Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1997

***

18 octombrie 1997. Am scris două piese de teatru…și e foarte greu să faci pe omul beat când nu ești.

Mamaia face țuica din prăștina strugurilor. Vinul e dulce iar copacii au început să îngălbenească și să rămână goi. Mă simt mai bine cu sănătatea. Mă așteaptă câteva cărți să le citesc dar nu îmi găsesc timpul interior necesar. Pentru că fiecare carte are…starea ei.

*

Am făcut însă și piesa de teatru, pentru copii, pe care am să o pun în scenă pe 28 decembrie. Însă, mai întâi de toate am făcut cu ei lecții de vocalizare și de poetică. Apoi de ținută teatrală și de mimetism. Lucrurile se mișcă greu…dar, de rușinea mea, fiecare încearcă.

*

Sunt până în gât în culegeri de folclor românesc. De vreo săptămână numai cu așa ceva mă ospătez.

*

Ultimele două zile am mâncat doar pastramă de oaie, sărată ponderat și lapte de vacă. Dar beau multă cafea ca să îmi tempereze nervii și să mă țină treaz.

*

Primesc multe flori de la copii…lucru care le miră pe doamne, care, bineînțeles, că erau singurele care primeau. Și nici prin cap nu mi-a trecut să le sugerez așa ceva. Însă, pentru toată dăruirea mea față de ei, sunt numai zâmbet, ascultă, se iau la întrecere și mă umplu de flori.

Și ceea ce fac ei pentru mine mă bucură și mă înseninează, pentru că treptat-treptat simt că scot din mine tristețea, regretul…și redevin apt ca să creez la parametri mari.

*

19 octombrie 1997. Voi reîncepe cât de curând lucrul la roman. Doamne, Te rog, nu mă lăsa să stau în umbră!

*

20 octombrie 1997. Am scris 10 pagini la roman. Transcriu descântece românești. În casă este foarte frig. Nu mai am cerneală. Trebuie să mă duc să mă spovedesc.

*

Să nu crezi că timpul unei alegeri este etern.

*

23 octombrie 1997. Am citit Evgheni Oneghin al lui Pușkin[1]. Deși ritmul, metafora, viața romanului său în versuri acum sunt un fum, ceea ce e viu în el este modul de a fi sincer, care m-a înspăimântat și m-a făcut să încep să scriu.

*

Un eveniment neplăcut: una dintre elevele mele din clasa a 7-a a făcut o fixație față de mine și a început să îmi scrie bilețele de dragoste. Nu vrea să asculte că trebuie să înceteze

*

Am primit un boboc roșu de trandafir. Din grădină. Și asta: în plină toamnă!

*

Am început să îmi pun pe foaie proiecte literare de viitor. Și când văd că sunt multe și prea multe mă apucă groaza.

*

Am stabilit clasa a 8-a pentru inspecție. Cred că va fi pe 6 noiembrie.

*

Posteritatea unui om e un lucru straniu: el va primi ori mai mult ori mai puțin decât merită de la urmașii săi.

*

24 octombrie 1997. Citesc. Scriu foarte puțin. Afară e frig și în casă la fel. Stau învelit în pătură.

De la tălpi la genunchi m-am îmbolnăvit de reumatism și acum sunt foarte sensibil la orice înseamnă frig, zăpadă sau apă intrată în pantofi sau ghete. Noaptea mă dor picioarele enorm.

Cred că e aproape 10 dimineața. După amiază am doar patru ore. M-a lovit spleenul. Îmi pare rău că nu am lângă mine oameni de încredere. Cei pe care mi i-aș fi dorit, cu care aș fi făcut lucruri extraordinare în timp record.

*

Astăzi am înțeles, întru câtva, ce înseamnă să fii un autist.

*

25 octombrie 1997. Mi-e teamă. Am visat că am ucis doi copii și că cineva mă alerga. L-am găsit pe bunicul meu pe un scaun. E ora 11 și e sâmbătă.

*

26 octombrie 1997. Mă simt bine.

*

27 octombrie 1997. Am rescris. Richard al III-lea[2] mă provoacă. Am mâncat pastramă. Însă, de data asta, am avut neplăceri la stomac.

*

Am râs copios la strigăturile românești. Poporul român e foarte poznaș în acest domeniu.

*

Mi-a fost returnată o scrisoare. De ce? Pentru că cel care o pusese în numele meu (ce grabă?!) a uitat să treacă atât strada cât și numărul.

*

Cred că am început, totuși, să beau prea multă cafea, fapt pentru care cafeaua nu mă mai ajută…ci îmi produce friguri, chiar grețuri. Nopțile mi se par prea lungi…

*

30 octombrie 1997. S-a topit zăpada. O scrisoare de felicitare de la T. Garoafele din glastră au început să se deschidă. M-au bucurat mult cadourile primite de ziua mea. Aștept un semn de viață și de la V.

*

În zilele în care nu am scris, am trăit, dar am uitat să mi le aduc aminte.

*

Aseară mi-am luat pastilele de somn greu și am dormit până la două după amiază.

La cină am băut un pahar de vin și trei cești cu cafea, pentru că m-am înspăimântat și eu cât am putut să dorm. Bineînțeles că bunicii mei nu au vrut să mă trezească, că nu aveam cum să dorm atât de mult. Nu știu să fi dormit vreodată atât de mult.

*

E aproape 12 noaptea. Și, o, mă simt atât de bătrân, deși acum, pe 31 octombrie 1997, împlinesc vârsta de 20 de ani!

*

Citesc Visul unei nopți de vară[3], ca să nu mai mă culc. Shakespeare mi se pare prea nou și făcând parte, în mod organic, din mine.

*

31 octombrie 1997. Am visat-o pe A. Urări. Într-un oraș imens întâlnesc o femeie cu părul blond. Am urcat într-un bloc înalt. Ea a coborât la subsol. Am văzut doi sau trei copii.

*

E 8. 30 dimineața. Mi-am făcut cafeaua și m-am ars cu ea la limbă. O zi înnorată de vineri. Sper să vină unchiul Tică. Și cam așa am început să am…20 de ani!

*

M-am întors de la școală. Sunt dezamăgit însă de modul cum mi-au rostit copiii poeziile. Teatrul merge greu. Nu știu de ce și-au pierdut încrederea în ei. Poate cineva mi-a vorbit de rău proiectul…

*

Citesc însemnările și autobiografia lui Goethe[4].

*

Am sute de idei în cap și nu mai mă trage inima ca să lucrez la niciuna. De ce? Se luptă cu mine gândul că: n-am pentru cine să lupt.

*

1 noiembrie 1997. O zi singură și plictisitoare. Ca să nu înnebunesc de singurătate am început să lucrez la o nouă piesă de teatru. Câteodată, ceea ce faci fără nicio pregătire, e mai sublim decât ceea ce îți propui.

*

2 noiembrie 1997. O scrisoare parfumată.

*

7 noiembrie 1997. Ora deschisă a fost o reușită. Astăzi i-au primul salariu. Și trebuie să îmi înving scârba și durerea pe care mi-o aduc dracii cu puterea lui Hristos, Domnul și Dumnezeul meu!

*

Începe să abandonez unele proiecte. Relele mă asaltează. Singurătatea mă chinuie groaznic.

*

Părinții mei vor să mă omoare cu zile. Mi-e silă. De trei ori mi-e silă. Ei îmi transformă persoana, în mod continuu, în motiv de ceartă, de bârfe și de grosolănii…fără să mă ajute cu vreun șfanț sau cu vreo vorbă bună.

Bunicii mei fac totul, alții mă ajută…dar ei nu! Însă o să le fie rușine, o rușine din ce în ce mai mare (în limita conștiinței pe care o mai au), pentru ceea ce îmi fac acum, pentru fiecare clipă în care mă miminalizează și mă umple de draci.

*

8 noiembrie 1997. Primul salariu: 371. 500 lei. După amiază mă duc să îmi cumpăr de îmbrăcat.

*

Sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil…adică ziua lui finu’ Mihai. Mi-aș fi dorit mult să mai fi trăit și să discutăm și să vadă ce am ajuns, ce scriu, ce vreau să fac…

*

Câinii au mâncat aproape toate rațele mici. Nu știm care câini, ai cui. Mamaia a tăiat o rață. Îmi curg lacrimile din ochi. Astăzi trebuia să fiu la Gianina.

Ionuț a venit aseară pe la mine. Însă ieri, din cauza unor nesimțiți, m-am înfuriat și am dat numai 2 și 4, pentru că nu au scos nicio vorbă…la nicio întrebarea a mea. Și asta nu numai acum…ci în mod repetat…

*

9 noiembrie 1997. Am început să simt nevoia, ca unele lucruri să nu le mai scriu…Vreau să le păstrez doar pentru mine.

*

E o zi de duminică și nu am chef de nimic. Sunt obosit la culme.

*

10 noiembrie 1997. Am apetență pentru ziare acum. Am mâncat 4 chiftele în gară, în timp ce am citit numele celor 42 de președinți americani, pe care americanii ni-i flutură ca pe cine știe ce somități în materie de inteligență.

Am ajuns acasă obosit. Nu mai îmi simt craniul. Mi-au dârdâit puțin mâinile. Uneori adevărul mi se dilată în stomac.

*

11 noiembrie 1997. Îmi place când femeia joacă scena fiarei rănite. Asta în cazul I. Numai că nu poate să o joace credibil în fața mea, pentru că eu scriu teatru…dar nu îmi plac actorii proști.

*

Și am început să primesc versuri de la elevii mei, așa, ca o gelozie frumoasă pe ceea ce eu le prezint atât de gratuit.

*

Sunt în faza recitirii lui [Eugen] Ionescu. Și, uneori, recitirea e plină de surprize.

*

Femeile mă asaltează cu idei meschine sau lubrice. Când o să trăiesc și eu bucuria, că o să mă oprească o femeie, două, nouă, ca să îmi arate lucruri frumoase despre taina inimii lor, despre aspirațiile lor sfinte, nobile, despre creațiile lor?

*

12 noiembrie 1997. Am continuat o piesă de teatru deja începută. După care am scris trei fabule și am citit vreo 60 de pagini din Confesiunile lui Rousseau[5]. Și am făcut tot puțin! Știu asta din plin.

Însă mă simt obosit și bolnav. Am recitit Cântăreața cheală a lui Ionesco[6].

*

E ora 11 noaptea și abia am văzut viața actriței Ingrid Bergman[7]. O viață cu multă putere și cu multă singurătate.

*

Am ieșit până afară. E senin și lună plină. Am privit în jur. Și am avut sentimentul plenar al vieții, a ceea ce ne dorim noi cel mai mult: veșnicia.

*

Uneori simt că fericirea mea e însăși disperarea de a face lucruri noi.

*

17 noiembrie 1997. Am luat cuvântul în ședința profesorală de astăzi (prima)…și i-am scandalizat pe unii profesori în vârstă, mulți dintre ei fiind foștii mei profesori.

De ce? Pentru că le-am spus că nu trebuie să îi mai minimalizăm pe elevi și nici să le mai stopăm creativitatea. Memorarea te face robot și nu om!

Și aceste adevăruri simple i-au scos din sărite pe unii. Numai că nu adevărurile i-au scos din sărite, ci faptul că le spun tocmai eu: un tânăr profesor de 20 de ani…și fostul lor elev, pe care nu îl crede nimeni că nu mai are nici în clin și nici în mânecă cu cel care, acum 5 ani, a plecat din localitatea asta la seminarul teologic.

Și nu doar pentru că am fost la seminar (pentru că puteam să mă întorc prost bâtă…dacă mă uitam la nori, ca mulți alți colegi ai mei)…ci pentru că eu însumi, ajutat de către Fericitul Ilie, am făcut, din mine și în mine, un om nou…care l-a ucis pe cel vechi.

Ei se raportează la ceea ce cred că aș fi eu…și tocmai de aceea se raportează prost de tot.

Mă bucur însă că mulți dintre copii mă percep așa cum trebuie: ca un om entuziast și multipregătit pentru ca să îi ajut în materia pe care o predau cât și în viața lor. Mai ales în viața lor.

*

De la 11 la 1 însă am scris vreo 8 pagini la Păsări spre cer. Și apoi am terminat de citit confesiunile lui Rousseau. Acum e ora 5 seara și nu am mâncat nimic. Țin post toată săptămâna asta și duminică mă duc să mă spovedesc.

*

Cea mai frumoasă scrisoare de până acum i-am scris-o Dorei/Gianinei, azi, 17 noiembrie 1997. Pentru că lumina ei m-a făcut să fiu frumos.

*

19 noiembrie 1997. Aveam 4 ore pentru astăzi la Brebina dar n-am putut să le fac. Mi s-a infectat măseaua și mi s-a umflat falca foarte rău.

Astăzi a căzut prima ninsoare. Mamaia e la mort dar a avut grijă și de mine. Am dormit mult și în cameră e un cald la culme. Am primit medicamente de la tanti Lenuța. Uneori oamenii buni se pot îmbrăca și în piei de câine.

*

23 noiembrie 1997. M-am mărturisit la părintele protoiereu Ilie Vișan. Canonul meu e unul al inițiativei. O parte din dezamăgirea și din răul meu s-au dus astăzi.

*

Sunt, după atâta timp, Doamne, liniștit! Azi e duminică și mamaia a făcut curățenie la mine în cameră.

*

29 noiembrie 1997. Beau vin și mă odihnesc. Trebuie să mă duc la Alexandria. Un scriitor trebuie să fie și un om social. Mătușa mea are nevoie de mine.

*

E foarte mult să simți rugăciunile pe care I le înalți lui Dumnezeu. Pentru toate, pentru absolut toate pe care le știu și pe care nu le știu și pe care nu mai vreau să le știu, mulțumesc, Dumnezeul meu!

*

2 decembrie 1997. Am făcut un cor extraordinar. Vocile lor mă ajută să mă însănătoșesc sufletește. Am putut să recit până la limită. Umblu după poezie fiind un izvor de poezie.

*

3 decembrie1997. Poezia adevărului e cea care nu te jenează cu nimic. Aceea e numai a ta.

*

Poezia, adevărata poezie e o teamă supremă.

*

5 decembrie 1997. În arta mea se vede evoluția zilnică a sufletului și a minții mele. Eu nu am eliminat nimic din treptele pe care le-am urcat. Tocmai de aceea mirosul plin de naturalețe explicabilă în tot ceea ce fac.

*

Arta mea e o continuă schimbare. O schimbare uluitoare. N-am căutat să creez numai capodopere ci să mă bucur creând, să mă bucur bucurându-mă de ceea ce fac.

*

Scopul vieții mele ca artist și nu numai, ci și ca om, e acela de a arăta înălțimea umană, bogăția și complexitatea umană în varii forme religioase, culturale, științifice, sociale.

Să arăt ce ajunge omul dacă vrea.

Și sper ca oamenii viitorului să înțeleagă acest lucru și să-l continue.

*

10 decembrie 1997. Trăiesc însă într-o societate de mizerie, într-o lume de doi bani și nu într-o idealitate.

Dacă mi-e silă și reneg ceva e tocmai această tendință idioată de sluțire și de imbecilizare asumată a oamenilor, tocmai acum, când nimeni nu mai îi obligă să spună inepții pe bandă rulantă și să fie niște lingăi de duzină.

De ce să te deformezi continuu și după ce sistemul politic și social, care te-a sluțit, s-a dus?!

*

L-am negociat (îmi cer scuze, maestre!) pe Balzac la 10 mii. Îmi cer iertare, dar de vină nu ești tu ci prostul care mi-a vândut cartea ta!

*

12 decembrie 1997. Orice parte a vieții mele are dezamăgirea ei. Dezamăgirea adolescenței mele s-a terminat însă.

*

Îmi plac femeile care au un ideal, o aspirație, o dragoste de care se țin până la capăt.

*

Repetiția de astăzi a fost foarte bună. Mă atașez pe fiecare zi de elevii mei. Ei sunt cei prin care se împlinesc idealurile mele imediate: acelea de a-i dinamiza pe tineri, de a-i face să privească spre sus…și nu doar spre bani și prosteală.

*

Nici țăranul român și nici intelectualul român nu mă fac să îi iubesc cu totul. Prostia și glumele neroade ale țăranului român îmi sunt tot la fel de nesuferite ca și falsa erudiție și interesul de fațadă pentru lucruri mari ale intelectualului român.

Eu caut omul natural dar cu geniu, cu multă cultură și vitalitate creatoare, care să dorească să trăiască profund și neatârnat de nimeni în mod fals slugarnic.

*

14 decembrie 1997. Mă odihnesc deși trebuia să lucrez. E duminică. Îi frunzăresc pe Cehov[8] și pe Topârceanu[9].

*

Cred că umorul e o senină groază de moarte.

*

Râdem tocmai pentru ca să nu ne mai terorizeze sentimentul neputinței.

*

Merg spre înăuntru. Găsesc continuu o literatură nouă, un nou mod de a-mi scrie viața și viețile altora. Și cu toate astea aș vrea să fiu un vagabond care fuge de lumea asta. Mă atrage gândul. E ca o patimă nebună.

*

15 decembrie 1997. Fiecare lucru făcut se teme de frica imperfecțiunii.

*

Afară plouă prea mult și bate vântul. Mamaia a făcut mămăligă. Aseară a venit Ionuț și mi-a lăsat casetofonul lui. Am câteva casete cu muzică clasică și vreau să le ascult. În rest: sper să mai rescriu câte ceva și să mai citesc alte câteva.

*

16 decembrie 1997. I. mi-a împrumutat două romane. Am încheiat primele medii. Însă m-am trezit dimineață la ora 3 și nu am mai putut să dorm.

*

A nins și e tare frig. Nimeni nu mă va face să renunț la împlinirea de sine.

*

17 decembrie 1997. Mai bine citesc o carte genială proastă decât să citesc de două ori o carte proastă, foarte proastă și niciodată genială. Voi admira în ea caracterul, puterea, pasiunea. Mă voi simți astfel un om.

*

Maxim Gorki[10] a fost un om care a călătorit după nuvelele sale. Mă asemăn în asta cu el. E un om natural și care, ca și mine, nu-i iubește pe truditorii de ocazie, adică pe cei care scriu doar pentru premii, pentru titluri și ovații.

Iar dacă arta s-ar scrie numai în acest mod, cu o iubire suferindă, dogoritoare, atunci lumea ar putea fi salvată mai devreme.

*

Ceea ce unii numesc erudiție eu numesc prostie cu paravan respectabil.

Numai că această erudiție fără scop creator și această creativitate detașată nu mai au nicio valoare după ce mor impozanții.

După aceea…un capac gros, deasupra operei lor, aidoma morții.

*

19 decembrie 1997. Am visat-o pe Gabriela, pe una dintre verișoarele mele, pe care nu am mai văzut-o de când era foarte mică. Mi-a spus că a învățat limba germană și că îi pare rău că nu a putut să vorbească până acum cu mine.

*

Și, colac peste pupăză, astăzi mi-a venit ordinul de încorporare în armată. Trebuie să mă prezint în februarie la comandamentul din Alexandria.

*

Orice cuvânt frumos e o rază de soare.

*

În camera mea e un frig îngrozitor. Sufăr mult din cauza acestui lucru. Când se duce căldura din sobă…parcă sunt la abator.

*

20 decembrie 1997. Au început să mă doară genunchii. Trebuia să mă duc la Turnu dar nu m-am trezit la timp. Cred că am să mă duc mâine.

*

E foarte frig la mine. Nu pot să suport iarna tocmai din cauza frigului. Nu pot nici să mai scriu. Îmi îngheață mâna pe stilou.

*

22 decembrie 1997. Îl recitesc pe Hamlet și nu-mi vine să cred. Este mai nou ca oricând.

*

Afară plouă. Ieri, Dora mi-a făcut cadouri neprețuite. Trebuie să primesc salariul pe decembrie. Am început un nou roman în versuri extraordinar. Va fi ceva nespus de frumos. Mă simt mai bine.

*

24 decembrie 1997. Uneori, poezia e o liniște din care poți să faci orice vrei. Ca acum. Îl citesc pe Goethe și cu el mă văd suferind din nimic.

*

25 decembrie 1997. Un Crăciun liniștit și posac. Am dirijat primul meu concert de colinde la Biserică, aici, la Scrioaștea. Cu o singură ezitare…totul a fost foarte bine.

*

Sunt obosit…deși e doar 10 dimineața. Noi am început slujba la ora 5 dimineața.

Aseară m-au colindat cu steaua…Dar au venit și mi-au spus tot varianta aia după ureche, învățată de la părinții lor și nu ceea ce i-am învățat eu.

*

Numai că concertul nostru, în loc să bucure, a atras asupra mea și mai multă invidie și ură, începând de la preoți, continuând cu cei de la strană și cu puținii oameni veniți la slujbă în dimineața asta sfântă.

*

În timp ce făceam sfârșitul rugăciunii de seară s-a pogorât în mine mult har. O, Doamne, Îți mulțumesc pentru acest mare dar! E cel mai minunat lucru pe care l-am primit vreodată.

*

Când sunt obosit am o minte, care nu dorește să facă niciun lucru greșit (lucru imposibil) și nici să vadă ceva aiurea la alții.

*

30 decembrie 1997. Astăzi am al doilea spectacol și cel mai mare. Afară însă bate un vânt scrântit. Valentin a venit ca să facem revelionul împreună.


[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Pu%C8%99kin.

[2] În română: http://www.scribd.com/doc/3596815/William-Shakespeare-RICHARD-AL-IIIlea.

[3] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Visul_unei_nop%C8%9Bi_de_var%C4%83.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Wolfgang_von_Goethe.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Jean-Jacques_Rousseau.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2nt%C4%83rea%C8%9Ba_cheal%C4%83.

[7] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Ingrid_Bergman.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Cehov.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Top%C3%AErceanu.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Maxim_Gorky.

Did you like this? Share it: