. Au niște trupuri mari și grele pe niște picioare lungi și subțiri.
*
Uneori sunt invadat de o mare încărcătură emoțională. Aceasta mă scoate din sfera acțiunilor mele curente.
*
Lucrul cel mai puțin solid al trupului meu e dentiția. Cariile și durerile de măsele și de dinți mă asaltează mai tot timpul.
*
Orice situație neprevăzută are o indelicatețe a ei.
*
Mamaia Floarea face plăcintă cu mere și gem de prune la ceaun. Tocmai aceleași lucruri doream și eu!
*
Îmi amorțesc mâinile foarte repede. Și asta de la multul scris…după cum mi s-au deformat și oasele de la degetele între care țin stiloul. Însă asta îmi provoacă frica…că aș putea paraliza.
*
Am găsit la Mihail [Eminescu], în Oricare cap îngust, următorul vers: „când dulci-i ochi pe linii or s-alerge”. Adică o victorie a liniei mele împotriva cornului prietenului Dali.
*
Căutăm o țară pierdută, un limbaj pierdut și un sens pierdut. Fiecare mare artist caută să reconstituie acest triunghi primordial.
*
29 iulie 1997. Astăzi: Casanova[2]. Trebuie să știi să învingi și să ai instinct de învingător.
*
O mare viață este o nefericire galantă.
*
Ca să știi să faci complimente adevărate trebuie să vezi lucrurile pe care trebuie să le spui.
*
Ceea ce este genial înspăimântă, umilește dar înalță.
*
A avea o inimă bună în orice situație a vieții rivalizează cu a fi geniu într-o secundă.
*
Viața cotidiană e o lașitate cu mânuși fine. Am început să îi miros miasmele înainte ca să îi sărut mâna.
*
30 iulie 1997. „Iubirea sufletului comunică trupului frumusețe”. O parafrază la Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar ca să vrei să fii Sfânt trebuie să îi ai prieteni pe Sfinți.
*
31 iulie 1997. Am revisat unele vise anterioare. Unul nou: bilete de intrare la cantină și la discotecă. Întotdeauna la etajul I al unui bloc mă așteaptă o femeie îmbrăcată în rochie albă.
*
1 august 1997. Ca să fii femeie trebuie să ai sâni. Ca să fii mamă trebuie să știi să îmbrățișezi la sânul tău.
*
Cine alege de două ori același lucru nu poate fi decât un nebun sau un Sfânt.
*
Astăzi am vorbit cu Salvador Dali. Mai bine zis i-am spus prietenului meu Dali câteva lucruri din esențialismul meu și l-am detestat pentru câteva lucruri din teoria lui.
El nu poate să înțeleagă că e bine să te doară ceva ce te doare și să ajungi să intuiești cum te doare și până când te doare, dacă tot vrea să te doară acel lucru.
Dar, mai ales, i-am spus că e depășit de timp…și el a vrut să mă arunce într-un ochi abia făcut. Dar eu îl iubesc și îl iert și mă rog ca arta lui să nu fie trecută de timp.
*
Nu mai am hârtie de scris și mă tot agit. Cel puțin am văzut un sfârșit de soare extravagant.
*
Indecența este o chestiune de afiș. Prezentatoarea TV de astă seară dorea să scoată în relief ceva intrat în putrefacție. Portocalele i se stafidesc de tot iar dânsa crede că e nemăritată.
*
Impudoarea e o posesie ilegală.
*
Ora 22.00. Sunt într-o stare de oboseală avansată. Parcă aș visa…deși nu dorm. Halucinațiile se țin lanț de mine.
*
Cărțile geniale sunt proaste pentru manieriști pentru că sunt organice. Sunt ca niște plante care cresc de la sine, naturale și nu flori artificiale.
*
Îl aștept pe Valentin. Mi s-a făcut dor de el. Uneori cred că voi înnebuni fără prieteni.
*