Articolul infra l-am scris, la solicitarea doamnei Marieta Mihai, pentru buletinul parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina din Galați.

***

Numai cel care nu a cunoscut sfințenia transfigurantă a credinței noastre ortodoxe nu cunoaște schimbarea. Schimbarea interioară. Cum devii dintr-un om indiferent și în afara cursului divino-uman al Bisericii, de la un moment dat, un om viu, un mădular viu al Bisericii Sale și prin asta reluând, în mod constant, calea spre Biserică în fiecare sărbătoare.

De aceea și noi, la fiecare slujbă, predicăm despre credința Bisericii noastre, pentru ca să aprofundăm, de fiecare dată, noi și noi cute, valențe ale ei, pentru tot cel care participă la slujbe.

Pentru că credința, ca și viața noastră, are nevoie de o continuă explicitare, de o continuă intrare în inima noastră, pentru ca să producă în ea multe minuni, adică transformări lăuntrice extraordinare.

Și acolo unde credința schimbă inima, viața, comportamentul nostru, prin aceea că ne umple de frumusețea duhovnicească a harului dumnezeiesc, demonstrează tuturor atât vitalitatea ei și a Bisericii, cât și noutatea ei perenă.

Pentru că credința ortodoxă nu e doar o transmitere de cuvinte de la preoții Bisericii spre credincioși sau de la părinți spre fiii lor, în familie, ci e o transmitere a adevărului altora, plină de har și de putere dumnezeiască, pentru ca aceia să devină alții crezând și trăind conform ei.

Iar credința adevărată, cea ortodoxă, e transmitere de har și de adevăr, pentru ca să trăim în har și adevăr, pe cele care, de fapt, ne schimbă interior.

Iarba și florile și copacii răsar din pământ în mod încântător, după cum adevărul credinței noastre, cel plin de har, scoate din noi gânduri bune, cuvioase, fapte de mare conștiință, virtuți de mare delicatețe și omenie.

Și ceea ce răsare din noi, așa cum ne-a spus-o Domnul, e mărturia a ceea ce suntem noi. Și răsare frumusețea credinței din noi, dacă suntem un sol ortodox, dacă suntem o inimă ortodoxă, care nu mimează viața duhovnicească ci o trăiește pe măsură ce o descoperă.

Pentru că ne autoiluzionăm, dacă credem că suntem atât de ortodocși încât le știm pe toate. Nu, de fiecare dată înțelegem și mai mult!

Cu fiecare an ne schimbăm în profunzimea ființei noastre, dacă înaintarea noastră în credință și în faptele bune e constantă.

Așa că nu putem merge la slujbe fără ca să fim atenți la ceea ce se spune la slujbe și nu putem să înțelegem ceea ce se petrece la Sfânta Liturghie, dacă nu depunem eforturi ca să fim atenți și pătrunzători la fiecare silabă spusă, rostită…și dacă nu studiem și nu aprofundăm profundul de neînțeles până la capăt al Sfintei Liturghii, ca să ne referim doar la ea…

Însă Biserică are multe slujbe, multe rugăciuni, multe datini ale ei care se vor știute, studiate, aprofundate.

Noi am început anul bisericesc 2010-2011 la 1 septembrie 2010. Și, cu toate acestea, acum, la 1 ianuarie 2011 suntem puși în fața faptului de a începe un nou an, pe cel civil, deși noi intrăm la 1 ianuarie 2011 în a 5-a lună a anului bisericesc ortodox.

Nu prea mulți dintre noi știu că anul bisericesc începe la 1 septembrie…Dar toți știu, că anul secular/civil începe la 1 ianuarie, pentru că toată lumea face revelionul…dar mai puțin sau deloc tăierea împrejur a Domnului și pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, când se fac molitvele sale de exorcizare.

În noaptea lui 31 decembrie…lumea dansează, bea, mănâncă din plin…și mulți ajung și la spital, pentru că ori carnea de porc, mâncată în exces, a produs dereglări multiple în trupul oamenilor, ori băutura în exces a iscat conflicte și emoții de tot felul.

Însă preoții și credincioșii Bisericii se pregătesc cu multă curăție pentru această zi mare, zi de praznic, fără să mai consumăm ceva după miezul nopții, pentru că pe 1 ianuarie slujim Dumnezeiasca Liturghie și apoi ne exorcizăm de  toate duhurile rele și ne pregătim astfel pentru un alt praznic mare: Botezul Domnului.

Ca să ne schimbăm continuu, așadar, trebuie să ne păstrăm în adierea lină a bucuriei, a seninătății, a cumințeniei pe care harul lui Dumnezeu a adus-o și o aduce în noi.

Și această păstrare în har a noastră nu e lucru ușor!

Grijile zilei, sărăcia, durerile, ispitele de tot felul sunt tot atâția neprieteni ai noștri. Însă, pe de altă parte, întreaga viață a Bisericii noastre, toate slujbele Bisericii sunt atmosfera în care noi ne păstrăm liniștea și bucuria inimii.

Și învățăm să fim alții, dacă ne dăm seama că orice schimbare în bine ne umple de mai multă conștiință, atenție, înțelegere, echilibru interior.

Și așa înaintăm în viață și în credință, în aceeași credință, care nu se schimbă…dar ne schimbă continuu pe noi.

Și fericiți suntem, dacă în această continuă schimbare a anilor, ne dăm seama că și noi suntem alții, cu mult mai buni, mai înțelegători și mai cuprinzători ai lucrurilor care se petrec cu noi și în jurul nostru!

Did you like this? Share it: