Referitor la articolul meu de aici, cineva mi-a zis că aproape l-am făcut ortodox pe Coșbuc, când el e catolic. De fapt, e fiu de preot greco-catolic.

Dar alta e ideea: eu nu m-am ocupat de religia lui Coșbuc, ci de ortodoxia în intenție a mesajului său poetic, în mod inerent, pentru că în opera lui e vorba de monografia satului românesc, iar nu de confesiuni lirice

E drept că lucrurile, inclusiv din punct de vedere literar, sunt destul de complexe și cine nu cunoaște doctrinele literare și istoria lor poate să recepteze confuz ceea ce am afirmat.

Pentru a limpezi puțin apele, trebuie să spun că am pornit de la opinia lui Nichifor Crainic, pe care o reproduc foarte pe scurt:

Cel mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu, a cărui nefericire personală aruncă adesea o umbră tragică peste destinul pământesc al omului, cântă totuși în versuri magistrale derivația cosmosului din principiul divin, sub influența cosmogoniei brahmanice. /…/ Celălalt mare poet al nostru, George Coșbuc, care face perechea lui Eminescu, ca ziua cu noaptea, are aceeași viziune a originii lumii din principiul divin, dar de data aceasta nu după modelul brahmanic, ci după modelul biblic. /…/

Cel care se apropie însă cu adâncă și luminoasă evlavie creștină de figura Mântuitorului e marele George Coșbuc. /…/ El consideră pe Iisus Hristos cu ochiul țăranului curat la inimă și simplu cu duhul /…/ Iisus Hristos în poezia lui George Coșbuc este, așadar, un Iisus Hristos popular sau folkloric, un Iisus Hristos legendar. /…/ E o mare înrudire între acest fel popular de a înțelege spiritul creștin și franciscanismul catolic. /…/

Ion Pillat e un aristocrat care vede lucrurile țărănești din afară, iar nu dinăuntru ca George Coșbuc”, etc.

(Puncte cardinale în haos, Ed. Timpul, Iași, 1996, p. 103, 105, 106).

Nu mă opresc acum pentru alte comentarii, menționez doar că paginile din care am extras aceste rânduri sunt un adevărat elogiu adus lui Coșbuc, care apare drept cel mai mare poet religios român și care a reprodus cu adevărat în versuri sufletul țăranului român (înrudit, zice, cu franciscanismul) și, în consecință (se subînțelege), un adevărat model (nu neapărat stilistic) pentru ortodocsiști.

Nu sunt de acord – aveau dreptate Blaga și Ion Barbu când trăgeau semnale de alarmă că Gândirea deviază serios de la ce înseamnă adevărata tradiție poetică și literară românească – și sper să am ocazia, cândva în viitor, să deliberez eu însămi asupra poeziei tradiționaliste și să scriu despre ea, pentru că merită.

Did you like this? Share it: