În absența lui Moș Crăciun

Eu am fost mai puțin
cuminte,
se pare, pentru că la mine nu a venit Moș Gerilă,
nici Moș Crăciun…
deși am primit daruri în absența lui…

Și pentru că la mine nu a venit niciodată Moș Crăciun,
nici măcar atunci când povestea
îmi izbucnea în tâmple cu putere,
de aceea nici nu l-am așteptat,
pentru că știam că el nu o să vină…

Nu a venit Moș Crăciun…dar nici n-a plecat…

Și absența lui m-a învățat
că viața e un dar dur,
un dar care se câștigă cu greu,
fapt pentru care,
atunci când L-am găsit pe Dumnezeu,
L-am găsit într-un decembrie cald,
în locul lui Moș Crăciun…
care nu venise nici atunci…

Și când Răsăritul cel de sus
m-a umplut de tăria frumuseții Lui…
niciun moș și niciun crăciun nu au mai încăput în mine,
pentru că El a început să troneze în tot și în toate.

Și bine că n-a venit!…

Dacă devenea un idol…care m-ar fi făcut să visez iluzoriu,
așa cum fetele îl așteaptă pe făt-frumos,
poate că mi-ar fi fost greu să
Îl văd pe El…din cauza acestui idol…

Dar pentru că niciodată la mine nu venise cineva special…
când El a venit…L-am cunoscut doar pe Cel…
Care nu poate fi înlocuit cu Moș Gerilă,
cu Moș Crăciun,
cu Albă ca zăpada
sau cu Terminator,
nici măcar cu Bomba sexy…
care, de fapt,
e o biată fată care își folosește mai mult picioarele
(ca să nu extind anatomia)
în detrimentul minții și al inimii…

Hristos Dumnezeu a omorât în mine halucinația lui Moș Crăciun,
pentru ca să mă hrănesc din adevărul dumnezeiesc
și nu din mituri pentru babe proaste,
cum spunea un Sfânt Părinte, cândva,
despre poveștile rele…care încearcă, metodic,
să înlocuie marele adevăruri.