Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [33]
Dorin Streinu
Opere alese
*
Despre mine însumi
(Jurnal de scriitor. Fragmente)
***
1998
*
8 iunie 1998. Am o mare pace în suflet și o mare luciditate. Și am nevoie de ele continuu. Învăț rezonabil.
*
Săptămâna asta închei mediile și, de asemenea, trebuie să petrec la banchetul elevilor mei. Cei de la B. sunt foarte drăguți cu mine. La S. însă mă simt pus la zid. Nu-mi place faptul că sunt urmărit pas cu pas…
Am trăit din plin, anul acesta, invidia consătenilor mei, de parcă le-aș fi furat la toți boii din curte.
*
Am mâncat cireșe de la Angela.
*
Chopin mă relaxează. Gans[1] mă provoacă. Mozart mă împacă.
*
Aseară am băut o bere rece…și cineva mi-a atins mâna într-un anume fel, de până și acum îi simt căldura…
*
Suntem prea inconștienți pentru o viață așa de mare și de responsabilă.
*
Când mă rog nu-mi mai găsesc cuvintele. Nici nu trebuie cuvinte până la urmă. Dumnezeu nu e om. El nu are nevoie de cuvintele noastre ci de inima noastră.
*
Ierbarul meu evoluează ușor dar sigur.
*
Iar Avi (prescurtarea de la Octavia) mi-a spus că pisica ei are…5 picioare. I-am dat dreptate!…Și eu mă visez uneori iubit până la epuizare.
Avem tot dreptul să visăm când suntem niște copii frumoși și sfinți la suflet.
Mă simțeam împlinit cu ea în brațe. Când mătura era scumpă la culme. Scria literele cu mare fervoare, tocmai de aceea ele ieșeau, din mânuțele ei mici, numai aiurea.
Are viață, multă viață în ea și zâmbetul ei e minunat. Într-o mână de om Dumnezeu zâmbește cel mai frumos.
*
Pot să fiu un milion de personaje și niciunul să nu mă caracterizeze în mod fundamental dar să pot să le reflectez.
Pot să scriu mii, zeci de mii de pagini și, în definitv, să nu spun mai nimic despre mine, pentru că ceea ce spun despre mine e în tot ceea ce am scris și nu doar în câteva fraze, cuvinte…
*
Printr-un sărut poți să dărui unei femei toată durerea lumii.
*
15 iunie 1998. Sunt prea vesel. Sunt o veselie exasperantă pentru unii și reconfortantă pentru alții.
*
Învăț cu plăcere și nu mă forțez deloc.
*
Citesc lucruri disparate și mă bucur de noutățile pe care le găsesc, pe care le aflu. Simt că m-am extins spiritual foarte mult.
*
Mozart spunea: să ținem muzica departe de dezgust. Dar eu cred că dezgustându-ne de ea ajungem la o muzică și mai frumoasă, care ne aduce o liniște și mai mare.
*
Nu trebuie să ne temem de excese. Excesele sunt bune întotdeauna, când se fac cu totul curat, într-o sinceritate maximă.
*
La început căutam simplitatea în puține cuvinte. Ceea ce nu înțelegeam atunci era faptul, că simplitatea constă în sentimente reale viguroase.
*
Ce e frumos e real.
Ce e încântător e frumos.
Cred și voi crede însă în sublim, dar el mă înspăimântă.
Pentru că sublimul este forța ploii, a uraganului, a cutremurului, e frumusețea care înspăimântă prin măreție.
*
Pot să concep imagini de coșmar și imagini de vis fără să fii văzut vreodată ceva asemănător. La fel pot crea atmosfera unor țări, a unor cărți, a unor oameni, pe care nu le-am cunoscut nicidecum.
*
Am un glas care mă uimește până la lacrimi. În Biserică, trec adesea peste orice altitudine vocală pe care mi-aș fi putut-o imagina anterior.
*
Am încredere, multă încredere și, mirare!: tocmai când credeam că dezamăgirea amarnică mă va mânca cu totul.
*
Fotbalul, mâncarea, muzica, desenul, poezia, plantele sunt delicatețele acestei zile.
*
Sperăm desăvârșit și murim entuziasmați. Vedem morminte goale, încă goale, și ne întrebăm dacă…
*
Sunt o celebritate locală și o singurătate universală.
*
Cei care mă vor, mă aplaudă dar niciodată nu mă ajută.
*
Mă uit la sentimentele pe care le am față de părinții mei. Am ajuns să cred că nici nu există. Îi văd ca pe niște străini, care, din întâmplare, locuiesc lângă noi.
*
Viața ne ia multe lucruri pentru ca să ne fericească în absența lor.
*
Trăiesc întotdeauna cu conștiința că am o libertate periculoasă. Însă nu mă pot concepe fără ea.
*
Am început să simt, cumva, bucuria Sfinților. E o lipsă de măsură, de orice măsură a cunoașterii și a dragostei.
*
Simți că trăiești și simți că mori cu aceeași intensitate…iar Dumnezeu e mai aproape de noi decât propriul nostru trup.
*
Așa ne învechim frumos, dragii mei! Fără să ne dăm seama devenim luceferi pe cer, tronuri ale lui Dumnezeu și puteri ale sfințeniei.
*
În lupta mea frumoasă cu marii literaturii am început să nu mai știu măreția, pentru că aceasta a intrat în mine și eu în ea și nu îi mai simt lipsa, pentru că noi coabităm.
*
E dureroasă orice mutație ontologică dar e înfiorător de frumoasă.
*
Minunile lui Dumnezeu sunt infailibile. De aceea, nimeni care a fost umplut cu minuni nu a fost umplut degeaba de către El.
*
Acum, când știu adevărul, nu mai vreau nimic.
*
Simt pacea Sfântului Duh în mine și mă simt ca și când aș face primii pași în iarbă și sub soare.
*
Tot ce am învățat e prea puțin. Învățătura abia acum începe. Măreția de-abia acum își face apariția.
*
17 iunie 1998. M-am trezit la ora 7 și cu poftă de viață. Văd prin oameni și cărțile mă exaltă la culme.
*
De câteva zile m-am apucat de un obicei liturgic, care mă umple de o tânguire înaltă: cânt Evanghelii în limba greacă.
Pentru că nimeni nu mă deranjează, le cânt la înălțimi amețitoare, până când încep să latre câinii vecinilor. Se pare că ei nu cunosc faptul, că la Biserică…nu se latră!
Limba greacă veche sună în mine ca o cădelniță aruncată spre cer, ca rugăciunea Sfinților către Domnul.
Și, de fiecare dată, după minute întregi (ajung și la o oră și ceva…cu cântat lin…rar…de mai multe ori unele pasaje…în sonorități grave, tânguitoare, copleșitoare) o seninătate dumnezeiască mă copleșește la culme.
*
Am recitit scrisori astăzi. Scrisori pe care le-am primit în decursul anilor. Și, în același timp, înțeleg de ce unii mă iubesc, alții mă invidiază, alții mă detestă (adică mă iubesc cu ură)…însă doar Gianina mă ajută la modul fundamental.
Pentru că mulți cred că mă știu…dar nimeni nu m-a citit ca ea. Și nimeni nu a făcut pentru mine ceea ce a făcut Gianina.
*
Citeam…și am înțeles paradoxul! Citeam scrisorile lor către mine și am înțeles de ce oamenii sunt contrariați de prea plinul meu, de ce frumusețea mea îi face geloși și de ce, cu cât eu sunt mai sincer cu ei…ei sunt mai insensibili și jegoși cu mine. Sau devin astfel…
Eu mă dărui față de ei, mă dărui enorm, sunt de o sinceritate care îi sfidează, pe care nu o pot urma, pentru că nu vor să fie sinceri, sunt corect cu ei până la lacrimi în dialectul inimii, adică al dragostei, al prieteniei, al respectului, al păstrării tainelor dintre noi…iar pe ei îi complexează toate astea…Și, astfel, îmi mai zboară câte un prieten…până oi rămâne cu niciunul.
*
De aceea nu îmi mai place să vorbesc despre mine. Nu mai vreau să vorbesc despre mine cu alții. Vreau să fiu înțeles fără să mai dau zeci de explicații.
Cine e stare să te înțeleagă, te înțelege: dintr-o convorbire, dintr-un poem sau dintr-o carte.
Cine nu e în stare, ci e un terchea-berchea, poți să stai cu el o viață întreagă, că tot la fel rămâne: un om mic la suflet, candriu și fără scrupule.
*
Sunt plin de lucruri extraordinare. Sunt ca un pește care vrea să își verse icrele. Și mă doboară greutatea a ceea ce port în mine.
*
Mă duc la Roșiori și o să trec pe la finii mei (a doua serie) pe la cămin. Mi-au promis un „borcan” cu pești.
*
Prorocia de la Iez. 44, 2 mă înalță. Pururea Fecioară aici e sinonim cu Pururea Mamă. Nu se putea ceva mai senin și mai sobru în același timp.
*
În schimb, Filip. 2, 12, înțeles după capul tău, exclude „poruncă nouă vă dau vouă”.
Mă ocup de mântuirea personală și transpir când e vorba de fapte bune, pentru că ele sunt prea scumpe.
*
Hitul zilei, același: „și mi-este tare dor, numai de ochii tăi”…
[1] E vorba de trupa Guns N’ Roses: http://en.wikipedia.org/wiki/Guns_N%27_Roses.