Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [32]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1998

*

Astăzi, Nichita [Stănescu], dacă ar fi fost în clasă la mine, când am vorbit despre el, cred că i-ar fi plăcut de minune comentariul meu.

*

Se bucurau nespus și au prins curaj. Anișoara și Cristina sunt cele mai bune la recitat. Tot repetăm pentru spectacol, după ce se termină orele.

*

Un prezent în care totul e de vânzare…și îți vor și sufletul!

*

Stau, în spate, cu aversiunea profesorului de Română, care se simte vexat de popularitatea mea, cât  și a directorului de la B., care mi-a dat drumul cu mână prea largă.

Pe scurt: când le scormonești trecutul trebuie să îi vorbești de bine…pentru că nu mai suportă, datorită „rangului”, adevărul despre ei înșiși.

*

E 23.15…și pereții mei albi mă orbesc.

*

Camera mea e o chilie. Ea îmi reprezintă sufletul.

*

Suntem la capitolul: vise. Profesorul de Geografie a visat un vis cu șobolani. Călca…și ieșeau șobolani de sub fiecare pas al său.

Doamna Zenovia, dimpotrivă, urca trepte și, la un moment dat, nu a mai avut de ce să se prindă. Zboară pe deasupra copacilor…

*

Micul Cioran s-a căsătorit…însă nu cred că a mai continuat Facultatea de Drept. Și a renunțat la facultate pentru…șoferul de tir, care i-a devenit soț.

*

„Mămicuța” (alintul cu care își primea…și își primește, încă, clienții) profită la maximum de trecutul ei erotic și de farmecele de bătrânețe pentru ca să mai aibă consumatori, deși am auzit că i-au pus barul în vânzare. Banca neplătită…și daune colaterale.

Lascivitatea…și suspinurile ei cu subînțelesuri sunt ca becul pentru țânțari.

Însă și-a lăsat moștenire prostia și fumurile personale și fiicei ei, care o traversează prin ani cu excelență…

*

Despre cum am inventa-o pe nepoțica Gabriela. Și despre cum poți să scrii o întreagă carte despre o fetiță de doi ani care nu există…dar care e o prezență cuceritoare pentru cititori.

Ei îi plac poeziile și picturile mele, astăzi am dus-o la grădiniță, am vorbit despre ierbarul ei și despre sentimentele ei de…doi ani.

*

Viața mea e ca un șir de porc afumat: se vinde mai mult pe gratis și te saturi numai din mirosul lui.

*

Povestea celui care mânca gânieți când era mic. Din satul oilor…

*

Any [pentru că i-ul românesc se depreciază] a vrut să se sinucidă din mare iubire. A fost la spital…pentru că a înghițit nu știu câte pastile. Spălături stomacale…

*

O fată de la a 7-a are un semn din naștere foarte interesant.

*

Revistele porno românești au transformat femeia în veceul bărbaților sau în ligheanul în care își spală murdăriile.

*

Sexul anal e la modă acum, pentru că sexul oral a fost în mare vogă după revoluție, când străinezii aveau nevoie de românce la modul rapid…

*

În timpul comunismului, romanii erau, cu precădere: necuvintele. Acum, când am devenit cuvinte și putem să spunem ce nu am putut să spunem atâția ani, parcă ne-am prostit cu totul și nu mai știm ce să spunem.

Ori ne înghițim cuvintele ori suntem atât de locvaci încât spunem numai prostii.

*

A început să plouă. Scrisul m-a obosit și m-a făcut bun de culcare. Noapte bună, ție, celui care mă iubești sau mă disprețuiești! Dumnezeu să ne ierte pe toți!

*

16 mai 1998. Îmi suflu nasul și miroase a medicamente. Așa mi se întâmplă întotdeauna când răcesc, indiferent dacă iau sau nu iau medicamente. Simt toate mirosurile, mai ales benzina și asta până la…vomitare.

*

Morala zilei: cine se trezește de dimineață, obosit este. E o matinală oră 6, care mă face cam trist la față, dar trebuie să mă bărbieresc și să strâng lucrurile Gianinei.

*

Sadismul și atrocitățile își găsesc defularea în mitul vampirismului. De aceea tot mai multe filme fără gust cu vampiri, sânge și cruzimi de tot felul.

*

Nu pot să râd pentru că afară e înnorat. Nu știu dacă am visat sau nu ceva azi-noapte, dar știu că, acum, chiar acum, mi-e foame.

*

Când sunt supărat încerc să cânt (de fapt să falsez sau să jonglez cu sunetele) dar nu-mi iese nimic ca lumea. Numai sunete delirante, țipătoare, enervate…pentru un om cu ureche fină.

Însă aiureala asta, această continuă improvizație de sunete și ritmuri, îmi face bine. Îmi face bine atunci când trebuie să uit că sunt enervat. Că sunt enervat pe nedrept de te miri cine.

*

Sunt un învingător care știe să piardă.

*

La bine sau la rău ai nevoie de câțiva dușmani (cunoscuți îndelung), pe care să îi consideri prieteni. Prin ei capeți temperatura reală a momentului, adică cât de aiurea te înțeleg/te percep cei din afara ta.

*

Ora 21. 30. În gară am auzit croncănindu-se nevermore. Nu, nu era Poe…ci doar niște ciori.

*

Și care e diferența dintre cioară și corb, când vine vorba de negru?

*

Cu Ioana, în cele din urmă, am avut prima noastră discuție serioasă de la facerea lumii. Am văzut-o roșind și am clasat-o drept esențialistă. Era șocată că putem să ne înțelegem.

*

Accentele nevrotice ale directorului…față în față cu privitul meu în ochii lui, pentru ca să îi cânt în strună. Într-o strună falsă, bineînțeles…

*

La Fericitul Ilie m-am simțit în cer. Mi-a dăruit mie și lui Valentin a doua carte a luminii. Pentru că, întru totul, cărțile sale te duc în cer, te duc acolo de unde sunt toate vederile sale extatice.

Dumnezeiescul meu Învățător este veșnic tânăr. Știu încă de pe-acum că el nu va muri niciodată pentru mine.

El va fi speranța, steaua și călăuza mea și dincolo de mormânt, în lumea asta care nu mă vrea pentru că nu mă înțelege.

Însă el mă înțelege la modul profund și e singurul cu care pot să vorbesc dincolo de toate cuvintele.

*

O conversație cu frații seminariști. Lângă noi alți doi frați cu fumuri craniene. Vizavi: o pișicheră ne arată celulita.

*

Denisa vrea să îmi scrie…fapt pentru care i-am dat adresa. O cunosc de la cenaclu: vorbește franceză și engleză și vrea să devină translator pentru japoneză. Acum e clasa a XI-a.

Face însă, în același timp, karate, dar s-a îndrăgostit de unul de 21 de ani și acela a dezamăgit-o.

*

Mi-au plăcut inelele ei de argint. Ochi albaștri.

*

Acasă e liniște. Friptură de porc, cornuri și mere.

*

Snobism = bani aruncați aiurea.

*

17 mai 1998. Am ajutat, în vis, pe mama unei eleve a mea, pe care unii o băteau cu mătura și cu biciul. Pentru că m-am amestecat în discuție, am fost împușcat de către unul dintre ei în rinichiul drept.

*

Afară e ploioasă situația. Însă un cântec de dimineață îți îndulcește inima.

*

John e decepția de lângă mine. E o marfă contrafăcută. A plagiat aproape tot ce se putea plagia la nivel de gânduri și comportament de la mine (bineînțeles: după capul lui) însă nimic nu se mulează pe el, pe caracterul său și pe modul său de a fi.

Ce rău îmi pare de el!

Lecția lui m-a învățat un lucru foarte important: să nu bagi în seamă niciodată pe un sărăcan ahtiat după parvenire și, în același timp, mândru, infatuat, care are doar principii de conjunctură.

O, Doamne, iartă-l…și fie voia Ta cu el!

De unde o fi înțeles că eu sunt la întrecere cu el? De unde o fi înțeles că tot ceea ce fac eu, fac pentru a-l submina pe el sau pe alții? Dumnezeule mare, cât de rău sunt înțeles!…

*

Să nu uiți: inima îți iese pe gură! Ce spui iese de acolo: din inimă.

*

O să îmi las mintea să se odihnească pentru ceva timp. Am nevoie, din când în când, de o asemenea odihnă în domeniul efortului mental.

*

Plouă, plouă, e timp de beție și ură…Parafraza bacoviană mă însingurează numai metafizic. Numai că și eu știu, ca și el, și partea de jos a rochiei: întâlnirea dură cu realitatea.

*

Am regăsit la Katherine ideea că nu suntem nici bărbați și nici femei, pentru că fiecare caută la celălalt ceva care să îl pună în mișcare și care acum e în stare latentă.

Jurnalul ei e plin de amănunte, dar dulcegăriile sunt prea puține. Însă eu mor după dulcegării (pentru că astea sunt tipic feminine) și voi citi cărți scrise de femei, pentru ca să cunosc tot mai mult femeia.

*

Vreau să scot din mine, la vedere, tandrețea și gingășia.

*

Un bărbat dorește o femeie dacă această femeie îi prezintă sentimentele.

*

Alerg după trupul tău pentru ca să îl regăsesc pe al meu. E minunată această constatare, vorba Ioanei. Ea întotdeauna: constată…și mai puțin: se implică.

*

Plouă și sper, ca după ploaie, natura să se lumineze. Aerul să fremete a nou și apa să excite gândurile bătrânilor.

*

Îmi spunea doctorul Munteanu, psihiatrul (care m-a făcut în chip și fel, din nou, și pe care am vrut să îl reîntâlnesc tocmai pentru că îmi lipsea toată această fabuloasă aiureală a discuțiilor cu el), că femeile se masturbează mai mult decât bărbații. Și îl întreb: care e explicația. Nu îmi răspunde. Tace…Intră într-o tăcere meditativă, melancolică…unde, până acum trei secunde, era distant și caustic.

Și atunci am simțit, pentru prima dată, că a înțeles faptul că, în fața mea, intră pe un teren minat, tocmai pentru că pot să îl înțeleg (și a devenit pudic, reticent, în mod brusc, el, pentru care măscările și impudorile sunt la ordinea zilei) și puteam să văd eu, de astă dată, ce fel de jigodie e el, pentru că eu sunt în toate felurile pentru el.

Și simțind că e momentul…am forțat nota…am fost ultrasincer cu el…și văzând că nu mai joc teatru (ca până acum)…mi-a povestit despre soția sa, despre moartea ei, despre fata lui, despre singurătatea lui…eu devenind psiholog sau duhovnic pentru el, din pacient (vorba vine…).

A văzut că îl ascult, că nu îl mai vitriolez, că nu îl mai sâcâi…și, chiar dacă nu a admis asta, s-a bucurat că l-am ascultat minute în șir…

Fapt pentru care, ceea ce, la prima impresie, am crezut că se va termina în scandal…s-a terminat într-o confesiune uimitoare.

Așa că Dumnezeu a avut un plan cu mine că m-a trimis la el, chiar dacă eu mă dusesem la el, inițial, pentru hănțăneală până în pânzele albe.

*

De fapt, și ca să trăncăni cu cineva…e nevoie de cap deschis și minte multă.

*

Și nu e prima dată când Dumnezeu îmi arată inima oamenilor imposibili, a celor care par draci bălțați sau nebuni, în fața vulgului…când ei sunt, în realitate, niște oameni singuri și triști și neînțeleși, care nu au cui să se destăinuie.

Îmi aduc aminte de discuția aiuritoare, din bar (era și Valentin cu mine, parcă), cu cel care vedea faptul, că o pasăre neagră, mare, stă deasupra orașului Turnu Măgurele și că el (ne-o spunea cu durere multă) nu mai poate să-i suporte croncănitul.

Și noi am devenit publicul său…și acela a început să ne povestească niște lucruri, de parcă ar fi fost Kafka în nuvelele sale.

Apoi…cel care face ca iepurele…și adună nasturi. Ce am vorbit cu el am transcris undeva. Vorbește numai cu trei puncte…cu pauze.

Leitmotive religioase în discuția eu el.

*

Ce să mai spun despre discuțiile mele cu curvele, de care m-am atașat în scop lucrativ, adică pentru ca să scriu despre ele?

Acestea mi-au destăinuit lubricități de tot felul: ce le place bărbaților, când, unde, pânâ când…Însă săreau (când le cunoșteam mai bine) din discuțiile despre sex în discuțiile despre ele…

Și aici, în discuțiile despre ele, mi-au spus cele mai fine cute ale sufletului lor, iarăși: ca și când le-aș fi spovedit.

Însă, dacă aș fi fost preot, cu siguranță, că ar fi fost mai reticente față de mine. Sau, eu știu?! Până nu ești pus în situația ca atare…habar ai ce pot să îți destăinuie oamenii, când văd că îi înțelegi.

*

La fel discuțiile mele cu bețivani, cu infractori, cu tot felul de oameni cu ticuri și fobii, mi-au sos omul la suprafață, tot felul de sincerități uluitoare…pe care oamenii „normali” nu le vorbesc mai deloc.

*

Am zis să nu mă mai obosesc, dar tot nu mă las, după cum se pare…

*

Ce face roșul, o rochie roșie dintr-un bărbat? De ce ne aprinde? Relația dintre roșu și erotism trebuie aprofundată în mod serios, pentru că pe baza ei se glosează peste tot în reclame.

*

Atracția feminină se bazează pe faptul că femeia e alter-egoul nostru și aceasta ne impresionează cel mai mult.

*

Găsim în femeie esența tainică a universului nostru interior. Cunoaștem că este ea pentru că o avem în noi.

*

Lumina brăzdează întunericul inimii mele. Libertatea mea este un cer care nu s-a născut. Ora 20. Mănânc macaroane italiene. Cartea luminii m-a scuturat. Însă acum e timpul rațiunii pentru mine.

*

18 mai 2008. Îmi dau seama, tot mai mult, că mătușa Mariana a preluat ceva din statutul mamei mele: un fel de maternitate pe care și-o asumă față de mine la modul real, cu multă dragoste (ea îmi face cadouri, prăjituri, tot felul de mofturi) și, în același timp, îmi e și un fel de confidentă, de soră mai mare sau chiar de iubită, adică de cineva la care țin dar și pe care îl respect (pentru că vorbește cu mine ca și când aș fi de vârsta ei).

*

Uneori cred că aș avea nevoie de un mileniu pentru ca să scriu măcar o parte din cele pe care vreau să le scriu.

*

Aș avea două mari proiecte: Drama umană (pentru ca să îi arăt lui Balzac, că e mai bine să compătimești cu oamenii…decât să râzi de ei) și Istoria nescrisă a umanității.

În Drama umanității aș include o mie de romane, despre situații speciale, profunde, de suflet iar în Istorie aș analiza fiecare gest, fiecare idee, fiecare mare personaj, istoric sau literar, care și-a pus amprenta pe istoria umanității.

În primul: inventariere, creație, zeci de personaje conturate, în detalii fizionomice și interioare.

În al doilea: un metacomentariu la istoria și literatura umanității, în care totul e dezbătut, revăzut, reanalizat.

*

Timpul mă disprețuiește cel mai mult.

*

Fii mai bun și mai frumos decât noi. Nu uita că lumea e rodul unei Jertfe pe Cruce!

*

E ora 17. 25. Mănânc salată, ouă și jumări. Mă apuc apoi de scris, de un scris de care am nevoie.

*

Dacă în timpul examenelor de BAC și de facultate, aveam dureri stranii de cap și dureri de inimă și o apăsare, un surmenaj imens…acum, dintr-o dată, nu mă mai doare nici capul și nici inima, sunt obosit că n-am ce face: școala e școală și naveta e navetă…dar nu mai am dureri!

Și eu, care credeam că mă voi îmbolnăvi dacă nu voi remedia deficitul de energie din minte și corp, care am apelat la „mari” doctori de cap și de conștiință, care m-au halucinat cu rețetele lor, iată că acum, din cauza vitalității acestor copii și din cauza aerului bun, a mâncării bune și a contactului zilnic cu oamenii…mă simt nespus de bine.

Mă simt viu, elastic, chiar dacă nu sunt din plastic. Și, îmi dau seama, că toate fricile mele închipuite apăruseră tocmai într-un cadru fără lărgime, fără viață…și de aceea sufeream mocnit…

*

Nu vreau decât lumină, libertate, desăvârșire.

Vreau să contemplu cerurile și lumile în naștere, rugăciunea Îngerilor, sufletele care ies din Iad prin rugăciunile Bisericii, să-L văd pe Hristos în Euharistie, să-L simt în ceilalți, să mă rog în lumină și să tremur de dorul nemuririi și al vieții de apoi.

Doresc aceste lucruri mai mult decât orice altceva. Îl doresc pe Dumnezeu mai mult decât oricând. Știu că voi veni la Tine, Iubitul meu. Stiu că inima mea va fi lângă inima Ta și vor bate la unison.

Pregătește-mă continuu pentru această întâlnire veșnică de dragoste. Fă-mă apt să Te primesc în umila mea casă și în patul inimii mele!

Hristosul meu Cel Preafrumos, știu că mi Te vei arăta mie, când va vrea dragostea Ta, și eu am să primesc și să văd prin Tine frumusețea harului și a curăției celei veșnice!

Aceasta va fi o zi veșnică.

*

Simt cum se duc zilele dar nu mă tem. Pe fiecare zi sunt mai bun și mai capricios în același timp. Trebuie să mă concentrez și mai mult la ceea ce fac.

*

29 mai 1998. Scriu prea încet cu mâna (deși scriu foarte repede) pentru nervii mei întinși și inima mea vijelioasă. Aș fi vrut să scriu cu viteza luminii…dar știu că nu se poate.

*

Îmi pare rău că nu pot să spun totul într-o singură frază. Ar fi mai ușor așa.

*

Înțeleg sau cred că înțeleg din ce în ce mai bine femeile și mă umplu de o admirație pentru ele care mă săgetează cu totul. Ce mult am! Cât de fericit sunt! Iubesc și sunt iubit!

*

Oamenii se ceartă din nimicuri după ce clipe providențiale îi unesc.

*

Îmi vine să-i sărut pe toți oamenii pe care îi văd. Îmi vine să urlu de atâta fericire. Asceza mea, se pare, că mă binecuvintează. Și nici măcar nu știu ce vrea Dumnezeu ca să facă cu mine. Și nici măcar nu știu cât pot să rezist la o asemenea presiune a sentimentelor și la atâta umplere de har.

***