Iubiții mei,

am ținut să vorbesc astăzi despre Dumnezeiasca Filoteea („Iubitoarea de Dumnezeu”, Filofteia fiind o românizare a numelui grecesc, chiar dacă ea e de naționalitate bulgară, din Târnovo), pentru ca să-i mulțumesc în mod special, iarăși și iarăși, și să mă bucur dumnezeiește în această zi.

Pentru că, dacă Dumnezeiescul Arhiepiscop Nicolae al Mirei Lichiei este patronul spiritual al onlineului nostru, Dumnezeiasca Muceniță Filofteia (prefer românizarea numelui ei) e primul Sfânt căruia i-am sărutat Sfintele Moaște, pe la 12-13 ani, înainte ca să merg la Seminar și care mi-a dat să simt în străfundul ființei mele ce înseamnă…curăția dumnezeiască.

Pentru că atunci când i-am sărutat Sfintele Moaște…darul ei pentru mine…ea: copilă, eu: copil…a fost acela de a simți harul curăției ei dumnezeiești lucrând în mine și îndemnându-mă și pe mine la feciorie și la curăție dumnezeiască, lucru care a marcat (în mod fundamental…aveam să îmi dau seama mai târziu) întreaga mea viață.

Gura mi s-a umplut de dulceață dumnezeiască…iar inima mi-a fost răpită de sfiiciunea, delicatețea, frumusețea duhovnicească care a țâșnit din trupul ei…în trupul meu, ea devenind o Maică pentru mine și o Prietenă plină de cuviință și de înțelepciune.

Și oricât am păcătuit și am greșit după aceea, după acest sărut sfânt, când mi-am adus aminte de lecția ei practică de sfințenie, făcută în trupul și în sufletul meu, mi-am venit în fire și mi-am adus aminte de cel care trebuie să fiu.

Pentru că chemarea Domnului prin aceasta, prin Curata Filofteia, a fost la curăție, la gingășie sufletească și la bucurie dumnezeiască. Iar ea m-a învățat în mod practic toate aceste sentimente și stări dumnezeiești doar printr-un sărut, fără ca să le citesc undeva și fără ca să le aflu printr-o asceză îndelungată.

Pentru că, atunci când am ajuns să îi cunosc scurta ei viață dar plină de frumusețe dumnezeiască, și atunci când am început să mă intimizez cu ea, cu roaba lui Dumnezeu Filofteia, am înțeles că cele trei harisme: curăția, gingășia/delicatețea și bucuria erau în ea din destul și de aceea mi l-e dat și mie să le simt.

O, nu, nu am făcut nimic special pentru asta!

Am călătorit aproape toată noaptea cu trenul: Roșiori, Pitești, Curtea de Argeș, am ajuns în zori, într-o zi răcoroasă…după care a țâșnit soarele în spatele impozantei gări din Curtea de Argeș, am ajuns prin întrebări la Mănăstire, am intrat, mai întâi, în paraclis…și pe la ora 10-11 dimineața am fost umplut de teologie practică de Sfânta Filofteia…

Și am fost umplut de teologie practică (pentru ca să nu o uit ușor…și să înțeleg că această cale a credinței e plină de dureri…dar dublată de har)pentru că m-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze. Și ceea ce avea să urmeze…a avut și are în comun multe cu viața ei.

Pentru că, același tată, ca și în cazul ei…de mai multe ori, fie cu toporul, fie cu securea (din cauza nenorocitei necredințe și a blestematei de beții) era să mă omoare. Și acum îmi aduc aminte de un topor, cu coadă lungă, care a trecut la o palmă de capul meu (tatăl meu l-a aruncat direct în mine!) și de a cărui moarte am scăpat…doar pentru că bunica mea a țipat cu putere!

Și când a țipat, eu am întors capul…și așa am ratat, ca și cu alte ocazii…mucenicia…plănuită însă, atât de josnic, chiar de către cei doi, care, într-un început de viață conjugală…m-au conceput din dragoste.

Însă dragostea trupească (maternă, paternă, filială, frățească etc.)…când luptă împotriva dragostei de Dumnezeu devine josnică, monstruoasă. Pentru că, prin negarea credinței din cel pe care îl iubești trupește dar orbit de necredință, lupți în primul rând cu Dumnezeu și cu mântuirea sufletului tău.

Dumnezeiasca Filofteia, pe scurt, de atunci și până astăzi, m-a învățat teologie practică, alături de mulți Sfinți și Îngeri ai lui Dumnezeu, fapt pentru care mă simt dator, în conștiința mea, să mărturisesc și să mulțumesc pentru harurile bunătății lor, a fiecăruia în parte și a tuturora la un loc, pentru atâta condescendență față de mine.

Și dacă priviți adânc în lăuntrul dumneavoastră, cu siguranță, că fiecare dintre dumneavoastră puteți mărturisi multe astfel de minuni tacite sau pline de măreție, pe care Dumnezeul nostru, prin Sfinții Săi, le-a făcut în viața dumneavoastră și pe care sunteți datori să le mărturisiți intimilor dumneavoastră sau la cât mai mulți, pentru că prin asta Îl lăudăm și Îi mulțumim lui Dumnezeu, Care lucrează prin Sfinții Săi minuni fără număr și fără seamăn.

Sfânta Filofteia, fecioara, copila Domnului…rămânând orfană de mică, dar cu exemplul bun al mamei ei în inimă, îmbina fecioria cu milostenia…fapt pentru care era bătută de tatăl ei și de noua mamă, pentru că își împărțea hainele copiilor săraci.

Curăția, delicatețea și iubirea ei pentru Domnul și pentru oameni erau așadar lucruri rele, pentru niște părinți răi, invidioși pe ea și înguști la minte și la inimă.

Fapt pentru care, Sfânta Filofteia moare mucenicește, fiind ucisă de propriul ei tată în bătaie și prin lovire cu barda în picior, pentru că împărțea săracilor din hrana pe care trebuia să i-o aducă lui la câmp.

O mânie drăcească, dai cu palma…arunci o bardă/un topor  în propriul tău copil…și apoi realizezi ce nenorocire ai făcut.

Totul se întâmplă extrem de repede…și începe o pușcărie lungă…în care îți blestemi toate zilele.

Și Sfânta…din bătaia tatălui și din lovirea cu care el a lovit-o cu tăișul în picior…a adormit imediat…

O moarte lină…dar plină de minuni!

Pentru că încă curgându-i sânge din picior, trupul ei s-a umplut de lumină dumnezeiască…și tatăl, ucigașul intempestiv/degrab omorâtorul s-a îngrozit. Nu putea nici să se apropie de ea…

Și, se pare, că a fost și el, cumva, învățat de Dumnezeu ce să facă, măcar acum, după…ascultând de Dumnezeu…pentru că s-a dus și a mărturisit arhiepiscopului de Târnovo ce a făcut…și ce s-a întâmplat cu fiica lui martirizată.

Însă minunile au continuat! Pentru că nici alaiul bisericesc nu a putut să miște din loc micul său trup mucenicit. Și numai când s-au numit cetățile pentru ea, unde să ducă Sfintele ei Moaște…și s-a numit și Curtea de Argeș, atunci, îndată, trupul ei îngreunat în mod minunat…a putut fi ridicat de la pământ.

Și ortodocșii bulgari au trebuit să consimtă voinței Sfintei Filofteia, care a vrut să vină în Țara Românească, aici, la românii ortodocși, plecând din țara sa, unde e și până astăzi.

Iar dacă ea a venit la noi și face minuni nenumărate…iar pe lângă capul meu a trecut de multe ori barda, și Dumnezeu m-a ridicat din multe pericole de moarte și din morți imediate, înseamnă că Dumnezeu, cu fiecare dintre noi are un drum de parcurs…și fiecare dintre noi trebuie să consimțim voii lui Dumnezeu.

Și dacă, uneori, credem că nu înțelegem care e voia lui Dumnezeu…și Dumnezeu parcă tace în ceea ce ne privește și nu ne spune ce să facem…asta nu înseamnă că tăcerea Lui sau rămânerea noastră pe loc nu înseamnă un pas mai mult, mai departe în viața cu Dumnezeu, atâta timp cât și răbdarea, cât și umilința, cât și necazul, cât și pericolul de moarte, chinul și suferința pentru Domnul sunt tot mai mulți kilometri duhovnicești făcuți în intimitatea Lui.

Și mărturia mea pentru dumneavoastră e aceasta: nimic nu e la întâmplare în viața noastră, ci totul e providențiat!

Dumnezeu ne conduce, pe fiecare în parte în locul care ne mântuie, care ne întărește, care ne sfințește…însă marele pericol e să nu sesizăm ce trebuie să facem în fiecare moment, și în fiecare loc, și în fiecare demnitate pe care o primim de la El.

Dacă credem că am ajuns cineva în lumea aceasta…pentru ca să trăim în indiferență față de El, atunci vom pierde tot!

Dacă credem că avem sănătate, prieteni, bani, poziții publice, demnități și stări în Biserică și societate pentru ca să ne manifestăm discreționar, ranchiunos, bădăran…vom pierde tot…și mai mult decât atât!

Pentru că ceea ce nu înmulțim cu Dumnezeu pierdem definitiv. Și ceea ce părem să avem…de fapt nu avem, pentru că a avea înseamnă a fi, a crește în har și în bunătate și în cunoaștere dumnezeiască prin tot ceea ce facem.

Iar o copilă preafrumoasă, Filofteia bulgarilor, care a vrut să fie româncă, să se românizeze la noi (de aceea o numesc Filofteia, așa cum i-au greșit numele românii…și l-au pronunțat pe limba lor…și nu pe limba grecilor) ne învață că și copiii, aceia care au primit…sau nu au primit astăzi, de Sfântul Nicolae un cadou…pot fi Teologi ai Bisericii, pentru că pot să ne învețe ce face Dumnezeu din niște copii și din niște tineri plini de poruncile lui Dumnezeu.

Căci Dumnezeu Cel viu, Care îi umple pe toți de bucuria și de mila și de curăția și de sfințenia Lui, îi umple și pe copii și pe tineri de teologie dumnezeiască, de o teologie atât de tulburătoare prin curăția și delicatețea ei.

Și fie ca și noi, pruncii, copiii, tinerii, maturii, vârstnicii, bătrânii, cei vechi de zile să învățăm de la fiecare Sfânt al lui Dumnezeu diversitatea darurilor și a harismelor Prea Sfintei Treimi, cu care Dumnezeu i-a umplut și ne umple pe toți cu iubirea Sa. Amin!

Did you like this? Share it: