Profesorul Rakestraw[1] ne-a atras atenţia prin metoda sa de receptare critică a doctrinei îndumnezeirii privită din perspectivă biblică.

Pentru acesta, doctrina îndumnezeirii sau a deificării, a divinizării sau a participării la Dumnezeu[2], care aparţine perioadei ante-niceene[3] şi care a avut „o surprinzătoare dezvoltare pe de-a-ntregul istoriei creştine, este practic necunoscută majorităţii creştinilor (cât şi a multor teologi) din Apus”[4].

El admite însă că pentru teologia ortodoxă această temă este fundamentală[5] dar că şi „evenghelicii pot primi un beneficiu considerabil din însuşirea şi înţelegerea clară şi judicioasă a acestei doctrine”[6].

Astfel, acesta îşi începe investigaţia teologică de la ceea ce el numeşte fundamentele scripturale al doctrinei îndumnezeirii, văzând în Fac. 1, 26 şi II  Petr. 1, 4 două texte, „care mai mult decât altele, ne furnizează baza teologiei theosisului[7].

Potrivit Părinţilor greci, spune autorul nostru, prin cădere omul a pierdut asemănarea cu Dumnezeu dar a păstrat chipul[8].

Citându-l pe G. L. Bray, ca tălmăcitor corect al îndumnezeirii în teologia patristică[9], profesorul Rakestraw spune că doctrina îndumnezeirii se concentrează asupra restaurării asemănării cu Dumnezeu sau a reintegrării noastre în viaţa lui Dumnezeu[10].

Viaţa în Hristos, tema predilectă a lui Pavel, spune autorul nostru, apare în mai multe texte din epistolele către Efeseni şi Galateni, care ne vorbesc atât despre chip cât şi despre asemănarea cu Dumnezeu[11].

Însă Sfântul Irineu al Lyonului[12], crede el, este primul teolog al Bisericii care a vorbit în mod sistematic despre doctrina îndumnezeirii[13].

Irineu a pus în legătură nemurirea cu comuniunea cu Dumnezeu şi a văzut scopul întrupării Fiului în îndumnezeirea noastră[14].

Lui i-au urmat autorul Epistolei către Diognet[15], Sfântul Ilarie de Pictavium[16] şi teologii ortodcşi ai secolelor IV şi V[17].

Printre cei care mai sunt amintitţi ca promotori ai doctrinei îndumnezeirii se regăsesc Sfântul Atanasie cel Mare, Sfinţii Părinţi sinodali de la Niceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie de Nyssa[18].

Concluzia sa preliminară vizavi de învăţătura Părinţilor Bisericii  în această chestiune e aceea că: „trebuie să încercăm să realizăm că există două standarde în viziunea clasică patristică despre deificare: unul care evidenţiază comunicarea atributelor dumnezeieşti către creştini iar celălalt, care se concentrează pe participarea creştinilor la comuniunea intradivină[19].

Se observă faptul, că autorul nostru nu e capabil să înţeleagă faptul că iradierea personală a Treimii înseamnă tocmai trăirea realaţiilor de iubire dintre persoanele Treimii prin intermediul luminii divine.

Încercând să dea o definiţie doctrinei îndumnezeirii, teologul baptist spune că acest lucru se dovedeşte a fi o lucrare grea, datorită multiplelor nuanţe ale teologiei îndumnezeirii[20].

Theosis-ul grecesc se traduce prin deificare şi e tot una cu englezescul apotheosis, care înseamnă preaslăvire[21].

Citându-l pe teologul anglican Kenneth Leech[22], pe arhiepiscopul ortodox Vasile  Krivochéine[23] şi pe teologul anglican Philip Edgecumbe Hughes[24], profesorul Rakestraw spune că în cadrul doctrinei îndumnezeirii nu avem de-a face „cu o transformare a minţii umane într-una divină,  cu o [transformare] ontologică sau cu o schimbare esenţială a umanităţii în dumnezeire[25].

Prima încercare de definire, una negativă după cum vedem, se continuă cu o concentrare specială asupra abordării teologiei atanasiene de către Hughes[26].

Teologul nostru înţelege theosisul ca restaurare şi reintegrare a asemănării cu Dumnezeu în fiinţa noastră[27].

Teologia îndumnezeirii, privită sub aspectul interiorităţii, privită ca realitate interioară a omului credincios spune el, „este mai mult decât obişnuita concepţie protestantă a sanctificării[28], pentru că „este o reală împărtăşire de viaţa divină a întregii fiinţe umane”[29].

Dacă părintele profesor, ortodox, John Breck[30] vorbeşte în teologia sa despre o „participare ontologică” atunci când e vorba despre comuniunea cu Dumnezeu[31], luteranul Ross Aden, spune acesta, observă că în teologia ortodoxă „nădejdea mântuitoare este participarea fiinţei umane la fiinţa lui Dumnezeu…o împărtăşire deplină de viaţa Dumnezeului treimic”[32].

Evidenţiind teologia profesorul Mantzaridis[33] despre îndumnezeire, profesorul Rakestraw trece apoi la teologia îndumnezeirii a Sfântului Grigorie Palama, unde caracterizează teologia acestuia drept „o puternică viziune fizică a îndumnezeirii, care derivă din deificarea naturii umane datorită unirii ipostatice cu Logosul lui Dumnezeu întrupat”[34].

Teologia lui Vladimir Lossky[35] despre îndumnezeire şi comentariile arhiepiscopului Krivochéine la opera şi viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog[36] sunt şi ele cuantificate de către autorul nostru, alături de poziţia teologică a lui John Meyendorff[37] despre deificare, autorul ajungând la concluzia curioasă, că doctrina sanctificării a Răsăritului este aproape analoagă cu imitarea lui Hristos a Apusului[38].

Poziţia sa e aceea că, ceea ce în Apus se numneşte imitare a lui Hristos este de fapt manifestarea energiilor Sfântului Duh din Răsărit[39].

Prin adoptarea noastră în Hristos de către Tatăl, spune Rakestraw, noi primim de la Duhul puterea spirituală care se află în Hristos[40].

Şi citându-l pe episcopul ortodox Kallistos Ware[41], autorul nostru subliniază că unirea noastră cu Dumnezeu nu se face pentru ortodocşi cu fiinţa lui Dumnezeu ci cu energiile Sale divine[42].

Ultimele sublinieri ale poziţiilor ortodoxe vizavi de doctrina îndumnezeirii au în vizor faptul că ortodocşii pun accentul mai mult pe întruparea Cuvântului decât pe crucificarea Sa şi comentează Filocalia ca promotoarea ideii, cum că „îndumnezeirea este revărsarea de har primită prin credinţă şi nu prin lucrare[43], lucru care e de la sine neadevărat, atâta timp cât Filocalia e scrisă de mari nevoitori ai pustiei.

Evaluând poziţia teologilor protestanţi din Marea Britanie despre tema în discuţie, autorul aminteşte printre altele de teologia lui Henry Scougal[44], a lui Charles Wesley[45] [care vorbea despre divinizarea tuturor][46], a lui A. M. Allchin[47], de imnele lui William Williams[48] şi ale Annei Griffiths şi ale altora care au vorbit despre doctrina deificării în anglicanism şi metodism[49].

Însă ceea ce face obiectul central al analizei noastre este poziţia sa critică faţă de doctrina îndumnezeirii din Biserica Ortodoxă, privită de pe poziţii biblice, după cum spune autorul nostru[50].

Prima observaţie critică pe care acesta o face este aceea că terminologia doctrinei îndumnezeirii are multe deficienţe, termenii doctrinei lăsând să se înţelagă că îndumnezeirea neagă distincţia esenţială calitativă dintre Dumnezeu şi creaţie[51].

Profesorul Rakestraw crede că e de preferabil să folosim expresia asemănarea cu Dumnezeu, care e mult mai biblică decât conceptele de unire cu Dumnezeu sau comuniune cu Dumnezeu[52]. Pentru aceasta citează Ps. 81, 6[53].

A doua observaţie critică la doctrina îndumnezeirii este aceea că se insistă prea mult în cadrul ei pe umanitate în general, pe fiinţa umană în general şi nu pe indivizii generici[54].

Însă, spune el, nu există texte scripturale care să vorbească despre o fiinţă generică care participă la viaţa lui Dumnezeu[55].

A treia slăbiciune, spune el, a doctrinei, şi subliniază, mai ales în partea ortodoxă, cuprinde o prea pronunţată subliniere a rolului Sacramentelor în înţelegerea doctrinei ca atare, pe de o parte iar, pe de altă parte, atitudinea negativistă faţă de actul sexual, unirea sexuală şi naşterea biologică[56].

Însă recunoaşte în mod deschis că notele fundamentale ale doctrinei îndumnezeirii sunt mult mai importante decât slăbiciunile ei[57].

Astfel, spune acesta, chiar dacă conceptul de îndumnezeire nu este precizat ca atare, în termenii pe care îi are acum, în Scriptură, el este o realitate biblică[58].

Prima notă pozitivă a doctrinei îndumnezeirii este aceea că ea este o realitate biblică, chiar dacă, spune el, nu este prezentată într-o terminologie biblică strictă.

Teologii care vorbesc despre theosis, spune Rakestraw, se bazează în mod preponderent pe doctrina paulină biblică[59].

II Cor. 3, 17-18, I Cor. 2, 16; 2, 13; I Tes. 2, 13 ca şi I Petr. 4, 11, In. 14, 12 şi F. Ap. , cap. 1 şi 2[60] ne vorbesc despre „împărtăşirea de actele lui Hristos cel înviat prin energia care locuieşte întru Duhul”[61].

De aceea „conceptul de fiinţă nouă în Hristos”, spune profesorul baptist, „poate lua un nou înţeles dacă noi realizăm pe fiecare zi participarea genuină la viaţa şi energiile lui Dumnezeu”[62] şi îi invită pe toţi „evanghelicii” la o înţelegere corectă a doctrinei, pentru că, spune acesta, cei care vor să dezvolte o înaltă viziune teologică evanghelică despre participarea la Dumnezeu au la îndemână un fundament scriptural foarte solid[63].

A doua notă pozitivă a doctrinei îndumnezeirii este aceea că oferă foarte multă nădejde acelor creştini care doresc să găsească o viaţă spirituală abundentă aici, pe pământ[64].

Pentru acest motiv ea este o paradigmă a schimbării care e plină de dinamism în viaţa noastră[65].

Teologul nostru spune, că teologul luteran Ross Aden conştientizase  faptul că doctrina îndumnezeirii vorbeşte despre un proces de transformare prin harul sfinţitor[66], dar că această doctrină,  care este „mai mult decât o înţelegere a harului ca iertare sau ca energie, va fi şi mai bine înţeleasă, dacă va fi o înţelegere comprehensivă biblică a harului, de-o potrivă ca iertare sau ca dar, dar şi ca energie sau ca putere interioară întăritoare[67].

Pentru aceasta observă el: „Teologii ortodocşi subliniază pe drept moştenirea/improprierea actuală a naturii harului, însă Noul Testament subliniază că harul lui Dumnezeu este un dar abundent al iertării, venit prin Hristos, pe care nu îl merităm, lucru pe care trebuie să îl tuşăm de asemenea”[68].

A treia notă pozitivă a doctrinei  este acela că ea face parte din teologia însăşi[69].

Citându-l pe Kenneth Leech, care spunea că deificarea este în teologia ortodoxă însăşi teologia şi pe teologul Vladimir Lossky, care nu separa teologia de experienţă, profesorul Rakestraw îndeamnă la o atenţie aparte asupra acestei doctrine[70].

În ceea ce priveşte partea a doua a subiectului nostru, adică puterea Sfântului Duh, profesorul Rakestraw are o analiză punctuală asupra doctrinei biblice referitoare la darurile Sfantului Duh şi la cei care le primesc.

Mai întâi de toate, el atrage atenţia asupra inflaţiei de voci care mărturisesc despre posesia puterii Duhului[71] şi în acelaşi timp sondajele de opinie arată că populaţia Angliei găseşte Biserica şi predica pastorilor drept plictisitoare[72].

Marele păcat al predicatorilor este pentru el acela, că „nu se predică Cuvântul lui Dumnezeu prin puterea Duhului lui Dumnezeu[73].

Însă pentru a clarifica problema, acesta spune că ungerea Duhului este în acelaşi timp o promisiune divină dar şi o actuală experiere a călăuzirii lui Dumnezeu[74].

Pentru a predica în puterea Duhului, spune el, trebuie să te pregăteşti printr-o rugăciune a deznădejdii că nu ştii ce să spui, printr-o atenţie la datele pe care le expui şi în al treilea rând prin condamnarea păcatului în noi înşine[75].

Teologul nostru găseşte însă un suport biblic puternic şi acestei doctrine[76], pentru ca apoi să îşi focuseze atenţia asupra modului de obţinere a puterii Duhului[77].

Pentru a primi pe Duhul, spune acesta, trebuie să simţi o nevoie adâncă de El[78], să Îl ceri şi să crezi că va veni[79] şi să Îl cauţi mereu[80].

Însă nu trebuie să ne limităm la rugăciunile ocazionate de cult, atenţionează el, ci trebuie să ne rugăm continuu[81].

Primirea puterii Sfântului Duh pare să fie pentru teologul nostru o evidenţă personală[82] şi el o leagă îndeosebi de momentul predicării[83].

De aceea e convins mereu, mărturiseşte el, că nu poate predică fără puterea Duhului şi că noi trebuie să o aşteptăm oricând predicăm[84].

A vorbi întru Duhul înseamnă a fi ca un foc pentru congregaţie, care îi aprinde şi pe membrii ei[85].

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o realitate inspiratoare, însufleţitoare pentru toţi şi nu cu un act teatral[86].

Puterea Duhului, continuă acesta, „vine în diferite feluri, la indivizi diferiţi”[87] însă e receptată „ca ceva genuin şi care aparţine lui Dumnezeu”[88].

Însă din explicaţiile sale transpare faptul că puterea Duhului vizitează pe predicator numai când el predică în mod autentic şi nu e o realitate intimă pe tot parcursul vieţii sale.

În capitolul Obstacolele [primirii] puterii, un capitol interesant, el vorbeşte despre rolul pocăinţei în viaţa noastră şi în acelaşi timp despre frica evanghelicilor de a fi entuziaşti, frică considerată ca cel mai mare păcat de John Wesley[89].

Însă capitolele terminale ale lucrării, intitulate „Evidenţele puterii” şi „Lucrând cu Duhul”, concentrează întregul subiect ca atare.

Membrii congregaţiei simt imediat pe Duhul în predica noastră, spune Rakestraw, fără să mai fie nevoie de alte explicaţii[90].

Una dintre evidenţele predicii harismate e aceea că se petrec convertiri[91].

Cei care Îl simt pe Duhul în predica noastră, spune el,  sunt mişcaţi de Dumnezeu şi Dumnezeu le dă vitalitate în viaţa lor[92].

Lucrarea împreună cu Dumnezeu are logica focului şi predica trebuie să fie raţională şi în spiritul biblic, dar în acelaşi timp să aibă simţul durerii, al insistenţei energice[93].

Profesorul Rakestraw nu are în vedere aici prezenţa reală, cotidiană a Sfântului Duh în cei credincioşi, ci reliefează numai prezenţa Duhului în ministerul predicării.

Textul său degajă ideea că puterea Duhului e puterea acaparatoare a lui Dumnezeu, dar care nu este înţeleasă ca o mulţime de daruri sau care aduce în noi mulţime de daruri, ci numai ca dar al predicării.

În concluzie, avem de-a face cu o deschidere îmbucurătoare a profesorului Rakestraw către înţelegerea teologiei îndumnezeirii, însă în marginile unei teologii neoprotestante luate ca fundament de viaţă şi gândire, care anulează Sfintele Taine ale Bisericii şi Îl vede pe Duhul Sfânt numai ca putere care te inspiră şi mai puţin ca Cel ce te sfinţeşte.

Trecând peste ceea ce el numeşte slăbiciunile lui theosis, cele trei note pozitive ale teologiei îndumnezeirii pe care le relevă, şi anume, că e o învăţătură biblică, că aduce multă nădejde şi că e însăşi esenţa teologiei, nu pot decât să ne bucure.

Însă este evidentă şi la acesta neputinţa profundă de a percepe realitatea de fapt a îndumnezeirii, motiv pentru care se limitează doar la recenzarea descrierilor patristice.


[1] A se vedea: http://people.bethel.edu/~rakrob/.

[2] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, in rev. Journal of the Evangelical Theological Society 40: 2 (1997), p. 257-269, cf. http://www.bethel.edu/%7Erakrob/files/THEOSIS2.htm.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem. Capitolul: Temele / fundamentele  biblice [ale teologiei îndumnezeirii].

[8] Ibidem.

[9] Spunea G. L. Bray, cf. Ibidem, în Deification, apud. Sinclair B. Ferguson, David F. Wright, J. I. Packer, ed., New Dictionary of Theology, Ed. InterVarsity, Downers Grove, 1988, p. 189: „viaţa creştină este cel mai bine concepută când e văzută ca restaurare a asemănării pierdute în cei care sunt răscumpăraţi în Hristos.

Aceasta este o lucrare a Sfântului Duh, Care ne comunică energiile lui Dumnezeu Însuşi, prin care noi devenim părtaşi ai naturii divine (II Petr. 1, 4).

Energiile lui Dumnezeu iradiază din fiinţa Sa şi împărtăşesc această fiinţă. Dar trebuie să înţelegem că îndumnezeirea persoanei înseamnă păstrarea identităţii personale şi ea nu este o absorbţie în esenţa lui Dumnezeu, care rămâne pentru veci ascunsă de ochii ei”.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] A se vedea cartea sa Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor, în traducerea noastră, care poate fi downloadată de aici, primul volum:  http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/03/sfantul-sfin%c8%9bit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-1/

și al doilea volum de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/23/sfantul-sfin%c8%9bit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-2/.

[13] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant., capitolul: Dezvoltarea patristică [a teologiei îndumnezeirii].

[14] Ibidem.

[15] A se vedea: http://www.scribd.com/doc/26042487/Epistola-catre-Diognet-PSB-01.

[16] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Hilary_of_Poitiers.

[17] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[18] În introducere şi aici, în capitolul dedicat dezvoltării doctrinei, cf. Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem. Capitolul:  Definirea îndumnezeirii.

[21] Ibidem.

[22] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Kenneth_Leech.

[23] Idem: http://www.editionsducerf.fr/html/fiche/ficheauteur.asp?n_aut=3787.

[24] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Philip_Edgecumbe_Hughes.

[25] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[26] Autorul nostru citează din cartea lui Philip Edgecumbe Hughes, The True Image, Ed. Grand Rapids, Eerdmans, 1989, cf. Ibidem.

[27] Theosis. Capitolul:  Definirea îndumnezeirii.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] A se vedea: http://orthodoxwiki.org/John_Breck.

[31] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[32] Ibidem.

[33] Una dintre cărțile sale în română: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-9492-76-8/Georgios-Mantzaridis__Morala-crestina.

[34] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[35] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Lossky.

[36] Teza noastră doctorală: Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, poate fi downloadată de aici:

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/vederea-lui-dumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/.

[37] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/John_Meyendorff.

[38] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Kallistos_Ware.

[42] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[43] Ibidem.

[44] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Scougal.

[45] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Wesley.

[46] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant., capitolul: Învăţătura britanică [despre îndumnezeire].

[47] A se vedea: http://www.bangor.ac.uk/trs/staff/a_m_allchin.php.

[48] Idem: http://www.cyberhymnal.org/bio/w/i/l/williams_w.htm.

[49] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, Becoming Like God: An Evangelical Doctrine of Theosis, art. cit. ant.

[50] Ibidem. Poziţie critică asupra doctrinei [îndumnezeirii].

[51] Ibidem.

[52] Ibidem. Citând pe Michael Ramsey, cu cartea sa: Toward a Fuller Vision: Orthodoxy and the Anglican Experience, Ed. Morehouse Barlow, Wilton, 1984, p. 122, autorul spune că Ramsey prefera, în acord cu arhiepiscopul de Canterbury E. C. Miller, să nu vorbească despre deificare sau despre theosis, ci mai degrabă despre asemănarea cu Dumnezeu sau despre asemănarea cu Hristos.

[53] Ibidem.

[54] Ibidem.

[55] Ibidem.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem.

[58] Ibidem.

[59] Ibidem.

[60] Ibidem.

[61] Ibidem.

[62] Ibidem.

[63] Ibidem.

[64] Ibidem.

[65] Ibidem.

[66] Ibidem.

[67] Ibidem.

[68] Ibidem.

[69] Ibidem.

[70] Ibidem.

[71] Prof. Dr. Robert V. Rakestraw, The Power of the Holy Spirit in Your Preaching, paper presented at the Bethel Seminary Preaching Institute, St. Paul, MN, February 24, 1992, cf. http://www.bethel.edu/%7Erakrob/files/Power_HS_Preaching3.htm, cap. Introducere.

[72] Ibidem.

[73] Ibidem.

[74] Ibidem. Capitolul: Înţelesul puterii [Sfântului Duh].

[75] Ibidem.

[76] Ibidem. Capitolul: Este un concept biblic?

[77] Ibidem. Capitolul: Obţinerea puterii [Duhului].

[78] Ibidem.

[79] Ibidem.

[80] Ibidem.

[81] Ibidem.

[82] Ibidem.

[83] Ibidem.

[84] Ibidem. Capitolul : Suveranitatea lui Dumnezeu.

[85] Ibidem.

[86] Ibidem.

[87] Ibidem.

[88] Ibidem.

[89] Ibidem. Capitolul: Obstacolele [primirii] puterii [Duhului]. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/John_Wesley.

[90] Ibidem.Capitolul: Evidenţele puterii [Sfântului Duh].

[91] Ibidem.

[92] Ibidem.

[93] Ibidem. Capitolul: Lucrând cu Duhul.

Did you like this? Share it: