Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1997

*

3 august 1997. Caii mergeau în galop și în copac se auzea ecoul potcoavelor. O ploaie care m-a udat până la piele și doi cai, numai doi cai.

*

A venit Valentin și m-am bucurat mult. Două cafele tari…și o domnișoară ne-a servit în palatul episcopal. Am primit binecuvântarea PS Galaction  pentru examenul de la facultate.

*

În drum spre casă am băut amândoi două sute  de lichior de cafea…pentru ca să stăm de vorbă față în față. Asta când ne-am dat jos din tren…

Și, când să plecăm, am scăpat o femeie de la un prezumtiv viol…a patru bărbați.

*

Până acasă am venit pe jos, pe câmp…și am jucat teatru în doi. Am mers…și am interpretat roluri din mers. Sunt foarte obosit…dar n-avem chef de somn.

*

Visul: cele trei femei din gară. Lubric.

*

4 august 1997. Am jucat la loto. Însă, ca de obicei, nimic…

*

Am vorbit până la epuizare.

*

5 august 1997. Mâine împlinesc 6 ani de la reconvertirea mea.

*

6 august 1997. Se adâncesc tăcerea și înțelegerea mea. Doamne, Tu știi ziua mea de mâine. Ai milă de mine și mă călăuzește la voia Ta!

*

Ajung din ce în ce mai natural. Adică cobor la mine însumi.

*

Acum, în ziua asta, îmi pare rău că am început să scriu. Aș arde tot ceea ce am scris dacă nu mi-ar fi teamă și rușine. Și asta pentru că mi-aș dori…să tac și să nu mai spun nimic.

*

Astăzi am avut accese de furie. Nu am putut să mă controlez. Am țipat, m-a durut și am stat ghemuit, în rugăciune, cu fața la pământ, în întuneric. Domnul însă mi-a ridicat durerea mea.

*

Am mâncat curcan fript în usturoi, ciușcă fierbinte și pâine caldă. O mâncare extraordinară. M-am simțit ca reîntors în timp. Și acum mă văd copil și mâncând o asemenea bunătate de masă.

*

7 august 1997. Oboseală. O ciocolată, ca să terminăm mai repede.

*

Nu mai pot să mă închipui fără fervoarea de-a crea.

*

„Personajele [care sunt] aproape de realitate sunt mai pitorești și mai sigure”: August Strindberg[1]. Am terminat Întâmplări din arhipelag.

*

8 august 1997. M-am întors de la București. Cărțile îmi strigau din vitrine: Ia-ne cu tine!

Vizitând o expoziție mi-a rămas mâna pe o statuetă superbă. Îmi venea să o fur…pentru că ar fi stat bine pe masa mea de lucru.

asaltează sexualitatea și mi se rupe inima când am tot felul de ispite sexuale.

*

Am cumpărat poeme (o ediție mică) ale lui Apollinaire[2]. El mi-a readus verva creației și frumusețea. Mi-am redescoperit frumusețea mea virginală și am trecut la treabă.

*

Demarez lucrul la volumul al 16-lea de poeme, care va purta titlul: Din pământul încă neinventat. Trebuie să scot frumosul din mine.

*

Am cumpărat jurnalul lui Delacroix[3]…dar am pierdut două lucrări ale lui Baudelaire. Adică una caldă și două reci.

*

După două ore. Încă odată decepționat de mine și de arta mea. Când omul suferă se înalță arta, iar când aceasta e săracă atunci omul e înalt. Dureri morale care mă chinuie. Trebuie să mă reîmpac cu mine însumi.

*

Din nou certuri cu părinții mei, care ne agasează continuu. Cel mai greu e să înțelegi că toate lucrurile au un sens care ne depășește.

*

9 august 1997. N-am putut să învăț. Afară a plouat și cerul e încă înnorat. Citesc din jurnalul lui Delacroix și îmi place să văd că adevărul iese la lumină de unul singur.

*

Mai am puțin și rescriu Linia și cercul.

*

Înaintez pe zi ce trece spre o tot mai mare cunoaștere și finețe a observațiilor.

*

L-am remaniat pe Hugo[4] și l-am lăsat în plăcerea lui pașnică. Legenda secolelor e o formă de surâs care te ajută să te bucuri. În schimb, Wagner[5], m-a indispus puțin cu Olandezul zburător.

*

Găsesc tot mai puține cărți în care neprevăzutul lor să mă bucure.

*

O însemnare de la Delacroix: „Lordul Byron[6] spune că atunci când scrie nu știe ce va urma, și că asta nu-l neliniștește câtuși de puțin”.

*

Tot de la Delacroix: „Adevăratul bărbat de seamă câștigă când e văzut de aproape. Nu e nimic uimitor în faptul că oamenii superficiali, după ce și l-au închipuit a fi de o altă natură, precum personajele de roman, ajung foarte curând să considere că e la fel cu toată lumea. Cei cu simțire și gândire vulgară sunt totdeauna sau în plină eroare sau în marginea adevărului”.

*

Trupul meu e fragil. E din ce în ce mai fragil în comparație cu ce înțelesesem eu până acum.

*

Operele lungi dau importanță. De aceea mă și uimesc continuu.

*

E o mare diferență între femeia care te face să o poftești și cea care te face să o admiri. Niciodată nu rămâi cu prima

*

Galbenul e urât când e sincer și e fascinant când știe să mintă, pentru ca să acceadă la putere.

*

Poftesc estetic dar sunt cast la culme.

*

10 august 1997. E duminică, plouă și visele mele încep să se populeze. Apare ideea concurenței.

*

Totul mă devoră și am un simț mult prea practic al realității în același timp. Plec la Biserică. Vreau să-i arăt noului preot că se poate baza pe mine. E ora 8 dimineața și sper ca, spre seară, să pot scrie ceva frumos.

*

După slujbă. Slujba s-a încheiat prost și finalul a fost al meu. Trăiesc tot mai mult sentimentul detașării de ceea ce văd în jurul meu. Și sunt tot mai preocupat de lumina esențialismului.

Acum mă doare capul. Poate am mâncat prea mult. Mâncarea a fost gustoasă.

*

Din nou de la Delacroix: „Marii artiști pleacă dintr-un punct fix”. Sunt de acord cu el.

*

Dante, Delacroix, Dali, Dorin…

*

Lamartine[7] numea geniul: „roua divină”.

*

Plouă torențial și e aproape 8 seara. Mi-aș dori să fiu englez în franchețe, francez în spirit, italian în muzica cuvintelor și dulce la suflet ca arabii.

*

Ai nevoie de clasă ca să nu fi ignorant și să știi să fascinezi când ceilalți nu mai au cuvinte.

*

Mă doare orice prezență neașteptată. Fără excese și pierderi inutile. Strictețea mă ține proaspăt și pot să văd mai aproape de mine și în mine.

*

Mi-e groază de neliniște și nu-mi place să mă calci pe unghii.

*

11 august 1997. Iarăși o zi tristă. Mi-am făcut analizele pe 5000 de lei. De fapt am dat 5000 de lei și am primit…4 iscălituri că sunt sănătos tun…așa cum îmi cere fișa medicală pentru dosar.

*

Nu mai suntem corupți…ci corupția a devenit modul nostru de-a fi. Fapt pentru care a protesta împotriva actelor de corupție e ca și cum ai cere unui agramat să știe Shakespeare. Tot tu pari penibil…și nu ei.

*

Am plătit pentru ca să nu mi se ia sânge. Cine știe ce boală mai pot lua de la seringa lor?!

*

Mi-au plăcut pepenii galbeni dar nu am mai avut bani să cumpăr. Doream doar câteva felii…nu unul întreg.

*

Abia am mâncat. Mă doare ultima vertebră a coloanei vertebrale. Abia mai pot să stau pe scaun.

*

Eu scriu ce știu, ce simt, ce intuiesc, ce presimt. Pentru mine aceste lucruri sunt ceea ce este esențial.

*

12 august 1997. Mai m-au lăsat durerile de coloană. Însă am fost asaltat de demonul leneviei în timpul rugăciunii mele de dimineață.

Repet pentru facultate. Când m-am trezit…nu mai mi-am adus aminte nimic din vis. De câteva zile am început să uit tot ce visez…în detrimentul a ceea ce repet peste zi.

Timp ploios. Nori alburii și înghețați. Deși nu am o mare voință de studiu astăzi…trebuie să mă trag de urechi spre înainte.

*

M-am plimbat prin grădină. Peisaj după ploaie. Am găsit doi pepeni cruzi în spatele viei și am mâncat doi struguri.

*

Sunt un om foarte dotat în zona râsului. Numai că mă obosesc prea mult epuizările râsului.

*

Râsul e o inteligență practică, care te secătuiește de forță.

*

Ultimul tur de scrutin. Cer tăios. Ora 23. Am mâncat acum câteva minute. Peștele a fost gustos.

Deși nu miros bine politica nu-mi plac brațele atât de întinse spre SUA. Dacă am stat vreo 50 de ani sub bagheta URSS, cât vom mai sta sub fusta SUA?

Sper să mă mint dar nu ne aduce niciun folos alipirea de America, dacă noi nu vom face ceva cu și pentru noi înșine.

Viitorul nostru? E compus din: șomeri, droguri, arme, prostituție, sărăcie etc. Pe aceste lucruri le vom primi din plin de la USA împreună cu pierderea demnității noastre și a valorilor românești din ce în ce mai bagatelizate.

*

O, sfânta mea țară România, destinul tău pare a fi numai acela de slugă! Nu ai conducători care să te merite și inimi care să-ți cunoască și să-ți poarte idealurile. Dacă i-ai avea, ai fi atât de sublimă, țara mea!

*

Îmi fac rugăciunile și mă culc. Noapte bună, sufletul meu!

*

România e un dor străin.

*

Încă nu m-am culcat. Afară greierii latră, probabil din cauza somnului. Am mai găsit la Delacroix o frăzuliță: „Oamenii care strălucesc n-au creat niciodată capodopere”. Ce adevăr! Forța spiritului nu este o lumină pentru toți. Pentru unii ea poate fi un întuneric neobservabil.

*

Când vream să închid, o altă frăzuliță de la Delacroix: „Lipsa de inventivitate se sprijină oricând pe aceste pretinse inovații. Descrierea, care abundă în romanele moderne, este un semn de sterilitate”.

Da, să vină mai repede esențialismul și să dea libertate simplității! Pentru că a inova înseamnă a da loc liber realității personale.


[1] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/August_Strindberg.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Apollinaire.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Eug%C3%A8ne_Delacroix.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Victor_Hugo.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Gordon_Byron.

[7] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Alphonse_de_Lamartine.

Did you like this? Share it: