Implementează din mers…ceea ce nu înțelege.

Și despre ceea ce nu înțelege, nici nu întreabă, frumos, pentru ca să i se explice.

Am vrut să plătesc hostingul pentru blog la o filială Bancpost. În fața mea, un cuplu…au dat-o în sus și în jos cu bankingul și, domnișoara din picioare, care îl ajuta pe domnișorul de la casă, nou angajat, le-a ținut isonul și am presupus (lucru prost în România: să presupui că cineva știe ceva…până nu dovedește acel lucru) că știu ceva engleză.

Au plecat cei doi…și cei doi angajați Bancpost se uitau cu ochi mari la mine…că nu înțelegeau ce e acela hosting și nici ce e acela blog.

Prima dată am crezut că e…glumă.

Aveau în jurul vârstei mele…și nu mi-am închipuit că niște angajați la o bancă, nici engleză nu știu…dar nici în online nu se descurcă, deși tineri sunt, frumoși pe afară…și seci la minte.

Și m-am îngrozit când am vorbit cu ei…pentru că până nu au dat telefon la firma mea de hosting, ca să vadă dacă blogul nu e ceva ilegal…au considerat că hostingul e o firmă de pază.

M-am uitat în ei cu durere.

Și când am mai avut ceva tangențe și cu niște liceeni, dar și cu niște studenți de-acum, din zilele noastre, despre te miri ce…mi-am dat seama că papagalul de România e consternant de spațios, pentru că, doar la vedere…le știu pe toate.

Și când zic papagal…zic om, indiferent dacă e bărbat sau femeie, de orice vârstă ar fi el, care se dă mare că știe, că face, că poate…dar la o imediată discuție ne dovedește că e groaznic de nepregătit, de fără experiență, de adus cu pluta.

A mima că știi, că ești, că poți nu e o soluție!

De aceea, am început să îmi pun serios întrebări, asupra oricărui om cu care vorbesc, dacă a înțeles, în mic, nu în mare…ceea ce am vrut să îi spun.

Am surprize continue în sensul, că spun una…și se înțelege alta.

Semn că ori nu știu limba română, ori nu mai au putere de judecată, ori nu mai au nicio minimă experiență care să valideze niște enunțuri ale mele.

Și aceste semne sunt halucinante…pentru că ajungem să vorbim cu pereții.

Papagalii românești sunt niște ziduri în creștere.

Did you like this? Share it: