Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [40]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1998

*

12 noiembrie 1998. Ora 1. 15 dimineața. Jurnalul lui Strindberg mi-a atins sufletul. Am să adorm rugându-mă.

*

7. 20. Am visat ceva rău, dar nu mai țin minte ce. E frig. Zi de joi. Și aștept să mi se încălzească ciorba pe aragaz. De ce nu pot să zbor până acolo unde vreau?

*

11. 20. Am făcut numai Practică liturgică. Și a plouat din nou…Însă am să pictez pâinea de 1300 de lei pe care abia am cumpărat-o.

*

Mâine am un curs de la 10 și restul pauză. Greva a paralizat totul. Diseară mă duc la A.

*

11. 45. Amănuntul în desen. Orice desen e o povară a atenției.

*

Seriozitatea constantă e succesul genialității.

*

14. 40. Am terminat cu jurnalul lui Strindberg și acum sunt la a doua parte a scrisorilor lui Vincent [van Gogh]. Și lectura și ceaiul băut m-au moleșit.

*

Deși soba e caldă, mie mi-e frig. Sentimentele îmi sunt înfrigurate.

*

Mănânc puțin. Nu mai am nici 10.000  de lei de mâncare și transport. Trebuie să împrumut. Și bătăile ceasului mă exasperează…

*

Desenele de azi sunt foarte diferite de tot ceea ce am făcut până acum. Am început să intuiesc adevărul desenului și să îmi găsesc răbdare și să mă concentrez.

*

Amănuntele desenului mă duc la întreg. Până acum credeam invers: că întregul mă duce la amănunte.

*

Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate darurile Tale, pe care le reverși în mine!

*

16.00. De o jumătate de oră m-au apucat frigurile și mai rău și mintea îmi e foarte obosită și am tendința să aiurez. Citesc însă, cu mari eforturi, Sfântul Simeon [Noul Teolog] și în fața sa îmi vine să intru în pământ. El e prea minunat, pe când eu nu sunt vrednic de numele de ortodox.

*

Visele lui Swedenborg mi-au făcut rău cu aerul lor protestant. Protestanții au distrus aerul, frumusețea, cuvioșia universului nostru, după exemplul  catolicilor.

*

16. 20. Harul dumnezeiesc a coborât în mine și mi-a făcut mintea unitară. Însă eu nu știu să păstrez această mare taină și bucurie și frumusețe.

*

O, Doamne, eliberează-mă de patimile mele și mă iartă!

*

20. 55. D. și A. m-au primit bine și mi-au dat de toate. Nu îi credeam în stare de atâta bunăvoință.

*

Sunt două grade afară și burnițează. Liniștea harului mă umple. O, Doamne, condu viața mea acolo unde Tu vrei!

*

Am înțeles de ce se smeresc Sfinții lui Dumnezeu și de ce nu mai vor să dea sfaturi sau să spună lucruri prea multe despre experiențele lor dumnezeiești. Harul lui Dumnezeu m-a învățat această taină.

*

Văd în mine multe păcate și niciun lucru bun. O adâncă luare aminte. Când cred însă că am ajuns undeva, pierd totul. Cel nevinovat nu caută nimic și se supune Lui.

*

O, Doamne, lasă-mă să îmi văd păcatele și să mi le plâng cu lacrimi multe și prin ele să îmi spăl sufletul! Nu mă mai suport în halul în care sunt. Lasă-mă să mă pocăiesc cu totul, pe deplin, pentru ca să mă pot smeri după marea Ta milostivire!

*

Încep să mă integrez și să îmi formez un sistem de repere. Va fi bine până la urmă.

*

Ard tămâie într-o lingură…și mă bucur de mirosul ei. Pentru că gazele din sobă, cu care încălzesc soba, au ceva în ele, câteodată, care mă face să amețesc.

*

Mă culc la 10. Mâine trebuie să fiu la Botez.

*

În scaunul Spovedaniei se pune la cale viitorul și veșnicia.

*

Mă îmbolnăvește suferința pe care o trăiește acum Fericitul Ilie [văzătorul de Dumnezeu].

*

Momentele mari mă prind întotdeauna nepregătit.

*

Al 15-lea caiet manuscriptic are un motou care îmi aparține: „Cei care au răbdare vor ști să minuneze prin forța lor”.

*

13 noiembrie 1998. Ora 8.00. M-am trezit obosit, pentru că visele m-au alergat toată noaptea.

*

Aici, în chilia mea de la etajul 1, mă simt departe de lume, însingurat. Aici e multă liniște și fac multă muncă, iar când ies afară dau numai peste dezordine, peste neorânduială. Aici cerul coboară la mine, în inima mea.

*

Mă simt bine pentru că Dumnezeul meu mă cercetează. În fiecare cuvânt al lui Hristos văd umilința și dăruirea supremă.

*

Cel mai mare dar e să trăiești în harul lui Dumnezeu.

*

Mă duc la facultate numai pentru IBU. Apoi mă întorc.

*

13. 58. Nu am făcut cursul. La întoarcere am desenat în parc, deși îmi era frig și foame. Sunt răcit cobză. Frunze moarte. Și pâinea miroase foarte bine.

*

Am găsit jurnalul lui Kafka (42.000 de lei).

*

Deși mi-e frig, îmi vine să desenez tot ce văd. Am nevoie de detalii, de detalii surprinse la fața locului.

*

Nici nu îmi dau seama câte progrese face Dumnezeu cu mine în tot ceea ce fac.

*

Când o să ajung la luciditatea și la măreția culorii lui Dali, care este amețitoare?

*

Dali picta pe pânză foarte mare. Eu nu am încercat niciodată asta.

*

O soră înaltă a promis că mă va duce la Plumbuita la atelierul lor de pictură bisericească. Ei fac icoane. Și au nevoie de modele. M-am oferit spre a-i fi model.

*

Am început partea a doua din Confesiuni lirice.

*

Yeats[1] spunea că mori bătrân ca o nălucă dacă ești poet.

*

Trebuie să-i pictăm și pe muncitorii de la salubrizare. Trebuie să stăm în frig și ploaie și să ne urmăm arta. Altfel vom fi vechi și nefolositori pentru cei care vin după noi.

*

22. 45 minute. Am vizitat galeriile de la Dominus și Apollo. Ca vânzător de arta mi-au plăcut prețurile nu și ca cel care aș fi pus în situația să cumpăr artă. Am venit cu o minte stimulată de exponatele pe care le-am privit.

*

I-am pictat de două ori mâinile și odată inelul G.

*

De ce o femeie vrea să se sinucidă, dacă se urăște pe sine? E un motiv destul de temeinic pentru o asemenea nerozie?

*

M-am închinat la Sfântul Antim la Sfintele Moaște. Liniștea era desăvârșită în Biserică.

*

Câinii care se iau după noi prin oraș…

*

Mă duc la Botezul micuțului Adrian.

*

M-am privit în oglindă: cu ochiul stâng râd și cu cel drept plâng.

*

Cel mai mult cred că astăzi, din România, lipsește măreția. Măreția gândurilor și a vieții.

*

14 noiembrie 1998. 9. 33. Sâmbătă…și am măseaua umflată. Am visat că eram un câine alb și…alergam. Am fost introdus într-o încăpere de sticlă, împreună cu alții.

*

Peste două ore mă duc la Sfântul Gheorghe Vechi. Iau 4 cărți manuscrise la mine ca să i le arăt părintelui Ion Buga. Nu mă aștept însă ca să înțeleagă mare lucru din arta mea.

*

7 și ceva. Botezul…și părintele Claudiu mi-a dat 10.000 și m-a invitat acasă, la masă. Părintele Ion Buga a fost în centrul atenției, invitatul de onoare…și acum îmi pare rău că i-am dat manuscrisele, pentru că presimt că o să ne contrăm pe marginea recenziei la ele. Mă doare stomacul pentru că am mâncat prea mult.

*

22. 15. Mă doare inima, pentru că efluvii de sentimente coboară în mine. Îmi citește manuscrisele?

Acum mi s-a făcut iarăși foame, dar nu mai vreau să mănânc. Mă voi trezi la ora 5 dimineață, pentru ca să plec la gară.

*

15 noiembrie 1998. 7. 25. Sunt în personalul de 6. 35. Deși am pus ceasul să sune la 5, m-am trezit la 4. 25. Somn cu obsesii. O nuntă cu invitați excentrici.

*

Sunt obosit dar o bucurie mare mă împinge înainte. Sper să fie cald acasă.

*

12. 00. Discuții pe seama banilor. Iau de acasă 750.000 de lei (gazdă + încălțăminte de iarnă + bani   de buzunar). Marieta vrea să mă ajute.

*

16 noiembrie 1998. 20. 20 minute. Zi obositoare. M-am trezit la ora două azi de dimineață și nu m-am culcat nici până acum.

*

Mâine trebuie să iau manuscrisele. A fost și este frig. Bate vântul. Am primit 30.000 de la Dora. Vinul alb de la părintele Claudiu a fost foarte bun. Mamaia m-a adus cu gențile până la gară, înfruntând, cu stoicism, toate noroaiele din cale.

*

Am sentimentul neputinței acum: nu pot schimba nimic în mine și nici în alții. Însă nu îmi place deloc acest sentiment enervant.

*

17 noiembrie 1998. Un vis șocant și interesant în același timp. Anca se roagă pentru sufletul ei și e urmărită. Mai mulți profesori vin și se îmbată la mine acasă. Niște oameni necunoscuți mă vizitează și vor să afle mai multe lucruri despre mine.

Văd cum se lățește propria-mi casă, fără ca nimic să se fărâme. Se rotește și casa și pământul. Bunicii mei sunt înspăimântați. Gazele de la aragaz amenință cu o explozie.

Eram uluit că se mișcă casa cu mine.

O femeie a venit și mi-a vorbit frumos.

*

18 noiembrie 1998. 9. 05 minute. Sunt la Sfânta Ecaterina și stau jos, în fața unei icoane și soarele mi se proiectează în față din geamul facultății.

*

Slujbă arhierească. Însă unde sunt cei care plâng de prea multă sfințenie?!

*

Cei care merg după Dumnezeu nu pot concepe nimic în afară de dragostea Lui. Cei care pot împăca pământul cu cerul nu vor să învețe pe nimeni nimic. Ei nu mai știu nimic…

*

Am nevoie de lumină, de mărirea lui Dumnezeu și de golătate de patimi. Suntem la sfințirea Cinstitelor Daruri.

*

20. 50 minute. Am chiulit pentru prima dată în viața mea de student: de la Latină și Greacă. Ultimele două cursuri. Nu mai puteam să fac față foamei…și trebuia să stau până la ora 20 la școală.

*

Însă, în timp ce mâncam, a venit cineva și m-a dus în căminul Pallady, într-o cameră, unde, pentru vreo două-trei ore am făcut un cenaclu literar.

Prezenți: un profesor de Latină, un pictor, un viitorul model și eu. Am citit din scrierile mele, am fost lăudat pentru asta, s-au discutat citirile.

*

Părintele Ion Buga mi-a returnat manuscrisele și m-a lăudat pentru scrisul meu și m-a îndemnat spre mai bine.

*

Însă, la ieșire, portărița căminului mi-a spus că mi-a pierdut legimitația de student. Și abia o primisem! Trebuie să mă ploconesc și să mă scuz acum pe la secretariat pentru alta.

*

Observ cu stupoare: oamenilor le place să fie mințiți! De unde atâta îndobitocire recentă în nația română?

*

18 noiembrie 1998. 17. 40 minute. O zi care a trecut repede. În modul în care ne-a predat, fără să se uite la public, n-am prea înțeles mare lucru din cursul de Ebraică.

*

La Vechiul Testament, la seminar, am avut iarăși discuții brutale (fără voia mea) pe marginea textului Sfântului Vasile [cel Mare]. L-am redus la tăcere…

Fapt pentru care, crezând că e o răzbunare la adresa mea, asistentul mi-a dat un articol despre cer în viziunea Sfântului Vasile.

*

I-am plătit găzdoiului meu pe luna decembrie.

*

Până pe 20 decembrie scriu și citesc ce îmi place. După aceea voi învăța petru prima sesiune.

*

Ordinea în care voi face articolele pentru seminarii: Patrologie, Bizanț și IBOR.

*

Scrisorile lui Vincent și ce se mai poate. Noapte liniștită!

*

19 noiembrie 1998. Ora 7. 06 minute. Am visat două femei de o frumusețe desăvârșită ambele îmbrăcate în veșminte de diacon.

*

Am barba mare, mi-e foame, afară e brumă și frig. În cameră e frig și febrilitate.

*

Voi mânca în fugă și voi pleca la cursuri. Am Engleză și IBOR.

*

13. 29 minute. Bucătăreasa mea e în cură de slăbire. Am făcut trei desene în stilou și nu mai am avut foaie pentru un câine aproape putrezit, pe care l-am găsit în parc. Cum însă acum e frig…nu mirosea deloc a cadavru…și puteam să îl desenez și pe el…dacă mai aveam foaie.

*

Răbdare, muncă, rugăciune, încredere în viitor: astea îmi vor aduce evidența.

*

Până diseară, citesc. Vreau să rămân viu și să simt nemurirea cu cea mai lucidă minte.

*

16. 10 minute. Picturile mele redau adevăratele forme, cele care nu se văd. Sfântul Simeon [Noul Teolog] e iubirea mea. Îl citesc pe Ingres[2].

*

20 noiembrie 1998. Ora 11. 30. Viața Sfântului Constantin cel Mare, afară ninge și un manuscris al meu e citit de V.

*

12. 55 minute. Trebuie să mă îmbrac în mantou de aici încolo. O, dacă aș avea și eu la îndemână cărțile profesorilor mei!…

*

Am desenat câinele mort din parc, chiar dacă mi-au înghețat mâinile rău de tot. L-am desenat…acasă la el.

*

Am de citit Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Paisie Velicikovski (două) și Balzac.

*

Mă duc la gară. Voi plăti prețul integral pentru că nu mai am legitimație de student…chiar dacă sunt student.

*

21 noiembrie 1998. Ora 9. 45 minute. A nins toată noaptea și îmi intră tot bocancul în zăpadă. Aseară n-am avut lumină (din cauza zăpezii care a rupt firele), dar acum am și lumină și căldură. Nu pot să merg la Vecernie.

*

Întotdeauna m-a liniștit zăpada…deși nu suport prea bine frigul iernii. Natura e cea care mă impresionează și mă calmează.

*

Scrisoarea părintelui Valentin m-a lăsat rece. Nu știu de ce dorește să mă mintă cu obstinație.

*

Mi-am luat pulovăr și mânuși (170.000 de lei).

*

Durerea care îți zâmbește este durerea care-ți face bine.

*

Trebuie să scriu despre cer și să aranjez unele cărți. Plec cu 16.

*

15.00. În mantoul meu în care pot să respir, cizme, blugi, căciulă și fular. Nu mă prea reprezintă toate…dar nu am altele. Sunt în sala de așteptare.

*

Pe 23 tăiem porcul. Voi face revelionul acasă. Ninge în continuare…

*

Mamaia a comparat niște păsărele mici și zglobii, care zburau pe afară, cu dumicații. O comparație extrem de poetică.

*

22 noiembrie 1998. Ora 7. 10 minute. În chilia mea e frig. Mănânc gogoși reci. Trebuie să merg la Biserică. Mă simt însă toropit de oboseală, slăbit.

*

Singura mea portiță de scăpare: Hristos! Doar El mă alină în singurătatea mea.

*

Am visat două incendii. Am stat de vorbă cu un bărbat și lui i-am vorbit despre un adevăr dogmatic. De ce foc, când zăpada mă bântuie în aceste zile?!

*

14. 10. M-am simțit bine cu Otomega la strană. Episcopul în roșu a fost din nou prezent. Father B. m-a ajutat cu „sfaturi duhovnicești”, adică cu ceva de care el are nevoie.

*

Lupta cu Dali. Frig și multă zăpadă. 30 de pagini la Bizanț. Un curs la Engleză. Lucru la cer și la câteva cărți.

*

16. 50 minute. M-a impresionat cortegiul mortuar al Sfântului Constantin cel Mare, după cum m-a impresionat și martirajul celui care dorea să fie mâncat de lei, pentru ca să primească Cerul[3].

*

Sfinții mor pentru ca să cutremure lumea. Sfârșitul lor e înspăimântăror, plin de lumină și de cutremurare sfântă.

*

Trecerea Sfinților la viața veșnică e o nouă palmă adusă necurăției.

*

Simt cum îmi bate inima și mă cutremur. E ca și cum aș fi acolo…

*

Să gust din zaț pentru Tine! Numai Tu mă poți înțelege. Numai Tu poți înțelege ceea ce nimeni nu poate înțelege. Alături de Tine va fi inima mea și Tu vei auzi mereu inima mea răstignită pentru Tine.

*

22. 15 minute. Știu, Doamne, fac încă lucruri pe jumătate! Nu mă dau cu totul Ție. Și asta pentru că nu Te iubesc după cum mă iubești Tu.

*

A lupta cu tine înseamnă a te învinge cu toate armele pe care le ai la dispoziție.

*

Voi adormi, mulțumind și rugându-mă Domnului. Noapte bună, iubiților! Rugați-vă pentru sufletul meu cel neîngrijit!

*

23 noiembrie 1998. 7. 26 minute. Am mâncat mâncare de cartofi și am băut două pahare de vin.

*

Postul e cel mai bun mijloc de a-mi înfrunta patima desfrânării și mânia.

*

Nu mai ninge dar e frig. O zi de luni. Și nu îmi mai vine să mai plec nicăieri din cauza oboselii. N-am încotro însă. Doamne, al Tău sunt și Ție m-am dăruit. Facă-se voia Ta cu mine și mă iartă!

*

10. 15 minute. V. s-a îndrăgostit de mine numai din aceea că mi-a citit o carte. E ceva…

*

13. 05 minute. Cel mai mult mă enervează faptul, că anul meu, colegii mei, par o masă compactă, care nu scoate pe gură nimic special.

Și tot la fel de enervant este predatul profesorilor în masă și în fugă, fără atenție la detalii.

Uneori mă plictisește la culme ritmul dormitant al cursurilor și de aceea foile mele sunt tapetate cu desenuțe.

Dar pentru examene volumul de învățare e imens.

*

Aici nimeni nu te uită…deși toți par să facă abstracție de tine.

*


[1] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/William_Butler_Yeats.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Auguste_Dominique_Ingres.

[3] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Ignatie_Teoforul.

Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [39]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1998

*

31 octombrie 1998. Ora 9.00. Am visat stiletul de lemn.

*

Consider scrisoarea o parte din sufletul meu. Pentru mine confesiunea ei e ceva sacru.

*

O zi înnorată dar calmă. Cât de așteptat sunt acasă?

*

Ora 13.00. Fredonez tot felul de arii când sunt singur. Mă eliberez de presiunea interioară prin cântec. Cântece neduse niciodată până la capăt…

*

Îl citesc pe Balzac și credința lui în puritate mă umple și pe mine. Ne facem un bine reciproc.

*

E seară. Sunt lângă Patriarhie. Nu am putut săruta trupul Sfântului Dimitrie Basarabov. Ceva m-a oprit. Mi s-a făcut silă deodată, fără să vreau…ca atunci când i-am văzut picioarele părintelui Nicolae. O să rămân totuși la Vecernie

*

Anunțurile erotice sunt nelipsite din ziare și din programele TV de după miezul nopții. Inflație de desfrânare…care aduce bani mulți.

*

Slăbiciunea feminină: din prea multă melancolie și încântare.

*

O tăcere exasperantă…și cei câțiva, care, crezând că sunt interesanți dacă sunt proști…îmi spun: Maestre! La modul ironic…

*

Am învățat trei cursuri. Eram singurul călător prin parc astăzi dimineață. Câinii și mizeria de aici, paradoxal, mă fac să mă simt bine.

*

Țipetele înalte ale femeilor sunt exasperante pentru timpanul meu foarte fin.

*

Ce ne-ar spune câinii…dacă ar putea să vorbească?!

*

Nu îmi plac jumătățile de măsură. Mă enervează repetițiile sterile. La fel: refuzurile.

*

Cine se roagă pentru mine în fiecare zi?

*

Grija banilor îmi ia libertatea și liniștea.

*

Picioarele împachetate în ciorapi transparenți…

*

Cum să tai cu foarfeca un măr.

*

23 fără 25. Până acum am vorbit cu Balzac. Am trecut pe lângă templul evreiesc…și portarul mi-a stat împotrivă.

*

1 noiembrie 1998. E ziua mea și o bucurie îngerească mă copleșește. Din senin mă simt împăcat și fericit deși, de multe ori în această zi m-am simțit cel mai singur.

*

Și astăzi am visat-o pe mamaia, care mi-a spus în vis: „Cu prima femeie pe care o iubești trebuie să te căsătorești!”.

*

Astăzi a căzut prima brumă a toamnei. Cârduri de ciori se aud pe cerul meu…și mă liniștește croncănitul lor. Va apărea soarele și va fi o zi frumoasă.

*

Mă schimb de la o zi la alta. Când mă privesc în oglindă, de fiecare dată, văd un alt bărbat. Așa că trebuie să învăț zilnic cine sunt.

*

Doamne, Dumnezeul meu, Îți mulțumesc pentru că am văzut minuni și lucruri unice! Îți mulțumesc pentru că pot spera, pot iubi, pot ierta și pot înțelege lumea. Mi-ai dat o inimă mare și dorul de Tine e mai prezent în mine ca oricare alt lucru. În tăcere mă rog Ție și Îți mulțumesc pentru toate!

*

11. 30. Nu s-a făcut prezența. O bere și o pâine intermediară. I-am smintit pe cuvioșiile lor și am ascultat o predică fariseică. Plec acasă și acest lucru mă bucură.

*

12. 05. Privesc gunoaiele din parc…din punct de vedere estetic. Adică ce aș putea să fac din ele? Cum le-aș transforma într-o creație artistică?

*

13. 57. Am mers fără bilet compostat în autobuz…și mi-a fost teamă. Un câine șchiop…de care mi-e milă…

*

Sunt în gară. Stau pe un pietroi. Și aceste pietroaie pot deveni…purtătoare de sens.

*

Cred că voi visa întotdeauna trenuri, aceste trenuri care mi-au mâncat adolescența prin mizerabilul lor.

*

14. 40. Un câine tăiat estetic lângă peron. Scârbă și milă. Un alt câine nu se mai despărțea de o domnișoară, pentru că îl învățase la biscuiți.

Am mâncat o pungă de semințe, de 500 de lei, în așteptarea plecării trenului.

*

Cineva ne-a spart geamul cu pietroiul. A trebuit să mă mut. Era să lovească persoana de la geam.

*

2 noiembrie 1998. Am ajuns cu trenul muncii într-un stres binefăcător și plin de transpirație.

*

În stație la [autobuzul] 232, plin de frig, îți scriu ție. Viața mea e o continuă improvizație. Și nu mai știu să vorbesc limba română de obosit ce sunt.

*

3 noiembrie 1998. Mă duc la Sfânta Liturghie. Părintele Claudiu are de câteva zile un băiețel.

*

2 fără ceva. Am ascultat exorcismele la el, apoi am fost împreună la un internet cafe.

*

Am găsit un nou geniu, un geniu ungur și…jurnalul lui Strindberg.

*

Mă dor ochii de atâtea cărți proaste pe care le-am văzut la târgul de carte.

*

4 noiembrie 1998. La Gianina. Un vin bun și discuții interminabile. Am dormit la ea. Însă doar 3 ore și jumătate.

*

[Adrian] Păunescu[1], [Grigore] Vieru[2], Tudor Gheorghe[3] și Gheorghe Zamfir[4] au dat un regal de zile mari.

*

Aseară am făcut o baie bună și mă simt excelent. Am terminat Ezra Pound[5] și scrisorile lui Van Gogh. Încă 50.000. Comentarii la Hexaimeron cu Dora și, probabil, vor continua și la cursuri.

*

Ora 9. 00. Aș fi vrut să mă înscriu în liga studenților dar nu cred că am timp pentru așa ceva.

*

19. 12. Cu încă 50.000 am cumpărat scrisorile lui Ingres[6] și Rodin[7]. Plus visele lui Swedenborg.

*

Dacă lipești afișe publicitare prin oraș primești 200.000 de lei.

*

5 noiembrie 1998. Ora 7. 13 minute. Am visat un autobuz…și același lac…

*

Am mâncat un aperitiv și 3 sarmale și am băut două pahare de vin și o cafea. Trebuie să rescriu câteva poeme. Doamne, ajută-mă să nu mă opresc din drumul meu!

*

Am văzut fotografiile de la nuntă și de la hirotonia lui Valentin. Nu pot pizmui fericirea altuia însă dincolo de bucuria pe care o afișează, văd dezamăgirea din el și nu pot să mă bucur.

*

Astăzi dimineață am citit admirația cât și obrăznicia crescândă a lui Rilke față de Rodin.

*

Creațiile mele sunt niște rugăciuni indirecte către Dumnezeu. Eu le arăt oamenilor pentru ca oamenii, în inimile lor, să I le arate lui Dumnezeu.

*

18.00. În mijlocul drumului: un bărbat îmbrăcat în plapumă. Singura imagine originală a zilei…numai că e dramatică.

O oră colectivă de limba engleză. Am cumpărat 4 cărți geniale și mai am 12.000 de lei.

Mă plimb puțin, apoi mă duc să citesc și să creez.

*

20. 45. Rilke, Rodin și Vincent Van Gogh m-au liniștit prin cuvintele lor. Afară a plouat puțin și eu am trecut la o altă vârstă a artei mele.

*

Mâine ar trebui să mi se găsească la bibliotecă Iulian Apostatul. Am găsit trei referințe despre el, trei cărți…dar nu e de găsit niciuna în bibliotecă. Chiar așa?! Birocrație sau stupoare

*

Întotdeauna ești mai puțin decât vrei să fii.

*

22. 30. Trebuie să îmi împlinesc făgăduințele făcute lui Dumnezeu. Neîmplinirea lor îmi dă lacrimi de amărăciune.

*

6 noiembrie 1998. 13. 04 minute. Am luat Veniamin Costache[8] la IBOR. Însă „domnișoara” bibliotecară nu mi-a găsit nici acum pe Iulian.

*

Îl citesc pe József Attila[9], pe noul geniu ungur pe care l-am descoperit recent. E un amestec de pucioasă și nervi, adică: un om suferind.

*

Peste o oră plec la tren. E o zi de vineri și e cald, foarte cald pentru luna noiembrie. Transpir în geacă și mă enervez.

*

22 fără 10. Am mâncat bine, am băut vin și un ibric de cafea. Rescriu câteva poeme și cred că am un șoarece în sobă, care mă enervează.

*

Whitman[10]agasează ca și Maiakovski, dar stilurile lor poetice mă ajută. Prévert[11]îmbunează dar e simplist.

*

7 noiembrie 1998. Ora 13. 50. De trei ore și jumătate am lucrat la un tablou pe fond albastru și tocmai acum l-am terminat. L-am pictat cu lumina aprinsă, pentru că afară e înnorat. O adevărată liniște și rugăciune. Aranjamentul floral e al bunicii mele.

*

Am mai multe idei picturale decât aș putea să pictez în nouă vieți.

Chagall mă incită în continuare și e un lucru minunat. Culorile lui mă acomodează. Dumnezeu trebuie sfințit întru noi.

*

Am mâncat puțin pentru ca să gândesc mult. În sâmbăta aceasta mor caprele care nu au coadă.

*

20. 04 minute. Am lucrat toată ziua la întregirea cărților mele și mă simt mulțumit. Afară burnițează și câinele e slobod. Casetofonul îmi cântă un cântec de of și dor.

*

Te îmbrățișez, umanitate, și mă rog Dreptului Judecător pentru tine ca să fii iertată!

*

Trebuie să îmi pun scrisorile într-o carte. Inclusiv pe cele pe care…nu am mai dorit să le trimit.

*

8 noiembrie 1998. Pentru că m-am culcat la ora 3 azi dimineață, m-am trezit la 10 fără 10. Un bărbat s-a luptat cu mine în vis. Din nou: ultimul etaj al unui bloc înalt.

*

E ziua lui finu Mihai. Doamne, așează-l pe el în casa Ta! Și, la fel, pe iubitul meu Mihail Eminescu!

*

Trebuie să îmi tai unghiile și să mă spăl pe cap astăzi. E duminică și afară nor. Câinele vrea mâncare. Mă duc totuși la Biserică.

*

E 1 fără 25. În pictură, acum, trăiesc starea pe care o aveam în fața primelor mele cărți de poeme: în fața a ceva virgin, fecioresc. Bucurii dar și traume și insatisfacții față de ceea ce creez.

*

Trebuie să mă lupt cu faptul de a intra în imagini, de a creea în interiorul a ceea ce simt să pictez.

*

Am să îmi aleg și am să-mi cumpăr materiale cu foarte multă grijă. Însă o să fac și niște culori proprii.

*

Pietrele mi le aleg singur și am să cumpăr ghips.

*

Trebuie să fiu responsabil și ascet.

*

Am mâncat anafură, m-am miruit și am gustat puțină colivă. Acum mă odihnesc pe pătura caldă și pufoasă de sub mine. Sunt liniștit și, mai ales, destins.

*

9 noiembrie 1998. Obosit și plictisit. Am dormit doar trei ore în această noapte și am venit cu trenul de dimineață, suportând un frig aprig. Am o mică nevralgie. După cursuri…

*

Scriu în camera Dorei. Am vorbit îndelung. Tâmplele și obrajii îmi iau foc, semn că sunt și răcit. Trebuie să mă duc și la Vecernie, apoi mă voi duce să mă odihnesc.

*

20. 25 minute. Viața, acest cuvânt pe care nu îl înțelegem deși îl trăim! Sunt singur acasă și vreau să-mi forțez trupul și mintea să fie treze. Simt că trebuie să mă rog, să citesc și să creez.

*

10-11 noiembrie 1998. 7. 02 minute. Cred că am visat ceva frumos, pentru că m-am trezit liniștit. Brumă, frig și câini care latră. Trebuie să fiu la Sfânta Liturghie peste o oră.

*

Îi voi da fotografiile…și Dora trebuie să plece la Turnu din cauza grevei.

*

Omul: această ființă atât de rară!

*

Ora 5. 10. Am fost la Cina cu G. (70.000) și am cumpărat un poet român care m-a fascinat. Acum mănânc înghețată de căpșuni cu frișcă. Mai am 30.000 până duminică.

*

Părintele B. mă primește sâmbătă. Trebuia să fiu la o înmormântare dar cu părintele C. am intrat în sfera confesiunilor.

*

21. 50. Am vorbit cu G. 7 ore și am sporovăit multe și de toate.

*

Singurele realizări ale zilei: un crochiu și 3 aforisme. Dar m-am relaxat mental în oraș.

*

Mai citesc vreo două ore. E un cald trăsnet în mica mea chilie.

*

Sâmbătă, părintele Claudiu, își botează copilul.

*

11 noiembrie 1998. Aștept 232. Un soare cu dinți. Frunze uscate. Am terminat de citit pe Fericitul Ioan de la Valaam.

*

10. 40. Pe mine mă epuizează adevărul.

*

Greva studenților continuă. După ce îmi iau legitimația mă întorc în chilia mea. Fericitul Ioan de la Valaam spunea, că rugăciunea te învață să te rogi.

*

Sunt obositori pentru mine oamenii pisălogi și cei obsedați să te prindă în cuvânt. Adică obsedați în a-ți da replica și nu în a discuta cu tine, în a afla ceva esențial despre tine.

*

Tristețea unor oameni nu vine din rău, ci din prea mult bine. Dintr-un bine care îi face neoameni.

*

Iubiți-L pe Dumnezeu cu cutremur, cu iubire cutremurătoare! Numai așa aflați cât de imens este El în fiecare lucru pe care Îl face.

*

Mă doare inima când gândesc cât de mult se poate iubi.

*

17. 54. Pentru că Dumitrescu nu a fost acasă a trebuit să îl aștept 3 ore, timp suficient pentru violonista de la parter ca să mă descoase.

*

Am fost din nou la cimitir la Mihail și Nichita și m-am rugat. Apoi am fost și în cimitirul protestanților, unde, printre crucile lor negre, simțeam că mă astup. Pentru că dracii lor nu m-au lăsat deloc în pace…

*

Trebuia să mă duc la cenaclu. Însă am considerat că e mai bine cu cafeaua în față și în șezlongul meu, pentru ca să citesc și să mă rog.

*

A burnițat. I-am dat pachețelul meu de mâncare câinelui din fața porții. L-am mângâiat și mi-a devenit prieten.

*

N-am făcut niciun curs astăzi. Poate că nici mâine.

*

Nu îmi mai pot scoate din minte chipurile anumitor oameni.


[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_P%C4%83unescu.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru.

[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Gheorghe.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Zamfir.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Ezra_Pound.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Auguste_Dominique_Ingres.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Auguste_Rodin.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Veniamin_Costache.

[9] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Attila_J%C3%B3zsef.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Walt_Whitman.

[11] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Pr%C3%A9vert.

Trendul „nu-știu”

Pentru ca să vezi ce face televizorul + onlineul din generația care apare…trebuie să vezi ce face nu-știu lui Bendeac din copii, adolescenți și tineri, care la școală, în metrou, pe stradă, spun, de vreo lună: Nu-știu! în mod obsedant…

Un intervievat cu probleme psihice, preluat de o televiziune, transformat în icon al stupizeniei naște două reacții adverse: vor fi unii care vor crede că e de bine și vor prelua cuvântul cheie, până la disperare, ca un argou ultratocit (și de numărul acestora eu mă tem) și alții (minoritari însă), care vor vedea morala din prima, vor considera sceneta drept o pledoarie subversivă, adică un atac la prostie.

Nu cred că Mihai s-a gândit vreodată să înmulțească prostia ci, dimpotrivă: să o diminueze.

Însă atunci când gradul de decelare al simbolurilor și al subtextelor e scăzut, cei inapți să decodeze mesajul îl vor înțelege tocmai invers, anapoda: vor considera că Bendeac încurajează prostia sau homosexualismul sau cântatul prost sau neamul prost, dacă personajele caricaturizate au aceste metehne.

Concluzia: simbolul, metafora, caricatura au nevoie de morală…după showul televizat, după prezentarea conținutului. În lipsa criticii contextuale mulți riscă să înțeleagă mesajul de-a-ndoaselea, lucru pe care îl arată cei care se manifestă astfel în spațiul public.

Predică la duminica a 28-a după Rusalii [2010]

Lc. 14, 16-24, cf. GNT:

16. Și El i-a spus lui: „Un om a făcut cină mare [dipnon mega], și a chemat pe mulți

17. și a trimis pe sluga lui la ceasul cinei ca să spună celor chemați: Veniți, căci acum [toate] sunt gata/pregătite!

18. Și au început câte unul, din toți [cei invitați], ca să își ceară iertare. [Iar] primul i-a spus lui: Pământ am cumpărat și am nevoie ca să mă duc să îl văd pe el! Îți cer să mă ierți.

19. Și altul a spus: Cinci perechi de boi am cumpărat și am să merg să-i încerc/să-i probez pe ei! Îți cer să mă ierți.

20. Și altul a spus: Cu femeie m-am căsătorit și de aceea nu pot veni.

21. Și întorcându-se sluga i-a spus domnului lui acestea. Atunci s-a mâniat stăpânul casei și a spus slugii lui: Ieși degrabă în lărgimi/în străzi și în ulițele cetății și adu-i aici pe săraci și pe schilozi și pe orbi și pe ologi.

22. Și a spus sluga: Doamne, s-a făcut [precum] ai poruncit, și încă este loc [che eti topos estin].

23. Și a spus domnul către slugă: Ieși în drumuri și la garduri și forțează-i/silește-i să intre, pentru ca să mi se umple casa.

24. Dar Eu vă spun vouă, că niciunul dintre bărbații aceia, care au fost chemați, nu vor gusta din cina Mea”.

*

Iubiți frați și surori întru Domnul,

încă este loc în Biserică…și încă este loc în Împărăția lui Dumnezeu! Și aceasta a fost și este o veste preafericită pentru toți, pentru toate generațiile de oameni…

Pentru că e loc de mai mult, de mai bine, de mai frumos…în inimile noastre, în casele noastre, în Bisericile și Mănăstirile noastre, în țara noastră, în țările noastre ortodoxe și, cu atât mai mult, în cele neortodoxe, pe care trebuie să le silim, nu cu forța, ci prin exemplul nostru bun, ca să se schimbe prin apa Botezului și a noii vieți în Hristos Dumnezeu.

Pentru că încă avem nevoie de cizelare interioară și de o tot mai mare coeziune/înfrățire între noi și unire/comuniune între noi și Dumnezeu. Pentru că venirea la cina, la dipnonul Lui, la marea cină a Împărăției Sale înseamnă să ne facem capabili de a trăi bucuria lui Dumnezeu cu toată ființa noastră, încă de acum și această bucurie să o dăruim și altora.

Fiindcă nu putem sili inima omului din fața noastră, adică nu îl putem convinge, prin cuvânt și prin vederea noastră, de stabilitatea noastră interioară și de bucuriile noastre duhovnicești, dacă harul din noi nu este o realitate, care se revarsă din noi spre el. Dacă nu e o prezență iradiantă.

Și dacă suntem lumini, lumini reale, prin faptele, gesturile, atitudinile și cuvintele noastre profunde, țâșnite dintr-o măreție a comuniunii cu Dumnezeu și din asceză continuă, susținută, prezența noastră, în orice context e  altceva, e un unicat frumos, ceva irezistibil. Și față de această pace și bucurie și frumusețe omenească nu te poți comporta decât în două feluri: încercând să fii nobil, bun, curtenitor cu un astfel de om sau, față  de el, să îți arăți bădărănia, necredința, prostia, răutatea în care te scalzi.

Prezența personală, frumoasă, asumată a creștinului ortodox autentic e o cale spre Dumnezeu. El e o icoană a ceea ce trebuie să facă cel încurcat, ahtiat după această lume sau plictisit de el însuși. Și de aceea, pentru că e o comoară vie, profundă, poate să scoată din el, pentru toți cei care îl întâlnesc, frumuseți vechi și noi, din cele de demult și din cele recente, adică înțelegeri duhovnicești și cuvinte de învățătură, care să schimbe cu totul fața inimii celor dinaintea lui.

Iar Domnul mizează pe contactul nostru direct cu…ceilalți…Cu cei din drumuri și piețe, cu indiferenții de tot soiul adică, din bordeluri și crâșme, din biserici eretice și din temple păgâne, din instituții atee și diabolice. El mizează pe ieșirea noastră spre lume, spre oameni, spre tot felul de oameni, pentru a duce mărturia Lui în mijlocul lor.

Însă mărturia ortodoxă nu e prozelitism neoprotestant, musulman sau hindus, în care se încearcă înlocuirea totală a spiritualității și a culturii ortodoxului…cu altceva, cu un occidentalism sau orientalism edulcorat. Ci mărturia ortodoxă e prezența noastră, oriunde și oricând, pentru a vorbi…sau a tăcea pentru Ortodoxie.

Icoanele noastre ortodoxe tac…însă vorbesc imens celor subtili.

Deși colecțiile de cărți patristice sunt traduse și inventariate ba de catolici, ba de protestanți, ba de neoprotestanți ele sunt niște tăceri mute…pentru cei care nu fac parte din Biserica întru care harul Treimii viază și dinamizează, și dă urechi și inimi înțelegătoare și ochi…pentru a descifra, în mod liturgico-ascet, cuvintele Sfinților Bisericii.

La fel, Tradiția Bisericii e altceva pentru noi, care trăim în ea și în ritmul ei…și cu totul altceva pentru cei care  o studiază din punct de vedere istoric…și distant…care nu trăiesc prin ea.

Pentru că, pentru noi, glasul Tradiției nu e un glas din trecut, ci din prezent. Căci harul care o actualizează continuu e același care l-a insuflat pe Ioan Gură de Aur sau pe Pavel Apostolul să scrie, să vorbească, și împreună cu ei înțelegem și comentăm cuvintele lor. Și în intimitate cu cuvintele Părinților și ale Maicilor noastre, noi suntem contemporani cu ei și convivi cu ei, chiar dacă distanța dintre ei și noi e enormă…

Distanța dintre faptele noastre, dintre viețile noastre, dintre sfințenie lor și necuviința noastră, bineînțeles…

Mai e încă loc…și timp…și spațiu…pentru a fi împreună!

Putem vorbi și putem tăcea pentru Dumnezeu, pentru că tăcerea vorbește!

Fața, ochii, hainele, cărțile scrise de ortodocși, casele făcute de ei, fapte lor vorbesc. Și vorbesc pentru inimi care Îl caută pe Dumnezeu, care Îl vor la modul autentic iar nu aiuristic. Și convertirile tot mai multe din ultima vreme, de la noi sau de mai departe de noi, vorbesc despre căutările umanității în mijlocul unui asediu informațional și caloric enorm.

Pe de o parte, ne asediază informația, imaginea, stresul psihologic al crizelor, al războaielor, al atrocităților mediatizate iar, pe de altă parte, ne asediază abundența mâncării, a reclamelor sau a dorințelor dobândite sau induse.

Pentru că dorință indusă e aceea de a-ți schimba frigiderul sau rochia sau computerul pentru că a apărut ceva nou pe piață, indiferent dacă ce ai până acum sunt încă funcționale iar dorință dobândită e aceea în care dorim mâncăruri și băuturi tot mai rafinate pentru că ne-am învățat cu viața de calitate.

Încă mai e loc…pentru pocăință! Pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru milostenie. Pentru iertare.

Pentru bun simț.

Bunul simț al statului la rând, al aruncatului hârtiei la coș, al returnării unui portofel pierdut, al anunțării la 112 a unui accident, al plătirii taxelor la timp, al politeții, al curajului de a spune adevărul.

Încă mai e loc în casa Tatălui nostru, pentru că Împărăția Lui e arhiîncăpătoare!

Numai că pentru Împărăția Lui trebuie să ne întindem inima la maximum, bunătatea inimii noastre, pentru ca în ea să încape Dumnezeu și întreaga creație.

Și, după cum ați auzit, din cele trei exemple negative ale Evangheliei zilei, Dumnezeu nu suportă nici adâncirea în averi și nici în muncă și nici în relațiile de familie…dacă ele exclud relația cu Sine.

Poți să ai pământ.

Poți să ai animale.

Poți să îți întemeiezi o familie.

Nici pământul, nici ființele și obiectele, nici iubirea/sentimentele nu te pot opri din relația ta cu Dumnezeu, dacă integrezi toate acestea în relația cu El. Și când nu poți să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru o curvie sau pentru un furt sau pentru o minciună sau pentru o crimă, atunci, cu siguranță, acestea sunt păcate. Iar pe cele pe care le aducem în relația cu El, le arătăm ca fiind proprii nouă și credinței noastre, pentru că ele nu ne depărtează de Dumnezeu ci ne unesc cu El.

Fiindcă Domnul nu vorbește aici despre posesie…ci despre transformarea posesiei în posedare. Și când proprietatea și  confortabilitatea conjugală ne posedă, ne conduc…ne fac să nu mai privim dincolo de toate și la Cel prin care sunt toate și de aceea…nu dăm curs invitației Lui la cină, adică la intimitate.

Aproape că nu există love story american, care să nu conțină o cină romantică sau o întâlnire romantică, adică intimă. Aici se spun lucrurile tainice, de inimă. Însă, dacă în filmul american recent, cina se transformă imediat în explozie sexuală, unde conotațiile morale, de conștiință dispar fără urmă…la cina Împăratului măririi…taina intimității e una de conștiință abisală și bucuria Lui e lumina Sa cea veșnică și necreată.

Pentru că a veni la cina Lui, nu înseamnă a veni la mâncare și băutură în exces, ci la gustarea din cuvintele Lui și din Euharistia Lui. Pentru că auzim cuvinte, cântări, multă evlavie la Utrenie și în prima parte a Sfintei Liturghii, după care ne apropiem tot mai mult, tot mai conștient de unirea cu El în Euharistie, pentru ca viață să avem și încă din plin/din belșug.

Iar noi venim ca oameni vii la El, nu ca niște morți și, prin împărtășirea cu El, de fiecare dată, ne dăm seama însă de cât de profundă e viața Lui pe lângă a noastră, încât viața noastră pare a fi deșertică, lipsită de vitalitate, de forță, pe lângă viața Lui, pe care El o revarsă în noi prin Trupul și Sângele Lui.

Și viața Lui umple viața noastră!

Se amestecă cu noi în mod neamestecat și Se unește cu noi în mod dumnezeiește, pentru ca să ne umple de harul dumnezeirii Lui, și să ne facă tot mai dumnezeiești, pe noi, cei atât de bolnavi și de goi și de întunecați, îndumnezeindu-ne deopotrivă sufletul și trupul.

De fiecare dată Preabun, cu noi, cei răi.

De fiecare dată Preafrumos, cu noi, cei urâți.

De fiecare dată Preageneros /Preamilostiv, cu noi, cei nemilostivi, neîndurători, necompătimitori…

O, nu lăsa secunda, ziua, minutul, anul să treacă! Ele vor trece…și tu nu vei învăța nimic din taina vieții. Și taina vieții înseamnă pregătire pentru bucurie.

Dacă simți că ești mofluz, rece, respingător, neprietenos, avar, necinstit, lugubru la inimă, trebuie să afli, iubitul meu, că viața e pentru bucurie, e pentru a trăi bucuria cu Dumnezeu și cu oamenii. E pregătire pentru intimitate, pentru cină, pentru o veșnică bucurie.

De aceea, chiar dacă ești pe drum rătăcit, pe drum ocult, pe drum famat…ai chemare și tu la Împărăție!

Nimeni nu e exclus!

Nimeni nu e damnat aprioric!

Nimeni nu e impropriu, în mod congenital, pentru iertarea lui Dumnezeu!

Iertarea de sub epitrahil e pentru toți.

Bucuria e pentru toți…

Iar dacă Evanghelia de astăzi e întunecată de răspunsurile negative ale celor trei, iată că gustarea din cină e lumina cuvintelor Lui de astăzi.

Pentru că gustarea (care implică cuviința, delicatețea, atenția…) ne cere să ne apropiem cu inimă blândă de Domnul și de semenii noștri, pentru a le vorbi cu inima. Și când vorbești cu inima…și nu doar cu gura, cuvintele noastre sau tăcerea noastră sau zâmbetul nostru sunt convertitoare.

Întotdeauna m-au convins cuvintele abisale și fețele care exprimă o minte profundă.

Pentru că niciodată șarlatanii nu sunt Sfinți, chiar dacă au multe semne ale evlaviei pe ei sau în gura lor.

Fiindcă nu e de ajuns să fii memorat unele lucruri de la alții, ci trebuie să fii acele lucruri.

Și când vom fi tot mai mult ortodocși, și cuvintele, și faptele, și cărțile, și predicile, și conferințele, și pașii noștri, și tăcerile noastre vor fi tot mai ortodoxe, niciodată însă atât de ortodoxe încât cu noi să înceapă și să se sfârșească Ortodoxia.

Vă dorim așadar, ca bucuria Lui să fie bucuria în care dumneavoastră simțiți să fiți îmbrățișări continue față de toți. Amin!