Predică la Sfinții Mari Mucenici Ecaterina și Mercurie [25 noiembrie 2010]

†

Iubiții mei,

datorită hramului paraclisului universitar al facultății de teologie ortodoxă de la București, m-am apropiat de Dumnezeiasca Ecaterina prin viața și icoanele ei și mai puțin prin pictura și atmosfera Bisericii de lângă facultate sau prin atmosfera din facultate, care nu aducea mai deloc cu…incandescența vieții ei și cu această dinamică uluitoare a dezvoltării ei intelectuale și duhovnicești, ci cu ceva ce se numește blazare sau neîncredere în tine și în alții.

Și asta pentru că Sfânta Ecaterina excela atât în erudiție genială și vastitate științifică (în academism adică, că de aceea e patroana vieții noastre universitare) cât și în frumusețe sufletească și trupească (adică frumusețe interioară și noblețe  comportamentală), lucru pe care, foarte rar, le vezi îngemănate la o tânără, care studiază Teologie sau la o credincioasă a Bisericii noastre de la o asemenea vârstă:  la 18 ani.

De obicei, fetele la 18 ani, datorită mamelor lor, care nu știu să le educe, pentru că nici pe ele, pe mame, nu le-a educat cineva cu competență duhovnicească și academică, abia de știu să calce pe pământ, adică să meargă…a doamne.

Însă, până la vârsta de 18 ani, preafrumoasa și preageniala Ecaterina, îl studiase pe Homer, pe Virgilius, pe Aristotel, pe Platon și pe alți filosofi, adică filosofia, cât și pe Asclepios, Hippocrate, Galienus, adică medicina, uimind prin retorica discursul ei și prin puterea ei silogistică.

Și asta se petrecea undeva între secolele II-IV după Hristos (pentru că sunt doi împărați romani Maximinus, nume la care face referire Viața ei) iar, deși mama ei era creștină în ascuns, ea era nebotezată.

Ce putem însă să spunem, privind-o pe Ecaterina primelor secole creștine, despre femeia cu internet acasă și cu studii universitare teologice, căreia îi e teamă să studieze teologi păgâni sau eretici sau să aibă o erudiție multidisciplinară, pentru ca nu cumva să devină mai puțin…ortodoxă? Are vreo scuză el sau ea, studenți, masteranzi, doctori în Teologie, preoți și monahi, care se tem și sunt refractari față de contactul cu alte medii teologice, culturale și științifice, când suntem chemați să fim lumina lumii și un liant între țări, civilizații, orientări teologice și culturale de tot felul?

Însă problema noastră e prea multă lene sau conformismul cu decadența. Și, într-o astfel de stare prăpăstioasă, deloc productivă, pentru care, pe drept cuvânt suntem considerați niște închistați și limitați la minte, nu numai că nu ne simțim în stare să îi citim și să îi comentăm, să ne dăm cu părerea, în mod avizat, pe surse, despre Shakespeare, Goethe, Homer, Luther sau Lenin, ci nu ne simțim în stare nici să îl comentăm pe Apostolul Pavel, să îl citim pe Sfântul Maxim Mărturisitorul sau să îl iubim pe Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru că ei n-au nimic în comun cu noi…absolvenți de Teologie sau care suntem și ne considerăm oameni credincioși.

O prăpastie imensă, nu?!, între Sfânta Ecaterina, o tânără care ar părea, acum, cu prea mult tupeu și foarte mândră, îngâmfată că știe multe și nu considerată o bucurie rară, care trebuie purtată pe brațe și ajutată cu timp și fără timp, și aspiranta…sau absolventa de facultate de Teologie ortodoxă.

Da, și tot la fel arată toți Sfinții noștri, cât și Sfântul Mare Mucenic Mercurie, care era soldat roman, pomenit tot astăzi, în comparație cu noi…păcătoșii. Pentru că, așa cum spuneam și altă dată, ca să te simți păcătos…și nu doar din buze…trebuie să știi cu cine te compari sau ce nu faci pe lângă ce au făcut cei cărora tu li te rogi, ca să te ajute în viața ta.

Și, da, când aflăm cât de proști, de nesimțiți, de neevlavioși, de neascetici, de eretici și păgâni suntem la faptă, gând și cuvânt, atunci înțelegem ce înseamnă…miluiește-ne pe noi, păcătoșii și netrebnicii robii Tăi, Doamne!, care, până atunci erau doar niște cuvinte regăsibile în rugăciuni.

Avea 18 ani Dumnezeiasca și preadulcea Ecaterina, Maica noastră, și au început tinerii să o curteze…dar ea iubea fecioria. În comparație deci cu tânăra de clasa a 4-a, contemporană, care se vede un manechin de lux ziua, noaptea prostituată și, în același timp, o mare doamnă, dacă nu cumva…vrea să își taie venele, pentru că viața ei e prea ștearsă, Sfânta Ecaterina, la insistențele părinților ei, a cerut de la viitorul mire să aibă 4 calități: nobil, bogat, frumos și deștept.

Însă părinții ei s-au văzut excedați de situație, pentru că i-au găsit ceva potențiali parteneri, care ar fi stat bine la capitolul nobilitate și avere, dar nu erau nici frumoși și nici erudiți precum ea. Poate că, până la urmă, ar fi găsit un frumos pe afară…Numai că, Sfânta Ecaterina avea nevoie de un frumos pe dinăuntru…

Mama ei cunoștea un om Sfânt, bineînțeles creștin, și a dus-o la el ca să o sfătuiască. Acela imediat a iubit o asemenea frumusețe dumnezeiască și s-a pus la lucru ca să o câștige pentru Hristos. Și Părintele acesta Sfânt (fără de care potențialii convertibili sau cei din Biserică merg ca orbii prin toate gropile) a început să îi vorbească despre Hristos Dumnezeu ca despre Mirele ei desăvârșit încât a făcut-o pe Ecaterina să se tulbure la auzul că ar exista un asemenea…Pretendent la căsătorie pentru ea.

Și după ce a condus-o, în mod învăluit, spre dorirea lui Hristos, i-a dat o icoană a Maicii Domnului cu Domnul în brațele ei și i-a spus că Acesta e Mirele și mama Lui și că trebuie să se roage lor pentru ca să se bucure de vederea Lui.

Și după ce ea s-a rugat Domnului în fața icoanei primite, noaptea, în vedenia visului, a văzut-o pe Maică și pe Fiu, numai că El nu a dorit să o privească pe Ecaterina…pentru că era „foarte întunecată” la suflet. Și pentru ca să se bucure de privirea Lui, Domnul a trimis-o din nou la Sfânt pentru povățuire, adică pentru înfrumusețare interioară.

Adică cea mai frumoasă la trup și minte, tânăra fără pereche, a primit de la Domnul etichetarea că încă nu e frumoasă…pentru că e plină de necurăția păgânătății. Și după ce acela a catehizat-o, a botezat-o și a făcut-o cu adevărat frumoasă, plină de frumusețe liturgică și duhovnicească, pe care noi nu dăm bani prea mulți, fapt pentru care, noaptea, în altă vedenie preadumnezeiască, Ecaterina l-a văzut pe Domnul și El i-a spus că e „foarte plăcută”, „prealuminată” și „slăvită” și i-a dat un inel prin care i-a devenit mireasă a Lui.

Ecaterina era o cetățeancă a Alexandriei Egiptului. Și trăia într-o lume păgână, păgână de tot. Și, în adunare mare, unde conducătorii și poporul se închinau zeilor, Sfânta Ecaterina vorbește teologic și desființează, în mod categoric, nebunia închinării la zei, spunându-le că ei se închină demonilor.

De aici: chinurile și moartea ei.

Dar ea a murit preaslăvit. Pentru că i-au adus mulți învățați ca să o convingă că idolatria e adevărata religie, iar ea, tânăra preaminunată și preadeștepată și preacurată, i-a convins pe toți de dreapta credință, încât i-a făcut pe aceia să dorească Botezul, motiv pentru care au fost arși de vii.

Mai apoi, au dezbrăcat-o de haine și au bătut-o cu vine de bou, da, pe o copilă, pentru că păgânismul nu cunoștea toleranța religioasă și nici omenia creștină, asta, datorită cărora, în România, intră oricine ca să ne „evanghelizeze” cu forța sau cu bani.

Au bătut-o două ore peste spate și stomac. Au făcut-o o rană vie…S-a înroșit pământul sub ea…Au dus-o în temniță și au lăsat-o să moară de foame. Împărăteasa Augusta însă, soția împăratului care o persecuta, datorită unui vis minunat, vine și o vede în închisoare plină de lumină. Și, din cauza acestei întâlniri tainice, atât împărăteasa, cât și Porfirie, conducătorul a 200 de soldați, și împreună cu toți aceștia, au crezut în Hristos.

E adusă din nou la judecată și îl uimește pe împărat frumusețea și lumina dumnezeiască din ea, în ciuda a zile întregi de nemâncare și de temniță. Însă, sfidând din nou pe împărat, se fac niște roți speciale de tortură, ca să fie mucenicită prin intermediul lor. E scăpată însă de la moarte de un Înger.

Poporul și împărăteasa se indignează. Însă, drept „răsplată” inumană, împăratul îi prinde soției sale sânii cu capacul unei lăzi pline de plumb și bate cuie prin ladă…și prin sânii ei. Îi rupe sânii…Și poruncește să o ucidă cu sabia pe împărăteasă, pe soția lui.

Se întoarce însă la Ecaterina și îi dă pedeapsa finală: tăierea capului în afara cetății, ca și Domnului, adică ca la cei mai mari criminali. După ce s-a rugat i s-a tăiat capul. Însă din trupul ei fecioresc…nu a curs sânge, ci lapte iar Îngerii Domnului, în acea clipă, i-au luat Sfintele Moaște de acolo și le-au dus în Muntele Sinai, unde sunt până astăzi, copleșitor, nu?!, ca un final dumnezeiesc pentru o moarte de Mare Muceniță.

O maturitate de 18 ani care te lasă fără grai!

Și ca Biserica să aibă Teologi și credincioși, bărbați și femei, trebuie să aibă atâta ardoare, atâta tindere către imensitatea înțelegerii, a iubirii și a jertfelniciei lui Hristos, pe care le vedem la preafrumoasa Ecaterina, Mireasa lui Hristos.

Preaviteazul Mercurie, ostașul, trăitor în secolul al III-lea d. Hr., vine din Armenia la Roma  împreună cu cohorta  militară din care făcea parte și primește de la un Înger, în vedenie, o sabie, cu care se arată biruitor împotriva păgânilor. După ce i se arată din nou Îngerul, acesta își dă seama că trebuie să devină creștin și se botează.

Însă, după ce a devenit creștin, a mărturisit faptul că nu cu ajutorul zeilor a fost biruitor în luptă ci datorită puterii date lui de Hristos Dumnezeu. Și dezbrăcându-se de însemnele militare și nobiliare în fața împăratului, l-a sfidat pe acela ca și Ecaterina, fapte care i-au pecetluit viața în mod martiric.

Era înalt, frumos la față și bărbat în toată firea. Adică un alt frumos al Bisericii, ca și Ecaterina.

Și, pentru că mărturisise că e creștin (doar pentru acest fapt și nu pentru că ar fi fost infractor) e întemnițat. E întărit de către Înger în temniță, care i se arată în mod extatic. După ce e judecat în mod public de către împăratul roman Decius, a fost pedepsit de acesta cu faptul de a-i fi tăiat trupul cu săbii și cuțite și de a-i fi ars cu foc trupul pe dedesubt.

Și sângele izvora din el!…

E aruncat, de unul singur și plin de răni, într-o casă. Însă Îngerul Domnului vine și îi vindecă rănile! Văzându-l întreg, împăratul poruncește să fie bătut și ars cu foc. Însă în loc să miroase a trup ars…din el ieșea bună mireasmă.

N-a strigat, n-a suspinat, n-a oftat! Adică a fost un adevărat bărbat și un Mucenic prearăbdător al Bisericii.

L-au spânzurat cu capul în jos, atârnându-i de gât o piatră mare. Apoi l-au bătut cu bice cu vârfuri de aramă. Pământul de sub el s-a înroșit de sânge…și păgânul împărat nu avea nicio milă, ca și alți fanatici ai istoriei, care pentru o ideologie nenorocită au omorât milioane de oameni.

I-au pus trupul pe un animal și astfel l-au cărat de la Roma până în Capadocia. Sadism, demonism, bestii de oameni! Și după ce Domnul i S-a arătat în vedenie și i-a spus că i-a venit timpul odihnirii sale, Dumnezeiescului Mercurie i s-a tăiat capul, ca și Sfintei Ecaterina. A doua zi după moartea sa martirică, trupul său a fost găsit alb ca zăpada și ieșind din el mireasmă prețioasă și tămâie. Mulți au crezut în Hristos văzând această transformare dumnezeiască a trupului său mucenicit.

Acest Sfânt Mercurie, după martirizarea sa, adică post mortem, a fost cel care l-a ucis pe câmpul de luptă pe împăratul Iulian apostatul, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, care a văzut cum trupul Sfântului, din icoana la care Sfântul Vasile se ruga, a plecat pentru un timp…și când s-a întors…avea sulița însângerată.

Doi Mari Mucenici ai Bisericii: Ecaterina și Mercurie, Mercurie și Ecaterina. Și Mucenic ești când ești chinuit până la sânge și ești omorât pentru Hristos. Însă Marii Mucenici sunt cei care au fost chinuiți și mai mult, și mai demonic de către persecutorii lor, îndelung și mai apoi au fost omorâți în vreun fel anume.

Ambii le-au spus împăraților că închinarea la zei sau idoli e o închinare la demoni.

Sfânta Ecaterina, când sunt aduși păgânii erudiți ca să o convingă că creștinismul nu e o alegere bună, le spune acestora că mitologia, oricare ar fi ea, greacă, romană, egipteană, hindusă sau persană, sunt ticluiri mincinoase, vrednice de râs, și că zeii, potrivit lui Homer sunt plini de vicii.

Adică trebuie să fim erudiți, prea erudiți tocmai pentru ca să fim și mai ortodocși, și mai persuasivi în orice discuție teologică, culturală, filosofică, științifică, arătând nu numai că știm toate acestea și că le folosim creativ, ci că le și putem întoarce oricând împotriva acelora, care se sprijină pe pseudo-argumente de tot felul ca să hulească pe Dumnezeu și dreapta învățătură a Bisericii Ortodoxe.

Erudiția te face profund, convingător, sensibil, acaparant.

Ca om al credinței însă, erudiția, poliglosia și capabilitățile de tot felul sunt tot atâtea canale de comunicare imediată a adevărurilor și profunzimilor credinței ambalate în numeroase limbaje și formate comprehensive. Poți explica, pas cu pas, în diverse feluri, moduri, situații…lucruri care țin de dinamismul și de atenția selectivă a contemporaneității.

Însă numai credința și iubirea autentice, nădejdea pusă cu totul în Dumnezeu, pot să facă dintr-o mare de virtuți sufletești și trupești și de orientare ale unui om o tulburătoare manifestare de frumusețe divino-umană.

Și, iată, cum cei prea tineri…umilesc viețile lungi și lipsite de fructe ale frumuseții!

Așa că, ideea de bază din viețile celor doi Părinți ai noștri, Ecaterina și Mercurie, e că nu vârsta te face frumos sau nu ești frumos pentru că ești tânăr…ci o râvnă plină de cunoaștere și de evlavie te face să fii frumosul unei întregi Biserici, omul care scoate la lumină și frumosul din alții, dacă te văd, pe tine, unul, doi, trei sau  pe mai mulți, că vă umpleți de frumusețea slavei lui Dumnezeu, prin fapte bune și prin multă trudă a cunoașterii și printr-o elegantă și convingătoare condiție existențială. Amin!