Eminescu și pedagogia

O doamnă fostă ministru al Învățământului spunea, acum câtva timp, că poți să fii un profesor foarte bun, dar dacă nu ești și un pedagog bun, nu poți să fii cadru didactic. Nu era însă singura, am reținut-o tocmai pentru că mă indigna refrenul.

Povestea cu pedagogia a devenit o placă stricată, deși se știe foarte bine că aceasta nu este nici pe departe problema gravă în ziua de astăzi.

M-am gândit însă, din mai multele pe care le știu, să dau un exemplu de pedagog prost. Îl chema Mihail Eminescu, aflat la Iași după 1784, unde e mai întâi director al Bibliotecii Centrale, pentru care achiziționează câteva sute de manuscrise din sec. XVI-XVIII, salvând un patrimoniu inestimabil și de unde este, în consecință, dat afară pentru că „a furat cărți”.

Este numit așadar profesor de logică și de limba germană la Institutul Academic. E atât de neserios, încât își dă seama că e nevoie de un manual de logică și îl elaborează, spre…exasperarea elevilor. Nici germana nu știe s-o predea, pentru că și aici elevii intră în…grevă, refuzând să-l mai onoreze cu prezența. Își pierde, prin urmare, și această slujbă…

Dacă nu mă înșală memoria, ar fi niște povești pedagogice și cu Blaga și Cioran.

Cel mai relevant lucru este însă nereconversia prostiei, indiferent de vremuri și regim.