Teza doctorală a doamnei Miorița Baciu Got (Argoul românesc. Expresivitate și abatere de la normă, ed. a II-a, cuvânt înainte de Mircea Borcilă, Ed. Corint, București, 2008, 190 p.) m-a lămurit, în multe privințe, prin modul foarte concis și acrivic în care a fost scrisă și m-a bine dispus prin eleganța și științificitatea exprimării.

Și asta pentru că argoul românesc e încă un subiect tabu al lexicologilor și o realitate ingrată pentru dicționarele românești, dar și pentru că lucrarea științifică a ajuns o spoială mirifică în contemporaneitate, ceva în fața căreia nu mai ai reverență, pentru că miroase de la o poștă a plagiat sau a compilație fără reverberații abisale în autor.

O scriitură de un clasicism al bunului simț care mie, ca cititor, îmi lipsește profund: aceasta e cartea de față. Și n-am mai trăit de mult bucuria, ca pentru un subiect, în aparență, atât de infracțional sau de bădăran, cineva să scrie o asemenea lucrare rotundă, cu atâta dăruire și competență.

Autoarea noastră subliniază faptul că argoul este o vorbire inovatoare (p. 10) și funcțională (p. 15), care dovedește „mobilitate lingvistică” (p. 18) și „demonstrează puterea de expresivitate a limbii vorbite” (p. 19).  El e un „factor puternic de coeziune socială” (Ibidem), pentru că „limbajul are un caracter de conversație” (p. 21), având expresivitate afectivă (p. 25), fără ca prin asta să își piardă obiectivitatea impersonală (p. 26).

Stilul argotic e trecut de către autoare în rândul „stilurilor limbii neliterare” (p. 29), ca expresie a libertății personale (p. 31), în care se încearcă o înnoire a cuvintelor (p. 37) prin multiple procedee de resemnificantizare a lor (p. 72). Argoul e un limbaj care dorește să te surprindă, care încalcă norma lingvistică fără știință sau cu bună știință (p. 42), pentru a metaforiza lucrurile comunicate (p. 51).

Și autoarea dovedește, cu probe și nu cu presupuneri, câteva lucruri importante despre argou:

1. că el e un limbaj metaforic, care nu se confundă cu vorbirea familiară și nici cu cea trivială, dar conviețuiește cu ele;

2.  că nu mai e criptic cu desăvârșire și nici nu se mai rezumă la anumite caste sau categorii sociale, ci are o arie largă de răspândire și e decodificat;

3. că în opere de artă (este analizat romanul Groapa al lui Eugen Barbu) el poate exprima conotații înalte și poate fi foarte expresiv (p. 54-60);

4. că prezintă metamorfoze semantico-stilistice surprinzătoare (p. 61)

5. că argoul românesc nu e format doar pe fundament lingvistic țigănesc, cum în mod eronat se crede de obicei, ci, dimpotrivă, „cuvintele de origine țigănească nu mai dețin supremația în cadrul argoului românesc” (p. 78), autoarea prezentând atât arhaisme, cât și neologisme din diverse limbi, pentru a demonstra racordarea noastră la un internaționalism argotic.

Și farmecul lucrării e constituit tocmai din exemplificări punctuale atât în ceea ce privește împrumuturile lingvistice cât și modurile de formare (prin sufixare, prefixare, compunere, schimbarea valorii gramaticale, onomatopee, elipsă, contaminare, abreviere) ale cuvintelor argotice.

Însă autoarea nu se oprește numai la modul de proveniență și de formare al argoticelor, ci vorbește și despre accentul, intonația și topica (p. 118-124) pe care le generează folosirea lor în conversație sau în scris, despre sinonimia, polisemia, antonimia, metafora, formațiile meliorative, metonimie, sinecdocă, eufemism, tabu, aluzie, parodie (p. 135-168), pe care le incumbă limbajul argotic, cu exemple punctuale.

În ciuda faptului că e scrisă spre finalul deceniului al 7-lea al secolului al XX-lea, teza doctorală de față este de o noutate complexă și acaparatoare, lucru care dovedește că teme de acest fel nu sunt tratate serios nici până astăzi, motiv pentru care ne bucurăm de rodul cercetării din alte vremuri.

Și pentru ca să nu închei o recenzie despre o lucrare care tratează argoul fără ca să fac minime exemplificări, vă voi oferi din lucrarea autoarei noastre niște argouri inedite:

1. termeni argotici de origine latină: coardă = prostituată (de unde a cordi = a face sex cu o prostituată, deși cord, cordis = inimă, minte, suflet, spirit în latină); pește = amant (dar și pește = codoș/proxenet); aripă = mână (rănit în aripă = beat).

2. termeni argotici de origine slavă: prăjină = persoană înaltă/ foarte înaltă (de unde expresia populară: „înalt ca o prăjină și prost ca o bășină”); cosor = cuțit.

3. termeni argotici de origine neogreacă: babac= părinte; gargară = minciună; lefter = sărac; mobilă = trup gras (de unde: „nevasta ta e cât o mobilă”/„grasă ca toate zilele” = foarte grasă); a zuli = a fura.

4. termeni argotici de origine turcă: boia = sânge; dovleac = cap (de unde: „are un dovleac sec” = un cap sec = fără minte); coinac = oscior (de unde: „un coinac de om” sau „un coi de om” = cineva foarte firav din punct de vedere fizic).

5. termeni argotici de origine franceză: a aranja [pe cineva] = a-l omorî; fațadă = față; bufet = stomac; pension = închisoare; a rămâne paf = a rămâne uimit, cu gura căscată.

6. termeni argotici de origine germană: caput = distrus, zdrobit, omorât; șpațir = plimbare; halt = oprire; a face fițe (Fitze = fleac) = a face mofturi, a avea toane, capricii; șic (Schick = ținută vestimentară) = o îmbrăcăminte care arată bine pe tine.

7. termen argotic de origine italiană: șustă = întâlnire, aranjament, combinație (de unde: pe șustache = o înțelegere ad-hoc între noi, pentru ceva care nu trebuie să știe nimeni, adică pentru ca să facem o ilegalitate).

8. termeni argotici de origine engleză: a faulta = a lovi; bișnită = pronunție greșită a lui business; lovele = bani.

9. termeni argotici de origine maghiară: talpă = plimbare; gabor = polițist; moaflă = femeie slabă, moale.

10. termeni argotici de origine țigănească: a dat benga în el = a dat/a intrat dracul în el (benga = drac); cioran = hoț; nasoală = 1. femeie; 2. țigară; muian = gură; șucar = frumos.

11. Termeni argotici din sursă internă: cartof = cap; pastilă = replică; ramazan = stomac; papagal = gură (nu mai da din papagal atât = nu mai vorbi atât de mult); mititică = închisoare (a sta la mititica/la pârnaie/la răcoare/la păstrare = la închisoare); puișor = persoană iubită; a săpuni pe cineva = a-l mustra; ultrasuprafantastic = foarte frumos/valoros; fosilă = profesor în vârstă; borcan = nas; matracucă = femeie de moravuri ușoare; cățelandru = tânăr care caută să se însoare; o anexă = o prietenă (cu care vin la chef/la petrecere, spre exemplu).

Dacă doriți, în concluzie, o scriitură atentă și bine legată, pentru ca să învățați ceva în domeniul argoului dar, mai cu seamă, în domeniul conceperii unei cărți științifice, a unei cărți de cercetare, vă propunem această teză doctorală.

Did you like this? Share it: