Dorin Streinu, Despre mine însumi. Jurnal de scriitor [41]

Dorin Streinu

Opere alese

*

Despre mine însumi

(Jurnal de scriitor. Fragmente)

***

1998

*

24 noiembrie 1998. O zi de marți. Marieta mi-a dat milostenie, pentru sufletul lui Mitică, 40.000 de lei. Poveștile picante ale lui Balzac.

*

Lapoviță. Scriu din bibliotecă.

*

Oameni vii nu mai există?! Numai morți?!!!

*

Am cumpărat cursul de Ebraică (26.000 de lei) și m-am întâlnit cu colegul Achim (mai mic decât mine, acum crescut mare), cel care mi-a făcut cadou, la seminar, micul dicționar Englez-Român pe care îl păstrez cu bucurie. E la Craiova la facultate.

*

Părintele C. se distanțează de mine și eu slăbesc fizic tot mai mult.

*

20. 10 minute. Obosit, slăbit, dar continui cursul de Bizanț. E frig la mine. O singură zi fără foc mi-a geruit pereții. Am mâncat ușor și mă simt bine la stomac. Nu vreau să îmi rad mica barbă pe care o am.

*

A fost o aglomerație nebună în 232. Un liceean a leșinat.

*

S-a dat mare la mine unul, care a făcut Institutul de Arte Frumoase dar care nu părea deloc inițiat în viețile marilor pictori ai lumii. După ce m-am despărțit de el, am desenat un copac ca să îmi treacă nervii.

*

Doream să iau hârtie sau un carton albit, dar am păstrat banii. Mai am 90.000 de lei și vreau să fiu cât se poate de econom cu ei. Mă îngrozește chiria pentru lunile viitoare. De unde?!, mă întreb în fiecare zi.

*

23 fără 5. O viziune puternică m-a străfulgerat. Citeam Sfântul Isaac Sirul și am avut o vedere înspăimântătoare. Toată puterea sfințeniei mi s-a pus pe umerii mei. Am simțit muntele, muntele înalt al îndumnezeirii și am început să tremur.

Tremur și acum și nu știu de ce Dumnezeu mi-a dat să îl văd. Acum știu în ce întuneric sunt, Dumnezeul meu, și în ce rătăcire!

*

Bucuria acestei viziuni mă îndatorează veșnic. O, Doamne, Sfinții Tăi sunt atât de plini de lumină și eu atât de slab! Nu mai pot să mă văd decât în Iad, în cel mai adânc Iad.

*

Dumnezeu mi-a descoperit o taină adâncă. Îți mulțumesc, Doamne! Și mă înspăimânt și tremur în continuare.

*

25 noiembrie 1998. Ora 14. 35 minute. Pictura în ulei care mă interesa era foarte neglijent pictată pe pânză. Abia am mâncat două plăcinte super calde.

PS Teodosie a condus slujba la hramul de la Sfânta Ecaterina însă eu n-am fost. Când am ajuns, Biserica era arhiplină și n-am putut să mai intru.

*

Fanfara militară și trupele aliniate mi-au dat un sentiment măreț de patriotism. Parcă eram gata să plec pe front!

*

O domnișoară blondă, pe care am întâlnit-o în tren prima dată, mi-a tăiat calea a treia oară de atunci până acum. Era cu cineva de la noi de la facultate.

*

Ceormoleașca[1] de afară îmi intră în cizme. Oboseala mă împinge la fund. Uneori îmi vine să țip de atâta greutate interioară. Nu mai am răbdare. Mii de chipuri mă bântuie…încât nu aș mai vrea să văd oameni. Sebastian m-a provocat dar nu ține.

*

26 noiembrie 1998. Ora 7. 12 dimineața. Visul. Eram pe o mare corabie, care se transformă într-o mare casă. O nuntă și o mireasă care mânca mici. Mulți invitați. Casa se transformă în metrou.

Apoi metroul devine o gură de pădure…și noapte. Am vrut să trec un râu dar am văzut un lemn care plutea pe râu. Am vrut să îl scot din apă…dar apele râului s-au retras. Lemnul a ajuns la mal și, luându-l în brațe, mi-am dat seama că e mult mai ușor decât credeam.

Trei câini, pe care îi vedeam ca prin ceață, doreau să mă mănânce. Unuia i-am prins botul cu palmele pentru puțin timp.

Apoi am fost într-o Biserică. Din care am ieșit, fără ca cineva să mă bage în seamă.

*

Calea cea strâmtă și cu chinuri, Dumnezeul meu! Nimic nu e mai înțelept ca ea și Sfinții au iubit-o mult. Îndeamnă-mă la amintirea păcatelor mele și la post. Acestea două mă fac treaz și îmi pregătesc rugăciunea.

*

13. 15 minute. Din nou PS Calinic[2] m-a străfulgerat cu declarațiile lui. A făcut slujbă pentru alungarea răului și ne-a amintit că suntem temple ale Duhului Sfânt.

*

Tânărul înalt de la Galați[3] mi-a promis niște cărți pe care eu nu le am. Mentorul său spiritual are în jur de 40 de ani și pe el îl crede un adevărat părinte.

*

Timpul e mai călduț dar îmbulzeala din mașină e aceeași.

*

Merg încet și sprijinindu-mă de cuvintele Domnului. Dulceața sufletească pe care o simt în inimă iradiază în tot trupul meu. Pentru că bune și drepte sunt cuvintele Domnului și de am sta să cugetăm la ele nu am mai dormi deloc.

*

Am desenat vreo patru persoane astăzi.

*

27 noiembrie 1998. Ora 7 și 8 minute. Mă simt mai bine. E vineri și am doar două cursuri. Plec acasă. Trebuie să îmi păzesc inima. Ieri: elicopterele.

*

28 noiembrie 1998. E sâmbătă noaptea și mă simt liniștit. Am pictat și m-am rugat Domnului. Am făcut un tablou mare și două mititele și am terminat o carte a Sfântului Ignatie Briancianinov[4].

Voi citi din Cuvintele despre nevoință ale Sfântului Isaac Sirul și apoi mă voi pune în pat slăvind puterea lui Dumnezeu.

*

Amintirea Iadului alungă orice plictis. „Cu frică și cu cutremur” reprezintă mântuirea noastră, grija de mântuirea noastră. Mândria și părerea de sine mă bântuie. Liniștea Domnului e însă în inima mea.

*

Încep să îmi dau seama că nu mai sunt bun pentru artă. Amintirea păcatelor mele mă cuprinde și rugăciunea pentru ele. Nu știu ce voi face de aici încolo.

*

Doamne, Tu știi ce e mai bine să fac!

*

Valentin II mi-a promis și el cărți. Mâine mă duc la Biserică și luni voi face cerul. Pregătirile pentru ziua României sunt în toi. Frații Karamazov: filmul secolului.

*

Florin Piersic, în mod vizibil, se pierde alături de actorii mici.

*

Câinele doarme pe scară. I-a pus mamaia un sac. I s-a zburlit părul și pare mai gras decât este. S-a făcut și mai frig și mă simt slăbit. Mâine voi încerca să mănânc mai mult.

*

Uneori îmi simt viața fugindu-mi de sub picioare. E un sentiment depersonalizant.

*

Am venit aseară peste câmp. Se mai ia lumina la Scrioaștea din cauza vremii și trebuie să folosesc lumânări. Bate vântul. Cred că e aproape 24.

*

Doamne, miluiește-i pe cei goi, pe cei necăjiți, pe cei în ispite și în neliniști! Pe vii și pe morți îi miluiește. Pentru rugăciunile întregii lumi, miluiește, Dumnezeul meu, și sufletul meu cel necurat!

*

29 noiembrie 1998. E ora nouă dimineața…și a început să ningă lin și liniștitor. Am uitat ce am visat.

*

Lui tataie i s-au umflat mâinile și au început să-i supureze. Nu mai are circulația bună. Și, cu toate astea, se chinuie, pe scăunel, și curăță la porumbi cu mâna. Beau un ceai de lămâie.

*

Mi-am adus aminte visul: o gară. Am întâlnit oameni necunoscuți într-un tren.

*

Seara. Am început primul tablou de concepție și nu l-am putut termina. Am cântat la Biserică cu John și cu părintele Cătălin. Mă simt bine. Nu vreau însă să fiu comparat cu Picasso și Chagall.

*

30 noiembrie 1998. Am terminat tabloul: Visul unei nopți de iarnă. E primul meu tablou cu multe personaje.

*

Liniște. Fără ninsoare. Aud păsările afară și oameni trecând pe la poartă…

*

Să nu intri la nuntă cu haina murdară! Doamne, miluiește sufletul meu! Sfântul Simeon [Noul Teolog] a avut prima vedere a luminii la 20 de ani.

*

Citesc din Sfântul Isaac Sirul. Pagina 151. Am să mai rescriu.

*

2 decembrie 1998. Cap. 15. Herma. Sunt așteptat să vorbesc despre cer la Sfântul Vasile.

*

Jurnalele intelectualiste îmi produc greață. Pentru că nu mai mă pot minții farsorii cu dureri imaginare.

*

După ce am citit articolul despre cer la seminar, am fost făcut, din senin și fără explicații: ereziarh.  Asistentul și-a notat „lucruri umoristice” din perorația mea. Habar am unde a învățat ăsta că așa se face teologie.

*

Am fost cu Dora la biblioteca de la [Facultatea de] Litere. Trakl[5] (3 cărți), Gorki[6], Cehov, Esenin. Mi-a dăruit pentru a doua oară poemele Sfântului Efrem Sirul[7]. Primul volum primit i l-am dat Fericitului Ilie.

*

Pe El Greco[8], Vermeer și Gauguin + 47.000 de lei. Un adevărat cadou de Crăciun.

*

Au apărut pe piață Catehezele Sfântului Simeon [Noul Teolog] traduse de părintele Ică jr. și sunt 38.000 de lei.

*

Și trebuie să dau anunț în ziar pentru ca să anulez legimitația de student pierdută, pentru că altfel nu îmi face alta.

*

Beau un ceai de mușețel și mă simt bine. Biletul de mașină și zâmbetul secretarei.

*

3 decembrie 1998. O, mă plictisește și mă dezgustă puținătatea inimii! S-a chinuit 4 ore ca să îi dea un telefon de 3 minute prietenei lui…pe care, de fapt, nici n-o iubește.

*

Anunțul la ziar a costat 3500 de lei. Sper ca mâine să ridic noua legitimație.

*

A murit Părintele Cleopa[9] [Ilie]. S-a arborat la facultate steagul negru. Era duhovnicul Prea Fericitului Teoctist[10]. Cred că pelerinajul o să fie uluitor.

*

Dora și Ioana se duc duminică la Biserica Luterană pentru un concert de orgă.

*

E 21. 15. Joi. M-a fascinat sinceritatea unei fetițe, care mi-a cerut bani.

*

4 decembrie 1998. 15. 30. Sfântul Niceta de Remesiana. [Cătălin] Păunescu a citit prima lucrare.

*

17. 45. Urăsc competiția. Nu îmi place să mă întrec cu nimeni decât cu mine însumi.

*

Când cânt aici la Biserică, îmi obosește parcă sufletul. Nu mă simt în largul meu, pentru că știu că nimeni nu se gândește la din ce inimă cânți ci la cum cânți, la execuția melodică.

*

Poleiul, artificialitatea în gesturi și cuvinte sunt minciuni, lucruri bolnave.

*

Îmi place cel de IBU[11] pentru că o spune pe aia dreaptă. După spusele lui, Catedrala neamului va fi un colos.

*

Examenele s-au fixat deja.

*

20. 37 minute. M-am liniștit. Vítězslav Nezval[12]: un geniu cehoslovac.

*

Marele polei de afară, pe care am luat deja o căzătură.

*

M-a fixat o excentrică în metrou (la nebuni le plac unicitățile) și a coborât după mine la Eroii Revoluției. Avea buze roșii, mâini lungi și bărbătești și un mers de barză.

*

Îmi fac bagajul. Mâine plec acasă la ora 7. Mi-am luat noua legitimație. Odată cu ea am scăpat de biletele integrale de la tren.

*

5 decembrie 1998. Obosit. În trenul de dimineață. Am visat, pentru prima dată, o femeie care nu mă dorea.

*

Poezia merită să fie mare și unică.

*

Am început să apropii cărțile de ochi când sunt obosit. Poleiul continuă. Mă interesează ce crede un orb despre ceea ce nu vede.

*

Mi se ușurează povara tinereții.

*

Uitându-mă în urmă nu mă mai pot regăsi. Parcă nu am existat niciodată. Am uitat cum gândeam, ce făceam, ce mâncam, ce credeam.

*

Nu mă mai sperie graba vieții, ci mă las dus de ea.

*

De la geamul trenului văd câmpuri pline de zăpadă. Îmi dau sentimentul liniștii și niciodată al curăției.

*

Mi-au înghețat gambele și îmi degeră. În curând voi fi acasă și voi mulțumi Domnului.

*

Seară. Hristosul din icoana mea are o altă privire. E una plină de milă, care mă înspăimântă. De fapt e ceea ce îmi trebuie: mila Lui preafrumoasă.

*

Am sculptat în ciuda nervilor și a uneltelor mele proaste, care nu mă ajută prea mult…dar îmi fac treaba cu ele.

*

Înălțimea Sfântului Simeon [Noul Teolog] m-a făcut să văd și mai sus. Suferințele și neînțelegerea lui de către oameni îmi măresc drama.

*

Am transcris o nuvelă jumate și n-am mai putut. Mă voi odihni, pentru că sunt foarte obosit.

*

6 decembrie 1998. De Sfântul Nicolae a început să ningă. Un ceai cald. Am primit două perechi de ciorapi de la mamaia, pe care i-am încălțat imediat. E tare frig la mine. Mă duc la slujbă.

*

Profesoara Ileana [Cojocaru] m-a pupat și mi-a urat tot binele din lume. M-a bucurat gestul ei.

*

Florina mi-a dat salată gata pregătită.

*

A încetat fulguiala și ghețușul a început să piară. Cățelul meu m-a primit bine. E mai cald în comparație cu de dimineață. Un cer închis.

*

7 decembrie 1998. Mamaia a căzut, când m-a dus la gară cu gențile, și i s-a umflat mâna. Tocmai la scări, la urcatul spre liniile ferate.

I-am cerut lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pe mine în locul ei și El a făcut-o. Am două răni la picioare, pentru că mi-am uitat banii acasă și am venit pe jos de la facultate.

Doamne, iartă-mă că Ți-am cerut acest lucru! Sunt prea mic pentru ca să car legăturile și sarcinile altora.

*

Beau cafeaua…și mi-am făcut mai multă, pentru ca să nu mai fac cu țârâita. Am zece examene în prima sesiune: 4 scrise și 6 orale.

*

În vechime, românii pășteau oi, capre, vaci etc. Acum, în parc, urmașii lor, domni și doamne, ies la păscut…cu câinii.

*

Orașele românești sunt niște sate deformate, cu gust puturos și cu suspansuri.

*

Cel mai enervant la examenele de la facultate e că ți se cere în trei minute ceea ce ei ți-au predat în câteva luni. Mi se pare ridicol.

*

Observ că mulți dintre noi au pierdut sensul adânc al vieții, modul de a fi capabili de fapte mari și minunate. Iar cei care îl regăsesc sunt fericiți.

*

Am să scriu muzică! După pictură și sculptură, încep și muzica. Vreau să fac și colaje și voi face. Vreau să citesc, să memorez, să încerc să simt viețile Sfinților. Voi căuta mereu, mereu, mereu…

---

[1] Zăpada murdară, spre topire, de pe străzi și trotuare.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Calinic_Argatu.

[3] E vorba de Protos. Maxim Vlad, pe atunci Marian Vlad, colegul meu de an la facultate. A se vedea: http://www.youtube.com/watch?v=3pZ6LO-pvPs.

[4] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Ignatie_Briancianinov.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Trakl.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_Gorki.

[7] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Efrem_Sirul.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/El_Greco.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopa_Ilie.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoctist_Ar%C4%83pa%C8%99u.

[11] Părintele Profesor Adrian Gabor:

http://www.ftoub.ro/index.php?view=article&id=25:pr-prof-dr-adrian-gabor&option=com_content&Itemid=273.

[12] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/V%C3%ADt%C4%9Bzslav_Nezval.