Pentru ca să vezi ce face televizorul + onlineul din generația care apare…trebuie să vezi ce face nu-știu lui Bendeac din copii, adolescenți și tineri, care la școală, în metrou, pe stradă, spun, de vreo lună: Nu-știu! în mod obsedant…

Un intervievat cu probleme psihice, preluat de o televiziune, transformat în icon al stupizeniei naște două reacții adverse: vor fi unii care vor crede că e de bine și vor prelua cuvântul cheie, până la disperare, ca un argou ultratocit (și de numărul acestora eu mă tem) și alții (minoritari însă), care vor vedea morala din prima, vor considera sceneta drept o pledoarie subversivă, adică un atac la prostie.

Nu cred că Mihai s-a gândit vreodată să înmulțească prostia ci, dimpotrivă: să o diminueze.

Însă atunci când gradul de decelare al simbolurilor și al subtextelor e scăzut, cei inapți să decodeze mesajul îl vor înțelege tocmai invers, anapoda: vor considera că Bendeac încurajează prostia sau homosexualismul sau cântatul prost sau neamul prost, dacă personajele caricaturizate au aceste metehne.

Concluzia: simbolul, metafora, caricatura au nevoie de morală…după showul televizat, după prezentarea conținutului. În lipsa criticii contextuale mulți riscă să înțeleagă mesajul de-a-ndoaselea, lucru pe care îl arată cei care se manifestă astfel în spațiul public.

Did you like this? Share it: