Poveștile cu zâne se reîntorc în plină epocă digitală. Există niște unii, nepregătiți pentru a vedea în lumină și se întorc, melodramatic, la privitul în umbre.

Mitologia, un fel de scoarță cerebrală
a neștiinței
,
izbucnește în flăcări,
chiar când voința de putere…stă la masă…cu
sărăcia de idei.

Cine și-ar mai fi pus problema că tocmai acum, în plin computer portabil, o să uităm să mai vorbim cu verbe...când toate canalele media, ca niște mâini sepia…ne sar în ajutor?

Și cine s-ar mai fi gândit, după atâtea genocide,
să mai prefere cineva o dictatură a prostului gust,
a sărăciei…și a tuberculozei apatice?!!!

Inimi strâmte / fuste strâmte.

Capete goale / capete seci.

Legi care să suplinească normalitatea.

Mofturi care să te încălzească noaptea, în pat, de parcă un tablou sau un televizor te-ar putea încălzi ca niște brațe sincer de elegante.

Prima pe dreapta…da, chiar acolo: a murit bunul gust de insolație.

O doamnă trecută chiar și de a patra tinerețe, cu contururi largi la buze, a călcat pe el ca pe o salată de varză acră cu piper tocat mărunt…pe deasupra…

Iar eu, crescut în inimi ca atenția,
îndurerându-mă și năpădindu-mă jena în obraji,
mă uitam cum un copil mare
plângea ca un copil mic,
pentru că nu a învățat la timp să nu se mai justifice
iresponsabil
.

Did you like this? Share it: