Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1998

*

La Schimbarea la Față, Moise și Ilie vin ca să vorbească cu Hristos Dumnezeu despre moartea Lui. Ei vin atunci când se schimbă umanitatea Lui, când El Se transfigurează, pentru ca să vorbească despre ultima schimbare/transfigurare a lumii.

Iar Ucenicii nu puteau înțelege ce înseamnă: „puțin și nu Mă veți mai vedea”.

Iar El le spune categoric: „Mă veți părăsi și vă veți duce la ale voastre”, pentru că Eu, Învățătorul vostru, trebuie să sufăr toate cele prorocite de unul singur.

Și Hristos amestecă durerea și bucuria la un loc și le spune că va merge, mai înainte de ei, în Galilea.

El nu îi ceartă pentru că îi înțelege. Și nu îi umilește pentru că le știe măsura.

De aceea ei vor muri pentru El în mare umilință, încercând, Doamne, Dumnezeule!, să-și răscumpere nepăsarea sau puținătatea înțelegerii.

*

Când privesc Scriptura mă înfior și rămân fără grai sau îmi curg lacrimile, pentru că mă doboară măreția adevărului ei.

*

Eu sunt lumina lumii, adică Cel care nu mint aspirațiile ochilor inimii voastre iar pacea Mea o dau vouă, ca și cum noi am merita atâta bunăvoință din partea Sa.

*

Iar Ioan scrie: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”: adică în mod inexprimabil, imposibil de înțeles pentru noi la modul sublim.

*

Rămâneți în libertatea harului, pentru că oricine face păcat este rob acestuia, ne spune, în mod laconic, Hristos.

Suntem conduși de lucrurile pe care le facem, în timp ce credem că suntem stăpâni pe noi.

*

Cum să mai poți fi lucid la modul grosier…și să nu treci dincolo de antinomie, când auzi: „Cred, Doamne, ajută-mi necredinței mele!”?

Pentru că eu cred în El, fără ca să știu cât nu cred în El, adică cât e necredință, cât e delăsare, cât e păcat în mine.

Și pentru că nu știu, îmi asum și ceea ce nu știu din mine în fața lui Dumnezeu, pentru ca credința mea să biruie, să întreacă necredința din mine, latura mea care trebuie să fie învinsă cu totul de către harul lui Dumnezeu.

*

Îmi notez toate acestea lângă cartea lui [Corneliu] Baba și văd teama cum strigă.

Atâta liniște lângă atâta teamă! Mai mult: atâta spaimă lângă atâta spaimă!

*

Oricât aș încerca să mor, Doamne, Tu să nu mă lași! Viața mea Îți este destinată, dăruită Ție. Viața mea este a Ta și vreau să fie cât mai mult.

Eu nu am nimic în afară de Tine. Eu nu exist, pe când Tu ești și vei fii pururea! Tu ești Totul care mă umple pe mine cel gol. Tu ești Preaplinul care îmi inunzi ființa.

*

Fie ca sinceritatea din oameni și între oameni să nu moară niciodată! Dacă moare…se stinge lumina.

*

13 iulie 1998. Am îngropat-o pe bunica Cameliei. Am cântat cu Tavi/Octavian la înmormântare. Mamaia a rămas acolo.

*

Un prea mult cald astăzi. Sunt la Sfânta Treime cu repetatul.

*

Îmi pare rău că a câștigat Franța. Pentru mine, adevărata echipă valoroasă era Brazilia și ea trebuia să câștige.

*

Nu am luat nici acum salariul. Mi-ar trebui un ajutor la Gramatică și mai mult timp liber.

*

14 iulie 1998. Am citit viața lui Mihail [Eminescu] în varianta lui [George] Călinescu[1]. O, câte dureri comune!

*

E ora 19. Mi-ar face bine o piesă de teatru sau o pălăvrăgeală lungă într-un parc sau într-o cârciumă. Adică să simt că intru cu totul într-o conversație relaxantă.

*

Sunt slăbit și am nevoie de odihnă.

*

Nu, nu pot fi etichetat ca fiind mizantrop! Eu nu evit lumea pentru că aș urî-o, ci evit contactul cu prea multa lume…care nu are de-a face cu doruri mari, înalte. E cu totul altceva!

Prefer compania unor oameni care știu ce e viața și care au făcut lucruri memorabile, însă nu orice întâlnire cu oameni experimentați în pierderea timpului.

*

Acum, cărțile mele, sunt singura mea alinare…

*

Eu voi rămâne natural, oriunde mă voi duce și orice am să fiu…și al lui Dumnezeu.

*

În ultimul timp, noi citiri/recitiri m-au făcut să îl privesc pe [Mircea] Eliade[2] cu alți ochi. La fel și pe Hafiz. Și privindu-i…nu știu de ce marii scriitorii nu ajung niciodată genii.

*

Ultimele două zile de concediu. A fost cald astăzi. Am făcut atributele dumnezeiești la Dogmatică și sunt la adjectiv la Gramatică. Stau mai rău la verb sau poate că e doar o părere falsă. Așa că: mai multă învățare!

*

Nu știu de ce am tendința să încurc imperfectul cu perfectul simplu. Mă grăbesc și din cauza asta pierd uneori.

*

Acum o jumătate de oră am mâncat caise din curte și mere din pomii puși de tataie. Însă am tăiat merele cu satârul și apoi le-am mâncat, afară, pe scăunel…înconjurat de puii de curcă…cu care am mâncat merele în parte. Adică frățește

*

O ducem prost cu banii. Avem în casă doar 5000 de lei iar, pentru ca să mai îmi sape în fântână și să îmi pună un sfert sau o jumătate de tub (pe care mi-l fac pe loc, aici, în curte), pe la jumătatea fântânii, ne-au cerut 1 milion și ceva.

Amară viață fără bani!

*

Nu vreau bani ca să fiu bogat (puțin îmi pasă de bogăție!), ci pentru ca să trăiesc demn, să nu fiu nevoit să mai cer la altul și pentru ca să scriu și să lucrez lucrurile care mă împlinesc.

Până acum am trăit din plin din mila altora. Vreau să am banii mei, pentru ca să nu mai încurc pe nimeni. Deși mi se dau bani cu drag, din dragoste…și nu cu sila.

*

Pe masa de scris, acum, am trei fire de ovăz și trei de grâu, puse într-un pahar, premiile Nobel, o batistă murdară de sudoare (de propria-mi sudoare; pentru că scriitorii au multă sudoare pentru ei, deși ea nu apare pe foaia scrisă sau în carte și e ca și când n-ar fi), o casetă cu muzică rock, un Eminescu și un Creangă, unul lângă altul, ca prieteni pentru totdeauna, o unghieră, o hârtie mare și una mică, pe care am să le mâzgălesc foarte-foarte curând, cutia cu cerneală și o altă batistă, nouă, pe care am primit-o pomană la înmormântare.

Iar dacă cineva mișcă, cu un centimetru, oricare lucru de aici, de pe masă sau din cameră…e foarte evident pentru mine…pentru că îmi strică geografia externă a intimității mele.

Eu am o geografie a intimității, imensă, în lăuntrul meu, pe care vreau să o scriu…și n-am să o termin…și o alta în camera mea, externă…adică microclimatul în care apare opera mea.

*

Da, sunt imprevizibil! Și imprevizibilitatea mea e întotdeauna o lecție de bun simț sau de splendoare.

*

15 iulie 1998. Am avut trei vise tembele: cu sinucidere, moarte, chiar morți, un castel, ea cade într-o pânză albă, aveam un ou în gură, clocit…Apoi aștept un tren. Îmi văd niște foști colegi patinând pe ciment. Doi copii conduceau o mașină…și i-am oprit. Am cumpărat un inel de logodnă.

*

Mă bărbieresc, mănânc și trec la masa de scris.

*

16 iulie 1998. Aseară nu am mai avut putere să scriu…deși aveam atâtea de scris. M-au înspăimântat fulgerele. A plouat până azi, la ora două din zi.

*

Dimineață am fost la școală și n-am găsit pe nimeni dintre profesori. M-am întors acasă, ud leoarcă, am mâncat și m-am culcat.

*

Am mâncat înghețată și am băut suc. Discuții cu M.

*

Ideile mele, decontextualizate, scoase din viața mea, nu au nicio valoare. De aceea, valoarea acestui jurnal este valoarea vieții mele, despre care el dă doar mărturie…și nu o înlocuie.

*

Da, cred, știu, sper că va răsări soarele, din nou, în viața mea și voi lumina mult mai frumos. Se va duce de la mine acest marasm, această singurătate, această durere…și va rămâne, fără timp, doar fericirea mea.

*

17 iulie 1998. Patru ore am stat la școală…pentru că, suntem obligați (a rămas de pe timpul lui Ceaușescu!), ca profesori, să păzim școala de ea însăși în vacanța mare a copiilor.

Așa că, într-o clasă, am învățat și am scris, fără să mă deranjeze nimeni. Adică am avut activitate profesorală…în indiferență toală față de ritmul școlii.

*

Acum mi-aș dori o piesă de teatru simțită…și struguri. Și să arunc din turnul Franței niște trandafiri, așa, pentru oricine e sub el…

*

20 iulie 1998. Am ținut-o în brațe pe Irinuca. Mi-a plăcut atât de mult!

*

21 iulie 1998. Am luat banii! Sunt fericit. Scriu ultima lecție. Trebuie să iau romener[3]. Sunt puțin obosit.

*

Picasso, Strindberg[4], Mușatescu[5].

*

Am găsit niște fotografii franțuzești extraordinare. Îmi voi face fotografii alb-negru pentru imperialitatea lor. Afară e tare cald.

*

22 iulie 1998. Din nou babilonie datorită lui Octavian. Mi-e greață…

*

Numai o viziune de ansamblu cunoaște care sunt detaliile.

*

23 iulie 1998. Prost obicei: scriu azi despre ieri. Mi-am luat pantofi…și pastile antițânțari.

*

Astăzi mă duc până la școală și încep apoi repetițiile finale.

*

Eu nasc cuvintele și nu cuvintele mă nasc pe mine!

Un țigan avut mi-a spus ceva asemănător într-o zi: „Eu fac banu’, nu banu’ mă face pă mine!”. Știa el ceva…

*

Doctrina, tăiată, despărțită de cult, duce la filosofie. Conduita indiferentă față de cult duce la morală. Sentimentele fără cult și fără credință autentică duc la o mistică egocentrică.

Numai credința ortodoxă, adevărata credință e un tot unitar și un întreg viu. Ea cuprinde totul, fără se separe, în mod prostește, pe una de alta.

*

Bucuria e o tristețe învinsă, care nu-și arată lacrimile.

*

Dicton latin: ignoti nulla cupido/ cel care nu cunoaște, n-are nicio dorință.

Ce mare e copilăria și tinerețea din acest motiv!

*

Cele 5 verbe ale nemuririi: a gândi, a simți, a iubi, a asculta și a urma.

*

Travaliul poetic: a propune, a pregăti, a executa.

*

„Foaie verde de dai, n-ai; / Unde dai, te duci în Rai!”: i-am zis-o, fără să vreau, înainte de micul dejun, bunicii mele.

*

26-29 iulie 1998. Apropierea între două persoane e numai o chestiune de înțelegere.

*

Vise noctambule. Nebunie…și m-a mușcat un șarpe de cinci ori. Cineva mi-a făcut o injecție.

*

Am adus grâul de la Putineiu cu Cornel și Sonia, care au fost niște minunați.

*

Am idei mari pentru sfârșitul cărții mele: Confesiuni lirice. Sau pentru a doua parte a ei.

*

Am găsit jurnalul lui Goldoni[6]. Iar Valentin II a slăbit și și-a lăsat mustață dalileană.

*

Cred că am să atac romanul fragmentar. Adică romanul în care poți să explici fără ca să te plictisești.

*

Învăț bine în cancelarie sau la secretariatul școlii. Învăț tocmai acolo, unde, peste an, credeam că n-am să mă mai întorc niciodată.

Oamenii, unii oameni, sunt buni cu mine. Îmi mai ridică și mie moralul.

*

Ieri am fost cu mamaia la Vede[7] și am spălat două covoare și două preșuri. Am văzut peștii din apă și am cules flori de apă. Ultima dată am fost aici cu Valentin…

*

Eu accept ceea ce nu se vede și nu mi se spune mai mult decât ceea ce mi se aruncă în față. Pentru că e mai palpitantă  fața ascunsă a lucrurilor.

*

Mi-e teamă acum nu de un alt eșec, ci de faptul că, poate, nu aș mai fi în stare să îi rezist.

*

Iluziile se duc (ale tuturor vârstelor de până acum) și dau cu colții în muntele dur al realității. Adică drumul omului e: spre tot mai multă luciditate.

*

Omorâm în noi pruncia, nevinovăția, vitalitatea, alungăm harul lui Dumnezeu și curăția și acceptăm, în mod sinucigaș, înțelepciunea păcatului, durerea, frica…

Ce dezgolire de noi continuă!…

Ce schimb jenant și umilitor!

*

Slăbiciunea te face să vezi mai multe perversiuni la altul decât la tine.

*

Ne cumințim pe măsură ce devenim serioși cu noi înșine. Moartea, deși atât de mult trivializată astăzi, rămâne încă seriosul care ne dezmeticește din vise.

*

Ieri mă gândeam la faptul, că arta nu este în ea însăși, ci în afara ei. Ea nu își aparține. Arta aparține sufletului nostru iar ceea ce noi vedem din ea e numai trupul artei.

*

Când voi dispune de ceva mai mulți bani decât acum, mă apuc să pictez. Voi cumpăra și ghips pentru modelări.

Trebuie să facem neapărat fântâna. Acum ne cer 800.000 de lei. Niște șarlatani!

Adică ei, niște muncitori cu sapa…îmi cer de două ori salariul meu…pentru o lucrare de două-trei zile, pe lângă masă, băutură și țigări.

*

Știu: zilele de nevoință de acum vor țipa peste veacuri.

*

Nu cer o postumitate cu slavă multă (asta e omenească și nu mă prea interesează; o aștept pe cea de la Dumnezeu), ci cu cumpătare și demnitate a adevărului, în care îi rog, pe urmașii mei, să mă întreacă continuu!

Să facă și mai mult și mai bine decât mine.

Pentru că nu merităm, nu, în niciul fel, să fim robi ai prostiei, ai vanității, ai păcatului…ci oameni liberi prin adevăr și prin dragoste.

*

La ora 4 după amiază am făcut o pareză temporară pe partea dreaptă. Nu mai îmi simțeam mâna. Nu mai funcționa nimic. E de la inimă…de la oboseală…și îmi e teamă pentru asta.

*

Mamaia pune perdele la uși împotriva muștelor. Mă duc să iau ciment pentru buduroaiele fântânii. Sacul de ciment = 30.000 de lei. E înnorat afară dar cald în casă. Și muștele au intrat în casă, toate, la cald…Iar mamaia e în luptă antiotomană cu ele.

*

31 iulie 1998. Vise: cădeam dintr-un balcon. Am călărit un cal iute. Struguri altoiți. Am rupt un copac. Era să cad într-o prăpastie. Tot felul de extreme…

*

Am și o măsea și amigdalele umflate. O zi de vineri. Mănânc și mă apuc de învățat. Încrederea înseamnă concentrare.

*

1 august 1998. Mă fascinează engleza regală. Mamaia a cumpărat de 100.000 de lei zarzavaturi. Pepeni galbeni, lubenițe (ieri am mâncat-o pe prima: 8000 de lei), ardei, castraveți.

Mă mănâncă pielea și de două zile dorm în prostie. Nu mai simt nici caldul și nici recele. Iar dacă stau două minute în soare amețesc și mă apucă halucinațiile…

Prea multă sensibilitate…

*

Scriu și uit ceea ce scriu. Însă mă concentrez și învăț binișor. Am făcut și fac schițe de desen cu nemiluita.

*

Am ajuns să am 29 de pietre de râu speciale. Și am luat numai 11, de fiecare dată…

*

Ni s-a întors câinele acasă! Bunicii mele i-a lins mâinile iar pe mine m-a lătrat, pentru că eu l-am dus la gară și s-a rătăcit pe acolo.

*

3 august 1998. Fotografiile mi-au scos în relief bărbăția și mi-au deformat frumusețea.

*

La Dora/Gianina simt un alt fior. Arta ei se îndumnezeiește pe zi ce trece. Văd în ea o altfel de maturitate și o altă tranziție spre viață.

*

Consider arta o fază primară spre pace și liniște.

*

Examenele îmi tocesc gândirea. Mă simt mai subțire la gândire și fără prea multă poftă de viață.

*

Cel mai crunt lucru: să nu te poți minți niciodată.

*

Tușele mele îmi ies din ce în ce mai bine. Am să pictez pe carton mare și cu vopsele naturale. Astăzi mi-am luat mine de 0, 5, dar vânzătoarea mi-a dat creion 0, 7.

Am să-mi cumpăr din timp tot ce-mi trebuie. Când am să încep să pictez intensiv, am să fac totul în forță.

Actualitatea și realitatea picturii mele constă în concretețea și sinceritatea cu care atac formele lucrurilor.

Oamenii pot fi mai buni. Ei au nevoie de lucruri frumoase și, mai ales, palpabile.

*

Așteptarea mă enervează. De aceea nu suport ceasurile și întâlnirile la nivel înalt, unde aștepți până căpiezi.

*

Vreau să aud greierii cum cântă și noaptea mea va fi tăcută.

*

Trebuie să mă distanțez, pe moment, pentru examene, de propriile mele sentimente. Trebuie ca creierul meu să își deruleze memoria în liniște. Trebuie să memorez constant și durabil.


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_C%C4%83linescu.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade.

[3] Idem: http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=2307.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Strindberg.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Mu%C8%99atescu.

[6] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Carlo_Goldoni.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Vedea.

Did you like this? Share it: